814 matches
-
de la Prefectură, am trecut mai întâi pe acolo. Venise domnul Caton Lecca, a întrebat și dumnealui unde sunteți. — Dar asta-i cu neputință, sări Costache în picioare, ignorând cu o ridicare din umeri ultima remarcă. Aveți vreo legătură cu Petre, vizitiul de la cofetăria evreului Inger? — Nu, care Petre? Care Inger? Iertați-mă, dar nu văd de ce-ar fi cu neputință și nici nu e, dovadă că vi-l dau. Și-i întinse, într-adevăr, un portmoneu din antilopă. Când îl
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
sora mea, Marioara, ea se ocupă de pregătiri. Va fi o petrecere mai puțin protocolară, vor fi și gazetari, v-am spus de ce. 4 Limbile se roteau nevăzute, pentru că negura acoperea cu totul cadranul ceasului de pe fațada Prefecturii de Poliție. Vizitiul Petre își lăsase, ca întotdeauna, ceasornicul acasă, și se temea să nu fi întârziat, fusese chemat pentru ora 11. Dacă n-ar fi știut drumul, s-ar fi rătăcit, atât de străin părea orașul alb, nici sunetele nu mai veneau
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
jur că toată averea din el era o cheie și nici un ban, mă jur be sfânta icoană! Și Petre își făcu o cruce mare cu două degete și jumătate, iar Costache îl îndepărtă cu privirea lui cea mai aspră, așa încât vizitiul plecă repede de-a ndăratelea, un avantaj al omului asupra calului, care nu știe să meargă așa ușor cu spatele. 5 Mama și papa și Jacques au plecat la patru și jumătate, cu trăsura noastră. M-am gândit: dacă-mi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
mai jos de clădirea ziarului Indépendance, un domn, o, îl cunoștea, era conu Costache, mânios, cu bastonul ridicat amenințător. Iar de cealaltă parte, printre trăsuri, un băiat alergând speriat, gata să fie lovit de niște cai. Se mai vedea un vizitiu care trage de hățuri, cu gura deschisă. Nicu nu se mai văzuse niciodată în întregime într-o poză și era nemulțumit până la indignare. Arăta mic și jerpelit, iar frumosul lui chipiu roșu era, în fotografie, cenușiu. Și nu-și amintea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și i-a încheiat, după obicei, șiragul de perle la spate, cadou de la nunta de argint, dar a făcut-o cu neîndemânare, alegându-se cu o nouă muștruluială. Doamna-mamă Maria Livezeanu era nervoasă și emoționată: prea mulți musafiri necunoscuți. 3 Vizitiii opriră rând pe rând, la peronul bine măturat de zăpadă. Era ger. Prima ajunse birja de piață a lui Mișka, cea la care erau înhămați doi frumoși cai albi. Din ea coborâră cei patru gazetari de la Universul, Procopiu și frații
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
seducător cu gropițe, pus la păstrare de o grămadă de vreme, și anume de la divorț: iată că-l regăsise. Urmă, pe la 8 și jumătate, trăsura familiei Margulis, veche, dar cu caii proaspăt țesălați și hamurile cu ciucuri noi, roșii. Nelu, vizitiul, se făcuse bine, dar era tot tras la față. Doamna abia încăpuse, cu poalele rochiei revărsate, pe una din banchete, iar doctorul era flancat de Jacques și de ștrengarul de Nicu, la a cărui ținută contribuise toată familia: arăta ca
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o piesă de teatru dracului. Unde e că-l omor dracului? țaici intră din nou În planul real În acțiunea propriu-zisă) Și Ned și J.G. nemaiputîndu-se ține pe picioare de rîs. — Blestemăție, zic, să știi că e lată. Noroc că vizitiul Întorsese capul mîrțoagei În partea ailaltă și-i dăduse bice. Stai așa, cetățene, zice Joe. Oprește-te. Decît să se oprească și-a făcut odată vînt și a asvîrlit-o: țpe cine, mîrțoaga?! să vedem mai departe) Mulțumesc lui Dumnezeu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Îmi imaginam o formă de onanie cerebrală care să includă În ea tot universul cum te-ai gîndi de pildă că faci amor cu cearșaful cu clanța ușii cu locomotiva cu turnul de televiziune În sfîrșit cu tot ce există) Vizitiul i-a salvat viața dînd bice cît a putut - asta-i sigur cum e sigur că Dumnezeu l-a făcut pe Moise al lor. Ce? O, Isuse, chiar așa. Și ălălalt cu Înjurăturile după el. — L-am omorît, zice, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Așa am reușit să păcălim un țăran tras de o gloabă pistruiată. Ne-am aruncat gențile peste pieile de