1,336 matches
-
obișnuit în scriitor, o întâlnește pe aceea a prozatorilor din ultimul val al modernității, cei care fac ca romanul să nu fie predeterminat, ci să se nască pe măsură ce se scrie. Stilist fără cusur, asemenea lui Radu Petrescu, Ț. dovedește aceeași virtuozitate în practicarea minuțioasă a autoscopiei prin examinarea lucidă a viselor, senzațiilor fiziologice, spaimelor sau revoltelor, precum și în înregistrarea rapidă și pregnantă, cu știința detaliului revelator, a fizionomiilor și evenimentelor din lumea exterioară. Primit favorabil de critici, prozatorul nu a putut
ŢOPA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290226_a_291555]
-
poeți! / Curând va începe un mare «boom»”. Majoritare numeric, piesele de atitudine contemplativă iau frecvent forma unor crochiuri, schițe de peisaj, inspirate de locuri diverse, de pe toate continentele (Teheran, New York, New Delhi etc). Proza, mai ales nuvelele, se remarcă prin virtuozitate, prin iscusința de a nara, de a provoca suspans și a-l prelungi, nelăsând să se întrevadă deznodământul. Cele mai antrenante texte deschid o enigmă, invitând cititorul să participe la dezlegarea ei, ca în Plicul verde (1987), unde narațiunile părăsesc
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
cu natura, înfăptuindu-se în opera genială, care e o categorie specială în ansamblul fenomenelor din univers, împărțite în trei categorii: fizice, psihice și psihofizice ideale. În sfera artisticului acestora le corespund, în funcție de gradul realizării, trei tipuri de opere: de virtuozitate, de talent și capodopere. Numai capodoperele ar constitui obiectul adecvat de studiu al științei literaturii. Toate lucrările lui Dragomirescu gravitează în jurul ideii de capodoperă, iar rezultatul e un sistem de judecăți labirintic. „E greu de urmărit până la capăt - mărturisește T.
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
ai după masă tutun./ Să-ți pută buricul”). Artist al formei, T. este un poet cu un registru literar totuși limitat. Un oarecare spirit facil, un anume retorism nu îi sunt străine. Mai ales în volumul Migdale amare (1928), alături de virtuozitatea imagistică (Cioara), se resimte stilul propriu cronicii rimate, schiței și polemicii versificate (În jurul unui divorț, Expunere de motive). Poezia se salvează, totuși, în mare măsură prin umor, adesea grefat pe fondul melancoliei, ca și prin expresia ei plastică impecabilă. Aceste
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
apărută fragmentar în „Gândirea”, 1930) fiind o combinație de lirism cu relatări foarte concrete ale unor aspecte neplăcute dintr-o călătorie la Athos. Cele câteva comentarii critice despre poezia lui T. relevă amestecul de tradiționalism și modernism, recunosc o anumită virtuozitate și originalitate a lirismului și a versificării, remarcând caracterul personal al imaginației, înclinată preponderent spre transfigurare picturală. Cum versurile devin la el tot mai mult o formă a trăirii religioase, iar gazetăria mult mai adecvată, mai utilă pentru cunoaștere și
TUDOR-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
grotescă a mitului cristic. Așteptare cuprinde prozele cele mai reprezentative pentru onirismul estetic - printre ele nuvela titulară, capodopera autorului ca nuvelist. Pentru primul roman, Zadarnică e arta fugii (1991; Premiul Uniunii Scriitorilor), Ț. și-a însușit, mânuind-o cu mare virtuozitate, tehnica acreditată în epocă de Noul Roman. Cartea a fost comparată, pe bună dreptate, cu cele mai izbutite romane ale lui Claude Simon, fiind o proză a circularității temporale sau, mai bine zis, a simultaneității. Se operează cu un set
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Semnele unui nou gust literar se întrevăd în prețuirea singurătății, în nuanța sentimentală din „glasul meu cel întristat”. Manierismul clasicizant este depășit și în încercarea poetului de a construi o perifrază lucrată, ,,artificiu” prețios și complicat, incizat cu ingeniozitate și virtuozitate, destinat să trezească uimire și surpriză; poate fi aici un gust baroc format sub influența liricii italiene de concetti, receptată prin intermediul poeziei neogrecești, ceea ce nu se confundă totuși cu încercarea de artă barocă, străină lui. Imaginea măștii, în Satiră, specifică
