2,023 matches
-
copilul meu, lasă-mă să fiu a ta... A ta P o e s i s Am citit și-am recitit ce scrisese ea și apăsam plângând în hohot, ca un copil, șirurile ei șterse de lacrimi de buzele mele vinete și arzătoare. - Poesis! strigam eu, strângând aerul camerei la pieptul meu. Poesis, iartă-mă! Mă așezai pe fotoliul de lângă piano, în care murise ea, atinsei clapele lui pe cari fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aprins și culcat astfel când ai intrat și tu. Ți-aduci aminte ce ți-am spus atuncea și nu mai trebuie să ți-o repet. ["Un râs amar"] 2257 Un râs amar-sec *, încet, încrunta buzele sale împregiurate de-o spumă vânătă, apoi un țipet desperat, strălucit, cerni aerul din salon. Pin flacările-nfiorate ale căminului marmoreu învinețea în trăsuri aeriene fața cea tristă a lui Toma Nour. ["Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar, pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lor soră! Haina de atlas albă spânzura afară din sicriu, mînile mici și unite țineau o cruce mică de os alb, buzele erau strânse, iar în jurul frunței era o coroană de roze albe și de beteală de aur. Fața ei vânătă, ochii cei mari, înfundați, închiși, o espresiune de durere zâmbitoare - iată țărâna cea frumoasă a Dochiei. Cântarea monotonă a preoților bătrâni, pasul cel alene al convoiului, muzica cea somnoroasă a marșului, fetele albe a căror ființe erau enigme vii, iată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dus îndărăt în închisoare, dar de astă dată mi-a dat haine, proaste dar calde. Vântul șuiera amar împrejurul zidurilor puternice și-și scutura toată, zăpada în fruntea și în coastele murilor negri și fantastici. Neva e-nghețată - o lună vânătă - roșie trece prin mijlocul norilor creți și de coloarea plumbului... și raze vinete {EminescuOpVII 236} pătrund prin zăbrelele groase. Deodată încuietoarea uriașă a ușei a început să se zvîrcole înăuntrul ei întoarsă de-o cheie. Mi-am recomandat sufletul lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dar calde. Vântul șuiera amar împrejurul zidurilor puternice și-și scutura toată, zăpada în fruntea și în coastele murilor negri și fantastici. Neva e-nghețată - o lună vânătă - roșie trece prin mijlocul norilor creți și de coloarea plumbului... și raze vinete {EminescuOpVII 236} pătrund prin zăbrelele groase. Deodată încuietoarea uriașă a ușei a început să se zvîrcole înăuntrul ei întoarsă de-o cheie. Mi-am recomandat sufletul lui Dumnezeu, căci credeam că vin să mă omoare. Intră temnicerul bătrân cu barba
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zvîrcole înăuntrul ei întoarsă de-o cheie. Mi-am recomandat sufletul lui Dumnezeu, căci credeam că vin să mă omoare. Intră temnicerul bătrân cu barba roșcată și lungă, cu căciulă de blană, îmbrăcat el însuși în o blană, cu fața vânătă, c-o legătură de chei mari și teribile, c-un felinar. El era urmat de soldați cu sabiile scoase, cari luceau slab în lumina felinarului. Îmi ordonă să mă scol. Turnul unei biserici de pe Neva sună melancolic trei ore după
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dar cum... D-zeul meu! Un râs satanic, nebun... - Oh! Oh! strigă marchizul, aici e mai mult decât umbra mea... Apucă o spadă lungă și-ncepu să manevreze pe lângă oglindă. Și chipul manevra c-o spadă... Ieși dar, zise el vânăt de turbare, ieși, umbră, să mă lupt cu tine... Să vedem cine-i marchizul Bilbao, eu ori tu... " Oglinda se-ntoarse-n țâțâni și un chip uscat ce era marchizul însuși într-un al doilea esemplar se arată dintr-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de bucurie, sau să turbez de durere... Turbarea, iată idealul meu! Sania zbura pe stradele ninse și largi ale orașului, în aer clipea, ca o pleavă [de] diamante, câte un fulg de ninsoare, luna trecea în floarea chihlibarului pin nourii vineți, închegați p-ici, pe colo în bucăți rupte și negre, răriți și desfăcuți pe alte locuri în fâșii și-n trențe de argint, deasupra cerul cu bolta lui oțelită, pe strade în urma săniei se desemnau urme-n omăt, ca și când gelăul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei sângele din carne, sucul din {EminescuOpVII 268} nervi, puterea din mușchi... E teribilă