oaie pe care nu reușise să le vândă și ne-am aburcat: eu în spate, ea în față, pe capră, lângă „vizitiu”: veniți lângă mine, cuconiță, iar neica să se întindă în spate, pe pielicele, că pare cam risipit. M-am întins pe pieile de oaie neargăsite și am privit cerul. Ciudat, aici soarele nu mai purta masca tip capac-de-canal. Pe deasupra mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dar până la urmă și-au căutat slujbe. El și-o găsit pe la chefere. Până la urmă, o dat și peste ea norocul. O ajuns săcritară la un mare patron. D-apoi să vezi dumneata ce grjă avea patronul de ea! Trimitea vizitiul de o lua dimineața cu birja de acasă și seara o aducea înapoi. Numai ce o auzeai pe Didina - că așa o cheamă, Didina: „Georgele! Diseară am să mai întârzii. Avem multă treabă și patronul o spus că ne aduce
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
care a afișat un zâmbet strepezit. Când râsul s-a potolit, Pâcu a reluat povestea. Voi credeți că socotelile s-au terminat aici? Nici vorbă. Patronul o băga în seamă pe Dinuța tot mai mult...Dacă până atunci venea doar vizitiul s-o ia dimineața și s-o aducă seara acasă, acum venea patronul... Cum se vede treaba, patronul îl îlocuia pe Georgel în toate cele. Atunci el ce mai făcea? a întrebat Ion Cotman cel tăcut. Georgel era tare mândru
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ai uitat că pe lumea asta există și <omul din umbrăă. Așa că, acum ai să-ți amintești”... În clipa următoare, ușa s-a deschis. Cu figură spășită, a intrat „doctorașul”. ― Să trăiți! „Hopaaa! Cine te-a mai salutat așa? Poate vizitiul dispensarului din Pomârla... Altcineva nu știu s-o fi făcut” - l-a luat la vale gândul de veghe. „Mulțumesc pentru așa ajutor, cumetre. Știi povestea cu cei doi prieteni?” „Fii mai explicit”. „Erau doi prietenași și unul din ei - ghinionist
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ieșirea din târg. Pe scaunul improvizat dintr-o scândură, acoperită cu un țol, ședeau doi țărani; unul cu plete sure, iar celălalt mult mai tânăr. În față, de-a dreptul pe fânul de pe pomostină, se afla cel pe post de vizitiu. Calul alerga Într-un trap monoton, sforăind din când În când. Înaintea lor se legăna coviltirul unei căruțe de șetrari, purtată de doi cai focoși... Cum au ajuns la Hanul Trei Sarmale, căruța șetrarilor a cotit-o pe un drumeag
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
lor se legăna coviltirul unei căruțe de șetrari, purtată de doi cai focoși... Cum au ajuns la Hanul Trei Sarmale, căruța șetrarilor a cotit-o pe un drumeag la dreapta și s-a oprit. La câțiva pași În urmă, țăranul vizitiu a tras de frâul calului... ― Trrr cu tata! Cei doi țărani au coborât și, cât ai clipi, au intrat sub coviltir. Tânărul de pe capră - cu chip cioplit după modelul seminției, demn de un prinț de operetă - a dat bice ducipalilor
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bătrânul pe tovarășul lui de drum. ― Rămâneți cu bine, oameni buni - a vorbit tânărul... Bulibașa a deschis ușa. Căruța cu coviltir se afla cu spatele spre intrare. Nu au avut de făcut altceva decât să urce... ― Nu aveț’ nici o grijî. Vizitiu’ Îi ficioru’ nostru. Mergiț sănătoș’... Până ce au ieșit pe poartă, țiganca și bulibașa au rămas În prag... Le zâmbeau celor doi țărani și făceau discret din mâini... Caii au pornit Într-un trap Întins doar la un pocnet din bici
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ficioru’ nostru. Mergiț sănătoș’... Până ce au ieșit pe poartă, țiganca și bulibașa au rămas În prag... Le zâmbeau celor doi țărani și făceau discret din mâini... Caii au pornit Într-un trap Întins doar la un pocnet din bici al vizitiului. Căruța sălta pe arcuri ca o jucărie. „Prietene, Întâi ia seama că această căruță cu coviltir nu este una oarecare, ci e căruța bulibașei. Apoi, că Împreună cu prietenul tău ați intrat Într-un joc pe care Îl vor controla doar
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
urat cei doi țărani În gând. Când coviltirul a dispărut, Înghițit de colbul drumului, țăranii s-au Îndreptat spre căruța care i-a adus dimineață. Ședea pitită după niște tufe mai Înalte de pe marginea drumului. Când i-a văzut venind, vizitiul a sărit din căruță. În timp ce Înhăma calul, Îi vorbea: ― De mâncat ai mâncat, de băut ai băut, acum hai să ne pregătim de drum, flăcăule. Un sforăit al calului a fost semnul că „a Înțeles” porunca. Îndată căruța a fost