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
străină lui. Imaginea măștii, în Satiră, specifică barocului, are la V. numai un sens demascator, ce l-ar apropia de J.-J. Rousseau și de preromantism. Parodia (Tatăl nostru parodiat), gen foarte răspândit în iluminism, și acrostihurile grecești sunt nu numai virtuozitate, ci și plăcere de a construi și de a decora. Jalba către vodă Hangerli arată, și ea, o frază bine stăpânită, cu perioade echilibrate, deși închide un zbucium sufletesc puternic; grija pentru construcție se menține chiar în împrejurări tragice. Deși
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
elemente prozaice: „Se-mbracă-n demnitate-amărăciunea:/Duminica de ieri și-a scos coroana./ Săruturile tac. Zi tristă lunea./ Rămas-bun ochi. Rămas-bun târg. Rămâne rana” (Duminica de ieri). Indiferent spre ce își orientează lirismul, V. aspiră mai presus de toate la virtuozitatea tehnică, și vocația sa novatoare se manifestă divers. Sonetul clasic, de pildă, e „ameliorat” uneori prin adăugarea unui catren, alteori a unei terține. Spiritul exersat în lectura formelor fixe produce astfel surprize, în toate se vede virtuozul care caută desăvârșirea
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
LCF, 1973, 50; Andriescu, Disocieri, 85-94; Cândroveanu, Alfabet, 242-245; Ciobanu, Critica, 89-94; Barbu, O ist., 175-181; Mincu, Poezie, 143-145; Piru, Poezia, II, 112-116; Zalis, Tensiuni, 261-264; Raicu, Critica, 324-326; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1977, 3; Adrian Popescu, Lirismul între virtuozitate și sentiment, ST, 1977, 2; Eugen Simion, Poezia erotică, LCF, 1977, 23; Mircea Iorgulescu, Ceremonii poetice, RL, 1978, 34; Daniel Dimitriu, Ares și Eros, Iași, 1978, 140-149; Dorcescu, Embleme, 149-155; Grigurcu, Poeți, 384-386; Sasu, În căutarea, 102-105; Cândroveanu, Poeți, 167-169
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
asupra caracterului literar al scrisului dramatic, gen în care recunoaște preeminența cuvântului. „Teatrul literar” este delimitat, așadar, de „teatrul teatral”. Susținător al pieselor de avangardă, Z. deosebește noțiunile „modernism” și „modernitate”. Dacă respinge modernismul, înțeles ca o extravagantă paradă de virtuozitate, în schimb se declară adept al unui teatru modern, adică al unui „teatru umanitar și de idei”, argumentația revenind mereu asupra virtualităților spectaculare ale textului dramatic, în convingerea că „numai un text nou poate impune forme noi”. Pentru el, piesa
ZAMFIRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
cum ar fi moda sau dansul. Era, de altfel, un bun dansator, deși trupul lui voluminos nu l-ar fi recomandat. Constantin Noica își amintește de el sub acest aspect. În 1933 ține la Criterion conferința Jean Cocteau sau Zădărniciile virtuozității, iar la „Convorbiri literare” (unde intrase în 1934, pentru puțină vreme, în colegiul de redacție, alături de Noica și Henri H. Stahl) comunică în numele generației tinere opiniile sale despre Ion Creangă. „Generația tânără”, numită și „generația spirituală”, reprezintă tema esențială, recurentă
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
și chiar necesar ca moașele, mai degrabă decât altele, să cunoască femeile însărcinate și pe cele care nu sunt?” Adolescentul admite, de această dată, cu certitudine („Ba chiar așa!” - zice Theaitetos) (149 b-c). Demonstrația maieutică se desfășoară în continuare cu virtuozitate chiar pe tema maieuticii. Spațiul nu ne îngăduie să o urmărim în detaliu. Vom aminti doar finalul și-i vom preciza semnificațiile. Socrate spune: „Aceasta este deci lucrarea moașelor, mai puțin importantă totuși decât a mea. Căci în cazul femeilor
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Aldea învăluie într-un mister compact bizara mică lume închisă din Valea Cerbului, străjuită de Muntele Vornicului și Dealul Țepelor. Al cincisprezecelea nu e un roman de cunoaștere, ci unul experimental: un exercițiu, un test de abilitate artistică. Demonstrația de virtuozitate devine ostentativă în Ascensiune nocturnă (1984), relatarea fiind însoțită de comentarii auctoriale destinate să releve caracterul de facere, de literatură. Declarându-se „cronicar” al activității de pe un șantier, naratorul anunță că va înfățișa o faptă de eroism, dar amână mereu
