1,411 matches
-
care îl umplu cu apă și i-l dădu. Aerul e prea fierbinte. Bău cu poftă și întinse din nou vasul, dar targuí-ul închisese deja gerba. — Nu mai e. — Asta a fost tot? se miră Abdul. Nici nu mi-am umezit gâtlejul. Gacel arătă din nou spre cămilă. — în noaptea asta o să-i bei sângele. Și o să-i mănânci carnea. Mâine începe ramazanul. — Ramazanul? repetă uimit. Crezi că suntem în situația de a respecta legile postului în condițiile acestea? Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tragă sufletul după nemaipomenitul efort. Luă apoi alt bidon și se apropie de Abdul-el-Kebir, îi sprijini capul și-l făcu să bea cum se pricepu, cu toate că apa mai mult se împrăștia decât i se ducea pe gât. La urmă îi umezi fața, după care se întoarse spre rănit. — Vrei apă? Caporalul Osman încuviință cu un gest. Targuí-ul se apropie, îl luă pe după umeri, îl târâi ca să-l sprijine de mașină, la umbră, și-i dădu bidonul, ajutându-l să bea. Văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
auzea, le simțea aproape, se lăsa dus, se abandona în vorbăria și chicotelile lor încercate de vibrații erotice. Se buluceau în jurul lui, îl întrebau, câtă curiozitate și ignoranță dezinvoltă, lasă-mă să te-ating și să te îmbib, să te umezesc, și buzele tremurând imperceptibil aruncându-te și amestecându-te în hăul de coapse, fese, țâțe care vor să absoarbă și să știe, pentru că el, ca bărbat, s-ar fi cuvenit să știe și să le spună și lor, dacă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
te regăsesc iarna. — Iarnă, vară, te Îndepărtezi, mă regăsești, crezi că poți dispune nepedepsit de anotimpuri, de ani, de viața ta, de a mea? N-ai Învățat nimic de la Khayyam? „Dintr-odată, Cerul Îți fură chiar clipa necesară să-ți umezești buzele”. Privirea ei se cufundă Într-a mea pentru a mă citi ca pe o carte deschisă. Înțelesese totul, suspină. — Unde ai de gând să mergi? Nu știam Încă. Venisem de două ori În Persia, și de două ori trăisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
târziu: în fața mea stătea tata. A râs, m-a luat în brațe și m-a dus la culcare. N-am primit nici o pedeapsă. Stăteam pe marginea fântânii cu Anna. Vântul ne împroșca obrajii cu stropi de apă. Fața Annei se umezise, și-a șters-o cu dosul mâinii, apoi, cu aceeași mână, mi-a șters și mie fața. Asta făcea de obicei numai tata. Pe piatra albă se vedeau dâre negre. Urme late și mari, ca râurile din America de Sud, care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
s-a dus să-și ia vechiul lui aparat rusesc, tip Leika. După ce a venit înapoi, m-a pieptănat și mi-a ales o cărare pe-o parte, dreaptă cum numai el izbutea s-o facă, pe urmă și-a umezit degetul mare și mi-a netezit sprâncenele. Când a socotit că eram destul de frumos, tata a dus aparatul la ochi, a spus „cucu” și a vrut să apese. Însă, pentru că soarele era în spatele lui, eu n-am putut să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și termometrul arată că am treizeci și nouă de grade. Tata mi-a legat șireturile, cu capetele simetrice. M-am sculat de pe scaun, s-a ridicat și el și m-a cercetat cu privirea, din creștet până în tălpi. Și-a umezit degetul mare și mi-a netezit cu grijă sprâncenele, de la rădăcina nasului înspre tâmple. Apoi mi-a luat fața în palme, a întors-o cu blândețe la dreapta și la stânga, mi-a dat la o parte șuvițele căzute pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
copii din flori. Rușii aveau acordeoane la ei, ca țiganii din satul nostru, chiar și cântecele lor sunau aidoma cu cele de la petrecerile noastre din sat. Când cânți cântece din astea, îți simți limba grea în gură și ți se umezesc ochii. Câteodată, pe ruși îi apuca nebunia și trăgeau rafale în aer. În asemenea nopți, nimeni nu putea să doarmă.” „Ce înseamnă: ți se umezesc ochii?” „Înseamnă că ți se umple inima de tristețe.” „Așa ca mamei, când ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
