10,389 matches
-
O fi fost de oboseală ?! Dar cum să obosească, doar se odihneau deja de ceva vreme... Iar celălalt cum să strălucească de soare, când soarele era hăt, departe, în spate și, oricum, lumina lui albă, vie, ardea, dar nu te usca, așa cum ar fi făcut lumina soarelui în pustiul ăsta de piatră. Și ceilalți doi, care vorbeau cu El, erau prinși în lumina Lui, ca între petalele unei flori... care cuprindea și muntele, și cerul de deasupra. Atunci s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mustra când El își dădea duhul pe cruce! Știa El bine ce are de făcut." Și am înțeles, după glas, că plângea. Plângea și unchi-mio. Un timp au mers tăcuți. Mohorâți. Cenușii la față, de parcă piatra și praful drumului îi uscase și pe ei. Le uscase și lacrimile. Mergeau înainte. Umbrele de pe drum se scurtaseră, acuma începuseră să se lungească în cealaltă direcție. Bun! mi-am zis. Dacă lor nu le e foame și nici sete, cu toate că e trecut binișor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
duhul pe cruce! Știa El bine ce are de făcut." Și am înțeles, după glas, că plângea. Plângea și unchi-mio. Un timp au mers tăcuți. Mohorâți. Cenușii la față, de parcă piatra și praful drumului îi uscase și pe ei. Le uscase și lacrimile. Mergeau înainte. Umbrele de pe drum se scurtaseră, acuma începuseră să se lungească în cealaltă direcție. Bun! mi-am zis. Dacă lor nu le e foame și nici sete, cu toate că e trecut binișor de amiază, nici mie n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
crezi că vor veni pe acolo... Ziua ești cu toți ceilalți, râzi, îți cauți hrană, te mai și joci, vorbești cu toți, dar odată singur, golul se întinde și te sfâșie înlăuntru... ai plânge de dor, dar durerea ți-a uscat și lacrimile, iar când te culci, adormi cu gândul să-i visezi... Îi știi dincolo de zare și-i chemi... cu fiecare val pleacă de la tine strigătul și fiecare val se întoarce... singur. Ești sărac în duh și singura bogăție e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
poetul” - a intervenit gândul de veghe. Ajunși În fața casei, cercetașul s-a oprit și a privit cu luare aminte În jur. ― Da’ parcă aici În față avei un zarzăr. Undi i? - a remarcat cercetașul cu ochiul Încă ager. ― S-a uscat, tată. ― Apoi mâini am să merg În piață și poate oi găsî un copăcel să-l răsădesc așa de bun venit lui Tudorel. Să creascî odată cu el... N-a fi rău să găsesc și un butaș-doi de vie, pe care
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
apă. Încet-Încet, am făcut rost de un bidon pentru apă și de niște carne de căprioară, afumată, de la gazdele noastre de pe traseu. Cât despre pâine, a fost ușor. Doar aveam un regim special. Orice colțișor de pâine În plus Îl uscam și Îl puneam Într-un sac. Toate astea le țineam pe tractor. După vreo săptămână și ceva, eram hotărâți s-o ștergem, dar cum să procedăm? ― Când suntem aproape de gară, oprim pentru vreo nevoie ceva și Îl legăm pe Mișa
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
vadă și, lăsând cutiile din mână, se grăbi să scoată de sub tejghea o sticlă cu lichior extra, de import, și să-l cinstească. Apoi vesel, roșu la față și guraliv ca întotdeauna, el se apucă să-i înșire verzi și uscate despre americani și despre rusnaci, despre Hrușciov (al cărui nume îl stâlcea dinadins, rostindu-l Hârciog) și despre Gheorghiu-Dej, despre chiaburi și despre colectivizare, despre Ana Pauker și despre o oarecare Leana lui Cosor, la care puteai să te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de tot ce nu era de găsit în reședința de raion. Vremea se menținea neobișnuit de blândă pentru mijlocul iernii, dar badea Panciu, proprietarul lor, stând pe prispa casei la soare și molfăind vajnic cu măselele lui cele noi coltuce uscate de pâine, clătina din cap și spunea cui voia să-l asculte că iarna fără zăpadă era un semn rău, nicidecum un motiv de bucurie; după asta puteau să vină cine știe ce necazuri pe capul oamenilor: secetă și foamete ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
