KorAP: Find »[drukola/base=valet & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...41 >

1,020 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

încerca de fapt să-i atragă atenția asupra sa. Și încercarea lui nu era lipsită de rafinament, ceea ce dovedea o oarecare practică. Sus, valetul deschise canaturile ușii, apoi o invită să intre, cu o semireverență fără cusur. În mod cert, valetul stăpânea arta de a-și sluji stăpânii subjugându-i. Și precipitarea cu care fusese înscris pe lista personalului absolument indispensable pentru „prestigiul Franței și pentru înalta misiune încredințată de împăratul Napoleon consulatului francez într-o țară atât de îndepărtată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
francez într-o țară atât de îndepărtată de luminile civilizației” - cum suna cererea scrisă, cu acea ocazie, chiar de mâna contelui - vorbea de la sine despre efectul acestei arte asupra stăpânului său. ― Est-ce que vous désirez... quelque chose...du special, madame...? Valetul lăsa pauzele să lucreze, ca și ecoul timbrului învăluitor, fără să o privească direct. Femeia ignoră întrebarea și, după ce făcu un ocol prin salonul rotund, consideră că putea să-i acorde o oarecare atenție. Proceda în stilul inspirat din joaca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
scoase o mână albă de sub mantila de nurci și începu să tragă încet voalul. Nu de tot, căci se opri și punctă de-a dreptul pe românește - desigur, stăpânul tău știe că am sosit. Un fulger amuzat sclipi printre genele valetului și femeia primi cel mai nuanțat răspuns. Mai întâi, o falsă surpriză, apoi, un fals regret și, în sfârșit, o falsă resemnare. Toate rostite într-o curată limbă românească și cu o măiestrie de mare actor. Plus semireverența fermecătoare. Plus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
voastră nu mai poate să întârzie nici măcar un minut în plus. Doriți să mă retrag? ― Nu, nu! Spune-mi ce ți s-a părut! ― Prea bine! Dar mi-e teamă că o să vă supere vorbele mele. Sunt doar un simplu valet. ― Dar spune o dată, omule! ― Cum doriți! Julien își împreună mâinile, ca un veritabil academician pregătit să facă o importantă comunicare în fața celui mai select auditoriu. Excelență!... Madame mi s-a părut a fi o femeie care știe să se joace

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
le comte, pentru cuvintele mele proaste. Contele amuți. Nu pricepuse nimic, dar nici să-i spună asta slugii nu se făcea. Julien îl punea, ca de obicei, în dificultate. Nu-i mai rămânea decât o singură soluție: să rumege fraza valetului, până când va reuși să-i prindă sensul. ― Acum aș putea să mă retrag, monsieur le comte? Sau doriți cumva... mai multă luminație... În politețea lui, în felul în care pusese accentul pe ultimul cuvânt, consulul descifră o undă de ironie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
până când va reuși să-i prindă sensul. ― Acum aș putea să mă retrag, monsieur le comte? Sau doriți cumva... mai multă luminație... În politețea lui, în felul în care pusese accentul pe ultimul cuvânt, consulul descifră o undă de ironie. Valetul îi citise deja nepriceperea. ― Ce luminație, pentru numele lui Dumnezeu! țipă el exasperat, țâșnind ca din pușcă pe ușă. De câte ori vrei să-ți mai spun că mă grăbesc? După ce aruncă voalul și mantila din nurci siberiene, femeia privi mulțumită în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
lucrurile regăsea acel aimer la bonne chère din saloanele pariziene. Căldura focului, canapelele confortabile, draperiile din catifele moi, în culoarea jadului, cofeturile fine de pe măsuță, carafa prinsă în rețeaua argintului filigranat și, desigur - cum ar fi putut să uite? - manierele valetului, tonul și expresivitatea gesturilor, folosirea inteligentă și provocatoare a pauzelor pe fondul banal, cu totul convențional al conversației. Avertizată de o ușoară clătinare a draperiei, femeia deveni conștientă că era observată. Își turnă un strop de lichior într-un pahar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
bine, și, când colo, ea cică: am toată libertatea de acțiune...” În acel moment, chiar în acel moment se petrecu „luminația” și Ledoulx sări ca ars. În sfârșit, pricepuse chestia cu ouăle pe care i-o spusese, ceva mai devreme, valetul Julien. „Merde! Cum naiba face de le nimerește?” Nu găsi răspunsul imediat și, înciudat, se prăbuși cu spatele întors spre consoarta sa, adormind pe loc. 2. În acealași timp, cuibărită în sania care alerga pe ulițele înzăpezite în ritmul zurgălăilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
