9,098 matches
-
erau încă nesiguri, toate așezate cu grijă în pagină și ambalate într-un stil incomod și pregnant, sunt contribuții substanțiale și convingătoare la înțelegerea și la definirea fenomenului artistic din România ultimelor decenii. Dispariția prematură a ziaristului cu o indiscutabilă vocație - și a criticului de artă nuanțat și temperamental în aceeași măsură - lasă peisajul nostru cultural de astăzi fără una dintre vocile sale cele mai autentice și mai seducătoare. Iar rubrica sa permanentă, indiferent unde ar fi fost ea de-a
Tăcerea lui CRC by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15612_a_16937]
-
cumpăna vremii. La fel ca și C. Rădulescu-Motru peste ani, Eminescu nu a respins direcția în care se orienta societatea românească, ci excesele gestuale și pripeala, fatal superficială, căutând mereu să identifice necesarul pandant, și anume punerea în valoare a vocațiilor autentice. Așadar, nu o utopie, cum se crede adesea, a opus Eminescu acestei orientări, ci soluții temporizatoare, selectate din zona gândirii conservatoare, menite să ne protejeze de capcana proiectelor imposibile. ~n societatea românească liberalismul a traversat câteva etape de adaptare
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
a trăi, a nemulțumirii că nu putem fi la înălțimea ambițiilor și orgoliului nostru care ar ținti la mai mult, la mai sus, a oboselii în fața încleștării, mereu reînnoite, cu noi înșine și cu ceilalți. Omul s-a născut cu vocația oboselii", mai spune Cioran. La unii, mai puțin apți pentru luptă, oboseala aceasta, epuizarea fizică și nervoasă pot să ia proporții covîrșitoare. Atunci apare frica: dacă n-o să reușești să faci față, îți spui, dacă de data asta se va
Angoase by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15644_a_16969]
-
continuă creștere) - iată cîteva motive pentru care meșteșugul versificării, însăilarea unor povestiri sau a unei cărți de eseuri sînt preferate de tinerii filologi; sigur că nu am în vedere aici pe cei realmente talentați, care - s-ar putea zice - au vocație pentru literatură (dar n-a fost și Perpessicius, întîi, un ,,literator"?). Apoi, mă întreb, de cîtă atenție se bucură în presa noastră de specialitate munca editorului, exceptînd cazul ediției operei lui Eminescu? Doar în România literară (prin ,,Breviarul" de altădată
Ediții, editori și critici by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/15671_a_16996]
-
sufletele cu mii de sfori, aceia au știut să se bucure de devoțiunea lui. Totală și pînă la capăt, dincolo de bombăneli în barbă, de proteste, revolte sau ape liniștite, de vorbe care amestecă aiuritor tandrețea și ironia. Johnny Răducanu are vocația prieteniei. Relația cu cei pe care îi iubește poate fi citită din felul în care ține contrabasul în brațe, se încordează, cuprinde instrumentul și pare că sînt unul și același, se depărtează brusc dar degetele rămîn mîngîind coardele, dialogul lor
Aniversare Johnny Răducanu () [Corola-journal/Journalistic/15664_a_16989]
-
maternității. Ploua. Și s-a emoționat. Pentru mine a fost mai mult decît o coincidență. A fost un semn, o sosire a ursitoarei celei bune. N-am să aflu prea curînd dacă fiul meu a primit în dar ceva din vocația acestui mare artist. Aș vrea, însă, ca apariția lui neașteptată să însemne deținerea parolei pentru a putea intra pe tărîmul marilor prietenii și a celor o mie și una de povești. Acolo, oricînd și oriunde, barosanul este Johnny. Marina Constantinescu
Aniversare Johnny Răducanu () [Corola-journal/Journalistic/15664_a_16989]
-
cu erodarea pînă la disoluție a autorității morale și administrative a singurului organism profesional în funcțiune. Deși primul pas a fost acum făcut, și el chiar este unul decisiv, deși tinerii, care nu au cunoscut nici stereotipul comunist și nici vocația complicității a generațiilor mai în vîrstă, participă la expoziție într-un număr destul de mare, deși reprezentarea geografică are o anumită substanță și varietatea genurilor și a stilurilor este cea obișnuită pentru acet tip de manifestări, mai este încă mult pînă
Salonul național de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15699_a_17024]
-
puternic/-e (bărbatul frumos sau femeia frumoasă), idealismul, dezbaterea "temelor mari", abundența opozițiilor, obsesia dezordinii creatoare, abuzul de substanțe stimulante (alcool și, eventual, nicotină; în România comunistă, oficial, nu există droguri, deci nici în romanele "realiste" ale lui Nicolae Breban), vocația pedagogică supralicitată (privilegierea tiparului de relație guru-discipol) sînt date care susțin structura adolescentină a poveștii-de-seducție (iubirea, ca de obicei în romanele românești, e în altă parte...) - aceasta fiind, în același timp, una de tip siropos-romantic, adică romanțios. Adolescent pare și
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