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de sus al Sărăriei: ― Până aici am plătit, până aici ne-ai adus... Trebuie să coborâm - a comentat țăranul În vârstă râzând. Un bărbat Între două vârste Îi aștepta În marginea uliței Sărăriei. ― El este fratele meu - l-a prezentat vizitiul. ― Atunci să-i mulțumim pentru că ne-a Împrumutat căruța. ― Nu aveți pentru ce. Bine că ați reușit să vă faceți treburile - a vorbit omul, urcând În căruță... ― Rămânem Îndatorați - a Îndrăznit să spună tânărul. ― Atâta datorie să aveți și alta
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
umbrela, iar luminile se stinseră. Scriitorul văzu uimit un cortegiu funerar care se apropia din capătul străzii. Dar nu se ridică. Nu putu să se ridice, inițial. Dricul era tras de patru cai mascați, cu pampoane negre prinse între urechi. Vizitiul era chiar Magicianul, bineînțeles, nici nu se miră atunci când îl văzu cocoțat pe capră, iar atunci când trecu pe lângă el ridică jobenul și îl salută, excesiv de amabil. Apoi reveni cu privirea pe axul drumului, mânând cai către cimitirul amplasat tocmai la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișcă galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga, strânse bagajele și le duse la trăsură. Vizitiul Ichim, bătrân și sfătos, ținea strâns din hățuri pe cei doi telegari neastâmpărați, care-și rodeau zăbalele și scormoneau cu copitele pietrișul. ― Bine-ați venit, conașule! ― Bine v-am găsit, Ichime! răspunse Grigore, suindu-se lângă tânărul Herdelea. Toate bune
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bine-ați venit, conașule! ― Bine v-am găsit, Ichime! răspunse Grigore, suindu-se lângă tânărul Herdelea. Toate bune pe aici? ― Toate, conașule, și sănătate! ― Ei, dă-le drumul! Un țâțâit energic, și caii porniră atât de brusc, că băiețandrul de lângă vizitiu se îndoi de spate. Din dosul gării, brișcă, după câțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
satul până unde se întinde moșia lui Gogu. Noi însă acuma cotim la dreapta, spre Lespezi și Amara. Proprietatea Nadinei ține până în șoseaua pe care am apucat, iar la stânga continuă pământurile lui Gogu... Cam pe la mijlocul drumului, între Gliganu și Lespezi, vizitiul opri, cum i se poruncise. De aci câmpia cobora lin până la împreunarea celor două văi. Vederea era mai largă, parcă s-ar mai fi curățat aerul. Jos, spre miazăzi, se deschisese o fâșie de cer albastru. ― Ei, acuma să-ți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
continua a-și păstra locuința în care s-a născut și, cum el ședea aproape permanent la țară, casa veche părea mai vie decât cea nouă. ― Asta e împărăția noastră! zise Grigore când ajunseră iarăși în fața castelului, unde aștepta ajutorul vizitiului în semn că a descărcat tot ce fusese în brișcă. Pe Titu Herdelea îl rodea de mult o întrebare, pe care totuși parcă nu îndrăznea s-o rostească. Acum, ca și când ar fi fost pe punctul să se despartă pentru totdeauna
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Costești, îi așteptau sănii. Nadina tresăltă de bucurie. Cum ajunseră acasă, porunci pentru a doua zi o plimbare cu sania prin împrejurimi. Grigore se sculă mai devreme, să îngrijească de plimbarea proiectată. Avu însă o surpriză neplăcută. Aseară, Ichim, bătrânul vizitiu de nădejde, după ce a deshămat iepele de la sania cea bună și le-a adăpat, când le-a băgat în grajd să le lege la ieslea lor, nu se știe cum și ce, dar s-a pomenit cu iapa roaibă, sperioasă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că începe să sară în două picioare, ș-apoi să zvârle din copite până tot l-a zdrobit pe bietul om de I-au scos pe cergă afară. Așa că nu-i chip să mai iasă dânsul cu sania, iar ceilalți vizitii nici unul nu s-ar încumeta să mâie iepele prea buiestre. Grigore era plictisit și pentru Ichim, dar mai cu seamă din pricina Nadinei care, fiind amatoare de iuțeală, nu ar fi mulțumită să o plimbe cu caii de purtare. Atunci logofătul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]