1,675 matches
-
autorul în comentarul cu care întrerupe din când în când confesiunea personajului său -„sensibilitatea dureroasă a eroului s-a lăsat desigur condusă în povestire mai mult de acuitatea impresiilor conținute decât de ordinea cronologică și decât [de] logica expunerii”. „Oboseala”, „urâtul” sau „timiditatea” ajung să justifice trecerea de la confesiune la narațiune, vorbirea când în numele propriu, când la persoana a treia, căci, ne asigură autorul, „graiul e un hamac comod în care te întorci pe ce parte îți priește”. Disoluția formelor logice
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
abia a putut să-i șoptească printre lacrimi: Ce greu e fără tine, mămico! Vocabular: vrafuri: unele peste altele; dereticând: orânduind lucrurile; Întrebări. Copilul cel isteț după Petre Ispirescu A fost odată un om care rămăsese la bătrânețe singur cuc. Urâtul singurătății nu-l lăsa în pace și el hotărî să-și ia un copil. Plănui să ia de suflet prima ființă vie ce-i va apărea în cale. Cum ieși omul din casă, dete peste un șarpe. El zise: Vrei
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
universalis, căruia îi comunică o viziune heraclitică asupra existenței. Sensibilitatea scrutează tot mai acut răul universal, orizontul e tot mai întunecat, sub semnul tulburător al tragicului. Strămutarea pe un alt astru, vis ultim, traduce nevoia de evaziune, ca panaceu împotriva urâtului. Este greu de spus care ar fi fost traiectoria lui P. dacă destinul său ar fi fost altul. Senzația acută a materiei colcăitoare, teroarea de ceea ce e grotesc și absurd în ordinea naturii se traduc într-o notație lipsită, deliberat
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
practice, caracterizându-se prin seninătate și independență, și se produce numai atunci când sufletul se află într-o stare de „joc”, adică de mișcare liberă (idee preluată din estetica germană a epocii). În felul acesta, apar „frumosul în sine”, dar și „urâtul” atunci când jocul nu priește spiritului. P.-F. e astfel și printre primii esteticieni români care definește noțiunea de „urât”, în același timp în care ea circula intens și în estetica europeană. Un accent deosebit cade pe aspectul senzorial al frumosului
POP-FLORANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288896_a_290225]
-
pregnante. Retorismul este substanțial diminuat, discursul liric este definitiv mutat din albia confesiunii în aceea a formulării dense, lucid alcătuită pe temeiul aluziilor și al sugestiilor intelectuale. Diafanitățile și edulcorările romantice se contaminează de viziunea și expresia baudelairiană, virusate de „urâtul” estetizat. Venită tot din romantism, pasiunea cosmicității, fără a-și micșora cu nimic intensitatea, este formalizată în spirit expresionist. Ceva transcende în permanență elementele alcătuitoare ale lumii celeste și terestre, punându-le pe toate sub semnul fiorului metafizic, dar și
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
în definitiv, dramatic al unei societăți aflate în declin, nu datorită unor factori din afară, cât mai cu seamă unui morb interior care nu iartă. Întregul univers uman imaginat repetă ciclul natural al unei maladii, de la contaminare până la dezastru. Invazia urâtului sub toate formele posibile nu e decât metafora degringoladei mai cuprinzătoare a unei lumi ce își macină resursele vitale în contemplarea propriei alunecări spre moarte. Omniprezența unui ochi de un realism lucid, necruțător în inima acestui fenomen de disoluție tăcută
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
obiectivă” a Elenei Drăgănescu, a lui Maxențiu sau a Inei Rim, ca și sub cealaltă, demoniacă, a lui Walter, a doctorului Rim sau a lui Lică Trubadurul, o singură perspectivă interesează și tulbură: perspectiva generală, pătrunsă de obsesia devoratoare a urâtului și de conștiința degradării sufletești și fizice a omului. Umanitatea imaginată de prozatoare, maladivă și la propriu și la figurat, se mișcă într-un univers închis, în cicluri care se desfac și se refac, sub incidența permanentă a instinctului de
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
o legitimează. În stratul ei cel mai profund, această viziune pune în lumină caracterul tragic al condiției umane, marcată indelebil de agresiunea unui lent și neîndurător proces de degradare nu numai fizică, ci și morală, sub incidența infinitelor efecte ale urâtului existențial. P.-B. este un Goya feminin al literaturii române, este, altfel zis, în substanța cea mai prețioasă și mai originală a operei sale, dincolo de obiectivitatea ei chirurgicală, o evocatoare plină de amărăciune a precarității și inautenticității ființei umane. Idealismul
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