În acealași timp, cuibărită în sania care alerga pe ulițele înzăpezite în ritmul zurgălăilor de la urechile cailor, femeia voalată cugeta la același Julien. „Ce minunată stofă de diplomat! Și, totuși, soarta i-a croit din ea doar o haină de valet. Păcat! Mare păcat! Cu consulul Julien aș fi avut, sunt sigură, un dialog mai mult decât savuros.” PAGINĂ NOUĂ 6 Pâș! Pâș! Doar în ciorapi, mergând pe vârfuri, feciorul se străduia să nu facă nici un zgomot. Dar, până la urmă, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
de a sta câteva ore înțepenit pe un scaun rece, îmbrăcat cu mantaua lui îmblănită și cu bicornul pe cap, îl întrista de-a binelea. Cele trei zgârieturi pe ușa cabinetului consular provocară dispariția miraculoasă a scufiei și a pledului. Valetul își descoperi stăpânul într-o ireproșabilă atitudine consulară. În timp ce îi înmâna hârtiile proaspăt primite, Julien descoperi totuși câteva fire de păr răsucite aiurea pe frunte, care îi dădeau posesorului un aer de chefliu vesel. ― Mai e ceva? mârâi Ledoulx. De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
valabilă doar varianta cea mai înspăimântătoare. Acel MEN era însuși temutul „ochi” al împăratului. Ledoulx trecu atât de repede de la furie la spaimă, încât îl apucă vertijul. Părăsi cabinetul. ― Julien! țipă el, deși n-avea nici un motiv să-și cheme valetul. Dar simțea că prezența acestuia i-ar face totuși bine. Julien! Străbătea camerele și țipa ca din gură de șarpe. Apăru doar o slugă speriată. ― Unde este Julien? tună exasperat consulul. ― Păi... nu este. ― De ce? Cum adică nu este? Spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
să întârziem la spectacol. Sau ai uitat? Ledoulx aruncă o privire în oglindă și descoperi consternat că nu era deloc „aureolat de sănătate”, ci de-a dreptul caraghios. Și ciuda de a fi fost indus în eroare de propriul lui valet dădu un brânci în plus furiei, care se revărsă printr-o gesticulație mai amplă. ― Naiba să-l ia de spectacol! Nu vreau s-aud de nici un spectacol! Eu te-am întrebat de când a ajuns Julien servitorul tău? ― Dar, dragul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
poate deosebi o fondantă de o acadea. Și nici prin cap nu-mi trece să merg la spectacol fără fond... ― Julien nu este de capul lui aici! i-o tăie Ledoulx. O să-l pun eu la punct și pe acest valet insolent. Da, da!... Iar tu, madame, ești cu totul inconștientă! Interesele Franței sunt în joc, iar tu... tu te gândești doar la... la... ― La dispoziția dumneavoastră, Excelență! Julien aștepta în ușa dormitorului, pe jumătate întors, ca să nu vadă goliciunea contesei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
ai zgârcit! Toinette nu făcea decât să-și verse focul. Și o făcea cu voluptate. Se ivise, nesperat, prilejul să-și muștruluiască soțul infidel în cel mai înalt grad și, pe deasupra, teribil de zgârcit. În sfârșit, își făcu intrarea și valetul Julien, aducând pe o mică tavă de argint un pahar cu apă și pliculețele cu leacuri. Se aplecă plin de respect în fața stăpânului prăbușit în cea mai neprotocolară poziție. ― Excelență, în acest oraș există doar doi doctori pricepuți în astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
generalului Kutuzov. Plătit, desigur, de același prinț Mannouci. ― Aaau! urlă Ledoulx, pradă furiei și unui nou puseu de durere. Nu mă dau pe mâna dușmanilor mei. Nu vreau să mor otrăvit. Mmm! Chiar nu vă dați seama? Toinette întâlni privirea valetului și amândoi căzură tacit de acord că nu mai era nimic de făcut. ― Atunci, Excelență, poate că doriți să trimit după un călugăr tămăduitor de la mânăstirea Văcărești. Se vorbește că scrie mare semnul crucii cu cerneală pe locul dureros. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
mai simțea nici o durere. Plutea. Aproape de miezul nopții, încă plutind, păși în îmbelșugata casă a zarafului filofrancez. Și, în aromele bucatelor fine, convorbirile se dovediră cu totul însuflețitoare pentru viitorul colaborării în beneficiul Franței. Intermezzo informativ: Părerea competentă a indispensabilului valet Julien, după plecarea medicului Guibert. ― Strașnic doctor, pe onoarea mea! În timp ce îmi droga stăpânul, el a cules, din mers, încă un client în persoana stăpânei. Într-un stil savant, abil, cu totul indescifrabil pentru un soț ca domnul consul, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
din sferele înalte ale creației, dar hotărât să nu le părăsească, îi indică din bărbie direcția spre carafa și paharele așezate, la vedere, pe măsuța de lângă canapeaua din colț, după care își continuă migăleala. Revenit acasă, Ledoulx își chemă imediat valetul. Se interesă dacă sosiseră banii și furia lui crescu atunci când află că asta nu se întâmplase încă. Luna martie aproape trecuse, iar consulatul încă nu primise nici măcar sumele pentru luna februarie. Indispus, contele îl expedie pe Julien. Banii! Întârzierea banilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
