2,332 matches
-
spuse: Nu, nu, dacă afli ceva despre el, poate că are brusc o mulțime de bani, dă-mi de știre. Da, da, unchiule, și sărut-o pe mătușa Luisa din partea mea. Urmă o serie de acele „ciao“ bisilabice fără de care venețienii păreau incapabili să pună capăt unei discuții. După ce Închise telefonul, Luciani se Întoarse spre Brunetti și spuse: — Era unchiul meu Carlo. Locuiește lângă Fondamente Nuove, puțin mai În spate de Santi Giovanni e Paolo. L-am Întrebat despre cartier - despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
văzuse sau auzise nimic era nimic mai mult decât expresia neîncrederii cetățenilor față de poliție și-o generală Împotrivire de a-i ajuta. Acolo Însă, unde oamenii erau În general cu respect față de lege și majoritatea din polițiști erau ei Înșiși venețieni, Însemna nimic mai mult decât că nu văzuseră sau auziseră nimic. Dacă exista În cartier o problemă gravă cu drogurile, mai devreme sau mai târziu aveau să audă de ea. Cineva trebuia să aibă un văr sau un iubit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și se simțea Întreg doar cât timp se afla aici. O singură privire În jurul lui, În timp ce goneau În susul canalului, era dovadă a Înțelepciunii tuturor acestor lucruri. Nu vorbise niciodată despre asta cu nimeni. Nici un străin n-ar fi Înțeles; orice venețian ar fi găsit subiectul redundant. Imediat ce trecură pe sub Rialto, Monetti Întoarse barca la dreapta. La capătul lungii calle ce urca la clădirea lui Brunetti, lăsă motorul la liber, pluti câteva clipe scurte lângă rambleu și-l lăsă pe Brunetti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Începu Brunetti, dar se opri când Ambrogiani luă mâna de pe microfon. — Da, mulțumesc. Bună dimineața, domnule maior Butterworth. Numele figurase În dosar, dar când Îl rosti Ambrogiani, sună ca „Budderword“. — Da, domnule maior. E aici cu mine acum Șeful Poliției venețiene. Da, l-am adus cu elicopterul pentru o zi. Urmă o pauză lungă. — Nu, ne poate oferi doar ziua de azi. Se uită-n jos la ceasul de la mână. În douăzeci de minute? Da, va fi acolo. Nu, Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
podul Rialto, În fața porților bazilicii San Marco sau lângă o pisică deosebit de fermecătoare. El locuia acolo, fir-ar să fie, așa că ei puteau aștepta cu pozele lor stupide până ce trecea pe lângă ei, ori puteau duce acasă o fotografie a unui venețian În carne și oase, probabil cel mai apropiat contact, pe care avea să-l aibă vreunul dintre ei cu orașul Într-un fel cât de cât semnificativ. Și, o, da, nu era el un om fericit să se-ntoarcă acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de fier ale cazinoului, deschise acum și Întinzând o Îmbrățișare primitoare tuturor celor care alegeau să intre. Pe pereții exteriori, cei vizibili dinspre Marele Canal, erau Înscrise cuvintele „Non Nobis“, „Nu pentru noi“, care, În timpul Republicii, declaraseră cazinoul loc interzis venețienilor. Numai străinii trebuiau jumuliți; venețienii trebuiau să-și investească banii Înțelept și nu să-i irosească pe zaruri sau jocuri de noroc. Cât de mult Își dorea, cu acea seară nesfârșită ce i se căsca În față, ca regulile Republicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
acum și Întinzând o Îmbrățișare primitoare tuturor celor care alegeau să intre. Pe pereții exteriori, cei vizibili dinspre Marele Canal, erau Înscrise cuvintele „Non Nobis“, „Nu pentru noi“, care, În timpul Republicii, declaraseră cazinoul loc interzis venețienilor. Numai străinii trebuiau jumuliți; venețienii trebuiau să-și investească banii Înțelept și nu să-i irosească pe zaruri sau jocuri de noroc. Cât de mult Își dorea, cu acea seară nesfârșită ce i se căsca În față, ca regulile Republicii să se fi păstrat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
un Guardi. Brunetti, depășit de saltul neașteptat al superiorului său de la un subiect la altul, nu putu decât să Întrebe: — Un ce? — Un Guardi, commissario. Francesco Guardi. Mă așteptam să recunoști măcar numele: este unul dintre cei mai celebri pictori venețieni ai noștri. — O, scuze, domnule. Credeam că-i un fel de televizor german. Patta oferi un „Nu“ ferm și dezaprobator Înainte să coboare privirea la hârtiile de pe masă. — Tot ce am este o listă primită de la signor Viscardi. Un Guardi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pentru Fosco, care nu scrisese niciodată despre ea, temându-se că publicul său l-ar acuza că s-a dat pe ficțiune. Brunetti, În ce-l privea, lansase presupunerea că, dat fiind faptul că majoritatea