și destul de răspândită în realitate spre a putea fi ocolită de literatură. Interdependența psihofizică, accentul analizei pe expresia fiziologică a mișcărilor interioare sunt ideal servite de implicațiile fenomenului maladiv. În fine, viziunea degringoladei sociale, a degradării umane sub presiunea formelor urâtului găsește în mizeria fiziologică una dintre metaforele ei cele mai zguduitoare. Mai presus de orice premeditare, observația și investigarea atentă a psihologiilor din propria ambianță au îndreptat-o pe scriitoare spre constatări și mai ales spre ipostaze artistice ale căror
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
viziune izvorâtă din împrejurări istorice concrete la scara condiției umane, ceea ce produce impresia unei atitudini preponderent mizantropice, marcată de un scepticism amar și ireductibil. Moartea, boala, schilodirea fizică sau morală, vulgaritatea, promiscuitatea etc. sunt pentru P.-B. fețele multiplicate ale urâtului ce prezidează existența umană. Frecvența mărturiilor de repulsie și chiar de oroare față de incarnările urâtului nu este întâmplătoare. Psihanalitic, s-ar putea vorbi de o reacție a feminității în raport cu tot ce o înjosește sau o vulnerează prin gest sau prin
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
preponderent mizantropice, marcată de un scepticism amar și ireductibil. Moartea, boala, schilodirea fizică sau morală, vulgaritatea, promiscuitatea etc. sunt pentru P.-B. fețele multiplicate ale urâtului ce prezidează existența umană. Frecvența mărturiilor de repulsie și chiar de oroare față de incarnările urâtului nu este întâmplătoare. Psihanalitic, s-ar putea vorbi de o reacție a feminității în raport cu tot ce o înjosește sau o vulnerează prin gest sau prin înfățișare, o reacție de conservare a unei purități amenințate și fragile. Senzualitatea unor eroine este
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
în opoziție cu ipostaza oricărei vulgarități. Obsesia bestiei ca forță ostilă și imprevizibilă o au multe personaje feminine, terorizate de imaginea diformității și dizarmoniei de care sunt iremediabil înconjurate și asediate. Căci viața se amestecă inevitabil cu moartea, frumosul cu urâtul, binele cu răul, într-o dialectică pe care scriitoarea o înțelege uneori, dar nu o acceptă niciodată. Fără să fi modificat evoluția romanului european modern, cum a făcut-o, de exemplu, contemporana ei, Virginia Woolf, P.-B. rămâne o reformatoare
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
pierdut în reverii sau urzind sfioase gânduri de dragoste. Poetul e un afectuos, de o duioșie aproape feminină. Peisajul cernit al amurgului, toamna, cu cerul plumburiu străbătut de umbrele sinistre ale corbilor, îi declanșează acestui senzitiv o stare apăsătoare de urât, de spleen (ca în poezia simbolistă) și o melancolie tulburată, vag, de presentimentul morții. Prin atmosfera deprimantă provocată de spectacolul naturii în destrămare, Amurg, Dies irae (după Leconte de Lisle) sau Sfârșit de toamnă îl prevestesc pe G. Bacovia. P.
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
Coandă, să devin pilot kamikaze al aeronavei prezidențiale. Mă întrebam mereu de ce complotul împotriva cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu nu reușește 1. Pentru atâția șoimi carpatini, copilăria n-a însemnat întâlnirea cu „Ozana cea frumos curgătoare”. Am contemplat în schimb urâtul deghizat în hărnicie. Pentru tot ceea ce a însemnat deceniul opt, „macarale au râs în soare” cu tonul sinistru bine-cunoscut. Blocurile - numite de ardeleni „golumbării”- scufundau cartiere întregi în bezna angoasei difuze și în noroaiele spaimei. Țara avea nevoie de proletari
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În partea noastră de lume lucrurile n-au mers prea bine niciodată”, spune o voce. „Nici astăzi”, adaugă o alta, „nu mai e mult până departe”. Probabil că darul popoarelor cufundate în monologul fricii e acela de a-și alunga urâtul prin „țâpurituri”. Când sărăcia lucie te leagă de glie, pofta de a uita rămâne singurul portativ al vieții. Lăutarii din vechii București știau să evoce cu prefăcătorie această stare: „Știm, dar ce contează?”. Intuiția deșertăciunii și dezvelirea aparențelor lasă loc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
invizibilă în vacarmul isteric al vieții de oraș. Marcat de tradiția rurală în care a crescut, părintele Teofil aduce printre noile generații vestea cea bună a lui Dumnezeu. El ne spune și arată că manifestările fără de asemănare ale răului și urâtului pot fi biruite atunci când începem lucrarea de prefacere a propriei noastre inimi. Format la școala Scripturii și a tradiției patristice, părintele Teofil este un om al slujirii - pe scurt, un liturghisitor. Slujbele sunt viața Bisericii, iar teologia părintelui Teofil înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Lenin. (Ă). Criticul face opera de dezvelire, de continuare a ceea ce e ascuns, nevizibil imediat. El subliniază sensibilitatea cărții, accentuază valoarea operei. Și invers, el adâncește cutele, duce la ultima consecință nepotrivirile, face să țâșnească, unde se pierdea sub Înflorituri, urâtul, falsul. Astfel el e la rândul său un creator. (Ă). În concluzie redacția revistei Novâi Mir Își Însușea acest deziderat al lectorilor săi: preocupare pentru stil pe care trebuie să o aibă critica luptătoare. Gâlceava dintre poeți și critici se