început - superioritatea masculină devenind incontestabilă, ca și necesitatea de a decide pentru ea. Ceea ce Rogulski nu ezită să facă, pe parcursul romanului. Desigur, în ordinea patriarhală căreia i se subordonează lumea romanului, demersul său se numește a ajuta femeia care are vocația feminității să și-o descopere, să și-o elibereze de balastul acumulat în social și să și-o manifeste liber. Libertatea constă însă în abandonarea progresivă a propriilor convingeri și a propriului mod se viață în favoarea valorilor susținute de "mentor
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
unei atmosfere de legalitate (el e protectorul ordinii lumii, în fond...). De aici nevoia de a-i inventa femeii (care, de altfel, chiar este invenția lui, a eternului Don Juan, acesta este mesajul întregii literaturi a lui Nicolae Breban) o vocație masochistă. Violul se golește, în aceste condiții, de conținutul de atrocitate și devine o primejdie din care, dacă scapi, ești mai frumoasă și mai fericită. Asta crede Lelia, cînd se gîndește la pericolul prin care a trecut. Concluzia, la capătul
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
mai simplu constă în a ieși cu revolverul în stradă și a trage în mulțime, la întîmplare". Un terorism de cabinet! Precum în frenetica învolburare a unui carnaval, creatorul de acest tip își pune măști terifiante, amuzîndu-se cu o presupusă vocație distructivă sustrasă planului acțiunii practice. Frenezia sa fantastă are sensul relevării unei energii în sine, a unei defulări ce răspunde nu numai ,,stării de furie" avangardiste, ci și unei disponibilități de reconstituire a unor rețele ce leagă la un mod
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
face cu adevăruri incomode. Sau pentru că ar fi la mijloc o părere pur subiectivă. Antipatia este generată de anumiți "senzori" textuali pe care îi voi enumera mai jos. în numele unor mari adevăruri, criticul și-a uitat măsura, descoperindu-și o vocație sadică nu tocmai agreabilă. Repetiția este mama plictiselii, un aforism deformat, dar nu mai puțin adevărat. Una e să spui de cîteva ori că Păunescu e un impostor și alta e să creezi o adevărată opera dedicată demolării sale. în
Revizionistul numărul unu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15725_a_17050]
-
Julien Benda, autorul faimoasei La trahison des clercs, carte de o tulburătoare actualitate bazată pe ideea-forță că intelectualii nu pot fi demni de sacerdoțiul dorit în măsura în care servesc valorile universale, eliberîndu-se de singularitățile momentului - religioase, partizane, naționale, care atribuie spiritului o vocație îndoielnică, adesea pernicioasă. Iată însă cum îl caracteriza pe raționalistul Benda un comentator al revistei ,,Le Nouvel Observateur", pe marginea unei noi biografii ale sale apărută în Franța: ,,Pe de o parte Franța lui Voltaire, a lui Renan și a
Cele două morale și politica by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15707_a_17032]
-
care rămâne deschis discuției în esență se vede legat de însuși titlul lucrării - pe care-l punem sub semnul întrebării. Dacă, închis vreme îndelungată, cu perspectiva de a-și sfârși viața în detenție, torturat fizic la limita supraviețuirii, condamnat pentru vocația de creator literar, dar, totodată, în aceste condiții, Dinu Pillat luminându-și orbitor credința, descoperă sursa împăcării cu viața și cu destinul, desigur, titlul se justifică și este, chiar, cel mai bine ales. Studiul pune la îndemâna lectorului un cumul de
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
i s-a tras din neiertătoarea acutizare a loviturilor primite în cap din timpul anchetei, fie că nu. Când luăm însă în considerație opera pe care Dinu Pillat n-a mai scris-o, din ceasul în care și-a jugulat vocația de romancier, o gravă întrebare se ridică, susținută, în principal pe constatarea sporului artistic de la Jurnalul unui adolescent, la Așteptând ceasul de apoi, atât cât ne-a putut fi cunoscut. Cazul nu a fost unic, dacă ne gândim la un
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
epocă". Am putea face o comparație cu acei foști deținuți politici (nu știm dacă și cel în cauză), care au fost obligați a practica alte, cu totul alte îndeletniciri decît cele pentru care erau pregătiți și pentru care aveau o vocație, frecvent munci fizice... În acest climat se detașează campania împotriva cronicii literare, speță blamată de către Adrian Marino de mulți ani, în principiu, iar nu în marginile unei judecăți de valoare, variabile de la un semnatar la altul. Punctul de vedere al
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
amintesc faptul că a obținut un doctorat în științe politice și că a susținut numeroase conferințe în instituții academice prestigioase din SUA. Astfel că intuiția scriitorului se combină în proporția ideală cu spiritul de inițiativă al omului empiric și cu vocația analitică a observatorului social și politic. Nu cred că-i cazul să-i înalț aici statuie. Ajunge doar să spun că, fără să fie vreun nou geniu al românilor, Stelian Tănase era, la "Orient Expres", omul potrivit la locul potrivit
