1,001 matches
-
în Capete despre dragoste, Sfântul Maxim menționează că „Dumnezeu Cel supraplin n-a adus cele create la existență fiindcă avea lipsă de ceva, ci ca acestea să se bucure de El pe măsura și pe potriva lor, iar El să se veselească de lucrurile Sale, văzându-le pe ele veselindu-se și săturându-se fără săturare de Cel de care nu se pot sătura”<footnote Capete despre dragoste, suta a treia, traducere din grecește, introducere și note de Dumitru Stăniloae, Membru de
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
Dumnezeu Cel supraplin n-a adus cele create la existență fiindcă avea lipsă de ceva, ci ca acestea să se bucure de El pe măsura și pe potriva lor, iar El să se veselească de lucrurile Sale, văzându-le pe ele veselindu-se și săturându-se fără săturare de Cel de care nu se pot sătura”<footnote Capete despre dragoste, suta a treia, traducere din grecește, introducere și note de Dumitru Stăniloae, Membru de onoare al Academiei Române, în: Filocalia sau culegere din
Părinții Capadocieni. In: CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
și la anumite sărbători cu caracter agro-păstoresc. Își permite să se laude că a rîs mult. N-o poate face, nesancționat, în împrejurări cotidiene, obișnuite. Fiecare act se produce după momentul convenit și cu măsură. De sărbători, și Dumnezeu se veselește. Zeii greci hohoteau de se cutremura Olimpul. Și plînsului i se rezervă momente și cadre socio-umane speciale. O normă ar fi aceea a momentului în care îi este dat să se manifeste cu amplitudine și semnificație. Dacă individul suferă de
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
blestemà. Numai, Doamne, îți alege, Nouă sute de oi șute, Și vreo zece berbecei Și Te du la tîrg cu ei. Îți fă, Doamne, un covor, De-nalt cît e statul Tău, De larg cît e brațul Tău. Și te, Doamne, veselește». Cîteva precizări: a. Este prezent aici chiar Dumnezeu în persoană; mai mult decît atît, Domnul nu pare a fi stăpîn, ci mai curînd, slujbaș, cum rezultă din versul: „Că de cînd sunt eu la voi”. Se vede pus și în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
întîmpină cu drag, cum fusese și el primit cînd călătorise printre săteni ori îndeplinise rolul de păstor divin: Grăi domn din ceruri, «-Drag boier bătrîn, La masă șezîndu, Șezîndu și rîzîndu, Cu mere jucîndu, Șezi și-mi hodinește Și te veselește!». Sunt aspecte de comportament, cu ducere și cu întoarcere, care apropie pînă la familiaritate chipul lui Dumnezeu din ceruri cu al gospodarului ideal de pe pămînt, ridicat, sărbătorește, de la treapta de om la aceea de domn. Covorul cosmic indicat de mioara
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
de se lăsară Și pe domnu-l rourară. Și domnu se pomeneà Și tare le blestemà: «- Rîndunele, curve rele, Unde vara veți varà, Acolo să nu iernați. Să vă duceți cîte nouă, Să vă-ntoarceți cîte două!». Și te Domn bun veselește. În alt colind, l-am surprins pe Dumnezeu în chip de cioban suferind la oi și blestemînd; aici pare a fi agricultorul în rolul lui Telepinus, de zeu vegetațional: aceeași stare deplorabilă, atîta cît îi este dat colindei să relateze
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
or trozni, Mi-ț-or zdrîncăni, În fluiere li-oi zîce Și oile s-or strănge, Șî eu li-o purcede P-un picior de munte, La stîna bătrînă, D-înde iarba-mi crește, Jos îmi putrezește, Șî ti-oi veselește!. Într-o variantă, Dunărea este aceea care se mînie pe ciobanul orgolios și mîndru de berbecii lui năzdrăvani: - Dalb di-un păcurar, Nu țî-i țîie frică Că iău ț-oi neca Fruntea oilor, Cam pă jumătate, Cam p-a treia
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
te-aduce, Poartă oase păcătoase De punerea capului!». Iar se scaldă și se-ntreabă: « - Ce-i mai bun, Petre, pe lume? ». « - Nu-i mai bun ca oaia bună, Că vara te îndulcește Și iarna te încălzește». Și te, Domn bun, veselește, C-o-nchinăm cu sănătate. Nu putem vorbi, aici, de „bestiar” și încă „fabulos”, ci de animalele obișnuite din jurul casei, dragi omului și lui Dumnezeu. În ieslea boilor a fost îngăduită Fecioara, cînd i-a venit sorocul să nască prunc
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