sat. Când cânți cântece din astea, îți simți limba grea în gură și ți se umezesc ochii. Câteodată, pe ruși îi apuca nebunia și trăgeau rafale în aer. În asemenea nopți, nimeni nu putea să doarmă.” „Ce înseamnă: ți se umezesc ochii?” „Înseamnă că ți se umple inima de tristețe.” „Așa ca mamei, când ne-a condus la plecare și a rămas singură pe peron?” „Întocmai așa... Ei, și căruța a intrat pe șosea”, a continuat tata, „iar boul nostru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
era de ajuns să joc fotbal mai bine ca Dan, răsfățatul tuturor fetelor. Spitalul. Un, doi, trei, gata, s-a dus tata. Avea o slujbă nouă. Tatei nu i-a venit ușor să plece, dar nici măcar nu i s-au umezit ochii. Poate așa se întâmplă când devii adult. Atunci ai la îndemână cuvintele potrivite, însă ceva rămâne ascuns în spatele ochilor. Până la operație mai aveam o zi. Am mâncat tot ce-mi aduceau și chiar pot spune că mi-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
nu se rușineze cândva cu piciorul lui, dar am făcut-o și pentru tine, pentru complexul tău de vinovăție. Îmi dau seama, vei avea nevoie de foarte mult timp ca să accepți faptul inacceptabil că m-am întors.” Mamei i se umeziseră ochii, iar bunicul, stând lângă mine, sufla greu, cu un gâfâit. „America. America e undeva dincolo de lună”, a adăugat tata. „Până acum am crezut că noi ne aflăm acolo. Dincolo de orice. Noi”, a spus bunicul. Nimeni n-a mai avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
s-au mișcat sub bluză. Tarhuna și-a înfipt cotul în coasta lui Vuia. Cu toții ne dădeam în vânt după picioarele doamnei. Ce era mai sus de ele, n-aveam habar, însă Tarhuna zicea că e ceva negru, care se umezește. Asta o auzise de la fratele lui. Ea a continuat: „În țara noastră, voievodul Vlad Țepeș a întrebuințat alte metode pentru a stârpi banditismul. El a poruncit ca hoții și jefuitorii să fie trași în țeapă. După aceea a fost pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
bărbații înjurau pentru că mașinile erau atât de greoaie, pe urmă își dădeau seama că au uitat să slăbească frâna și se grăbeau să repare greșeala, prichindeii începeau să plângă în hohote și să țipe. Bărbații asudau sub cămașă, li se umezeau cămășile pe spinare, unii și le scoteau, aveau burta rotundă și acoperită de păr, unora le alunecau pantalonii în jos, dezvelindu-le o parte din fundul alb, neatins de soare. Era important să fii priceput la împinsul mașinii, fiindcă locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a gândit să-ți dăruiască bicicleta lui de gimnastică. Crede că va fi bun pentru mușchii tăi de la picioare.” „Dar îi trebuie pentru inimă.” „Nu mai are putere să calce pedalele”, a clătinat din cap Francesco și i s-au umezit ochii. „Obosește și își pierde răsuflarea numaidecât. Medicul chiar i-a interzis orice efort. De acum înainte, trebuie doar să se cruțe.” Nu știam ce să spun, dar mă întristasem. Am tăcut amândoi, până când Francesco mi-a întins scrisoarea, zicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
nu încercăm să ne ascundem privirile, ci, din contră, să le nuanțăm, iar ea stă pe scena de pe canapea asemenea unei amazoane, cu decolteul rochiei adunat, dezgolind un sân singuratic și ferm, cu privirea ațintită asupra guriței copilului și fruntea umezită de sudoare. Sigur îți este sete, spun eu și îi întind o cană cu apă rece, ea bea cu înghițituri mari, iar mie îmi este milă de ea, cât de sete îi era și nu îndrăznea să ceară, doar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dar îmi amintesc imediat de ceea ce făcuse deja, mă părăsise pentru mai puțin de atât, pentru o femeie cu un copil care nici măcar nu este al lui, iar în clipa în care deschid ochii, îl văd privindu-mă curios, își umezește buzele cu limba, apoi șoptește, la ce te gândești. Dintr-odată totul are legătură cu mine, spun eu pe un ton ezitant, dintr-odată am înțeles cât de mult suntem legați unul de celălalt, asta ar fi trebuit să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îi amenință viața, la fel cum îl amenințasem și eu, dar în scurtă vreme ea va dispărea, iar el se va întoarce la traiul său liniștit, dus cu multă inteligență, și eu mă voi întoarce la al meu, el își umezește din nou buzele, îmi pare rău, spune el, nu voiam să te rănesc, eu îmi clatin capul, nu tu ai făcut-o, așa este viața, are planurile ei, știi doar. Întinde o mână spre bărbia mea și îmi ridică fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în viața mea pe cineva plângând în halul acesta. Am întins mâna și am atins-o, ușor, pe umeri. Umerii ei tremurau ca varga. Am luat-o apoi, instinctiv, în brațe. În brațele mele plângea înăbușit. Cămașa mi s-a umezit - apoi s-a udat leoarcă - de la lacrimi și de la respirația ei fierbinte. Degetele ei - toate zece - au început brusc să se miște pe spatele meu. Parcă erau în căutarea unui obiect, a unui „ceva“ care fusese întotdeauna acolo. Am ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
