1,003 matches
-
același timp. Eu eram pe platforma unui autobuz, înțelegeți. Poate că era cineva care semăna foarte bine cu el. Poate. Mă duc să salvez musca aceea. William văzu o muscă mare, cu aripile lucitoare, zăcând pe suprafața apei neastâmpărate, care unduia la picioarele lor. Adam se lăsă să lunece în bazin, ușor, tăcut, ca un șobolan de apă, fără să-i tulbure suprafața lucie. Ridică cu grijă musca pe dosul palmei lui și se înălță apoi în apă, depunând insecta salvată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu se oprea. Treceau mai departe... Fanfara Garnizoanei ieșea de pe stadion, cu muzica ei tot mai îndepărtată. Urca bucățica de drum, cu iarbă uscată și călcată în picioare pe margine, prin dreptul tampoanelor de la capătul liniei moarte... Și coada fanfarei, unduindu-se, o cotea dispărând pe strada Avram Iancu... Dacă Rareș primește premiu pentru ceea ce a scris, spunea tata șezând la masă, înseamnă că încă n-am pierdut orice speranță. Plin de însuflețire, spunea: poți să scrii chiar și despre lucruri
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ca în curcubeu culorile, continuu, înlănțuite, aspect reliefat prin folosirea verbelor la indicativul prezent sau chiar cu nuanțe de prezent iterativ: aripile se înfig în spate neîncetat; căderea în sine e interminabilă; într-o desfășurare perpetuă, solzi galbeni de frunze / unduiesc la fereastră etc. Tot aici, poeta e ușor paseistă, nostalgică, față de trecutul cu viața lui autentică, se lasă cuprinsă de sentimentul dezrădăcinării și deplânge rătăcirea contemporană: Priveghiul vieții s-a rărit în urbe / străinii stau singuri casă lângă casă / a
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
altfel te vei împiedeca tocmai când să urci scările spre chilia ta. Pune la încercare răbdarea și ai să vezi că o să ieși din potopul sentimetelor” - m-a luat în primire gândul de veghe. Și câtă dreptate avea mehenghiul! Privirea unduia în toate părțile, poate-poate o va descoperi pe Zâna. Dar, prin întunericul care își țesea deja pânza, am bănuit doar o umbră pe albul peretelui chiliei călugărului. Am pășit mai departe și mi-am dat seama că acea siluietă desenată
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
în râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuiește puternic în mările furtunoase. Aerul pe care îl respirăm s-a născut din respirația Mamei noastre divine Natura. Respirația Ei este azurie în înălțimea cerurilor, foșnește pe vârfurile munților, șoptește în frunzele pădurii, unduiește peste câmpii, doarme în văile adânci, arde fierbinte în deșert. Tăria oaselor voastre s-a născut din tăria oaselor Mamei divine, care a dat consistență stâncilor și pietrelor. Ele stau dezgolite în fața cerului, pe vârfurile munților; sunt ca niște uriași
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
o înălțare a firii omenești în una din treptele ierarhiei cerești. Ne unește cu cerul. Ne-a chemat la o slujire cerească împreună cu îngerii. Cântăm...” În clipa când am citit ultimul cuvânt, un cântec bisericesc, abia murmurat, a început să unduie dinspre chilioara bătrânului călugăr...Firicelul de cântec era însăilat de trilul păsărilor din pădurea apropiată. Ascult o vreme, până când o pală de vânt iscată din senin a tulburat liniștea frunzișului pădurii... Citesc mai eparte: „În biserică, prin Sfintele Taine toate
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
ani. La optsprezece, avea experiență. A fost sedusă, iubită, înșelată, trecută din mână în mână. Pentru ea s-au tras focuri de armă, chiar se vorbea de o sinucidere. Cu siluetă de amforă vie care, din creștet până în vârful degetelor, unduia sub priviri, cu chip din rotunzimi desăvârșite și urechiușe lucrate în arabesc, cu frăgezimea pielii care trezea irezistibil pofta masculilor în uniformă, cum să nu se întâmple atâtea ? Târgul era mediocru iar fata avea altă vocație decât tihnita viață a
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
