1,117 matches
-
adormit, între două vârste. Nu prea înțelegeam eu ce-i cu prostiile alea, cine pentru cine le cumpără, dar se pare că-i mergea bine afacerea. Pe o alee, în diagonală faț\ de magazinul de discuri, am văzut un student vomitând. Probabil băuse prea mult. La centrul de jocuri mecanice de peste drum, bucătarul unui birt din apropiere își omora pauza jucând bingo și toca bani serioși. Sub streașina unui magazin care se închisese, am văzut un vagabond, cam negricios la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai gândit deloc la ea de-atunci, deși fusese foarte dulce, dar la vremea aceea mi se părea că mi se cuvine totul. Ce-o mai fi făcând? Oare m-a iertat? Mi s-a făcut brusc rău și am vomitat lângă barca părăsită. Mă durea capul de la sake și mă simțeam cumplit de prost pentru că-l mințisem pe pescar și-i mai luasem și banii pe deasupra. M-am gândit imediat că ar fi cazul să mă întorc la Tokyo. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dat seama că ar fi mai sigur să mă concentrez pe puterile care mi-au mai rămas și să Încerc să-mi mențin echilibrul. Dar sentimentul de ușurare a durat doar câteva secunde, apoi greața s-a reîntors și am vomitat cu crampe dure. Puținul pe care l-am mâncat țâșni din mine În jeturi puternice, ca atunci când cineva Împinge lichidul prin seringă, apoi m-am clătinat și am leșinat, presupun. La un moment dat, În escapada În vidul zvelt care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ce se Întâmplase. Și pot spune că nu era un șoricel mic mic care căuta să se ascundă de un urmăritor foarte fioros. Greața se aduna și sunt sigur că, dacă aș mai fi avut ceva În stomac, aș fi vomitat din nou. Am tremurat doar, friguros și amărât - și am simțit cum sentimentele mi se detașau de trup, plecând pe vârful degetelor, ca și când le-ar fi fost rușine. Când, În sfârșit, am reușit să mă adun, mi-am șters lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
afla Întinsă Într-un pat, Înconjurată de toate mătușile ei, de Petite-Ma și de bunica Gülsüm, după ce fusese forțată să bea ceaiuri mâloase și urât mirositoare de plante de parcă n-ar fi fost destul de Îngrozitor că o puseseră să vomite tot ce avusese În stomac. Și-a Început cel de-al optsprezecelea an descoperind un alt fapt care trebuia adăugat revelațiilor ei anterioare: că În lumea asta ciudată sinuciderea era un privilegiu tot atât de rar ca rubinele și că, având o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cât Își Îngropa mai mult sentimentele, cu atât se simțea mai prost. Mai Întâi s-a gândit să meargă la bucătărie să-și fiarbă un ceai calmat de plante, Însă mirosul mirosul greu al mâncării a făcut-o aproape să vomite. Apoi s-a dus În living ca să se uite la televizor, Însă dând acolo peste două din surorile sale, angajate frenetic În curățenie În timp ce sporovăiau emoționate despre ziua următoare, s-a răzgândit imediat. De Îndată ce s-a Întors iarăși În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În hol a auzit ușa de la intrare deschizându-se, familia se Întorsese acasă. S-a Îndreptat În grabă spre baie, a Încuiat ușa, a dat drumul la duș, Însă, În loc să intre În cabină, s-a prăbușit În genunchi și a vomitat. — Bună!!! Unde sunteți? s-a auzit vocea lui Banu din camera de la stradă. E cineva acasă? Zeliha s-a ridicat În picioare și a Încercat să-și netezească hainele. Totul se Întâmplase atât de repede, poate că reușea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nou Ted, — Greu de spus, doctore Adams. Dar nu trebuie să vă faceți griji. Serios! Mi-e rău, spuse Ted. Harry Îl bătu ușor pe spate. — Ei, haide, n-o să mori din asta. Hai să dormim puțin. Cred c-o să vomit. Intrară În dormitor. Ted dădu fuga la dușuri, de unde Îl auziră icnind și tușind. — Bietul Ted, zise Harry, clătinând din cap. — Care-i treaba cu gaura neagră, În fond? Întrebă Norman. — O gaură neagră este o stea moartă, comprimată, Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Înspre pântece. Îl simți mișcându-se iute Înapoi. Beth Îl trăgea afară, de coadă! — Doamne Dumnezeule, ai grijă... Șarpele era afară din pantaloni și Beth Îl aruncă peste umăr. — Poți să te ridici, Norman, spuse ea. Sări În picioare și vomită imediat. 