18,503 matches
-
subiect pentru ziar! Semnele vârstei apăruseră rapid la dr. Czinner. Era ca și cum ar fi ținut la distanță, cu un succes temporar, cinci ani de miros de pin și scârțâit de cretă pe tablă doar pentru a ședea acum Într-un vagon de tren, permițându-le anilor buluciți să năvălească peste el deodată și nu unul câte unul. Preț de o clipă, semănă cu un bătrân care dădea din cap În somn, cu fața tot atât de cenușie ca și cerul ce prevestea ninsoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
menajeră din Horă mare și veselă (din care, pentru că veni vorba, tocmai s-a tras al unsprezecelea tiraj). „Dovediți o minunată cunoaștere a sufletului feminin, domnule Savory“, i-a spus acesta. Domnul Savory, care e burlac, a urcat Înapoi În vagon cu un zâmbet binevoitor. „Un romancier“, a spus el, „este un fel de spion“, și a fluturat vesel din mână În timp ce trenul pornea din gară. Nu mai este de mult un secret, dacă tot veni vorba, că distinsa Coral Delaine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cușetelor, luminând În Întuneric. La câteva sute de metri mai Încolo, Dunărea luci ca mercurul. Putu vedea copaci Înalți care zburau În urmă și stâlpi de telegraf, care prindeau În trecere lumina lunii pe brațele lor metalice. Câtă vreme În vagon domni liniștea, nu se mai gândi la Janet Pardoe, ci se Întrebă În ce termeni ar fi putut descrie noaptea. Totul era o problemă de selecție și aranjare. Nu trebuie să arăt tot ce văd, ci doar câteva elemente marcante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bun cu ea, oferindu-i mâinile care o Înveliseră cu o haină călduroasă, o voce care-i dăduse șansa să se odihnească În lux. Recunoștința Îi năvăli În ochi și dacă n-ar fi fost liniștea ce se lăsase În vagon, i-ar fi spus „Te iubesc“. Își păstră cuvintele pe buze, așa Încât să poată sparge tăcerea cu ele atunci când tăcerea celorlalți va lua sfârșit. Presa va fi acolo, se gândi Czinner și revăzu boxa jurnaliștilor, așa cum fusese la procesul Kamnetz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prăvălie pentru a vinde un Almanach Gaulois unui școlar ce se furișase Înăuntru. „Mărșăluiți, voi, slavi, mărșăluiți!“ Omul care scrisese muzica imnului fusese ucis cu baioneta În fața tribunalului. — Pui Înăbușit! Friptură de vițel... Chelnerii Își făceau drum de-a lungul vagonului și sparseră liniștea momentului. Toți Începură să vorbească deodată. — Am constatat că ungurii au adoptat crichetul În modul cel mai firesc. Am avut șase partide În sezonul trecut. — Nici berea asta nu e bună. Mi-aș dori o sticlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe lângă un șir lung de brazi și pe lângă lucirile Dunării. În cazane, presiunea aburului creștea. Mecanicul deschise regulatorul și viteza trenului crescu cu opt kilometri pe oră. 3. Coral Musker se opri un moment pe platforma metalică dintre vagonul-restaurant și vagoanele de clasa a doua. Trenul, În mersul lui accelerat, o scutura și o făcea să se clatine și, pentru moment, nu-și putu continua drumul ca să-și ia geanta din compartimentul În care se afla domnul Peters și soția acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
așa că pentru o clipă geamul trenului devenea un caleidoscop În care se scuturau bucăți amestecate de sticlă colorată. Ca să se Încălzească, dr. Czinner Își Înfășură mâinile În cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu prin vagonul de serviciu și ieși la cele de clasa a treia, care fuseseră adăugate trenului la Viena. Majoritatea compartimentelor zăceau În Întuneric, cu excepția unui glob orb care ardea În tavan. Pe băncile de lemn pasagerii se aciuaseră pentru noapte, cu hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Doar un semnal care ne ține În loc. Încremenirea roților reduse noaptea la tăcere, cu excepția unui șuier intermitent de abur care o spărgea. Ici și colo se trezeau niște călători care scoteau capul pe fereastră și vorbeau unul cu altul. De la vagoanele de clasa a treia, din partea din spate a trenului, răzbătea sunetul unui arcuș de vioară. Melodia era simplă, ingenioasă, matematică, dar În zborul ei prin Întuneric și peste zăpadă deveni mai puțin sigură, până când smulse din mintea lui Myatt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mâna pe față, pipăindu-i trăsăturile cu degete curioase. Se simți iar copleșit de gândul nou apărut: „Atât de dulce, atât de scumpă!