KorAP: Find »[drukola/base=vâsli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 32 >

784 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

Soarele se ridica din spatele dealurilor. Un biban sări, făcând cercuri În apă. Nick Își trecu mâna prin apă. I se păru caldă, În răcoarea pătrunzătoare a dimineții. Și În acea dimineață, pe lac, stând la pupa bărcii, cu tatăl său vâslind, fu foarte sigur că el n-o să moară niciodată. Capitolul 2 Minaretele de la Adrianopole se-nălțau În ploaie, dincolo de bălțile de nămol. Căruțele se strânseseră pe o distanță de treizeci de mile de-a lungul drumului spre Karagaci. Bivolii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
În mijlocul a zeci de pogoane de rumeguș care acoperea câmpia mlăștinoasă de pe malul golfului. Zece ani mai târziu, nu mai rămăsese nimic din fabrică, În afară de fundația albă, arătându-se, printre mlaștinile care o cotropiseră, lui Nick și lui Marjorie, care vâsleau de-a lungul malului. Pescuiau pe marginea canalului, acolo unde albia cobora brusc și apa micuță cu fund nisipos ajungea deodată la adâncimi Întunecate de peste trei metri. Pescuiau la lingură, În drum spre promontoriul unde voiau să-și pună undițele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
albia cobora brusc și apa micuță cu fund nisipos ajungea deodată la adâncimi Întunecate de peste trei metri. Pescuiau la lingură, În drum spre promontoriul unde voiau să-și pună undițele pentru noapte, ca să pescuiască păstrăvi-curcubeu. — Uite, Nick, vechea noastră ruină. Vâslind, Nick privi fundația printre copaci. Da, uite-o, zise el. — Îți mai amintești când era fabrica aici? — Abia-mi aduc aminte. Seamănă mai mult cu un castel, spuse Marjorie. Nick nu-i răspunse. Continuară să vâslească de-a lungul malului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Nick, vechea noastră ruină. Vâslind, Nick privi fundația printre copaci. Da, uite-o, zise el. — Îți mai amintești când era fabrica aici? — Abia-mi aduc aminte. Seamănă mai mult cu un castel, spuse Marjorie. Nick nu-i răspunse. Continuară să vâslească de-a lungul malului până pierdură ruinele din vedere. Apoi Nick tăie golful de-a curmezișul. — Nu mușcă, zise Nick. Nu, răspunse Marjorie. Era atentă tot timpul la undiță, chiar și atunci când discutau. Îi plăcea foarte mult să pescuiască. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
le scoți Înotătoarea de pe spate. Merge și așa ca momeală, dar e mult mai bine dacă au și Înotătoarea. Luă bibanii curățați și-i agăță de coadă În cârlige. Fiecare undiță avea două cârlige. Apoi Marjorie, ținând firul Între dinți, vâsli spre celălalt mal al canalului, privind Înapoi la Nick, care, de pe mal, dădea drumul firului din mulinetă. — Cred c-ajunge, strigă el. — Să-i dau drumul? Întrebă Marjorie ținând firul În mână. — Da, dă-i drumu’. Marjorie zvârli firul peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
ca pe o coardă până la locul unde se odihnea momeala pe albia nisipoasă a canalului, și apoi puse piedica mulinetei. Astfel, dacă un păstrăv apuca momeala și dădea să plece cu ea, firul ținut de piedică Începea să zbârnâie. Marjorie vâsli către promontoriu ca să nu-ncurce firele. Trase tare de vâsle și barca acostă mai Încolo, pe plajă. Mici valuri se izbiră de mal. Marjorie se dădu jos și Nick trase barca mai sus pe țărm. — Ce-i cu tine, Nick