mulțime, pentru darul ei de vestitoare și de călăuză, „năzdrăvană” și cunoscătoare. Turma întreagă se comportă ca un factor benefic întru ambianță și atmosferă. Asemenea mulțimii unui sat, alaiul vine la semnele ciobanului, dobîndite prin meșteșug și inițiere, să se veselească ori să jelească. Vrăjmașului îi rămîne să respecte ultima dorință a pribeagului. Și totul se păstrează în marginile normalului. Biciul îl pune pe bou în mișcare, calul este iuțit cu varga; numai oaia se lasă ademenită de fluier, instrument mai
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ceva să-mi spui sau nu, pur și simplu, pentru a pierde vremea împreună la un pahar de vin. Dar totdeauna aveam să ne spunem câte ceva nou, pentru că ne completam sufletește și mulțumirea, avantajul era de partea noastră. Și eram veseli și gândeam pe atunci pozitiv, căci eram tineri și cerul îl vedeam întotdeauna azuriu, fără pic de pată de nor. Regret acele ocazii când mă solicitai și eu nu puteam veni, regret unele ocazii când te întrebam “ce necazuri ai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
un gând năstrușnic ce-l fulgeră o clipă... Dacă n-ar trebui să stau în divan și să primesc firitiselile boierilor veliți, cu toți ăști cincizeci de ani ai mei, cu toate dădăcelile lui Pylarino doftorul, ce m-aș mai veseli și eu cu mahalagiii la iarbă verde și m-aș întrece la ciocnit și mâncat ouă roșii! Pe măsură ce caleașca se apropia de Curtea domnească, bănuiala că este trădat și că Ștefan are dreptate i se înfigea în minte ca un
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
simțea mândru că intuise politica beiului. Nici nu observară apropierea celor trei, a lui vodă și a miniștrilor săi, Constantin și Mihai Cantacuzino. — Ce să însemne asta una mie, una ție, și de ce vă bucurați atâta? Spuneți-mi să mă veselesc și eu, spuse vodă liniștit. M-a învățat domnia sa aga Kuciuk Selin un joc turcesc, măria ta. Adrianopol, 1703 Convoiul înainta urmând drumul turmelor spre pășunile din Balcani. Vodă era sănătos, nu doctorii cereau popasuri dese, ci localnicii pe unde
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
vreo supărare, măcar că știm că adormirea este moarte trecătoare, «sfârșitul unei zile» precum zice dumnezeiescul Zlatoust, de ce să le vărsăm pentru cei morți? Pentru ce să ne întristăm de sfârșitul vieții fraților noștri ce se odihnesc în Domnul, ce se veselesc în slava cerească, ce locuiesc în lăcașurile celor vii? Adevărat, moartea, ca o nemilostivă ce este, au secerat fără de vreme pre această floare aleasă și au răpit prea timpuriu podoaba, frumusețea neamului femeiesc. Dar pentru aceasta nici lacrimile sunt cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
față, să ziceți cu un glas și cu inimă, toți deodată, Dumnezeu să o ierte și să o fericească pe roaba lui Dumnezeu Stanca, pentru ca să se învrednicească și ea și noi toți (când va fi voia lui Dumnezeu) să ne veselim împreună întru împărăția cerului unde este viață fără de moarte și mărirea nedescoperită și bucurie stătătoare și veșnică. Amin.” Se mai auzeau suspine timide din când în când. Afară se răzbunase și ieșise soarele. Prin ferestrele înalte și înguste pătrundea lumina
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
plug tras de un singur bou. Mirat, vodă s-a apropiat de dânsul și l-a întrebat: Cum te cheamă, omule? Șoiman, măria ta, Șoiman al lui Burcel. De ce ari în zi de sărbătoare, când toată lumea se odihnește ori se veselește, cu cântece, la horă? Sunt om sărac, măria ta, și invalid. Da?... se miră iar voievodul, văzând că, în adevăr, Șoiman nu avea mâna dreaptă. Unde-ai pierdut mâna? Apăi, în focul luptei de la Vaslui, măria ta, mi-a căzut
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
același lucru cu picioarele trântind vreo doi-trei din ei la pământ, care se duseră de-a-mboua, imprimîndu-le parcă în același timp și mișcarea de ridicare, care îi retrimise glonț prin ușile atelierelor. Și îmi amintesc expresiile lor. Păreau, în orice caz, veseli! Cine știe? Poate că într-adevăr era veselă viața lor acolo, cu acest sistem moștenit de la romani, care prevedea că învățătura severă de carte sau de meserie trebuia însoțită de pumni cumpliți după ceafă și picioare îndesate în spate. Ceea ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
