3,591 matches
-
sale ard intens împletindu-se în ode profunde, iar stelele îi vorbesc lăsându-i pe prispa amintirilor cele mai sensible suveniruri. “Ceru-ntreg parcă se-nvârte” în cetatea viselor sale și doar necuprinsul îl poate îngâna. Poezia lui Sandu Cătinean vibrează de iubire, dor și jale. Adânc recunoscător Domnului pentru tot ceea ce poartă în sinea sa, acesta scrie cu sufletul pe clipe neostenite poeme care prind orizonturi nebănuite. “Când clopetele bat a-nchinăciune” și poetul se înclină divinității, cerând iertare și mulțumind
SANDU CĂTINEAN, “CEL CARE VINE DIN BRAZI” de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383219_a_384548]
-
o clipă ce părea să nu se mai sfârșească, Își reluă zborul și se zdrobi, cu un bubuit, de turnul cel mare de deasupra porții. Un roi de schije din piatră și cărămizi explodă de jur Împrejur, În timp ce zidurile cetății vibrau, zguduite din temelii de violența ciocnirii. Unghiul exterior al turnului, surpat pe o Înălțime de două etaje, se Înclină Încetișor și Începu să se prăvălească, trăgând după sine grinzile tavanelor. Urletele de groază ale oamenilor care cădeau În abisul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fusese convocat la conclav? Totuși, el urma să fie cel care va decide cine va fi succesorul lui Bonifaciu. Ba chiar, tocmai lui urma să Îi fie oferită cârja de episcop, iluminat de Har... — Intrați! strigă el către ușa care vibra, În timp ce o urzeală de lumini scăpărătoare se strecura prin crăpături. Printre plăcile din lemn căpătau, treptat, formă acele litere de foc, literele morții, „IIICOE“. Lumina picura prin toate crăpăturile ușii. Apoi explodă asemenea unui fulger care Îți ia ochii, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o proiectau asupra ei. Se ridicase și el, imitându-i pe ceilalți fără să Își dea seama, ca și când o putere l-ar fi silit să urmeze ascensiunea mantiei, care acum dezvăluia Întreaga splendoare a trupului. Pe mușchii Încordați ai pântecelui vibra doar un cercel de aur susținut printr-un lănțișor. Zeci de ochi fixau buimăciți puful subțire care desena cu dulceață arcuirea pântecelui. Femeia continua să se Învârtă, extatică, contopită Într-un nor din ochi de păun. Deasupra capului, brațele Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doar un cercel de aur susținut printr-un lănțișor. Zeci de ochi fixau buimăciți puful subțire care desena cu dulceață arcuirea pântecelui. Femeia continua să se Învârtă, extatică, contopită Într-un nor din ochi de păun. Deasupra capului, brațele Îi vibrau de Încordare. Părea că momentul acela nu se va mai sfârși niciodată. Apoi, brusc, muzica se opri, În aceeași clipă În care dansatoarea Își curmă dintr-o dată rotirea vertiginoasă, aparent fără nici un efort, ca și când nu ar fi cântărit nici cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de bronz. Chiar și de la acea distanță, poetul continua să simtă parfumul acru al pielii ei, În păr, În barbă, sub unghii... — Cine ești? șopti. Ea Își Îndreptă degetul arătător spre piept. Chiar În lentoarea acestui gest, cercurile de aur vibrară, emițând obișnuitul sunet metalic. — Beatrice. Pe Dante Îl podidi un sughiț. — De unde știi? bâigui dânsul cu o voce sugrumată. Cine ți-a spus acest nume? Pietra, curva aia... — Beatrice, repetă femeia. Îmi vreau răsplata, adăugă ea cu un glas fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Fraților! - glăsui tătarul, și acest cuvânt, rostit cu putere, se rostogoli ca o chezășie peste stepă. Fraților! Am ascultat aici vorbele pline de miez ale acestui preaînțelept dunărean mazilit și timpanul meu obosit de vuietul vaietelor și-ai vânturilor a vibrat tresărind la zvonurile retoricii! Mare lucru, fraților! De zece ani umblu teleleu, parcă așa se spune, prin stepă, n-am casă, n-am masă, n-am decât o tradiție, fraților! Sunt, scuzați-mi expresia, nomad! M-am săturat, fraților! Căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
anii mei nebuni de statuia omului de oțel care s-a topit peste noapte ca o feștilă prea scurtă pentru un Întuneric atît de lung istoria un coșmar din care tot Încerc să mă trezesc și paradisul aerul Începe să vibreze copacii sînt parcă locuiți de naiade ghirlande de viță sălbatecă la intrarea parcului Herăstrău un autocar cu turiști străini „wir haben das höchste Lebensniveau erreicht, wir sind alle potenzielle Selbstmörder“ domnul acela bătrîn cu gambetă duce În lesă un San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de pe blocul de vizavi. Cobor treptele la subsol. Sala de fizioterapie. Pereții ei Încinși, transpirați ca interiorul unei etuve. Întinsă pe burtă, Înfășurată În prișnițe, acoperită cu plăci de aramă conectate la un curent ușor, simți cum Încep să-ți vibreze mușchii feselor și ai gambelor, cum ți se Înfioară firele de păr pe spinare, Îți Îngropi obrazul Într-o pernă moale, jilavă, În care a asudat cu cîteva secunde Înainte fața altcuiva, te scufunzi Într-un cîmp de particule electrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
