1,169 matches
-
o sută (foarte curat), evaluând nivelul corupției percepută de locuitori. În 2013 Italia a obținut un punct în plus, ajungând cota de 43, precum Kuweit și România, și clasificându-se, neîncurajator, pe locul șaizeci și nouă în clasificare. Țările mai virtuoase, după Transparency, sunt Danemarca și Noua Zeelandă, cu un indice de 91 de puncte din 100. Țările cu 8 puncte, care închid clasificarea, sunt Afganistan, Coreea de Nord și Somalia. În ceea ce privește Europa, Germania a ajuns la 78 de puncte și locul doisprezece în
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
creștinul cunoaște binele și răul din Evanghelie ori cu ajutorul rațiunii? Și prin intermediul cărei rațiuni? A cui rațiune? Dar, oare, nu este adevărat ceea ce spunea Pascal, și anume că «furtul, incestul, uciderea părinților și a fiilor, toate au fost considerate acțiuni virtuoase»? Și dacă s-ar ști doar cu mintea și nu din Revelație ceea ce este drept și ceea ce este rău, atunci le-ar mai fi teamă celor care au spus și continuă să spună că „Mestier non era parturir Maria?”. Iar
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
rănești și să-l zdrobești până când l-ai distrus complet, dovedind că distrugerea este normală pentru spiritul uman, că natura are metodele ei care ne permit să distrugem ca să ne ușureze munca. Un mod de a-i face pe oamenii virtuoși, care vor să acționeze, să o facă fără a se teme de consecințe, un mod de a ne face ne-oameni când Încălcăm legea... ... dar ea a greșit. A greșit când a făcut chestia aia, Încercând să-mi dovedească mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
sau logică. Astfel, mulți realiști prezintă în mod explicit urmărirea interesului național și politica de putere realistă ca pe o chestiune de obligație etică. Istoria socială a realiștilor americani de după război a lui Joel Rosenthal este intitulată Righteous realists (Realiștii virtuoși) (1991). Morgenthau merge atât de departe încât vorbește despre "demnitatea morală a interesului național" (1951:33-9). Unii realiști adoptă o etică naționalistă radicală, care susține că "statul nu poate fi judecat conform standardelor care se aplică indivizilor, ci pe baza
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
divine, cel care are conștiința curată și viața nepătată”. (Sf. Ioan Gură de Aur, în vol. Bogățiile oratorice, p. 163) „Că nu avem nici un folos de învățături drepte dacă viața ne este stricată; după cum n-avem nici un folos de viață virtuoasă dacă credința nu ne este sănătoasă”. (Sf. Ioan Gură de Aur, La cuvântul apostolic ce spune: << Dar având același duh al credinței, precum este scris>>; și împotriva maniheilor..., 7, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie..., p. 291
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
viață, prin voință statornică”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni, omilia I, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I și II Tesaloniceni, p. 161) „Ceea ce este hrana pentru trup, aceea e viața (virtuoasă) pentru credință. Și după cum trupul nostru nu poate trăi fără bani, tot așa nici credința, fără fapte bune, căci: fără fapte, credința este moartă (Iac., 2, 20)”. (Sf. Ioan Gură de Aur, La cuvântul apostolic ce spune: << Dar având același
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
despre Dumnezeu, și anume, cele zece porunci primite pe Muntele Sinai, ceea ce înseamnă că întunericul era plin de prezența lui Dumnezeu. Unele învățături pe care le primește Moise în întunericul de pe Sinai, se referă la Dumnezeu, iar altele la viața virtuoasă. Esența învățăturii despre Dumnezeu, „coincide cu experiența că Dumnezeu, aflându-Se în întuneric, nu poate fi prins de nici o asemănare, că e indefinibil, ca Cel infinit”<footnote Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, nn. 51, 51b, 52 în: De vita Moysis
Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre întunericul luminos al prezenţei ascunse a lui Dumnezeu. Referire specială la cartea De vita Moysis. In: Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
în 1638, îi reproșează lui Corneille neverosimilul piesei 22. Subiectul ei este "defectuos în partea cea mai esențială, ca acela căruia îi lipsește atât unul, cât și celălalt verosimil, comun și extraordinar. Căci nici buna cuviință a moravurilor unei Fete virtuoase, la început, nu este respectată de Poet, când ea se hotărăște să-l ia în căsătorie pe cel care i-a ucis Tatăl, nici Soarta printr-un accident neprevăzut și produs printr-o înlănțuire de lucruri verosimile nu reușește să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