că e de acord Întru totul cu don Juan Lucas. — Minunat. Atunci asta-i tot. Mergi să-ți vezi de treburile dumitale și mîine așteptăm să vedem dacă ne pregătești o masă vrednică de faima dumitale. Abraham făcu o plecăciune unduindu-și tot trupul, se flamba de parcă un curent electric l-ar fi străbătut din cap pînă-n picioare. Fericit de complimentul lui Juan Lucas, rămase nemișcat, pe jumătate Întors, drept, cu fața-mbujorată și lingînd o Înghețată, așteptînd să mai primească laude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fiindcă intuise foarte bine un aspect al realității care nu-i făcea plăcere. Asta-i tot! porunci, dezgustat, fiindcă se simți stânjenit. Și tocmai acum, Înainte de masă. Tocmai cînd bea gin and ionic. Asta-i tot! Abraham dădu să se unduiască iar, dar se Îndreptă imediat. Rămase țeapăn, gata să Îndeplinească fără Întîrziere ordinele stăpînului, plecîndu-și ochii de parca aceste cuvinte atît de tăioase ar fi fost ca o mustrare severă pentru un școlar. Rămase cîteva secunde În poziția asta, apoi corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și o justificare a existeței mele precare. Eram cuprins de sentimentul deșertăciunii, mult mai greu de suportat decât solitudinea, nu mai suportam deloc ideea Londrei. Aș fi preferat iarăși Grecia.. Venea primăvara, pământul se umpluse de flori, sus pe cer unduiau șirurile de berze, iar eu trebuia să iau drumul străinătății negre. Voiam să-i scriu iarăși ei, dar nu am putut pune scrisoarea la poștă. Noapte de noapte, mereu mă obseda gândul sinuciderii. Viața devenise pentru mine o bătălie pierdută
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
în aer. Își acoperă degetele și se contorsionează ca un rapper. Apoi, pasărea și partenerul ei intră în stare de alertă, cu gâturile întinse, cu ochii la ceva aflat invizibil de departe, cu ciocurile paralele, marcând aerul. Alternează, se sincronizează, unduindu-și strigătele la unison. El vede ceva în perechea care face piruete. Un indiciu despre propria lui descompunere. Și atunci, printr-o telepatie trivială, pe care până și știința o poate explica, ea îi citește gândurile: De ce te-ai întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mii de glasuri sălbatice și misterioase aducînd oamenilor muzica Înălțătoare și Îngrozitoare a pămîntului sălbatic - semn al victoriei și regăsirii -, intonînd o prevestire ciudată și amară de dragoste și moarte. Căci există viață pe tărîmul nopții. Un val Întunecat se unduiește În inimile oamenilor. Sălbatic, ciudat și triumfător, străbătînd pămîntul nesfîrșit cufundat În somn, mi-a vorbit În mii de nopți de veghe, iar cuvintele rostite de toate graiurile Întunecate și necunoscute sînt scrise În inima mea. A trecut peste mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lor, pe o stâncă mai mare, s-a suit Lăcomia. Nu sunt liniștiți. Se mișcă și trăncănesc într-una. Vorbesc singuri, nu se ascultă decât pe ei, nu aud ce spun cei din jur. Au chip de om dar se unduiesc, colcăie și sâsâie ca niște șerpi, ca niște balauri. Lăcomia, mama lor, îi ia la rost, din când în când. Ascultați-o și voi, copii, ce le spune. Lăcomia: Terminați cu gălăgia, parșivilor! Vedeți că deștepții ăia, bebelușii lui Verde
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
încă macaralele plutitoare, stîlpii și despărțiturile în care se afla apă. Și văd nisipul. Era atît de mult încît părea că o plajă temporară alb-aurie se ivise în mijlocul orașului, o plajă care începea un pic mai jos de țărm și unduia seducător către prospețimea rîului. Căldura trebuie să o fi determinat pe mama să iasă din casă. Nu era ea femeia care să iasă, fără motiv, din casă, într-o zi de lucru. Tot căldura trebuie să fi fost cea care
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
noapte adâncă, dar luciul apei scânteia în clar-obscur. Dacă această planetă avea vreun satelit, acesta, în orice caz, nu se arăta încă deasupra orizontului, ori era prea mic pentru a izbuti să reflecteze o cantitate suficientă de lumină. Contemplă apele unduind lumina și se întrebă: "oare la ce depărtare mă aflu de Pământ?" Părea ciudat, anormal, chiar, să-și dea seama de imensitatea acestei distanțe. Îi dădea impresia de micime, un sentiment a tot ce rămânea de făcut. Nu avea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
crengile unui gigantic arbore venusian. Marginile deschizăturii erau foarte neregulate. ceea ce îi conferea un aspect dintre cele mai naturale. Asemănarea cu sutele de alte scorburi ale arborelui impuse o fixare de repere foarte amănunțită. Remarcase deja că într-o parte unduia o preerie nesfârșită, (situată poate chiar deasupra hangarului subteran). În partea opusă se întindea desișul pădurii venusiene. Gosseyn își fixă niște repere și o porni în lungul crengii masive. După vreo 75 de metri, aceasta se încrucișă cu o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