faleză. Veneau spre el vocile sătenilor cântând un descântec de vindecare. Ei povesteau cum marele Ocean Indian se pregătea să atingă picioarele sfinte ale Domnului Rama, care va lua drumul peste ocean ca să ajungă la Sri Lanka. Beppo auzea vocile oamenilor vibrând deasupra mâinilor și picioarelor lui, pe care nu le mai putea mișca deloc. Și limba îi înțepenise între dinți. Zăcea înfășurat în pânze albe. Îl văzuse apoi pe Jacopo care-l ducea în brațe undeva, apoi i se stinsese memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Tren. Cu o ultimă sforțare, icnind, nevinovata elevă reuși totuși să-și facă auzit glăsciorul: - Deschideți ușa, domnule director, vă implor... spuse, rezistând cu greu priveliștii nici unei priveliști pe care ajunsese să o întrupeze demonul Michael Clossettino. Făcând aerul să vibreze cu o energie ce aproape că-i scoase ochii din orbite Roxanei Dobrescu, Michael întinse o mână oribilă, ale cărei unghii erau acoperite de ojă. Apăsă clanța. Ușa se deschise, atât de lent însă, încât părea că Michael își bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
un miliard de oameni, din care poate jumătate știau că ești român. În tot acest timp mulțimea fremăta, fredonând abia auzit primele acorduri ale României de vânzare, dar din suficient de multe piepturi pentru a face Lumea de Deasupra să vibreze. Numai că primele măsuri se lungiră necontenit și se repetară, și se repetară, astfel că... ...muzica se opri. Și piesa nu mai începu, ci rămase încuiată în cufărul cu intarsii de carne al celor șase Ionescu. Se auzeau pași. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
timp pe burta Aurorei Sticlaru, scurmând abdomenul acesteia cu minusculii și oribilii săi pantofiori, mult prea mici pentru statura sa, părând astfel că bate în retragere. Deodată răcni speriat spre cer, scurt și aproape întrebător, făcând pereții Uniunii Scriitorilor să vibreze din temelii. Arăta teribil de înspăimântat de o amenințare nevăzută venită din partea stelelor. - Domnule Euripide! urlă Maro exasperat. Ce se întâmplă? Pe neașteptate am sesizat că în atmosfera deosebit de încărcată a cenaclului lui John Euripide se strecurase încă ceva, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ființe supreme, să nu mă salveze... La ce bun, Părinți ai Cerurilor, este el atunci, la ce bun tot egregorul acela martor al sfințirii umane și toate undele și toți factorii energetici ai tuturor minților și sufletelor, ce prindeau să vibreze atunci când gândeam la desăvârșirea planului ceresc, dacă toate aceste secrete bine păstrate nu vin în ajutorul omului? Nici justețea acestor taine să nu mă salveze, oare?! Nu se poate... deși cred cu toată puterea pe care-o am și știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o scriitură care, atingând intensitatea interogației dostoievskiene, urmează liniile unei logici strânse și ale unei forme simple și clare. Îngemănarea aceasta fericită dintre abisal și logic este favorizată de perspectiva dinăuntru a viziunii și prezentării lumii și oamenilor. Un înăutru vibrând intens la exterior și controlându-și strict reacțiile prin exercițiul anticipativ sau retrospectiv al analizei de sine. Spre interioritatea eroului-povestitor, lumea trimite lungi și chinuitor de clare ecouri, amplificate de vulnerabilitatea psihică și comportamentală a eroului adolescent, precum și de înflorirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
gingaș pe care se ține capul meu răvășit de o furtună mută să se rupă. Acum, în liniștea moartă a nopții, mă tem tocmai pentru acest firicel. Stau în fotoliu. Capul mi-e atât de încordat, încât îmi pare că vibrează. Corpul mi s-a răcit, a amorțit, de parcă s-a desprins de cap: ca să-mi simt mâna sau piciorul, trebuie să le mișc. În jurul meu sunt oameni, mulți, foarte mulți oameni. Dar nu-i o halucinație: văd acești oameni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se trezesc. În sfârșit, un ciocănit în ușă, rar, regulat, insistent, și tușea care-mi zguduie trupul ud leoarcă de transpirație și parcă îngropat în divan, apoi tușea cu care îmi dreg glasul, și vocea mea strecurată printre dinți și vibrând (cu toată groaza pe care o încerc) „cine-i? ce vrei?“ și, brusc, senzația că ciocănitul se mută afară, acolo unde cineva taie lemne. Când se termina cocaina, apăreau fantasmele, amintirile vizuale ale felului în care am fost, cum arătam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