interpretări căci, în piesele antice sau moderne, există multe personaje "rele, sau vicioase, sau pătate de vreo slăbiciune care se potrivește prost cu virtutea". După părerea lui Corneille, Aristotel denumește prin asta, "un caracter strălucit și înălțat printr-o obișnuință virtuoasă, sau criminală, după cum este ea specifică și potrivită cu persoana pe care o introducem". Corneille, ca și Aristotel, acordă o mare importanță acestei "bunătăți" a trăsăturilor de comportament pe care numeroși teoreticieni ai clasicismului o interpretează în mod eronat sau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu Aristotel asupra acestei noțiuni de greșeală tragică, chiar dacă Corneille, vom vedea mai încolo, emite restricții. Corneille îl citează textual pe Aristotel pe care îl ia ca model: În primul rând, el (Aristotel) nu vrea nicidecum ca un om foarte virtuos să ajungă din fericire în nenorocire și susține că asta nu produce nici milă, nici teamă, pentru că este un eveniment cu totul și cu totul nedrept. Unii interpreți accentuează puterea acestui cuvânt grecesc μιαρου, pe care îl recomandă spre folosire
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
condiții principale pe care le cere marele maestru (Aristotel) tragediilor excelente, și care se regăsesc atât de rar reunite într-o aceeași lucrare. (...) Prima este ca cel ce suferă și este persecutat să nu fie nici complet rău, nici complet virtuos, ci un om mai mult virtuos decât rău, care, prin vreo trăsătură de slăbiciune umană, care să nu fie o crimă, nimerește într-o năpastă pe care nu o merită; cealaltă, ca persecuția și pericolul să nu vină nicidecum de la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
marele maestru (Aristotel) tragediilor excelente, și care se regăsesc atât de rar reunite într-o aceeași lucrare. (...) Prima este ca cel ce suferă și este persecutat să nu fie nici complet rău, nici complet virtuos, ci un om mai mult virtuos decât rău, care, prin vreo trăsătură de slăbiciune umană, care să nu fie o crimă, nimerește într-o năpastă pe care nu o merită; cealaltă, ca persecuția și pericolul să nu vină nicidecum de la un dușman, nici de la cineva indiferent
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o crimă împotriva naturii, care îi provoacă spectatorului o milă și o teamă maxime. Greșeala acestui om corect, care într-o privință este un model de virtute, în sensul cornelian al termenului (curaj), nu ar putea fi mai mare. Cel virtuos a devenit fratricid! Și Racine reia definiția aristotelică a eroului tragic. El scrie, în Prefața la Andromaca, în 1667: "Aristotel, departe de a ne cere eroi perfecți, vrea dimpotrivă ca personajele tragice, adică cele a căror nefericire constituie catastrofa din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
află moartea lui Pyrrhus, dovedește imensitatea disperării sale în fața actului ireparabil pe care chiar ea l-a înfăptuit. 7.7. Un nou resort tragic: admirația față de virtute Corneille și Racine nu adoptă același punct de vedere în cazul personajului complet virtuos pe care Aristotel îl exclude din universul tragic. Pentru Racine, un asemenea caz nu este acceptabil. De aceea, în Ifigenia, s-a îndepărtat de tradiție, cea a lui Eschil și Sofocle, care termină piesa cu sacrificarea eroinei. Așa cum explică în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
preferă să preia ideea deznodământului de la Pausanias care povestește că, după o veche credință obișnuită în ținutul Argos, o altă Ifigenie, fiica Elenei și a lui Tezeu, ar fi fost sacrificată. În ochii lui Racine, Ifigenia este o eroină prea virtuoasă pentru ca spectatorul să-i poată accepta moartea fără indignare. "Cum ar fi arătat, scrie el în Prefață, să fi murdărit scena cu omorul oribil al unei persoane atât de virtuoase și atât de plăcute pe care trebuia să o reprezint
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sacrificată. În ochii lui Racine, Ifigenia este o eroină prea virtuoasă pentru ca spectatorul să-i poată accepta moartea fără indignare. "Cum ar fi arătat, scrie el în Prefață, să fi murdărit scena cu omorul oribil al unei persoane atât de virtuoase și atât de plăcute pe care trebuia să o reprezint în persoana Ifigeniei?" Euriphile, dimpotrivă, care păcătuiește prin gelozie, poate fi sacrificată. "(...) ajungând în nenorocirea în care această amantă geloasă voia să o împingă pe a ei rivală, (ea) merită