VLAD-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
mai ales expresia violent prozaică, ca în Baladă a dimineților cenușii, dedicată filosofului Ion Petrovici: „La cinci și jumătate precis, / Ceasornicul mă dă afară din Paradis./ Pe străzi, trec tramvaie cu scrâșnet de fier,/ Sirena fabricei aleargă înnebunită prin cartier”. Virtuozitatea prozodică îi caracterizează și traducerile din mari epopei ale lumii. SCRIERI: Fluturi de bronz, Focșani, 1937; Hronic (divertisment), București, 1941; Grădina cu cactuși, București, 1969; Orații, București, 1972; Amurgul zăpezilor, București, 1982; Mătănii, București, 1990; Balade apocrife, București, 1992. Traduceri
POSTOLACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288987_a_290316]
-
află fapte de istorie contemporană secretă privind războiul civil din Rusia, procesele staliniste, războiul de partizani al lui Tito, anturajul regal român sub Carol II, oligarhia comunistă română. Sunt inserate și o mulțime de improvizații lirice și lirico-epice, lucrate cu virtuozitate. Nu lipsesc citatele în diferite limbi, cât și extrasele din autori latini. De altfel, P. își etalează cam ostentativ cunoștințele. Cartea de la Gura Zlata a apărut și într-o variantă intitulată Râul uitării (1994), ce nu include textele din „Vânătorul
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
Eugene O’Neill, îl contrapunctează, îmbină artificialul literar nedisimulat cu aliteratura, utilizează vocabularul periferic și exprimarea protocolară, injuria pitorească și citatul distins, fraza eliptică și perioada orchestrată poematic ș.a.m.d. Totul pare uneori un joc intelectual, o demonstrație de virtuozitate artistică, o însumare de „exerciții de stil”. Trama epică se alcătuiește din acțiuni având ca scop doborârea dictaturii antonesciene și reconsiderarea alianțelor politico-militare ale României. Reconstituite pe bază de documente, acțiunile sunt luminate mult mai complex, mai edificator decât în
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
a camufla și scoate în afara timpului prezent mărturiile cu privire la greva minerilor din Valea Jiului din 1977 (Nenumăratele oglinzi ale memoriei. File dintr-un dosar posibil). Celor două culegeri li se adaugă Povestiri pe o temă dată (1987), un adevărat exercițiu de virtuozitate narativă. Fiecare din cele trei tomuri va furniza câte unul din capitolele „romanului în trei povestiri sau trei povestiri într-un roman” intitulat Ta-ram-ta-ta sau Cinci băieți și dulcea libertate (2000), unde aceste episoade disparate sunt redistribuite într-o încercare
RADULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289098_a_290427]
-
narativ al lui Henry James, a sesizat forța intuitivă specific feminină, greu de reprodus, din romanele Katherinei Mansfield sau particularitățile lui Iris Murdoch, calitatea poetică a romanelor Virginiei Woolf, fluiditatea trecerilor de la gândurile personajelor la dialogul nerostit dintre ele și virtuozitatea mânuirii „vorbirii libere indirecte”, a obținut intensitatea pătimașă din scrisul lui D.H. Lawrence, coerența pe care romanele acestuia o capătă tocmai din alternanțe de ritm narativ, nuanțe ori tonalități, a găsit echivalențe pentru stilul eseistic al lui Aldous Huxley, ca
RALIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289123_a_290452]
-
al acestei generații fiind acela de a fi făcut din critică o disciplină intelectuală a cărei individualitate este dată de investigarea literaturii din perspectivă estetică. În peisajul acesta P. este o prezență, s-ar spune, aristocratică, oficiind cu atașament și virtuozitate, existența sa confundându-se cu însăși existența literaturii române pe durata unei jumătăți de secol. În 1923, când revista „Spre ziuă” îl solicită să îndeplinească, în paginile ei, serviciul unei „registraturi de cărți românești”, adică al unei cronici permanente, P.