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
o caricatură. Ceea ce nu este. Ținta lui Raymond Chandler trebuie căutată dincolo de obișnuitele scopuri ale romanului polițist - divertismentul și, eventual, încercarea de a preda o lecție morală. Ținta lui e metafizică. Ea vizează teme abstracte precum singurătatea, deziluzia, zădărnicia, eșecul, urâtul, criza, degenerescența, plictisul, oroarea, alienarea, căderea, opacitatea, revolta, frica. În raport cu ele, detectivul Marlowe e un „investigator” al nevăzutelor și nu al aparențelor nemilosului univers tentacular. Blocat la limita a două lumi - cea interioară și cea exterioară -, Marlowe își percepe neputința
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în „preoteasă a luminii”; ființa care avusese oroare de solar încearcă o transgresare a „condiției de lut”, o trecere în NUMĂR (sugestie pitagoreică, pe filiera poeziei lui Nichita Stănescu), ca în ciclul Cele nouă cercuri ale spiralei. Dar realitatea corosivă, urâtul agresiv nu sunt abolite definitiv și încă mai persistă groaza de vacuitate (Întorc privirea spre cele patru zări). Motivele solitudinii și plecării sunt recurente în majoritatea ciclurilor, simboluri precum masca de lut sau de piatră (ca semn al identității amorfe
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
albastre (1915), Dorina (1916), subintitulată „Însemnările unei fete sincere”, „poemul fantastic” Traista lui Adonis (1916), Patimi (1918), romanul Finci (1920), Ce-a zis Saàdi (1922), romanul Într-un mirador (1922), Nevroză (1924) și „stihurile vesele” din Ca să-ți treacă de urât (1912, tipărite sub semnătura Jorj de Riac). Autor de versuri pe drept uitate, C. e, în schimb, menționabil pentru o parte din proza lui. Schițele satirice, multe apărute mai întâi în revista „Moftul român” a lui I.L. Caragiale și reluate
CAÏR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286010_a_287339]
-
cu violențe de limbaj - pe care, mai târziu, le va renega, iar critica le va respinge: G. Călinescu le taxează drept „brutal priapice” -, B. se înscrie de fapt într-o căutare mai generală, care fusese inaugurată la noi de „estetica urâtului” promovată de Tudor Arghezi și care voia acum să-și întoarcă fața și mai mult spre realitatea atroce, să rupă total cu „estetica de fildeș”. Punând poemelor sale mottouri din Arghezi sau închinându-le „colegilor” Sașa Pană, F. Aderca, Harry
BOGZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285792_a_287121]
-
o confundă cu noțiunile de „sentiment” și „imaginație”, drept cel dintâi act spiritual al umanității; însușire imanentă a sufletului omenesc, actul poetic reprezintă creația și armonia însăși. În duhul lui Victor Hugo, susține că arta trebuie să exprime deopotrivă și urâtul, și sublimul. Când pledează pentru lirica de idei, se află pe poziții raționaliste. Nu tot astfel, însă, atunci când descoperă că poezia, care înseamnă taină, mister, credință, își întinde antenele spre infinit. Cu mult înainte de Radu Ionescu și de Titu Maiorescu
BOLLIAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
serile pe un balcon micuț și rupea petalele florilor din jardinieră. Când era Într-o dispoziție mai veselă, făcea piruete leneșe, parcă În acompaniamentul cutiei mele muzicale, pe care o aduceam Întotdeauna cu mine pe acoperiș, să-mi țină de urât. Avea un păr lung, de un blond foarte deschis, tuns cu breton, și pentru că nu o vedeam niciodată În timpul zilei, am decis că era albinoasă. Dar mă Înșelasem, pentru că Într-o după-amiază a apărut În plin soare ca să recupereze o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Noțiune evoluată din natura sa fizică până la instanța spiritual-morală si conservată în latență încă de la ceea ce a însemnat incipit pentru natural sau uman și intrând chiar în componența conceptuală a creațiilor artistice contemporane, urâtul însumează calitățile unei teme fundamantale atât în existența pur cotidiană (mascat sau accentuat de banalul experiențelor umanității) precum și în artă (cunoscută în special ca definiție a tot ceea ce tinde către desăvârșire, perfecțiune prin nenumăratele sale ramificații). Manifestația urâtului în conștientul
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
artistice contemporane, urâtul însumează calitățile unei teme fundamantale atât în existența pur cotidiană (mascat sau accentuat de banalul experiențelor umanității) precum și în artă (cunoscută în special ca definiție a tot ceea ce tinde către desăvârșire, perfecțiune prin nenumăratele sale ramificații). Manifestația urâtului în conștientul omenesc iși are rădăcinile din cele mai îndepărtate ere ale evoluției noastre,transpunerea lui sub forma unui motiv literar sau drept una dintre esențele umane reprezentând doar o revoluție în special de natură romantică, o necesitate de materializare
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]