07.00 ORE Pe Norman Îl durea capul Îngrozitor. Asta Îl făcea să recepționeze neplăcut de puternic luminile din Încăpere. Și Îi era frig. Beth Îl Înfășurase În niște pături și Îl mutase lângă Încălzitorul cel mare din Cilindrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de whisky rămasă uitată de anul trecut, de cînd i-a adus-o cineva la sărbătorirea primei sale promovări. X își umple un pahar, bea. se simte mai bine. Desface o conservă de pește și mănîncă. I se face rău. Vomită. — Porci ! Porci ! Porci ! X adoarme chircit pe scaun. Cade într-un somn adînc din care însă au evadat visele. 26. Mult prețuite scriitor. „Într-o bună zi, în plină lună august, se întîmplă ca un om să dispară fără să
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
continuă să tușească și să scuipe într-o batistă de hîrtie întinsă de prietenul meu. Pe podul austerlitz accesul de tuse deveni atît de teribil încît insul a frînat, a deschis portiera, a ieșit din mașină și a început să vomite. Cinci minute mai tîrziu, cînd am coborît eu din mașină, mi-am luat rămas bun de la prietenul meu (a doua zi urma să ia avionul spre montrăal) tot pe fondul sonor al acceselor de tuse interminabile ale șoferului. Ceea ce pentru
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
foc și hrăni și mai copios torța vie din curtea Casei scriitorilor. nu voi continua cu aceste detalii morbide (cel puțin două scriitoare leșinară pe treptele Casei Vernescu în fața acestui teribil spectacol, iar alte două sau trei persoane începură să vomite) pentru că de fapt nu ele sunt importante. mult mai important este faptul că în aceeași seară toate posturile de televiziune din românia își începură jurnalul cu imaginile acestui autodafă, cu imaginile poetului martir, mort pentru cauza recunoașterii de către occident a
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Je suis mechant... Era un text accesibil și am început s-o citesc. Cum nu eram încă obișnuit să citesc cărți atât de rele, după ce am terminat-o mi s-a făcut greață. M-am dus la baie și am vomitat. Și atunci mi-am adus aminte de spusele orbului. Ce carte întunecată, în însăși intimitatea ei, ce șobolan acest ins pe care îl urmărisem cu speranța unei redresări, a unei raze de lumină, până spre sfârșit. Tot credeam că până la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
risipi și începu să se simtă rău. Tocmai erau angajați într-o depășire când ea țipă, făcându-l să se vireze periculos și să intre aproape în cealaltă mașină. — Pentru numele lui Dumnezeu! Ce s-a întâmplat? — Cred că o să vomit. Nu mai aveau timp să tragă pe dreapta sau să deschidă fereastra. Jack dădu dovadă de prezența de spirit care îl făcuse să ajungă în fruntea echipei de la Express. Înșfăcă poșeta lui Fran, răsturnă tot ce era în ea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
văzut, întrebă, ocolindu-i privirea, temându-se de ce ar fi putut descoperi acolo, din întâmplare poșeta? Spre surprinderea ei, Jack izbucni în râs și dispăru pentru o clipă. — Era în uscător, zise el, întinzându-i-o. — Ce naiba căuta acolo? — Ai vomitat în mașină și ăsta a fost singurul lucru pe care am putut să ți-l dau. Nu-ți face griji, am spălat-o. De data asta Fran nu-și putu stăpâni un început de zâmbet. — Ce inspirat. — Leonard Woolf a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-și nasul, am uitat să întreb. Cum a fost drumul spre casă aseară? Fran îi evită privirea, sperând cu disperare că Stevie n-avea habar despre ce se întâmplase și că nici n-avea să afle vreodată. — De fapt am vomitat în mașina lui. — Bietul Jack. Sper că nu pe prețioasele banchete de piele. — Nu-ți face griji pentru prețioasa mașină a bietului Jack. Mi-a golit poșeta și mi-a întins-o pe post de pungă în care să vărs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, "ce dracu de vânători mai sânt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?", ambiție, "acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de rîs", teamă, "dacă o să vomit?" Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un iepure care alergase orbit, înnebunit, ca să scape. După ce l-am călcat și am oprit, ne-am dat jos, am văzut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