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
primește în casa o instrucție umanista (tatăl îi preda istoria), rafinată în contactele cu numeroase personalități artistice și diplomatice care frecventează familia; printre acestea, Frédéric Mistral, Sully Prudhomme, Ignace Paderewsky sau viitorul rege al Angliei, Eduard VII. Mama, pianista de virtuozitate, o pregătește pentru această carieră și, la opt-nouă ani, fetița execută furtunos piese de Beethoven, Mozart, Chopin, Mendelssohn. E însă egal înzestrata pentru desen și pictură (în 1927 va și expune o suită de pasteluri, cu vernisajul patronat de Édouard
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
dictator. Vodă îl are alături pe Artemie, cronicarul Curții, scribul, care alcătuiește o istorie cu două fețe: una aparentă, oficială, pe placul stăpânului și ca atare mincinoasă, alta secretă, adevărată și destinată posterității. N. izbutește aici „o carte de mare virtuozitate lingvistică” (Ioan Holban), într-un registru comparabil, însă diferit de acela din Princepele lui Eugen Barbu. SCRIERI: Rana statuilor, București, 1977; Legătura de chei, București, 1980; Sărbători marțiale, București, 1980; După mine, o zi..., București, 1983. Repere bibliografice: Eugen Simion
NICOLESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288445_a_289774]
-
nu are decât să-i disloce structurile și să le interpoleze în discursul său. Actul scrierii este operă de textuare, de supraveghere abilă a țesăturii literale, în care lumea concretă trebuie prinsă precum un păianjen. Mișcarea acesteia e dictată de virtuozitatea cu care prozatorul trage de firele pânzei. RADU G. ȚEPOSU SCRIERI: Aventuri într-o curte interioară, București, 1979; Efectul de ecou controlat, București, 1981; Amendament la instinctul proprietății, București, 1983; Zmeura de câmpie (Roman împotriva memoriei), București, 1984; Tratament fabulatoriu
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
societar pe viață al Teatrului Național. A avut un fiu, Constantin C. Nottara, compozitor. De la o manieră grandilocventă, cu gesticulație fastuoasă, actorul N., impresionând mereu prin măștile pe care și le compune, prin maiestatea ținutei și rostirea cantabilă, plină de virtuozități, evoluează spre un joc mai realist, mai puțin preocupat de plastica exterioară, mai interiorizat. Era, pe scenă, un adevărat creator. De altfel, în intervențiile lui asupra artei actorului (unele găzduite de „Rampa”), el susține dreptul interpretului de a crea. În afara
NOTTARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288477_a_289806]
-
ar putea fi chiar numit un teatru shakespearizant. Ceea ce distinge trilogia istorică alcătuită din Veac de iarnă, Vlad Anonimul și Săgetătorul, publicată în volumul Dramele puterii (1968), este excelența scriiturii. Chiar pândit pe alocuri de riscul de a cădea în virtuozitate calofilă, stilul imprimă, cu unele grații manieriste, o tușă deosebită unor scrieri în care o sensibilitate cu cifru complicat e strunită printr-o, patetică uneori, voință de echilibru. Formula pieselor nici nu putea fi alta: „pretexte istorice”. „Dramele puterii” sunt
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]