rumoarea berăriei. Mă simțeam atât de bine, încît aveam sentimentul că starea mea de spirit se transmitea și că n-avea nici o importanță faptul că nu scosesem până atunci nici un cuvânt. Acest lucru avea să mi se întîmple multă vreme. Veseli toți, trăindu-și bucuria de a fi, grupul lor, angajați la un ziar, puneau la cale noi polemici, în special cu același ziar Porunca vremii, râzând, citând pasagii tari care trecuseră prin cenzură, furia celui cu care polemizau; temerea voalată
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
1831, Russo a evidențiat și un ecou al zisei calamități surprins în lumea satelor. Astfel, el a menționat Balada Vîlcului, unde se povestește lupta inegală între vajnicul țăran și holeră: "Sus pe malul Oltului/ La casele Vîlcului/, Vâlcu bea și veselește,/ De holeră nici gîndește", cu toate că maică-sa l-a prevenit: "Tu bei și te veselești/ Și de holeră nu gîndești". Dar "eată holera că sosia", Vâlcu întrebînd-o, cu șagă vicleană: He, Holeră, ce cauți pe la noi?/ Am venit să-ți
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
el a menționat Balada Vîlcului, unde se povestește lupta inegală între vajnicul țăran și holeră: "Sus pe malul Oltului/ La casele Vîlcului/, Vâlcu bea și veselește,/ De holeră nici gîndește", cu toate că maică-sa l-a prevenit: "Tu bei și te veselești/ Și de holeră nu gîndești". Dar "eată holera că sosia", Vâlcu întrebînd-o, cu șagă vicleană: He, Holeră, ce cauți pe la noi?/ Am venit să-ți iau copilele", răspunde ea, sub înfățișarea unei babe încîrpuite. Vâlcu știe că "poate să moară
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
la umbra unui copac. Era cald. Femeile nu mai conteneau să vorbească. Fiecare își împărtășea trăirile din ziua precedentă, din ziua curentă, din viața lor. Spuse, răs-spuse, trăite și de mult apuse. Toată lumea vorbea și nimeni nu asculta. Își răspundeau veseli, scurt și continuau să povestească d’ale lor cu amănunte pe care nici ei nu-și le mai aduceau aminte. Nu era atent nimeni la nimeni, dar era o veselie generală. Nu am stat mult în stație. Mașina a sosit
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Dumnezeu. Lasă-l să se apropie de tine, nu-l fugări, fă ce-ți spune sufletul și să nu-ți pară rău. Nu te uita că nu te așteaptă, că știe el ce are de făcut. I-auzi ce mai veselesc muierile astea. Lasă că așa e bine, mai alungă urâtul. Saveta apăru în ușa bucătării ca o umbră. Ochii ei erau stinși, iar fața de trandafir era pălită. Trupul i se împuținase, își strângea brâul mai tare, iar camașa stătea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
așeze la casa lui. Să treci și pe la mine în ziua nunții tale, să te văd mireasă, cum ți-a sta rochia albă și voalul pe ochi. Să nu plângi, să nu jelești, căci în ziua nunții trebuie să te veselești. Când am făcut eu nuntă cu mamă- ta, ihai Doamne, o cântat fanfara și la uncrop, de o crezut lumea că facem și botez după nuntă. Da’ ce știau oamenii. Frati-tu a venit la un an după ce ne-
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! 11. Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, va vor prigoni, și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră. 12. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi. 13. Voi sunteți sarea pămîntului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
uniformă și s-a uitat în oglindă, nici nu s-a mai recunoscut, atâta de marțial i se părea că s-a făcut. De altfel, în oraș clocotea un entuziasm contagios. Pe trotuare, în cafenele, la Universitate, pretutindeni oamenii erau veseli, parcă războiul i-ar fi scăpat dintr-o primejdie grozavă sau le-ar fi făgăduit o fericire cerească. În atmosfera aceasta, ultimele rămășițe de șovăire se topiră ca niște stropi de ceară. Se simțea mândru și fericit în uniforma cochetă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vie, Struguri vineți și cu brumă, poamă albă aurie, Și albine roitoare luminoasă miere sug; Caii lunei albi ca neaua storc cu gura must din struguri Și la vinul ce-i îmbată pasc mirositorii ruguri Și în sara cea eternă veseli nechezând ei fug. {EminescuOpIV 133} Și în monastirea lunei cu-argintoasă colonadă, Vezi cum trece ea frumoasă - corpu-i dulce de zăpadă, Umerii, cu-a lor lumine, par de aur moale blond, Abia corpul coperit e de-un gaz moale ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]