glas scăzut atenția că Teodorescu era, totuși, numele său. Ei, ce mai contează! dădu Ilici Vasile distrat din mână și înșfăcă repede de pe masă o sticlă cu apă minerală, din care începu să gâlgâie grăbit, ca să-și răcorească organul vorbirii, uscat din cauza discursului prea pasionat. Fane, vino-ncoace!... Unde ești, cioară?... zbieră Tarbacea furios după omul de serviciu, întorcându-și capul spre ușă. Fane, lua-te-ar dracii!... urlă din nou politrucul comunal, de astă dată atât de sonor, că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cu obișnuitul ton autoritar : "Încă o doză de anestezic, stimată colega !" și : "Pensetă micronică de calibrul zero unu !" Minutele se transformă pe nesimțite în ore, în care, cu dexteritate de magician, profesorul descâlcește mănunchiul vital. Tampoanele nu contenesc să îi usuce fruntea, fantele ochilor au devenit și mai subțiri mobilizând până la epuizare acuitatea vizuală. Mâna nu tremură, și-a regăsit siguranța și abilitatea necesare. Lamă de șapte microni ! Așa ! Și încă una de cinci ! Și de doi ! În fine, profesorul clipește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
scos capul de sub învelitoarea caldă pe când o mână continuă să mângâie cu delicatețe coapsele umezite de atemporala sevă a iubirii. Un al doilea cap se ivește și buze fierbinți sorb răcoarea fulgilor de nea până ce alte buze îi topesc și usucă înainte ca cele două capete să dispară din nou în lumea începutului începuturilor. Atanasie... rostește Dora într-o clipă de luciditate. Fii liniștită, îmi este credincios și este mut săracul de el de atunci, de când l-au snopit rușii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
în afara curgerii timpului. Se simte învăluită de o senzație de bine, membrele se descarcă de poverile adunate în călătorie, capul îi este ușor, mintea mai limpede ca niciodată. Cine știe ce buruieni o fi strecurat Teodora în borș... Cine știe dacă frunzele uscate pe care am văzut că le punea erau frunze de urzică sau de cine știe ce plantă cu efecte miraculoase." Gândul ăsta nu o sperie, ci îi dă un fel de bucurie interioară care mărește senzația de bine. O fi poate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
era aproape terminat. La mijloc trona un fel de cuptor făcut din pietre de îndemânatecele mâini ale celor trei femei tinere și puternice al căror ritm încercam să îl țin și eu. Pe jos am bătătorit frunze și iarbă care, uscate în lutul clisos, au devenit o pardoseală convenabilă. Copiii căpătaseră culori și prinseseră puțină carne pe oase. Colecția lor de plante se îmbogățise cu mănunchiuri parfumate de sânziene și cimbrișor. Minodora și Vasili au început să scrie, la dictarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a câtorva capace de canal din fontă și ceva cantități de aramă pe care le-a dosit în râpa de la Serpentine, până la o posibilă pătrundere cu căruța în târg. Și iată că prilejul s-a ivit de când cu lemnele astea uscate pentru care polițaii nu prea cer acte, că nu le iau ca furturi din fondul forestier. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-i cauți tu cu lumânarea prin târg, oricât de Gătej ai fi... Că polițaiu, dacă vrea, îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Că eu am fost de două ori prin părțile voastre acum câțiva ani, pe timp de vară și de iarnă, exact când se fabricau și când ardeau în plită turtele de tizic, după cum le ziceți voi acelor brichete de bălegar uscat la soare pe prispa casei. Și de fiecare dată am căutat să-mi iau tălpășița cât mai repede cu putință, că peste tot puțea de nu reușeai să înghiți măcar și o gură de aer, darămite o îmbucătură de mămăligă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
găinăresc. La Marcel, găina parcă e trimisă într-un somn adânc. Prietenul meu haham ia găina cu gesturi de maestru, o lasă cu gâtul în jos, așteaptă până i se scurge tot sângele, îi spală penele cu multă grijă, o usucă și gata... Marcel ia și bani pentru asta. Îi și merită. Marcel este un adevărat maestru de ceremonii. El are și suflet. Mă bagă și pe mine în afacere. În zi de vineri mai ales trec pe la prietenii lui Marcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
