796 matches
-
Mă doare un cal măiastru (Nichita Stănescu). În asemenea circumstanțe, expresivitatea poate avea mai multe aspecte: o încălcare a normalității, adică a unei anumite norme în favoarea alteia, și o încălcare a normativității, adică a tuturor normelor limbii, și trecerea în virtualitate. În această perspectivă trebuie înțeleasă precizarea lui Eugen Coșeriu: "nimeni nu poate caracteriza ca deviere sau ca selecție, în cazul limbii române, limba lui Eminescu, fiindcă, dacă considerăm bine această limbă, aceasta este limba română pur și simplu, nimic altceva
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fiind o creație permanentă pe terenul limbii apropie sau chiar identifică limba cu arta (cum face Benedetto Croce). Eugen Coșeriu 147 consideră limba o activitate, iar nu un obiect (o realitate definitivată), fiindcă ea cuprinde atît fapte realizate, cît și virtualități, dar arată că în vreme ce limba este o captare a universalului prin ceva individual, arta este o propunere a individualului ca model universal. Limba mai are, apoi, spre deosebire de artă, trăsătura alterității, manifestate în comunicare, aceasta fiind un dya-lógos sau o convorbire
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
schimbă necontenit, în măsura în care sînt între-buințate și nu se află în situația de limbi moarte. Schimbarea se produce în ambele cazuri prin apariția unor fenomene lingvistice noi în raport cu cele care existau deja în uzul limbii, dar care erau posibile din perspectiva virtualităților ei. Un fenomen lingvistic este un fapt de limbă care poate apărea în mod întîmplător sau în mod obișnuit în vorbire. Dacă apariția este întîmplătoare, el poate dispărea, în sensul că nu mai este reluat, sau se poate extinde și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii populare și preponderent individual în cazul limbii literare) și poate genera sau nu o modificare la nivelul normei, iar apoi o selecție la nivelul sistemului, în sensul că unele dintre posibilitățile lui sînt actualizate și altele trecute în categoria virtualităților. Actualizarea posibilităților de un anumit tip conduce la determinarea tipului de sistem (care poate fi analitic sau sintetic, de exemplu), iar preferința în a actualiza virtualități sau posibilități nepreferate anterior conduce la schimbarea sistemului (precum trecerea de la sintetic la analitic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în sensul că unele dintre posibilitățile lui sînt actualizate și altele trecute în categoria virtualităților. Actualizarea posibilităților de un anumit tip conduce la determinarea tipului de sistem (care poate fi analitic sau sintetic, de exemplu), iar preferința în a actualiza virtualități sau posibilități nepreferate anterior conduce la schimbarea sistemului (precum trecerea de la sintetic la analitic). Ca chestiune de principiu apare în acest context aspectul uzului avut în vedere, dacă acesta este unul comunitar (sau majoritar) sau unul individual (sau minoritar) și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limba, nu sînt liberi de orice normativitate, căci trebuie să respecte normele artei 308. Manifestarea efectivă a libertății umane în raport cu limba se produce după modelul oricărei libertăți umane ce presupune, pe de o parte, realizări și, pe de altă parte, virtualități. Realizările în acest caz sînt faptele lingvistice anterioare și regulile după care funcționează limba (care împreună țin de érgon), pentru ca activitatea (enérgeia) să producă actualizarea virtualităților. Dacă se pune deci problema în ce constă totuși, în mod efectiv, libertatea vorbitorului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
libertăți umane ce presupune, pe de o parte, realizări și, pe de altă parte, virtualități. Realizările în acest caz sînt faptele lingvistice anterioare și regulile după care funcționează limba (care împreună țin de érgon), pentru ca activitatea (enérgeia) să producă actualizarea virtualităților. Dacă se pune deci problema în ce constă totuși, în mod efectiv, libertatea vorbitorului, libertate care îi permite să creeze, răspunsul ar fi că aceasta permite realizarea a ceea ce nu a mai fost înfăptuit, prin exploatarea virtualităților oferite de sistemul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
