3,233 matches
-
amici ai mei, bând monstruos, apoi cu siguranță în pat cu o tânără pe care abia o cunoscusem, pentru ca acum să mă aflu... unde? Pe trotuarul acestei clădiri impresionante și ploioase care este Uniunea Scriitorilor din Jackson City, cu o valiză necunoscută apăsându-mi conștiința? Niciodată. Unde dispăruse tânăra? În valiza mea? Refuzam să accept. Nepotrivirea mea în această a doua ipostază era cu atât mai exagerată cu cât abia dacă trecusem de două ori în scurta-mi viață pe strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu o tânără pe care abia o cunoscusem, pentru ca acum să mă aflu... unde? Pe trotuarul acestei clădiri impresionante și ploioase care este Uniunea Scriitorilor din Jackson City, cu o valiză necunoscută apăsându-mi conștiința? Niciodată. Unde dispăruse tânăra? În valiza mea? Refuzam să accept. Nepotrivirea mea în această a doua ipostază era cu atât mai exagerată cu cât abia dacă trecusem de două ori în scurta-mi viață pe strada respectivă și cu atât mai mult cu cât nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spade Încrucișate cu crucea În mijloc), sabia de paradă, tabachera de argint, un inel-sigiliu, niște mănuși din piele de căprioară, un muștiuc de chihlimbar și, În final, galoșii de cauciuc. Într-o bună zi va veni și rîndul cărților din valiza vișinie. (Într-o teribilă inactivitate, nostalgicii ofițeri albi, din motive de igienă sufletească, vor Înlocui pasiunea pentru politică cu aceea pentru poezie. Opera poeților ruși, prin mijlocirea anticariatelor, se rotea asemeni cărților de joc de pe masă.) Arkadie Ipolitovici Belogorcev se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
portabilă. Toți Începură să rîdă. Era clar că Arcadie Ipolitovici vorbea astfel nu atît din pricina ebrietății ușoare, ci pentru a-și descărca sufletul din pricina bibliotecii vîndute, pe care o cărase ca melcul În spinare, pe mare și pe uscat, În valiza de piele. Domnul X, fericitul cumpărător, care privea totul „cu oarecare distanță“, se simțea penibil. I se părea că toate privirile erau Îndreptate spre el, cu o undă de reproș. 9. A doua zi X, el Însuși puțin mahmur, cotrobăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
rînd, pentru a Împiedica „decăderea morală a unui ofițer țarist, ca și a unui prieten“. Nu se putea Însă nega că nu fusese sincer interesat de Jurnalul de campanie cu autograful lui Lažecinikov, În clipa În care se aplecase deasupra valizei din piele, În jalnica Încăpere a hotelului „Royal“ (nu cel din centru, celălalt, a cărui emblemă rufoasă o purta parcă În derîdere). „Dar ce va rămîne după noi, domnilor?“ va spune cu acel prilej cu jumătate de gură, ca pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de altfel, se știe cam puțin. 10. După ce le va răsfoi nu fără curiozitate și cu un anume frison metafizic - (Dar după noi ce va rămîne, domnilor? Scrisori de dragoste... Și facturi de hotel neachitate.) -X vîrÎ iarăși cărțile În valiză, care mirosea a cizme noi și a lavandă, și Începu să se uite prin cărțulia fără coperte. (Mi-l imaginez stînd ciucit lîngă valiză, Înclinînd cartea după lumina lămpii.) O Întoarse pe toate fețele, după care o duse la nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
va rămîne, domnilor? Scrisori de dragoste... Și facturi de hotel neachitate.) -X vîrÎ iarăși cărțile În valiză, care mirosea a cizme noi și a lavandă, și Începu să se uite prin cărțulia fără coperte. (Mi-l imaginez stînd ciucit lîngă valiză, Înclinînd cartea după lumina lămpii.) O Întoarse pe toate fețele, după care o duse la nas. Îi plăcea mirosul de carte veche.) Pe ultima pagină dădu de un cuvînt cu litere mărunte, despre care Întîi crezu că era doar titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
conștient de posibilitatea uzului libertin al votului ar fi îndrăznit să facă acest pas, articulând fondul și forma unei funcționări democratice total transparente, toți cei care votaseră cu partidul de dreapta sau cu partidul de centru și-ar face acum valizele pentru a emigra spre adevărata lor patrie, aceea care are mereu brațele deschise pentru a-i primi pe aceia pe care-i poate îmbrățișa mai ușor. Caravane de automobile și autobuze, de furgonete și camioane de mutări, având arborate drapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