inimă bate fierbinte. Sub influența intrigii dramatice, sub influența iubirii pentru exemplarele umane cinstite și sublime care își primesc suferințele cu atâta smerenie, sub influența personajelor pe care le vede pe scenă și pentru fericirea cărora tremură, acest spectator, Ivanov, vibrează ca un cristal, cuprins fiind de cele mai umane și mai nobile sentimente, în aceste clipe binecuvântate bunul tânăr Ivanov nu poate simți nici calculul meschin de fiecare zi, nici dorință, nici răutate. Stă în liniștea desăvârșită a sălii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și simte cu bucurie cum inima lui tânjește dulce sub povara dorinței sublime ca, pe loc, chiar acolo, la teatru, să se jertfească pe sine în numele celor mai înalte idealuri ale omului. Dar iată că, în întunericul tensionat al sălii, vibrând de trăirile spectatorilor, vecinul lui Ivanov începe să tușească tare și răgușit. Ivanov stă alături, vecinul continuă să bubuie, iar acest zgomot îi pătrunde insolent în urechi; Ivanov simte că ceva de fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
casă, când doar lampa cea verde ardea pe birou. Ele erau tot atât de distrugătoare pentru voința mea de a trăi, pe cât de fatală pentru organismul meu era otrava albă și amară care mă aștepta pe divan în pachețele curate și care vibra dement în capul meu. 5 O încăpere luxoasă, scaune solemne cu speteaza foarte înaltă, bolți joase și, peste toate acestea, un întuneric apăsător. Îmbrăcați de sărbătoare, oaspeții s-au adunat și stau cu toții în jurul unei mese acoperite cu catifea roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îi spuneau cei doi, bătrânul și cu Ileana. Nu mai avea rost să protesteze acum, hai să vedem ce vrea să-i arate acest așa zis păzitor al secre tului. Își strânse puțin umerii când își dădu seama că solul vibrează și se gândi că probabil se produce un cutremur de pământ slab. Numai că trepidația nu mai înceta. Ceva nu era în regulă, seismul era prea lung. Nu, sigur nu era vorba de un cutremur, mai simțise asta într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un cutremur de pământ slab. Numai că trepidația nu mai înceta. Ceva nu era în regulă, seismul era prea lung. Nu, sigur nu era vorba de un cutremur, mai simțise asta într-o uzină unde utilajele grele făceau pardoseala să vibreze. De unde utilaje grele aici, în creierul munților? Și norul acela de ceață adunat în fața găurii din peretele de stâncă. Nu mai văzuse așa ceva până atunci. Ți-ai revenit? îl prinse Calistrat de braț. Te simți în apele tale acum? Îhî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Era încă dimineață și vâlva nu ieșea din bârlog niciodată la lumina zilei. Un fior rece i se strecură pe șira spinării, în timp ce încerca să înțeleagă ce se întâmplă. Strânse toiagul cu putere în mâini, așteptându-se să-l simtă vibrând ușor, așa cum făcea ori de câte ori vâlva se pregătea de atac. Ciudat, lumina căpătase nuanțe portocalii bătând spre roșu, de parcă soarele s-ar fi aflat la asfințit. Se opri locului și își aruncă privirile în sus. Deși senin, cerul era plumburiu. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de material desprinse din perete zăceau la picioarele sale. Deasupra capului, chiar sub tavan, se vedea o gaură îngustă ce continua în adânc. Ridică mâna în dreptul ei. Un curent rece răzbătea de acolo. Atinse apoi ușor stânca cu palmele. Piatra vibra ușor iar el își trase repede mâinile înapoi. Ceva se agita dincolo de stânca dură. Totodată, un vaier surd se rostogoli spre el, ca și cum întreg muntele gemea. O teamă fără margini îl învălui dintr-o dată. Acolo, în măruntaiele muntelui, era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
foc în peșteră. Șuierul prelung al ricoșeului din pereții de calcar răzbătu puternic până la el, amplificat de ecou. Sub tălpi, simți un tremur ușor, pe care la început nici nu-l băgă în seamă. Pământul pe care călca prinsese să vibreze slab. Se pregătea să plece când muntele gemu sinistru. Înțelese pe loc ce se întâmplă, bestia nu plecase nicăieri, era tot acolo. Părul de pe ceafă i se zbârli pe loc, în timp ce un tremur nervos îl cuprinse. Se răsuci pe călcâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]