femeia aceasta sau, [mai] bine, demonul acesta... " Astfel, obosit de orgia sufletului său, se-mbrăcă, se uită în oglindă... [O] umbră viorie îi colora fața... era vânăt de palid ce era... Dar astfel era și mai frumos de cum fusese vodată... "Sărutarea ta * de dimineață, sărmanul meu Angelo, zise el zâmbind cu tristeță... să sărutăm această gură care nu mai este vergină... " El s-apropie și sărută chipul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Astă - seară el nu mai merse la cafenea, dar s-așeză în portalul teatrului, ca să admire femeile cele frumoase cari ieșeau după spectacol. În curând văzu ieșind, roșie ca o roză și blondă ca un caier, cu un capușon alb - vânăt în cap, princesa B., una din frumusețile marelui oraș. Lui îi plăcuse de mult acea princesă înaltă și barbată, tânără și frumoasă, puternică și dulce totodată. Dar de unde și până unde ajunge el la cutezarea de-a se sui alături
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă și rondă se pierdea sub părul lung, moale și negru strălucit, care era îmflat în vițe naturale mari cari înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile în josul urechei, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cadrilată or verde, acolo-și oprea privirea mai multă vreme, apoi iar întorcea și scria cifre pe o hârtie, însă bisericește - adică cu slove; o tăcere adâncă era în cămară și numai pana cea veche de gâscă scîrșnea pe hârtia vânătă și grunzu - roasă or suna izbită [de] călămările pline c-o cerneală cleioasă și oțetită. În urmă el închise manuscriptul vechi, plin de note marginale scrise foarte mic și legat în pergament; îl aruncă cu nemulțămire peste o claie de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de legume Își surîd ca șopîrlele fasolele verzi constelația mazărei naufragiază vorbele boabele stau În păstaie ca școlarii cuminți În bănci ca lotci dovleceii Își vîră botul, Înaintează amurgesc sfeclele ca tapițerii pătrunjelul mărarul iepuri de casă ridichii albi pătlăgelele vinete Înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor... Dintr-o asemenea juxtapunere de imagini se coagulează treptat, prin subtila dirijare a dinamicii textului, - căci e vorba și de o cristalizare În sens propriu a expresiei, structurată În forme mai „clasice”, Într-o
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vitală și spiritualizată. În registrul senzorial, carnalul și vegetalul Își dau mîna pentru a contura profilul aburos al obiectului, haloul lui liric: oglinzi brune oglinzi roșcate ca fața hangiței oglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise În munți oglinzi cu piatră vînătă ca frunza viței oglinzi adolescente ca frunți... Succesiv, reveria concentrează În spațiul oglinzii imagini ale naturii luxuriante („am văzut Încolăcindu-se În voi frunzele șerpii”) coabitînd cu suave proiecții ale fanteziei („În argint se iveau Îngerii și cerbii”), elemente caracteristice
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
spațială. Parnasianismul lui Alecsandri (de care s-a vorbit) Începe printr-o aglomerare de obiecte strălucitoare: „Mandarinu-n haine scumpe de mătase vișinie, Cu frumoase flori de aur și cu nasturi de opal, Peste coada-i de păr negru poartă o vînătă tichie Care-n vîrf e-mpodobită c-un bumb galbin de cristal. Fericit, el locuiește un măreț palat de vară Plin de monștri albi de fildeș și de jaduri prețioși. Mari lanterne transparente, de o formă mult bizară, Răspînd noaptea raze
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de mare efect. Pohod ha Sybir este un puternic poem În tonuri bacoviene. Apare, aici, poate pentru prima oară cu mai mare subtilitate estetică În poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Plumbul Întunecos al cerului, coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care Alecsandri le atinge rar: „Palid convoi, perdut, uitat, Coloana funerară
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