deschide ușa, cum se izbește de zăvor și apoi cum este Încuiată din nou. În același timp, pe terenul viran se auzi cum o bîtĂ lovește mingea de baseball, urmată de țipete ascuțite și strigăte În spaniolă. RĂmase În picioare, umezindu-și buzele și ascultînd cum cineva Încearcă să descuie ușa din spate. TÎnărul, pe care-l chema Enrique, Își scoase pantofii și, după ce-i așeză cu grijă pe podea, se mișcă Încet pe lîngă balustrada verandei, pînĂ ajunse Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
în sera cu nuferi, mă îndeamnă el, arătându-mi o clădire pe marginea aleii. E foarte frumos înăuntru! Pășim într-o zonă cu aer tropical. Ca și în Palm House, gradul de umiditate e foarte ridicat și blugii mei se umezesc instantaneu. În centru, se află un lac cu nuferi. Pe suprafața apei zboară o mulțime de gângănii aproape invizibile. Petalele multicolore (roz, portocaliu, roșu) sunt ascuțite și contrastează într-un mod neașteptat cu frunzele rotunde și plate. Efectul e aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
unde zi de zi Înveți să te Îndoi de spate și să-ți miști brațele strâns pe lângă șolduri, iar Între mâna care ține Cartea și cea cu care o răsfoiești aproape că nu trebuie să existe loc, și dacă-ți umezești degetele trebuie să le duci vertical la buze, ca și cum ai fărâma azimă, atent să nu pierzi nici o firimitură. Cuvântul trebuie mâncat cu cea mai mare Încetineală, Îl poți muia și recombina numai dacă-l lași să ți se topească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Înfățișare deghizată conduceam rezistența din tot ținutul Monferrato, iar ea Îmi mărturisea că tot timpul sperase asta, și În clipa aceea mă rușinam, pentru că simțeam cum Îmi curge un fel de miere prin vine - vă jur, nici măcar nu mi se umezea prepuțul, era altceva, cu mult mai grozav, grandios - și la Întoarcerea spre casă mă duceam să mă spovedesc... Cred că păcatul, iubirea și gloria sunt asta: când tu Îți dai drumul pe niște cearșafuri Împletite de la o fereastră din Villa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să le lași toate în urmă. Să fii fata veselă cum te știu, dură, că pe tine te prinde această însușire. — Ca țigăncile din șatră, schițează un zâmbet Teofana. — Exact. Așa te vreau. Să zâmbești, să râzi, îi sărută ochii umeziți de lacrimi. Știi cât de benefică e pentru mine hârjoneala dintre noi? caută s-o înveselească Cezar. — Deci să fim mereu pe pas de război, vrei tu. — Da! Să ne certăm, să ne îmbrățișăm, să ne batem ca doi nebuni
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
gol? — Jur! Fiind cu mașina, Teofana nici n-are timp să se gândească la felul cum vor reacționa părinții lui Alexandru, dar mai ales el sărăcuțul, că se și pomenește în fața casei părintești. Își stăpânește cu greu lacrimile care-i umezeau ochii, căutând să se poarte normal.Alexandru claxonează. Apare tatăl, un om bătrân de-acum, nu în floarea vieții, cum îl lăsase ea urmat de Florica în vârstă și ea, a cărei frumusețe i-o furaseră anii. — V-o prezint
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
oprit mașina în fața casei lui, m-a cuprins o emoție de nedescris, o teamă, o nu știu ce să spun, că mi-a venit să plâng, fiindcă acea casă era casa în care m-am născut, casa mea părintească, i s-au umezit ochii Teofanei. — Cum așa? Părinții tăi au vîndut casa părinților lui Alexandru? Cei din șatră au avut casă și-au vîndut-o? — Acolo locuiește tatăl meu. — Stai puțin că nu mai înțeleg nimic. Ismail Ciurdaru, tatăl tău din șatră, locuiește acum
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]