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Bine. Să-ți Împing barca. Nu-i nevoie, zise fata. Stătea În barca ce plutea pe apă, cu fața luminată de lună. Nick se-ntoarse și se trânti pe pătură, lângă foc, cu fața-n jos. O auzea pe Marjorie vâslind. Stătu așa multă vreme. Stătu la fel și când Îl auzi pe Bill venind printre copaci. Îl simți cum se apropie de foc. Nici Bill nu-l atinse. — Chiar a plecat? Da, zise Nick, stând pe pătură cu fața-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
mare vas pe care l-am văzut În viața mea zăcea acolo și i-am parcurs toată lungimea; pe urmă am aruncat ancora, mi-am luat schiful de pe puntea din față, l-am lăsat la apă și am Început să vâslesc, cu toate păsările alea În jurul meu. Aveam o lupă și abia o puteam ține, așa-mi tremura mâna. Din ce puteam să văd, mergând pe deasupra, toate hublourile erau bine Închise, dar mai jos, spre fund, ceva trebuie să fi fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
bărbie. Dar cel mai apropiat hublou era la vreo trei metri sub apă. Nu puteam ajunge acolo decât cu mânerul cuțitului de jupuit, și am Încercat să-l sparg așa, dar n-am reușit. Sticla era prea tare. Așa că am vâslit Înapoi până la vasul meu și mi-am luat o cheie pe care am prins-o de mânerul cuțitului, dar nici așa n-am putut să-l sparg. Și uite-mă cum stăteam și mă uitam pe fereastra hubloului la tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
mâna la nas ca să opresc sângerarea; zăceam acolo, cu capul pe spate, privind În sus, și deasupra și În jurul meu erau vreun milion de păsări. După ce mi s-a oprit sângerarea m-am mai uitat o dată prin lupă și am vâslit spre vasul meu, Încercând să găsesc ceva mai greu decât cheia aia, dar n-am găsit. Nici măcar un cârlig. M-am Întors și apa se făcea tot mai limpede, așa că puteai să vezi tot ce plutea deasupra bancului alb de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
cu sângele curgându-mi din nas și fericit că nu erau rechini prin preajmă. Da’ eram obosit. Parcă-mi crăpase cineva capu’, așa c-am stat Întins În schif o vreme și m-am odihnit, și abia după aia am vâslit Înapoi. Se făcea după-amiază. M-am scufundat din nou cu cheia, da’ degeaba. Cheia aia era prea ușoară. N-avea rost să mă mai scufund fără un ciocan sau ceva greu cu care să sparg geamul. Pe urmă am prins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
nevoie de asta, dar Îl și Înfricoșa, mai ales când barca stătea acolo, tăcută, printre sălciile de la malul canalului, dar malurile alea nu erau ca cele de pe râul ăsta. Totul era mai jos, ca-n Portogrande, unde i-au văzut vâslind peste pământul inundat, ținându-și puștile deasupra capetelor, până au căzut În apă cu ele. Cine ordonase așa ceva? Dacă ale dracu’ lucruri nu s-ar fi amestecat așa de tare ar fi putut să le urmărească. De aia era așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
erau și mai Îndepărtați și se mănau și mai mult cu cei din Spania. Serpentinele Începură din nou și urcarăm iar, și În față văzurăm niște fazani. Când ne apropiarăm Își luară zborul, bătând repede din aripi, și apoi plutiră, vâslind rar, și coborâră pe deal. — Sunt așa de mari și drăguți. Sunt mai mari decât cei din Europa. — Fontan zice că se vânează bine aici. Și când se termină la chasse? — Până atunci ei o să fie morți demult. Dar băiatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

și venind spre noi, purtată de-un vîslaș. Îmi dădeam seama că-i un vîslaș pentru că-l vedeam aplecîndu-se Înainte și Înapoi. Mi-am dat seama și că are o ramă mare. Puteam să zic că-s mulțumit. Dacă veneau vîslind, asta Însemna că-i un singur tip. Au ajuns lîngă noi. — Bună seara, căpitane, mi-a spus domnul Sing. — Adu-o la pupă și lipește-o pe lateral, i-am răspuns. I-a spus ceva celui care vîslea, dar Ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Dacă veneau vîslind, asta Însemna că-i un singur tip. Au ajuns lîngă noi. — Bună seara, căpitane, mi-a spus domnul Sing. — Adu-o la pupă și lipește-o pe lateral, i-am răspuns. I-a spus ceva celui care vîslea, dar Ăla nu putea s-o aducă cu spatele, așa că am apucat-o de partea mai ridicată din față și am tras-o spre pupa. În barcă erau opt oameni. Cei șase chinezi, domnul Sing și puștiul care vîslea. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
care vîslea, dar Ăla nu putea s-o aducă cu spatele, așa că am apucat-o de partea mai ridicată din față și am tras-o spre pupa. În barcă erau opt oameni. Cei șase chinezi, domnul Sing și puștiul care vîslea. În timp ce-o trăgeam la pupă m-așteptam să fiu lovit cu ceva În moalele capului, dar nu s-a-ntîmplat nimic de genu’ Ăsta. Mi-am Îndreptat spatele și l-am lăsat pe domnul Sing să se țină de vas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
tremura. — Toarnă-ți tu de băut, i-am spus. L-am urmărit cum se-ntinde după sticlă și o dă peste cap. M-am dus Înapoi la pupă. — E-n regulă. SĂ urce cei șase. Domnul Sing și cubanezul care vîslea abia reușeau să controleze barca, cu toate că mareea era slabă. Domnul Sing le-a spus ceva În limba gălbejiților și ei au dat să se cațere pe punte, pe la pupă. CÎte unu’, pe rînd, le-am spus. Le-am mai zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
am dat seama că s-a servit Într-adevăr din sticla aia. — Încuie cabina, i-am spus. — Da, domnule. — MĂ duc după ceilalți, m-a anunțat domnul Sing. — O.K. Le Împinsei barca și băiatul care-l Însoțise Începu să vîslească. — Ascultă-mă, i-am spus lui Eddy. Lasă sticla. Ți-ai făcut destul curaj. — OK, șefu’. — Ce dracu’ te-a apucat? — Așa-mi place mie să fac. Spui că tu o amesteci cu degetul? — Bețiv jegos ce ești. DĂ-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
ca să te facă pe tine de treabă, i-am spus. Da’ nu-mi mai făceam griji În privința lui, pentru că - cine să-l creadă? Domnul Sing n-o să facă vreo plîngere, asta era clar. Și nici gălbejiții. CÎt despre puștiu’ care vîslise, eram sigur că n-o să facă nimic. Eddy o să trăncănească probabil, mai devreme sau mai tîrziu, da’ cine stă s-asculte un bețiv? Spune, cine-ar putea dovedi ceva? Sigur, mult mai multe discuții aș fi avut cînd i-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268