noapte adâncă, dar luciul apei scânteia în clar-obscur. Dacă această planetă avea vreun satelit, acesta, în orice caz, nu se arăta încă deasupra orizontului, ori era prea mic pentru a izbuti să reflecteze o cantitate suficientă de lumină. Contemplă apele unduind lumina și se întrebă: "oare la ce depărtare mă aflu de Pământ?" Părea ciudat, anormal, chiar, să-și dea seama de imensitatea acestei distanțe. Îi dădea impresia de micime, un sentiment a tot ce rămânea de făcut. Nu avea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
crengile unui gigantic arbore venusian. Marginile deschizăturii erau foarte neregulate. ceea ce îi conferea un aspect dintre cele mai naturale. Asemănarea cu sutele de alte scorburi ale arborelui impuse o fixare de repere foarte amănunțită. Remarcase deja că într-o parte unduia o preerie nesfârșită, (situată poate chiar deasupra hangarului subteran). În partea opusă se întindea desișul pădurii venusiene. Gosseyn își fixă niște repere și o porni în lungul crengii masive. După vreo 75 de metri, aceasta se încrucișă cu o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
sprâncenelor lui arăta îngrijorare, dar de sens opus celei pe care s ar fi cuvenit s-o aibă. Tocmai atunci portarul spuse: — Repetați anunțul? Nu... da... repetăm, spuse tânărul. Nu vă osteniți, știu drumul, adăugă și o luă iute și unduit spre biroul vizitat cu câteva zile în urmă, să plătească pentru întreaga săptămână. — Cred că-i vorba de ceva de mare preț, medită portarul, iar Nicu îi destăinui secretul lui, după ce-l rugă cu cerul și pământul să nu spună
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să-și ia ochii de la ea. Era ca un vis de frumoasă, ca o vitrină de bijutier, ca o rochie de sărbătoare. Fața de masă din olandă albă înghițise puțin cam multă scrobeală, se vedea că la colțuri nu se unduiește îndeajuns, stă țeapănă ca femeile care-și strâng prea mult corsetul. Însă alt defect nu mai găsea mesei. Stelele tăiate în cristalul paharelor luceau moale, dar când va fi aprins candelabrul ca un ou plin de lumini, vor lua foc
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
scape de blugii și de cămașa pe care simțise cum le îmbibă de nădușeală. Toată dimineața supraveghease vopsirea unei camionete și se învârtise în jurul oamenilor care lucrau. De câteva ori, privind largul, se lăsase în ademenirile lanurilor de grâu, care unduiau ca o mare frunzărită de vânt. Se oprise din treabă și se uitase până departe, în hăul zării, iar atunci, de la fereastra mansardei, făcuse la fel: măsurase în jur neclintirea însorită și, dintr-odată, știu că, pe vrute sau nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
poate zidurile groase de cărămidă ale clădirii. Exteriorul era vopsit într-un galben vesel, flăcările de gaze din cele două felinare de alamă, reconstituite, tremurau ușor de fiecare parte a aleii care ducea spre casă, reflexele luminii lor de chihlimbar unduind în emailul negru al porții și al obloanelor. Sub ambele felinare, pe dalele cu care era pavată aleea, se vedeau ghivece vechi, de plantație în care creșteau și se înmulțeau tufe impunătoare de yucca. Ignatius se opri în fața clădirii, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
extazele à la Spinoza - a te bucura pe cît posibil de ce Îți oferă viața -, comunicarea directă cu Viața universală, avea să vadă mai tîrziu, În cursul zilei. I-ar fi plăcut să descopere, cînd deschidea ochii, un grup de fete unduindu-și șoldurile În sunet de ukulele, cu bustul gol și doar cu un pareo peste coapse. Ele i-ar fi pregătit deja baia și l-ar Întreba dacă preferă tartine cu miere sau cu dulceață. Două dintre cele mai dezghețate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
știa încă să se poarte ca unul. Nasul, mai ales, lung și drept îi dădea feței sale putere din profil. Văzut din față însă, o despicătură mică la vârf nasului fascina privirea. Gura, generoasă în comparație cu cea a tovarășului său, se unduia sub un zâmbet studiat și, în același timp, după cum Porfiri putu să observe, se încrunta la celălalt. ă Bună ziua. Aici este biroul editurii Atena, nu-i așa? întrebă Porfiri. ă Așa este, veni răspunsul simultan de la amândoi. ă și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și imagina arătîndu-i pozele și cărțile lui Porfiri Petrovici. Capitolul optsprezece Hotelul Adrionapole Drozhki gonea peste Neva pe Podul Bizhevoi, iar vizitiul mâna din picioare ca să biciuiască calul, un armăsar murg, mai bine. Gâtul animalului se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]