să producă actualizarea virtualităților. Dacă se pune deci problema în ce constă totuși, în mod efectiv, libertatea vorbitorului, libertate care îi permite să creeze, răspunsul ar fi că aceasta permite realizarea a ceea ce nu a mai fost înfăptuit, prin exploatarea virtualităților oferite de sistemul limbii dar nerealizate încă, uneori cu abateri (admisibile) de la norma limbii (prin normă înțelegîndu-se, în primul rînd, normele cutumiare și, în al doilea rînd, cele legiferate). Apare însă acum problema dacă aceste virtualități sînt în tr-adevăr infinite
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fost înfăptuit, prin exploatarea virtualităților oferite de sistemul limbii dar nerealizate încă, uneori cu abateri (admisibile) de la norma limbii (prin normă înțelegîndu-se, în primul rînd, normele cutumiare și, în al doilea rînd, cele legiferate). Apare însă acum problema dacă aceste virtualități sînt în tr-adevăr infinite, încît să permită creația permanentă a tuturor vorbitorilor, mai ales că norma limbii (cea cutumiară) restrînge pentru fiecare grup dialectal, profesional și cultural posibilitățile sistemului. Se pune apoi chestiunea dacă sistemul este imuabil, construit într-o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
orice creație fiind o dirijare a libertății, iar nu o degenerare în liber-arbitru. Așadar, deși există posibilitatea de a se produce schimbări în cadrul sistemului limbii, acesta rămîne totuși destul de stabil, încît principala formă de manifestare a libertății lingvistice rămîne valorificarea virtualităților sistemului iar nu agresarea lui. Numeroase posibilități de inovare se pot naște însă prin depășirea normei limbii, nu a tuturor norme-lor, ci a normelor care funcționează diferit în diviziunile geografice și sociale ale limbii. Stilul beletristic uzează în mare măsură
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
despărțire, salutul O zi bună ! care încalcă norma uzuală și chiar modelul structurii englezești Have a nice day ! care a fost urmat în acest caz. Unele compartimente ale limbii au, de altfel, posibilități de inovare ce nu decurg numaidecît din virtualitățile sistemului, încît limbajul filozofic, de exemplu, manifestă o accentuată deschidere spre internațional, care îi asigură unele condiții de dezvoltare cu o oarecare independență față de ceea ce poate oferi o limbă dată. Dar, ceea ce face ca aceste posibilități și condiții să ducă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un moment dat sau pe care le poate prelua din alte limbi, și posibilitatea de a crea pe baza acestor mijloace altele noi309 sau de a capta în sfera exprimării filozofice fapte de limbă care în mod obișnuit nu prezintă virtualități în acest sens. Pe terenul limbii, ordinea normativă (normativitatea) se realizează în două maniere distincte: mai întîi, prin evoluție și prin acțiunea cauzelor care determină această evoluție, limba impune indivizilor realități instituite social (norma limbii sau norma-cutumă), apoi, printr-o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
impresia de noutate, prin neobișnuit, pentru cei care foloseau limba literară la sfîrșitul secolului al XIX-lea și mai tîrziu. Scrisul lui Eminescu a deschis o cale a cunoașterii și a valorificării limbii naționale și un cîmp de exersare a virtualităților ei, însă trebuie observat că acest învățat a înțeles să pună în valoare mijloacele limbii sale pentru redarea filozofiei, iar nu pentru a extrage o filozofie din ele. Limba ca filozofie Unii dintre intelectualii români din secolul al XX-lea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
1 Vezi GALR II: 767−777; Stati (1990). 2 Utilizăm distincția tip/ocurență (engl. type/token) în accepția sa consacrată: un element-tip este o entitate lingvistică privită drept componentă a codului (fie ea unitate ori construcție), purtătoare a unei virtualități de utilizare determinată de proprietățile sale definitorii; un element-ocurență este o unitate lingvistică realizată în comunicarea concretă, în baza acelei virtualități. 3 Cf. nota 2, supra. 4 Cf. Grice (1981). 5 Cf. Grice (1975). 6 Mai puțin caracterul factiv al
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
element-tip este o entitate lingvistică privită drept componentă a codului (fie ea unitate ori construcție), purtătoare a unei virtualități de utilizare determinată de proprietățile sale definitorii; un element-ocurență este o unitate lingvistică realizată în comunicarea concretă, în baza acelei virtualități. 3 Cf. nota 2, supra. 4 Cf. Grice (1981). 5 Cf. Grice (1975). 6 Mai puțin caracterul factiv al lui deși, chiar dacă fiind neutru din punctul de vedere al factivității (vezi și Gorăscu 2007). 7 Cf. Jakobson (1963). 8 Cf.