albe ce se vroia sau nori și o crenguță binecuvântată de brad. Stolurile erau larg deschise, însă lumina ce pătrundea în casă insuficientă. Geamurile, fără perdea, concurau cu orice alt lucru din casă în materie de neglijență. Pe sticlă se uscaseră picăturile de ploaie și vântul, o greșită limită subtilă între restul și mediul ei, cu nimic mai intim decât holul pustiu (și nearanjat) al blocului. Astăzi primise corespondență. Scrisoarea avea ceva din aerul învechit și prețios al lucrurilor triste. Deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-sa. Avea grijă să le schimbe apa zilnic și ei s-au păstrat frumoși o vreme ca după aceea, spre părerea de rău a Elenei, să se ofilească și să se vestejească. —Leni, să arunci trandafirii aceia că s-au uscat, i-a spus Silvia. Îi țin fără apă, așa uscați. Îți plac așa? Sunt un fel de ornament. De multe ori, când intra în cameră și-i vedea, Elena cânta cântecul lor: „Trandafirii tăi s-au ofilit în glastră Vremea
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Dar, ușor-ușor, începi să cedezi, căci lupta-i grea, iar tu nu posezi niciun fel de armă. Să intri dezarmat într-un război este ca și cum ai începe să pășești indiferent prin curtea morții. De aici fiind, începi treptat să te usuci pe picioare și curând devii doar o umbră infidelă a ceea ce ai fost odată. A te sfârși de inimă rea este cea mai teribilă modalitate de a muri, care îți lasă cel mai clar impresia că ai trăit degeaba. Iar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dânsul acum, iar, în astfel de cazuri, cei pățiți știu că ți se întâmplă întocmai ca la morți, fără deosebire: îți plângi defunctul intens, cu lacrimi fierbinți și amare, o zi, două zile, dar apoi obrajii încep să ți se usuce și să-ți crape, iar lacrimile din ochi îți seacă, însă nimic concret nu se schimbă, de fapt, căci tu tot cu aceeași jale grea continui să trăiești în tine. Așa stând lucrurile, în cele din urmă, el își spuse
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Cu o dexteritate demnă de un jongler, mâna dreaptă cuprinde drăgăstos paharul înghețat, în timp ce mâna stângă înfășoară tandru silueta pântecoasă a sandvișului. Scena de tantrism culinar are, precum observați, un foreplay pe măsură. Bref, iau o îmbucătură, însă am gâtul uscat de sete, astfel că trebuie să sorb câteva picături. Este cel mai banal gest cu putință, unul repetat de atâtea ori, încât a devenit pur automatism fizic, vidat de orice semnificație superioară. Înainte de a-l face, puteam să jur că
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
care circulă prin partea locului spune că Dumnezeu a orânduit așa ca fagul să înfrunzească mai târziu, astfel ca soarele să ajute ieșirea la suprafață a ghiocelului, leurdei și a altor plante. După ce zăpada se topește complet, vântul de primăvară usucă pământul și apar primii muguri de fag și-n scurt timp apar frunzele odată cu încolțirea plantelor, într-un verde foarte crud, adaptate la umbra frunzelor de fag. În locurile în care oamenii n-au ținut cont de importanța pădurii și
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ea, s-a așezat în genunchi, i-a sărutat mâna și s-a trezit din somn, astfel că visul a luat sfârșit. Pentru că era dimineață, a început a se pregăti de drum. Și-a făurit un băț zdravăn din lemn uscat de salcâm noduros și-a băgat în buzunar lanterna împreună cu câteva lumânări și o cutie cu chibrituri, apoi a plecat la drum. A ajuns la mormânt a făcut ordine și curățenie a stat la taifas cu tatăl lui, timp în
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de cincizeci și ceva de ani. Părul cenușiu Îi era tuns scurt, În formă de calotă În jurul tâmplelor și cu o mare tonsură În partea de sus. Mâinile, pe care și le scosese din mânecile rasei intrând În Încăpere, erau uscate și descărnate ca ale unei mortăciuni. Păreau a fi Înghețate ca Însăși moartea. Mascatul cu capul rotund se Întoarse spre călugăr cu o deferență extremă: — Sfinția Voastră a auzit totul? Dominicanul Încuviință cu un gest sec, scurt, nedezlipindu-și ochii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
le pronunța niciodată. Îmi amintesc că soarele, Încă nehotărât dacă să strălucească ori ba peste acoperișurile străzii Toledo, lumină cu o rază oblică restul foilor din poala mea și ochii deschiși la culoare, aproape transparenți, ai căpitanului, care mă aținteau; uscând mai repede cerneala Încă proaspătă a versurilor pe care Diego Alatriste le ținea În mână. Nu zâmbi, nu făcu nici un gest. Îmi Înapoie hârtia fără vreun cuvânt și se Întoarse la masă; dar de acolo l-am văzut adresându-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]