oamenilor implicați În proiecte erau venețieni, banii merseseră Într-adevăr pentru salvarea orașului, chiar dacă poate nu În felul avut În vedere la Început. — Nu, Riccardo, e vorba de unul de-al tău, un milanez. Viscardi. Nici măcar nu-i cunosc numele de botez, dar se ocupă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ordinul lui Patta dacă mergea din timpul său liber. Nu, las-o pe doctoriță să Înoate spre momeală până săptămâna viitoare, când putea cu ușurință să mai tragă ușor de fir. Pentru astăzi, avea să-și arunce undița În ape venețiene și să urmărească o altă pradă. Signora Concetta Ruffolo locuia - iar fiul ei Giuseppe locuia Împreună cu ea În acele scurte perioade când nu era Încarcerat - Într-un apartament cu două camere de lângă Campo San Boldo, o zonă a orașului caracterizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
față de concepte precum modernitate sau relevanță, În latină. Văduva locuia Într-un apartament deținut de o fundație publică, IRE, care-și Închiria multele apartamente celor pe care-i considera suficient de nevoiași să aibă nevoie de ele. Deseori, erau date venețienilor; rămânea un mister cum de-l primise signora Ruffolo, deși nici un mister nu Învăluia realitatea nevoilor ei. Brunetti traversă podul Rialto și coborî pe lângă San Cassiano, apoi o tăie la stânga, dând imediat peste turnul scund al bisericii San Boldo pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de sincer. Era oare posibil ca Brunetti să Înceapă În sfârșit să Înțeleagă cum stăteau lucrurile, să acorde atenție realităților politice? Dacă era așa, Patta credea că meritul i-ar fi revenit pe drept cuvânt lui. Erau niște oameni Încăpățânați, venețienii ăștia, se agățau cu dinții de propriile lor vederi, vederi Învechite. Norocul lor că numirea sa ca vice-questore le adusese o oarecare expunere la lumea largă, mai modernă, la lumea de mâine. Brunetti avea dreptate. Tot ce trebuia să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fi neobișnuite În Veneția. — Cu siguranță sunt mai puțin comune aici decât În orice alt oraș, dar avem totuși și noi crime, explică Brunetti, apoi adăugă: Și avem criminali. — Vă pot oferi ceva de băut, commissario? Cum Îi spuneți voi, venețienii, „un’ ombra“? — Da, „un’ ombra“, și da, mi-ar plăcea una. Împreună, intrară Într-un bar pe lângă care treceau și Viscardi comandă două pahare de vin alb. Când acestea veniră, Îi dădu unul lui Brunetti și-l ridică pe al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Ruffolo. Purta un pulover gros, nu avea jachetă, așa Încât singurele buzunare erau cele de la blugi. În buzunarul de la spate avea un portmoneu. Conținea lucrurile obișnuite: cartea de identitate (Ruffolo avea doar douăzeci și șase de ani), permisul de conducere (nefiind venețian, avea unul), douăzeci de mii de lire și gama obișnuită de carduri din plastic și bucăți de hârtie mâzgălite cu numere de telefon. Se va uita la ele mai târziu. Purta un ceas de mână, dar nu avea mărunțiș În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Sigur că Îl va deranja. Cine are o colecție Încearcă astfel de sentimente față de tablourile lui. Arta prinde viață pentru unii oameni. Presupun că așa simte și Paola În privința acelui Canaletto. — În privința cui? Întrebă Patta. — Canaletto. A fost un pictor venețian. Unchiul Paolei ne-a dat unul dintre tablourile lui ca dar de nuntă. Nu unul foarte mare, domnule. Dar pare foarte atașată de el. Îi tot spun să-l pună În camera de zi, dar Îi place să-l țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Octav 16 ani, În 1954, și era elev la prestigiosul liceu brașovean „Andrei Șaguna”, când a cunoscut-o pe gimnazista de 13 ani Carmen Sireteanu, o blondă cu părul ca soarele În asfințit și cu ochii ca un cer senin venețian. Părându-i o dulce minune, descinsă din soare (Într-o fotografie dinaintea arestării și Octav este de frumusețe celestă, angelică), Octav se Îndrăgostește de dânsa de la prima vedere. Apoi, În vreme de patru ani, pentru Îndrăgostiții Carmen și Octav nu
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
să nu vin măcar o dată pe an la Veneția, deși în ultimii ani îmi aduc sistematic cu mine un eseu al lui Răgis Debray intitulat Contre Venise. Un excelent eseu în care domnul Debray schițează profilul unui sublim personaj, „idiotul venețian”. Pentru că toți suntem niște idioți cînd mergem la Veneția, spune el pe scurt. Oricît de culți am fi, oricît de subtili, de talentați, de mari artiști, la Veneția devenim niște figuranți, niște umbre halucinate care se plimbă de colo-colo fără