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
anumit fel ea apre ca necesară. Un eveniment prevăzut nu este, prin aceasta, determinat, fiindcă Dumnezeu a ales cea mai bună dintre lumile posibile, dar el nu a schimbat nimic din constituția lucrurilor, lăsându-le în stare so-și desfășoare virtualitățile. Leibniz afirmă că universul este creat de Dumnezeu și, cum Dumnezeu este atoateștiutor, nu creează lumea la întâmplare, ci potrivit unei ordini, unui plan divin (care se numește armonie prestabilită). Dacă există o armonie prestabilită înseamnă că ea satisface principiul rațiunii
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
care este instaurată opera) devine o poetică (spunere despre acțiunea prin care este instaurată opera)". Definind poietica și poetica, crede îndreptățit să adauge un al treilea termen, "poietica" (pus în ghilimele), care este diferit de primul termen și prin care virtualitățile operei capătă corp în cursul lecturii, cum spune Blanchot, în lume și pentru lume. Se atașează posibilului cititor un rol auctorial simetric, dar nu identic, ci în proximitatea creatorului: "Aceasta ("poietica", n.n.) ar descrie relația cititorului cu opera pe cale de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
admirabil definit de Minkowsky (vorbind de Dirichlet): "un minim de formule oarbe unit cu un maxim de idei vizionare". Un minim de formule oarbe unit cu un maxim de idei vizionare se află în întregul său Joc secund. Vorbind despre virtualitățile operei lui Gauss, constată: "Cu marginile ei mișcătoare, această operă e practic infinită. Ea devine. Ne solicită să emulăm cu dînsa". Sînt fraze ce îmbracă totodată într-o purpură a zărilor întregul parcurs liric barbian. Poeziile din Joc secund sînt
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
la el s-a produs o mutație. La Max Picard omul moare în dezagregare, urîțit; în viziunile sumbre de sfîrșit de epocă ochii, gura se deplasează pe față după stadiul de dezumanizare, de descompunere interioară. Dacă criza nu va trezi virtualitățile somnolente, Occidentul - în sensul său major - este amenințat de prăbușire. Aceasta este misiunea simptomatică, profetică, a lui Bacovia, mai mult decît semnalul său de alarmă. A fi european înseamnă a-l citi, a-l înțelege, a-l revendica pe Bacovia
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ale poeticii inductive. Jurnalul intim nu mai e doar o pură realitate, după cum nu reușește să fie Încă pură ficțiune. Nedeterminat ontologic și axiofob (el nu ierarhizează, ci tezaurizează; nu ordonează, ci adună; nu sistematizează, ci polarizează), el are toate virtualitățile operei literare, fără să aibă și certitudinile acesteia. Altfel spus, obsedat de căutarea unei identități, plutește În aburii unei alterități la rândul ei vagă, informă și inconsistentă. Luând În discuție problema identității materiale a jurnalului intim, va trebui să coborâm
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a unei forme de relief. Între foarte particularul și prea generalul oricărei analize teoretizante 1. Logos boètikos Din fericire, poetica nu e obligată să se conformeze structurilor fixe ale unui gen, ale unei specii. Libertatea ei de mișcare decurge din virtualitate, din ceea ce poate să fie2. Transgresând evidențele, poetica se Îmbogățește cu o prejudecată: aceea că literatura se lasă definită. Iluzie de scurtă durată, pentru că textul literar tinde să fie mereu altceva, să evadeze mereu spre altceva. Departe de a stabili
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un viitor al jurnalului. Un timp corespunzător timpului recitirii. El obligă scrisul la o mai mare atenție, chiar În cazurile autorilor ce rămân „la prima mână”. Viitorul introduce o altă perspectivă. Răfuiala scriitorului nu mai vizează doar neputințele, vizează și virtualitățile. Vocația de addenda corrige a jurnalului Începe să acționeze În dublu sens. Rescriind, din perspectiva prezentului, evenimentele, el le și manipulează, sub presiunea unui viitor incert, dar presimțit. A unui viitor pentru care, În fond, scrie. Legând trecutul de viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
singulare, unice și unitare a lui Dumnezeu, care va da seama mai apoi de posibilitatea existenței răului întrupat în lume cosmică; • semioza teologică, instituită între Dumnezeu și Adam, care va genera în lumea abia creată primele semne ale minciunii, ca virtualitate arhetipală; • semioza antropologică, stabilită de comunicarea dintre personajele lumii primordiale Eva, Satan și Adam, pe de o parte cu Dumnezeu, pe de altă parte; această comunicare va fi responsabilă pentru activarea și răspîndirea germenelui minciunii într-o lume terestră, care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ultim al celor ce sînt" [1994:71]. 1.1. NEGATIVITATEA, UN DAT ABSOLUT? Problema "negativității absolute" trebuie în mod necesar corelată cu existența unei Realități. Singulare, perfecte, autosuficiente și manifeste doar în sine, capabile să comprime într-o paradoxală semioză virtualitatea tuturor momentelor presupuse de o comunicare anume. Acestei Atotcuprinzătoare Realități nu vom putea să-i spunem altfel decît DUMNEZEU, emitent și receptor unic al unor autogenerate stări, semnificații sau intenții, Idee-Absolută care nu are nevoie decît de propria sa energie
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de făcut și că, în consecință, nimic nu mai trebuie și implicit nu mai poate să se miște. Și atunci, ce a făcut totuși posibil actul exteriorizării lui Dumnezeu în creația lumii și, prin aceasta, a alterării perfecțiunii însăși, a virtualității încă nemanifestate? Căci, este un truism a spune că pînă la manifestarea sa concretă, orice existență semnificatoare poate fi sau poate să pară a fi perfectă. Trei categorii de răspunsuri pot fi asociate acestei tensionante întrebări, descriind tot atîtea ipostaze
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]