“ Ea zăcea nemișcată, tresărind din când În când, În scurte puseuri de durere sau Înfiorare. Cineva din vagoanele de clasa a treia Începu să-l blesteme În nemțește pe cel cu vioara, spunând că nu putea dormi din cauza gălăgiei. Părea să nu-și dea seama că dormise În toată zarva trenului și că liniștea care Înconjura notele clare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sugestiei sale de confort și permanență, aproape de respectabilitate. Apoi ea clătină din cap: — E prea frumos ca să fie adevărat. Dar expresia ei de neîncredere se pierdu În șuierul aburului și scrâșnetul roților ce se puseră În mișcare. În timp ce cuplajele dintre vagoane se Întinseră și semnalul, având acum o lumină verde, trecu În smucituri lente prin fața lor, Josef Grünlich spunea „Sunt președintele Republicii“. Se trezi tocmai când un gentleman În frac se pregătea să-i Înmâneze o cheie aurie, ca să deschidă noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
statuile, poezia și filosofia unei culturi la care nu fusese părtaș. Gara Începu să rămână În urmă. Prin fața lui treceau inscripții pe care tatăl lui nu-l Învățase niciodată să le citească. „Restoracioj“, „Pôsto“, „Informoj“. Un afiș fâlfâi aproape de geamul vagonului - „Teatnoj Kaj Amuzejoj“ și - el Își notă În mod mecanic numele nefamiliare, locurile care se vor deschide exact la ora la care trenul va intra În Belgrad - Opera, Royal Orfeum, Tabarin și Jardin de Paris. Își aminti cum comentase adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
erau decât un șir de barăci și nu exista peron. Un grup de ofițeri vamali În uniforme verzi se prezentară Între linii, Însoțiți de șase soldați. Nu păreau că se grăbesc să Înceapă verificarea. Se Îndreptau, râzând și vorbind, către vagonul de serviciu. Un șir de țărani stăteau și se uitau la tren, iar una din femei alăpta la piept un sugar. În preajmă se aflau mulți soldați care nu păreau să aibă ce face. Unul din ei Îi alungă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai dârdâia și nu-și mai termină propoziția. În loc de asta, Începu o alta: — Mă Întreb dacă nu ai fi atât de bună... ochelarii mi-s plini de promoroacă... Ce vezi În fața noastră? — Niște ofițeri vamali care vin spre noi de la vagonul de serviciu. — Asta-i tot? În uniforme verzi? — Nu, În gri. Doctorul se opri. — Așa? Îi prinse mâinile Într-ale lui și ea simți că-i strecura un plic În palmă. — Du-te repede Înapoi În compartimentul dumitale! Ascunde asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
auzi cizmele spărgând crusta de noroi, dar se Încurajă spunându-și că-și imagina tot felul de lucruri. Dacă avea ceva cu ea, putea s-o strige, iar tăcerea lui Îi dădu curaj. Totuși grăbi pasul. Compartimentul fetei era În vagonul următor, iar iubitul ei putea să-i explice omului În limba germană cine este ea. Dar Myatt nu se afla În compartiment - Încă fuma În vagonul-restaurant. Tânăra ezită o secundă. Mă duc la vagonul-restaurant și bat cu degetul În geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de un fluierat. — Schimbă probabil linia, Îi spuse dr. Czinner, s-o Încurajeze. O pală de fum trecu prin fața ferestrelor, făcând sala de așteptare să se Întunece. Afară, În lungul liniei, se auziră voci și tropote de pași. Legăturile dintre vagoane gemură, se loviră și se-ncordară, iar apoi pereții subțiri se clătinară la bubuitul pistoanelor și huruitul roților grele. Când fumul se limpezi, Coral Musker stătea destul de liniștită pe banca de lemn. Nu mai era nimic de spus și picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
tot mai gros de zăpadă. Un arțar de pe marginea șoselei a fost culcat la pămînt, obligînd mașinile să-l ocolească. Numai cursa rapidă se înfurie și trece cu roțile din stînga peste coroană, trosnindu-i toate crengile, retezîndu-le. *** În compartimentul vagonului de clasa întîia, se simte cum iese căldura aburului din țevile de sub canapele. Aura, cufundată în locul de lîngă fereastră, privește fix în afară, parcă ar număra stîlpii de telegraf. De fapt, în ochii ei stăruie doar imaginea lui Radu, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ca un animal ostenit, iar lumina din compartimente a început să scadă. Vîntul, în schimb, s-a întețit, amplificînd senzația de pustiu, și cum nimeni nu se mai mișcă, de teamă să nu risipească puțina căldură adunată în jur, întregul vagon pare gol, ca într-un film de groază. Aura se strînge mai bine în haină, înțelegînd că în curînd va începe să tremure, dacă nu de frig, sigur de teamă. Ce bine c-ai venit! se bucură Doina, conducîndu-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