domni, poate înstăriți, cu aer de conspiratori, și un preot doar piele și os, gălbejit, părând a fi scos dintr-un lazaret. În seara zilei de 17 ianuarie, sub porticurile din Banchi 30, acel călugăr, cu o mutră atât de vânătă și rotundă, stătea de vorbă cu un cunoscut tip subversiv din oraș. Mergând domol, am putut să aud câteva cuvinte; spuneau: "Mai devreme sau mai târziu se va sfârși și cu teroarea, ne vom aduna toți laolaltă și vor fi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Calabria. Am înțeles. Oh, cât de bine își amintea! Viceregele voise să-l vadă personal pe Tommaso și încercase chiar să fie amabil oferindu-i un păhăruț de lichior, dar el refuzase privindu-l drept în ochi. Fața spaniolului era vânătă, ochii încercănați, vorbea o italiană stâlcită, iar când Tommaso îi sugerase într-o castiliană perfectă să se exprime totuși în propria sa limbă, holbase ochii, în fundul cărora se putuse vedea un soi de funingine gălbuie: Excelență, aveți o boală gravă
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Probabil că fata mai păstra pe chip surpriza întâlnirii cu privirile pacientului de la reanimare. Avea capul strâns într-un bandaj mare, ca un turban ce-i cobora peste urechi și se strângea sub bărbie. Fruntea, atât cât se vedea, era vânătă, ca și firișoarele ce-i străbăteau cearcănele. Colțurile gurii atârnau, îmbătrânite, și buzele se subțiaseră de cât tăcuse. Doar mâinile se vedeau întregi, cu degete subțiri, așezate deasupra păturii, pe lângă trup. Pielea buricelor era zbârcită, ca atunci când ții mâna prea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
duhul. Tortura trebuia să fie un spectacol colectiv. Noi, ceilalți, eram obligați să privim. Și apoi să ascultăm spovedania celui care, cu șalele frânte, cu degetele șiroind din unghiile smulse, cu ochii lăcrimând sânge și cu buzele atârnând rupte și vinete, neputând acoperi gingiile cu dinții sparți și dezghiocați, părea pe deplin vindecat. Iar el, schimonosind cuvintele, pe cât mințile lui scoase din țâțâni și maxilarele sleite puteau articula, își recita în fața celorlalți demascarea. Spune, banditule, criminalule, noi știm tot, dar vrem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu din milă, adăugă, solemn, orbul. — Bravo, moșule, bine-ai zis-o ! Îți dau firfiricile din milă de ei, nu de tine. Pot să te doară dinții altuia ? întrebă șchiopul, trăgându-și buzele și lăsând să i se vadă gingiile vinete din care răsăreau doi colți îngălbeniți. Nu pot să te doară. Nici milă de altul nu poate să-ți fie, doar de tine. Așa că ei zic : dacă nu-i dau ăstuia o firfirică, te pomenești că-mi merge rău toată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
albă, agitându-se în căutarea lui. — E soră-mea, Melania, le explică celorlalți. Vine să mă ia acasă... Nu mă iei și pe mine, soru-meo ? se interesă Ologu, râzând galeș, dar tocmai de aceea, din păcate, mai știrb și mai vânăt. — Întreab-o întâi dacă are bărbat, sugeră Fane Chioru. — Ai bărbat ? întrebă Costică Ologu, de parcă asta ar fi rămas singura problemă nerezolvată. — Eu zic că mai bine să nu știi, răspunse Coltuc în locul soru- sii, care se vedea bine că nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să zic. O fi ceva și cu ăia ca tine, altfel n-ar așeza lumea pe socluri tot felul de statui fără picioare și brațe. — Lui o să le fie mai ușor să-i facă bustul, spusese Costică, dezgolindu-și gingiile vinete, de cimpanzeu. Conform cu ori ginalul. — Tacă-ți fleanca, i-o retezase orbul, peste obiceiul lui. N-ai înțeles nimic. Nici nu era ceva în plus de înțeles. Coltuc o privi cu o bucurie de dincolo de orice înțelegere. Ea scotoci în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu-i duce la spital.“ „Ba da“, spunea Rada, ca-n vis, „pe mine m-au adus în dubă cu unul pe care l-au lăsat la spital“. Nu le mai spuse că era, săracu’, mai mult mort decât viu, vânăt ca ciuma și cu țeasta crăpată. Și că ar fi fost o minune să mai apuce dimineața. Acum era deja spre prânz, prin geamurile groase pătrundea o lumină gălbuie care lăsa o năclăială mălăioasă pe părul smucit al bărbatului. El
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se abțină, căci cei scoși să se ușureze pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți cu bucățele de carne crudă, prea puțină ca să se sature, dar destul cât să-i ațâțe mirosul de sânge amestecat cu sudoare. Spre dimineață, ușile s-au
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]