divizie. „Trebuie să știi oleacă de meserie și carte, ca să fii sigur că podul va sări În aer În momentul exploziei, În caz de nevoie” - a vorbit unul din militarii de la divizie... Fiecare a trecut la treabă. Eu cu Undiță vâsleam printre bălării, apropiindu-ne de gară... Un zvâcnet cu salturi imprevizibile, pornit din stânga noastră, ne-a Înghețat sângele În vene... „E un șoldan de iepure, domn’ sergent” - a vorbit cu răsuflare de ușurare Undiță. „Uite că urecheații nu se tem

Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752

În iarba a toate stăpână/ Dormind cu o carte în mână// Prin pagini păienjenii țes/ Un mult mai adânc înțeles/ Și-un greier citește un pic/ Dar nu înțelege nimic/ În timp ce prin cerul mereu/ O frunză tot cade cu greu/ Vâslind ca un flutur bătrân/ Iar eu mă tot uit și amân?? Să-l scutur ușor de un umăr/ Șuvițele albe să-i număr/ Cartea cu zgomot s-o-nchid/ Sau poate să-l las adormit// Și șingur și liber să

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
de readucere a speranței ar fi însăși moartea: "Poemele trăiau în vraja morții, fascinate de armoniile elementare și de ritualul cosmic"148, când: Treceau clipe mari zdrențuite pe cer,/ Mișcând pe zăpadă umbre abia colorate,/ Le priveam cum răsar, cum vâslesc și cum pier/ În lumina din care izvorâseră toate.// Vinovate de-a fi doar atât se-oglindeau/ Înmulțindu-și în omătul complice,/ Ca și cum s-ar scuza că-s prea gingașe sau/ Ca și cum, uluite, ar cerca să explice// Veșniciei fiorul împăcat

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

Puse violet de-un alizeu" (XV). Aici, pe malul Styxului, materia parcă-și continuă existența, universul este balcanic, oriental, fastuos și pitoresc, poetul fiind sfâșiat de aceleași sentimente și de-aceleași dureri de parcă le-ar trăi aievea: "Înot învolt, abia vâslind pe spate/ Și pescuiesc Ofelii înecate/ La mal apoi să le-nviez pe rând". Imagismul este caracteristic și celorlalte volume. Poemele onirice și rondelurile se deschid înțelegerii, în ciuda cuvintelor asociate straniu în propoziții (Spuza lucrurilor se lasă mângâiată, părerile îmbracă

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
la rang de planetă ("Zorii"). El vorbește de un cârmaci ce "stă cu ochii-nfipți în viitor" și care cercetează primejdiile drumului: "Pe mare în corăbii,/ când vântul nu se curbează în pânze,/ corăbierii suiți la rame/ cu spatele înainte vâslesc neîntrerupt./ Un căpitan cârmac cu ochi de ceață și lunete/ cercetează primejdiile drumului/ singur el e cel ce dă de veste,/ Cu ochii-nfipți în viitor." Aurel Gurgheanu ascultă ritmul străzii, sau veghează somnul omului ce îmbrățișează în vis iarba

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
de nunta ta te gătim/ Fata mea te mărităm/ Cu pustiul negru lut". La Păunescu, strămoșii vor încerca un "Surâs de nuntă", frângând nunta. De aici și titlul explicabil "Ezitare": "Nunta pe care am avut-o noi/ Cade-n pământ, vâslind din rame roșii,/ pierzând din pitoresc și din văpăi/ și-ajunge acolo unde sunt strămoșii." Pentru poet, actul nunții înseamnă sfâșiere, suferință, așa se explică invocarea biblică a răstignirii Domnului. "Ca Isus să-mi las brațele în cuie." Fântâna cu

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]