poruncit cu glasul răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!" Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit în mijlocul clasei, încremenită în picioare. De atunci nu mai țin să vorbesc decât pentru mine". Eu n-aș fi făcut niciodată greșeala ei. Nu mă însuflețea dorința de a mă expune de dragul altora. În schimb, mă înflăcăra bucuria de a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
facă altcineva, eu nu sunt în stare. N-aș fi crezut niciodată că este nevoie să treci prin atâtea lucruri până scrii o anonimă. E absolut necesar să ajung, cum oi putea, până la baie. Senzația de greață s-a accentuat. Vomit. Iar vomit. Acum, parcă-mi e mai bine. După ce mă spăl, mă întorc la birou. Ca din întâmplare, ochii-mi cad pe o foaie de hârtie. Descifrez: “...știm pedagogie cu duiumul... ...oamenii cu vocație pentru meseria pe care-o fac
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
eu nu sunt în stare. N-aș fi crezut niciodată că este nevoie să treci prin atâtea lucruri până scrii o anonimă. E absolut necesar să ajung, cum oi putea, până la baie. Senzația de greață s-a accentuat. Vomit. Iar vomit. Acum, parcă-mi e mai bine. După ce mă spăl, mă întorc la birou. Ca din întâmplare, ochii-mi cad pe o foaie de hârtie. Descifrez: “...știm pedagogie cu duiumul... ...oamenii cu vocație pentru meseria pe care-o fac...” Dorința de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
avea picioare. „Hai pune mâna pe-un picior să nu plece mortul singur“, îmi spune o babă, dar bunicul meu nu are picioare. Mi se înmoaie genunchii, îmi dau seama ca el n-avea genunchi care să se înmoaie și vomit. Mă urcă lângă el în dric, să nu mi se facă rău, și mă liniștesc: de-aproa pe e doar bunicul meu, nu contează picioarele. Nu pot să stau în biserică. Îmi zice o babă să rămân în picioare că sunt
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
lângă el în dric, să nu mi se facă rău, și mă liniștesc: de-aproa pe e doar bunicul meu, nu contează picioarele. Nu pot să stau în biserică. Îmi zice o babă să rămân în picioare că sunt tânără. Și vomit din nou, apoi ies afară și mă așez lângă doi țărani care vorbesc despre fotbal. Tata fumează și se plimbă dintr-o parte în alta, mama dă din picior, lângă ea o tipă stă picior peste picior. Toată lumea își bate
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
dintr-o parte în alta, mama dă din picior, lângă ea o tipă stă picior peste picior. Toată lumea își bate joc de bunicul meu, peste tot numai picioare, vorbesc despre picioare și dau din picioare, deși el nu are picioare. Vomit din nou și leșin. Mă trezesc într-o mașină în fața cimitirului și mi se face stomacul noduri de panică: nu-l îngropați fără să vă dați seama pe cine îngropați! Vreau să alerg să le zic că nu a murit
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
m ar duce la spital, m-ar bufni râsul. Ajungem la taxiuri. Ăștia caută un taxi să îl luăm până acasă. Taximetriștii nu vor să ne ia din cauza mea, că au văzut cum m-au cărat până aici. Că dacă vomită în mașină? Vorbesc de mine. Mie îmi vine să le râd în nas. Eu n-am mai vomitat de ani de zile, cum nu știți asta? De ce nu le zice Alexandra că eu nu vomit nicioda tă? Sau dacă mor
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
luăm până acasă. Taximetriștii nu vor să ne ia din cauza mea, că au văzut cum m-au cărat până aici. Că dacă vomită în mașină? Vorbesc de mine. Mie îmi vine să le râd în nas. Eu n-am mai vomitat de ani de zile, cum nu știți asta? De ce nu le zice Alexandra că eu nu vomit nicioda tă? Sau dacă mor în mașină? Mai bine să mă ducă la spital, spune unul. De asta, recunosc, mi-e puțin frică
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]