își reia poziția de mai înainte, visînd la locul cald de acasă, din fotoliul așezat în fața televizorului. "N-ar fi trebuit, totuși, să-i dau motive de supărare stînd atîta de vorbă cu Mihai... Mă iubește mult și..." Pe acoperișul vagonului se aude zăpada spulberată. "Și, totuși, dacă mor... Să fi fost numai politețe?!..." Mihai arată spre ibricul cu cafea, scos din cuptorul instalației de laborator, unde l-a pus să se reîncălzească. Nu, mulțumesc! refuză Ion. Las' c-o beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Astea-s pretexte. Am observat eu că-n ultimul timp... De fapt... Da, boala mea... Evadări a avut și înainte... Azi, măcar pentru că avem un copil, numai pentru asta și tot trebuia să vină înaintea mea! Zăpada a acoperit complet vagonul... Trebuia să-i dau speranțe lui Mihai! Nu, nu revanșă; asta nu-i o soluție, dar pentru că, oricum, Radu mă va părăsi... Alături de Mihai aș fi fost o soție fericită, aș fi... Doamne!... Mîine, ori poate peste cîteva zile, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aș fi avut la ce mă gîndi cu drag. Rămîne totuși fetița, chiar dacă-i mai mult departe. Mică..., bucălată..." Adoarme ghemuită, ascultînd prin somn viscolul ce se aude tot mai slab prin stratul gros de zăpadă, în care se îngroapă vagonul. Aura! sare din pat Radu, direct în mijlocul încăperii, uitîndu-se buimac în jur. Ce-i, dragă? întreabă Paula, întinzînd mîna să aprindă veioza. Stinge-o dracului! țipă Radu, căutînd ceva să îmbrace, pornind o avalanșă de înjurături la adresa băuturii. Alo, alo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și-l împinge spre scaunul liber de lîngă masa cea mai apropiată. *** Cînd pune piciorul pe peronul gării din Valea Brândușelor, proaspăt curățat de zăpadă, Aura simte cum recapătă puterile pierdute. Respiră adînc de cîteva ori, aruncă privirea spre ușa vagonului și-i mai face un semn prietenesc femeii care a ajutat-o, apoi, cu pas sigur, străbate clădirea, gîndind să ia un taxiu din spatele gării. Nu vede decît un autobuz pentru una din rutele circuitului urban și un tractor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nouă trecere pe la fiecare loc de muncă. În tabloul de comandă, un operator se plimbă prin fața pupitrului, iar celălalt, așezat pe un scaun, dormitează cu tîmplele între palme. Jos, la calea ferată, cîțiva operatori și mecanici de la întreținere împing un vagon cu materie primă să-l poată aduce pe poziție, la rampa de descărcare. Ninsoarea a stat, dar vîntul suflă cu așa putere că mulți din brazii plantați dincolo de gardul uzinei, pe marginea șoselei de centură, s-au frînt de la jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de adormit copiii, o simplă bătaie de joc. Eu vorbesc despre teroarea adevărată. Cea care pândește din umbră în orice situație cotidiană, cam la fel cum întunericul pândește automatul de colo. Și a arătat înspre un automat din partea întunecoasă a vagonului. Un fluierat izbucni și apoi se stinse, iar trenul porni din nou, zguduindu-se. Își mișcă șezutul, aplecându-se într-o poziție didactică, de profesor. — Știi poezia aceea a lui Roethke, cum e? „Toată sila plicurilor maronii și mucozitățile, /dezolarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu expresia-i blajină și invectivele abia sugerate care îi învăluiau personajele, încât am început să mă simt prost... Profesorul ăsta efeminat și sardonic, cu povestea lui amuzantă, deși neplăcută... La naiba, era prea bun ca să fie autentic. Luminile din vagon se stinseseră, ne opriserăm din nou, iar un Intercity 125 trecu în viteză pe linia principală. Vârful trabucului licărea în întuneric. Profesorul își curăță gâtul de o flegmă groasă și continuă. Dave 2 credea el însuși asta. „Am norocul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
punct de vedere, mi se pare că nici măcar nu face parte din tren... Profesorul își desfăcu degetele grăsuțe, punându-și palma peste genunchiul îmbrăcat în flanelă ca și cum acest sofism îi făcuse mare plăcere. Când urcasem în tren, nu observasem că vagoanele sunt de dinainte de război. Compartimentul era izolat, nu comunica în nici un fel cu celelalte. Data dintr-o epocă trecută. O epocă în care opinia comună considera abuzurile sexuale o practică rezervată doar acelora care nu dispuneau de mijloace pentru achiziționarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]