Frica de normalitate by Petru Cimpoeșu () [Corola-journal/Journalistic/15760_a_17085]
-
vastă cultură clasică - pe care, nu știu de ce, nu și-o etala niciodată -, dotat cu o inteligență artistică remarcabilă (nu îndreptată spre teoretizare, ci evidentă în însăși practica scrisului), el a fost un poet, un prozator, un dramaturg remarcabil, căruia vocația teatrală - a interpretat magistral câteva roluri dificile - i-a furnizat elemente pe care numai o critică atentă la diversitatea existenței și scrisului său le va putea reliefa cum s-ar cuveni. Un mare artist al cuvântului, pe care-l îngrijea
Al patrulea poet al "Cercului literar" by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15767_a_17092]
-
în perfectă ordine suna din clopoțel. Atunci intra Fulvia Flaminea, bucătăreasa, cu veșnica supă cu tăiței din vara aceea îngrozitoare. La început, când eram singuri cu părinții, mâncarea era o sărbătoare. Fulvia Flaminea ne servea cotcodăcind în jurul mesei, cu o vocație a neorânduielii care făcea viața veselă, și la sfârșit se așeza cu noi și termina prin a ciuguli câte ceva din farfuriile tuturor. De când doamna Forbes a preluat însă destinul nostru, ne servea într-o tăcere atât de întunecată că puteam
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
precursor. În afară de Perpessicius, în a cărui vicleană amenințare, nu mă puteam recunoaște, ceilalți critici interbelici practicaseră cronica destul de neregulat și nu în ritmul hebdomadar care mi se părea mie obligatoriu. Era evident pentru mine că Pompiliu Constantinescu era cronicarul prin vocație al generației lui. Nici n-a scris altceva. Cartea despre Arghezi din 1940 nu-l caracterizează absolut deloc, nici ideatic, nici stilistic. Un Arghezi văzut prin Blaga e, orice am zice, o ciudățenie în scrisul criticului. Toate volumele antume (Mișcarea
Criticul fără însușiri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16153_a_17478]
-
sau Istoria critică. Și am "uitat", cu bună știință, în paginile revistelor, cronicile. Acestea, de la Pompiliu Constantinescu mi s-au tras. Nu e nici un pic de dispreț în mărturisirea mea față de capacitatea de sacrificiu a lui Pompiliu Constantinescu. Și chiar dacă vocația lui a fost cronica, sacrificiul e de netăgăduit. Se prea poate ca studiul despre Arghezi să fie tocmai expresia unui bovarism: n-ar fi exclus ca Pompiliu Constantinescu să-și fi refuzat cu acel prilej, singura dată în întreaga lui
Criticul fără însușiri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16153_a_17478]
-
minte înfățișarea autorului. Fruntea înaltă, prelungită de un început de calviție, fața îngustă și uscățivă, ochelarii asimilați parcă definitiv de fizionomie evocă o viață petrecută printre cărți. În același timp, însă, mobilitatea figurii te face să te gândești la o vocație actoricească (demonstrată deja, de altfel, de emisiunea TV " Doar o vorbă să-ți mai spun", originală combinație de pedagogie și clovnerie, inventată de George Pruteanu din dorința de a-i reînvăța pe români limba română). Austeritatea omului studios și dorința
Recital George Pruteanu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16155_a_17480]
-
dovedește, fără prea mari îndoieli, că tînărul Stoenescu avea o excepțională dexteritate și o putere aproape naturală de a găsi cu promptitudine soluții convingătoare. Cel mai important moment din această perioadă, dar și unul dintre evenimentele artistice care dezvăluie psihologia, vocația și disponibilitățile creatoare ale tînărului artist, precum și o anumită perspectivă morală care se profilează acum, este acela al dublului său debut din 1905. La doar douăzeci și unu de ani, foarte apropiat profesorului său J.-P. Laurens, în atelierul căruia îi cunoaște
Un pictor aproape uitat: Eustațiu Stoenescu (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16163_a_17488]
-
condiții, o ediție adunînd, cum spuneam, două dintre scrierile sale, dintre care una tradusă în românește chiar de autor. Panait Istrati a fost un vagabond cu mare har, practicînd cele mai neașteptate meserii. Și, mai tîrziu, cînd și-a descoperit vocația de scriitor, cu ajutorul decisiv al lui Romain Rolland, a început să-și povestească, în scrieri anume, neobișnuita sa viață. Pentru că, se știe, toată opera sa e profund autobiografică. E greu de spus dacă aceasta se datorează carenței sale de invenție
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
tîrziu, această visare trează l-a adus și în Marsilia (adică pe țărmul Mediteranei europene) de unde, apoi, a ajuns pe Coasta de Azur practicînd - de ce nu? - fotografia, meserie în care era un începător iscusit și, aici, să zbucnească la suprafață vocația de prozator. Deocamdată, în 1906, la 22 de ani, cu un vapor improvizat și, evident, fără pașaport și bani, a plecat spre Turcia și, de aici, în Egipt, Siria, Liban, trecînd prin cele mai extraordinare aventuri. Adică momente trăite, toate
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]