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nenorocirea în care această amantă geloasă voia să o împingă pe a ei rivală, (ea) merită să fie cumva pedepsită, fără ca prin asta să fie complet nedemnă de compasiune." În schimb, Corneille contestă excluderea din scena tragică a personajelor "foarte virtuoase" sau "foarte rele". "El (Aristotel) nu vrea ca un om complet inocent să ajungă în nenorocire, pentru că, acest lucru fiind abominabil, trezește mai mult indignarea împotriva celui care îl persecută, decât mila pentru nenorocirea lui; el nu vrea nici ca
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celui care l-a făcut să sufere, având în vedere că pedepsirea unei mari crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
crime poate corecta în noi vreo imperfecțiune având legătură cu ea, cred că nu trebuie să ne opunem la expunerea pe scenă a unor oameni foarte virtuoși sau foarte răi aflați în nenorocire." (Discurs despre Tragedie) Dacă un om "foarte virtuos", persecutat de unul "foarte rău" , scapă dintr-un pericol în care acesta continuă să rămână, apare mila, fără să fie înăbușită de ura față de personajul care persecută. Configurația este atunci acceptabilă. Pentru a-și ilustra vorbele, Corneille citează ca exemplu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
crimele lui Focas și Cleopatra sunt prea mari pentru a-l face pe auditor să se teamă că ar comite ceva asemănător, sfârșitul lor funest poate avea asupra lui efectele despre care tocmai vorbeam." (Discurs despre Tragedie) Cazul omului foarte virtuos care este persecutat "din ordinele altuia care nu (este) destul de rău ca să atragă prea multă indignare asupra lui și care arată mai mult slăbiciune, decât atitudine criminală în persecuția pe care o efectuează" este și el demn să figureze în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personaj de martiriu nu ar putea intra în universul tragic, pentru că el imprimă în sufletul spectatorului milă, și nu teamă. Or, după cum arată Corneille în Discurs despre Tragedie, Polyeucte a cunoscut din partea publicului o primire entuziastă. "Excluderea unor persoane complet virtuoase care ajung în nenorocire expulzează martirii din teatrul nostru. Polyeucte a reușit aici împotriva acestei maxime, iar Heraclius și Nicomede au plăcut, deși ei nu stârnesc decât milă, și nu teama sau vreo altă patimă destinată purificării, pentru că noi îi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să reformeze tragedia atribuindu-i un scop moral, nu-și dă seama, fără îndoială, că astfel o golește de sens. Considerând perimată noțiunea de fatalitate care acționează în ea, i-ar plăcea ca la sfârșitul nefericirilor sale să triumfe personajul virtuos. Fénelon (1651-1715), care se situează în tabăra Anticilor, sfătuiește, în Scrisoare către Academie (1714), în numele moralei, ca din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe, în 1718, unde se arată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scrie în Scrisoarea către d'Alembert despre spectacole (Lettre à d'Alembert sur les spectacles, 1758). El nu poate suporta ca Molière să-l facă pe spectator să râdă pe socoteala lui Alceste, care îi apare ca omul cel mai virtuos din lume, însuflețit, în gesturile și vorbele sale, de o puternică ură împotriva viciului. În schimb, îl consideră pe Philinte, pe care Molière îl prezintă ca pe un om rezonabil, un monstru de egoism și de ipocrizie, o ființă pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiului: unde mergi, nefericitule? Dacă focurile indignării nu-i ard inima, când Narcisse reușește să-l corupă pe Nero, este, cu siguranță, un om de nimic; nu-și va putea salva reputația decât mărturisindu-și imbecilitatea." Model oferit spectatorilor, omul virtuos este personajul de predilecție al dramei. Diderot îl aduce în scenă chiar de la prima sa piesă, Fiul nelegitim (Le Fils naturel), jucată în 1756. El zugrăvește aici nefericirile lui Dorval, acest "om rar, care a avut în aceeași zi bucuria
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sensibilitatea preromantică a lui Richardson, Beaumarchais pretinde să facă și el din elogiul virtuții subiectul primei sale drame, Eugénie, scrisă în 1767. Este, spune el, "disperarea la care imprudența și răutatea altuia pot conduce pe o persoană tânără, nevinovată și virtuoasă, în actul cel mai important din viața omului". Diderot și Louis-Sébastien Mercier ar vrea să regăsească forța și energia vitală a teatrului grec care, în simplitatea, gustul său pentru adevăr, aduna mulțimile. Diderot contestă puternic poziția abatelui d'Aubignac, care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]