avut o calitate, a pus toată lumea de acord asupra tezei optimiste care fusese formulată. Faptele ulterioare aveau să-i dea dreptate. La ora trei fix din zorii zilei stabilite, așa cum făcuse și guvernul, familiile începură să iasă din casă cu valizele și gențile lor, cu sacoșele și pachetele lor, cu pisicile și câinii lor, cu vreo broască țestoasă smulsă din somn, cu vreun peștișor japonez de acvariu, cu vreo colivie de papagal, cu vreun ara pe stinghie. Dar ușile celorlalți chiriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o sală de baie dotată cu toate cele necesare curățeniei corporale, așa cum trebuia să fie, de vreme ce, în nici un moment al acestei relatări, nu s-a menționat faptul că cei trei polițiști ar fi adus cu ei mai mult decât o valiză mică sau un simplu rucsac cu un rând de schimburi, periuță de dinți și mașină de bărbierit. Ar fi surprinzător ca o firmă botezată cu fericitul nume de providențial să nu se fi îngrijit să ofere celor cărora le oferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe care le adusese ea. Să fim corecți. Să-ți dăruiești trupul și căldura, chiar și pentru câteva monede - cine ar mai fi în stare de așa ceva? În ’23, Agathe Blachard a tras obloanele, a zăvorât ușa, a luat o valiză destul de ușoară, nu și-a luat rămas bun de la nimeni și a plecat către V. De acolo, s-a urcat în expresul pentru Chalons. La Chalons, a schimbat trenul pentru a ajunge la Paris. Trei zile mai târziu, era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Amory n-a observat decât bogata lumină solară ce luneca peste lungile peluze verzi, dansând pe geamurile vitraliilor și unduind În jurul turnulețelor și fleșelor și al zidurilor crenelate. Încetul cu Încetul, a realizat că pășește pe University Place, conștient de valiza din mână și amplificându-și noua tendință de a privi drept Înainte ori de câte ori se Încrucișa cu cineva. De câteva ori ar fi putut jura că bărbații Întorceau capul după el ca să-i mai arunce o privire critică. Se Întreba, distrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
atins un stadiu foarte bine definit... nu, m-am Înșelat, era un stadiu foarte critic. Amory Își amânase călătoria cu o zi ca s-o poată vedea, iar trenul său pleca la douăsprezece și optsprezece, În noaptea aceea. Cufărul și valiza Îl așteptau deja la gară, ceasornicul Începea să tragă tot mai greu În buzunar. — Isabelle, a zis el pe neașteptate. Vreau să-ți spun ceva. Vorbiseră neserios despre „luminița aia jucăușă“ din ochii ei, iar Isabelle a Înțeles, din schimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
găsește de obicei. Ooooh, fac Hans și Anna pe două voci; ceea ce nu‑i o caracterizare prea inteligentă a situației, după părerea lui Rainer. Cu siguranță Hans îi privește acum fața și constată că aceasta e total descompusă. Într‑o valiză veche de carton se află o baionetă la fel de veche, din primul război mondial. E o amintire prețioasă, iar lama ei măsoară 25 cm. Exact cât trebuie, nici nu‑i nevoie să fie mai lungă. Tare i‑ar mai plăcea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
s‑o țină în mână ca pe‑o floretă, dar categoric o să facă o impresie stângace, pentru că el pare întotdeauna cam neîndemânatic atunci când nu vorbește despre probleme filosofice. Acum baioneta zace liniștită în lăcașul care i‑a fost destinat, în valiza de carton. Împreună cu ea mai zac jucării stricate, un diaproiector - luat cu gândul că în concediu vor face diapozitive, ceea ce nu se întâmplă deoarece nu există concediu - și o grămadă de cârpe. În sinea lui, Rainer s‑a detașat deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în care dintre cele cinci sute de cutii de detergent pe care le avem se află blestemata aia de baionetă, întreabă Anna sceptică (azi îi funcționează glota), ochii îi fug și mută filmul cu un cadru mai departe. Știu, în valiza de carton din rândul trei de sus, obiectul patru din stânga. O să ne îngroape sub ele, dacă o ținem tot așa, iar echipele de salvare o să ne dezgroape sufocați; maldărul ăsta de catrafuse ar ajunge pentru cinci vieți. Valiza e deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Știu, în valiza de carton din rândul trei de sus, obiectul patru din stânga. O să ne îngroape sub ele, dacă o ținem tot așa, iar echipele de salvare o să ne dezgroape sufocați; maldărul ăsta de catrafuse ar ajunge pentru cinci vieți. Valiza e deschisă în mijlocul șirurilor de cutii instabile, iar baioneta e extrasă din culcușul ei de mărunțișuri și totul e luat de la capăt. Cu așa o armă lungă (lama are 25 cm), merge de două ori mai bine și chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