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
am fi, oricît de subtili, de talentați, de mari artiști, la Veneția devenim niște figuranți, niște umbre halucinate care se plimbă de colo-colo fără țintă... Debray este foarte supărat în special pe faptul că Veneția a devenit un oraș fără venețieni, de unde și preferința lui pentru Neapole. Și este adevărat că napolitanii sunt vizibili, chiar prea vizibili, mișună pe străzi, în cafenele, în piețe, sunt invadatori, mulți, nestăviliți, gureși, agitați, mai plini de viață decît oricare altă comunitate umană... La Neapole
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ochi ager, de taximetrist bucureștean, omul în șlapi ne măsură pe amîndoi pentru a ne evalua sinceritatea. Zece secunde îi fură suficiente pentru a se convinge că nu voiam să furăm nimic, nici lambriurile, nici cristalurile vieneze și nici oglinzile venețiene din interior, cu atît mai puțin nudul feminin cu ecou antic din fața intrării. Deși, dacă am fi negociat serios vreo astfel de opțiune probabil că s-ar fi putut aranja. — Domnul vine din Franța și este scriitor, am mai spus
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
acestor farfurii era "Asiatic Pheasan". Unele farfurii întinse, de servit, frumoase ca niște dantele, reprezentau înăuntru un lac pe care trecea o barcă cu ornamente rococo, dusă, cu șase vâsle lungi de galeră și, în același timp, cu o prăjină venețiană, de câțiva marinari în costume englezești, stil 1820. În barcă se afla un pavilion chinezesc. În loc de nuferi, pe lac creșteau trandafiri. Barca se îndrepta spre o fântână rococo, în marginea căreia, pe o scoică, ședea un Neptun întunecat, încoronat ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rococo, în marginea căreia, pe o scoică, ședea un Neptun întunecat, încoronat ca un rigă de cărți. În fund, se zăreau o peluză englezească și un castel. O statuie, înfățișînd un ins cu redingotă, ridica mâinile spre pajiște. Un podeț venețian ducea de la peluză către o insulă, unde se ridica o biserică de cel mai pur stil gotic anglican. Marca de serie era "Fountain Scenery". Câteva cuvinte arabe dedesubt rămaseră nedescifrate de Stănică. Erau și altele ceva mai noi și mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ci o caznă, o impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui Mefistofel"): "Azi suflu meșteșugește / În spuma grea diafană, / Și strofa adesea plesnește/Ca sticla venețiană". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian. Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dîndu-ți impresia unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care de la prima declanșare a mecanismului merge ca un ceasornic, epicul apare aici prea pur
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
unora, find practicată În exclusivitate În antichitate de scribi În templele din Sumer și Egipt și mai apoi În Evul Mediu de călugări pentru a ține evidența bunurilor mănăstirești (Joannides și Berland, 2009, pp. 1-26ă sau venită din practica negustorilor venețieni (Brewster, 2003, pp. 31-32ă, contabilitatea a slujit de-a lungul istoriei interesele diverșilor utilizatori. Încă de la apariția sa și până În prezent, contabilitatea a fost și continuă să fie unul dintre domeniile-cheie ale dezvoltării societății omenești, calitate susținută și de Aristotel
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
ajungem la sâmbure. Acest grăunte, de forma unei minuscule lămâi, este pe dinafară de culoarea lemnului alb de lămâi, iar pe dinăuntru de un verde de mazăre sau de sămânță încolțită. În el se întâlnesc, după explozia senzațională a lanternei venețiene de arome, culori și parfumuri care este zemosul balon însuși - duritatea relativă și verdeața (nu, de altfel, în întregime insipidă) a lemnului, a ramurii, a frunzei: mică deși cu siguranță rațiunea de a fi a fructului 255. Acest tip de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu amărăciune la cărțile aruncate în mare pentru a ușura încărcătura atunci când, în cea mai rentabilă dintre întoarcerile sale de la Constantinopol, Guarino Guarini revenea bucuros și împăcat. Oare ce planuri divine se ascundeau în spatele acestor fapte? Chiar în apropierea țărmului venețian avea nevoie nava să renunțe la balast? Cugeta Tommaso scărpinându-și ceafa și măsurând dintr-o parte-ntr-alta spațiul redus al chiliei. Se oprea din când în când având senzația fizică că se afla între două uragane. Simțea contradicția
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]