cele mai sumbre perspective pentru etapa următoare, Ledoulx își aminti, în sfârșit, de apropiata întâlnire cu femeia voalată și, ceva mai înviorat, îl chemă pe Julien. Îl rugă să pregătească salonul din pavilion și să aștepte acolo până la sosirea femeii. Valetul îl ascultă politicos, apoi își coborî privirea și tăcu. După câteva minute de așteptare, Ledoulx interveni. ― Ei?! ― Ooo, vă cer scuze, Excelență! Dar cred că nu voi fi disponibil la o oră atât de târzie. În seara asta intenționez să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
voi fi disponibil la o oră atât de târzie. În seara asta intenționez să mă culc ceva mai devreme. Știți, în ultimele luni, prestigiul Franței și înalta misiune încredințată de împărat consulatului au devenit mult prea obositoare pentru un singur valet. ― Ce? ― Ce mai tura-vura, domnule conte! Toată treaba pute a brânză de pupăză! ― Dar!... Dar!... De fapt, replica întreagă ar fi trebuit să fie: Dar cum îți permiți să-mi vorbești așa? Numai că Ledoulx găsea că valetul caracterizase cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
un singur valet. ― Ce? ― Ce mai tura-vura, domnule conte! Toată treaba pute a brânză de pupăză! ― Dar!... Dar!... De fapt, replica întreagă ar fi trebuit să fie: Dar cum îți permiți să-mi vorbești așa? Numai că Ledoulx găsea că valetul caracterizase cum nu se poate mai bine situația. ― În aceste condiții, continuă Julien, revenind la un ton perfect politicos, mă văd silit să vă mărturisesc, cu tot respectul, că intenționez să părăsesc această țară atât de îndepărtată de luminile civilizației

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
condiții, continuă Julien, revenind la un ton perfect politicos, mă văd silit să vă mărturisesc, cu tot respectul, că intenționez să părăsesc această țară atât de îndepărtată de luminile civilizației și să-mi văd, mai bine, de-ale mele. Și valetul se înclină exagerat de mult, după care, scurt, îi întoarse spatele, păstrându-și însă înclinarea, ceea ce era nu numai curată sfidare față de poziția consulului, dar și o aluzie clară la cealaltă funcție a lui exercitată... pe din dos, și ieși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
să mai aștepte permisiunea acestuia, așa cum obișnuia. Fața lui Ledoulx se alungi, se umflă, se înroși. Mâna lui întinsă acuzator tremură o clipă prin aer, apoi căzu. Și contele înghiți de mai multe ori în sec. Trebuia să-și păstreze valetul cu orice preț, chiar îndurând orice insolență. Pentru bunul mers al consulatului, desigur. Oh, și nu numai. țâșni de pe scaun, gesticulând de o manieră total nediplomatică. ― Nebuni! Fuduli nevoie mare! Inconștienți! Profitori nerușinați!... Ledoulx își savură cu voluptate revolta, sporind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
mie sau Julien v-a lăsat baltă? ― Oh, nu! Nici vorbă de așa ceva! se precipită contele spre ea, luându-i repede sfeșnicul din mână, ca să-l așeze pe comoda din apropiere. Nu prea știa cum și-ar fi putut „scuza” valetul, așa că umplu pauza cu o tuse diplomatică. Hm, hm! Dar... te rog să iei loc. Abia aștept noutățile. Femeia își scoase încet vălul, își lepădă și pelerina. Zâmbea, fără să-l privească. Se amuza de încurcătura în care se afla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
trebuie să dispară! Femeia auzi ultimele lui cuvinte chiar dacă el le strecurase printre dinți și disprețul ei pentru agitația necontrolată și pentru absența oricărei abilități diplomatice din dotarea intelectuală a reprezentantului imperial spori considerabil. Din păcate, consulul nu avea mintea valetului. Julien ar fi priceput din prima că totul galopa acum spre semnarea rapidă a tratatului de pace. Cât despre zaraf... Era curată prostie să-i mai dorești moartea în actuala conjunctură. ― Pacea ar fi în dezavantajul zarafului, Excelență. Nu credeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
luat în acest periplu păgubos, după opinia lui, la insistențele doamnei consul, pentru că ea se temea foarte tare, suspect de tare, după aceeași opinie, pentru viața soțului ei, nu se grăbi să răspundă. Asta nu mai intra în îndatoririle unui valet. ― Excelență, nu doriți să luați totuși o trăsură? Ați putea vedea mult mai mult și într-un timp mai scurt. ―Dar nu pricepi, Julien, că nu-mi este de ajuns să văd? Vreau să surprind reacția populației, vreau să aflu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]