câte un dinte și un ochi aproape scos din orbită. La un moment dat, curând, moare și Anna și, astfel, sunt toți trei morți. Toți au fost loviți mai ales în cap și în gât. Rainer se îndreaptă acum spre valiza de carton și scoate baioneta de lângă dia‑proiector, din mulțimea de jucării și cârpe. Apoi, deși e deja cu totul inutil, înjunghie cu această baionetă cele trei cadavre. Procedează metodic, luându‑le la rând. Mai întâi e înjunghiat tatăl în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pipă: punguța de tutun, filtrul, peria de curățat, cuțitașul de buzunar și bricheta specială. Fumătorii de pipă sunt maeștri ai neastâmpărului fără rost și o tot atât de grozavă mană pentru lumea noastră ca un misionar care debarcă în Tahiti cu o valiză plină cu sutiene. Nu era vina lui Bruno, căci, în ciuda băuturii și a micilor sale metehne enervante, era încă detectivul bun pe care-l salvasem din obscuritatea unei funcții pe linie moartă în secția Kripo din Spreewald. Nu, eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
păru să fie prea impresionată. — Drăguț loc, murmură ea încetișor. Am închis ușa și mi-am lăsat țigara în scrumiera de pe masa din hol. — Așteaptă aici, i-am spus. M-am dus în dormitor și am scotocit pe sub pat după valiza în care păstram cămăși vechi și prosoape rărite, ca să nu mai zic de toate cârpele de praf de rezervă. Când m-am ridicat și m-am scuturat, ea stătea rezemată în ușă, fumând din țigara mea. Suflă cu insolență un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
din 27 februarie 2012 Toate Articolele Autorului foto: artist TOMPOS OPRA AGOTA felie de pâine în mâna crăpată de ger? agonie a sufletului hălăduind printre umbrele cuvintelor? palma întinsă a gândului cerșind adevăr, sensuri, taie noaptea și trupul strâns deasupra valizei de visuri. banal. milă a buzelor înghețate într-o metaforă falsă, vers, într-un poem al minciunii, și trup răstignit în uitare, nimic pe falii de timp, când culorile strigă în peștera așteptărilor? asta ești fericire? cine ești, umbră cu
CINE EŞTI? de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 423 din 27 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/364533_a_365862]
-
a pus preț pe capul dumitale, cucoana - rosti Vania, cu o voce alunecoasa că uleiul. Rodica se uită mai bine la el: - Ce zici tu acolo? - Păi, da.. - Spune, nu mă mai fierbe, că nu știu ce-ți fac!... - Căram valize în stația auto pentru provincie, aici-șa după colț. Doi indivizi cât poartă dumitale m-au întrebat de una așa, așa, exact ca dumneata. Apoi, ca să nu fie cu șucar, au spus și numele' Rodica D.D.T., una neagră și bogată... - Ce
CRONICA LA ROMANUL NATURA MOARTA CU SERVAJ DE SERBAN MARGINEANU de IOAN LILĂ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361494_a_362823]
-
va întoarce în apartamentul din Herbert Samuel. Își lăsase intenționat lucrurile acolo. Deodată tresări speriată. Cineva bătea discret în ușă. Puse lanțul și deschise. Era room boy-ul îmbrăcat în uniforma hotelului, însoțit de un comisionar care ținea în mână o valiză și o geantă de voiaj. Le recunoscu. David nu glumea. Se prăbuși pe fotoliu cu aripile tăiate. O ardea coșul pieptului și tuși înghițindu-și acreala care i se urcase pe gât. Trebuia să iasă din această colivie, să se
ANTENTATUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363812_a_365141]
-
până când nu plătești 2 euro. De unde frate 2 euro? Că eu nu aveam bani mărunți... și apoi prin câte aeroporturi am bântuit nu am găsit cărucioare de bagaje cu plată! Ei, nu-i nimic! Mă descurc eu. Noroc că ambele valize au rotițe. Pe cea mare și grea o trag după mine, iar pe cea mică o împing în fața mea. Că, deh, avem două mâini! Ajung la bariera de control a pașapoartelor. „Jo napot kivánok!”, adică „Bună ziua, vă doresc!”, îmi spune
JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (6) HELSINKI – BUDAPESTA – ORADEA MARE. CEASUL RĂU ŞI GRIPA KOKKOLIANĂ... de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363777_a_365106]
-
sălii. Scoate din buzunar o hârtie A4, o despăturește agale și pe ea apare scris numele meu! Ecce Homo! E omul meu! Mă îndrept spre dânsul și îi spun parola, adică numele, prenumele și... Oradea. Îmi zâmbește, se repede la valiză cea mare și apoi îmi spune să îl urmez. Ieșim din clădire și o luăm spre parcare. Afară plouă mărunțel! Nu după mult timp ajungem la un micobus elegant și curat precum conducătorul auto! Vorba zicalei „Cum e turcu... e
JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (6) HELSINKI – BUDAPESTA – ORADEA MARE. CEASUL RĂU ŞI GRIPA KOKKOLIANĂ... de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363777_a_365106]