1,091 matches
-
șterge pe cel dinaintea sa. Omul mic de statură se transformă în toți acești oameni, identificându-se atât de bine cu ei, încât din el nu mai rămâne nimic. Pe Jonathan îl cuprinde o senzație de frig, care taie efectul votcii. Îl urmărește atent, rugându-se să nu fie așa, să nu aibă dreptate, să-i fi scăpat ceva. Dar nu avea cum. Între impresii, tocmai în clipa în care dispare un personaj și următorul se întrupează, iluzionistul este complet gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de gen masculin) de serviciu, cel care a inventat cea mai bizară și dezgustătoare afacere, târguiala cu suflete moarte, este însuși Cicikov. Nu mă interesează interpretările legate de poșlust și Diavol, de care rușii sunt obsedați, dezbătând problema fie la votcă, fie la bere, așa cum noi combatem politichia și fotbalul. Până și Nabokov, mai estet și mai ateu de felul lui, ne amintește de faptul că Gogol credea în Diavol mai serios decât în Dumnezeu. Poșliak-ul, filistinul, cum a fost tradus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
înțeleagă că, totuși se mai putea discuta. Băieților, firește, nu le scăpă una ca asta: Cum să nu, domnul... A urmat o tatonare reciprocă în care vreme ițele se urzeau. Așezați la masă, în bucătărie, s-a servit mai întâi votcă în niște pahare zdravene... Pentru dumnealui, șeful, da, desigur... un păhărel, nu mai mult, hai, două, eu cu inima, ce-i glumă, cum să nu înțelegem? Pe aragaz sfârâia un cocoșel, jumulit în mare grabă de două femei, una tinerică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cunosc mai bine. — Zău? — Crede-mă! — Cu riscul de a mă evita apoi? Ești chiar atât de groaznică? — Păi, oarecum, da, spuse Midori, încruntându-se. Aș mai vrea un pahar. Am chemat chlenerul și am mai comandat un rând de votcă. Până a venit băutura, Midori a stat cu bărbia proptită în palmă și cu cotul rezemat de bar. Am rămas nemișcat, ascultându-l pe Thelonius Monk cântând Honeysuckle Rose. Mai erau vreo cinci-șase clienți în restaurant, dar numai noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
eu iluzii. Și apoi tu te întristezi și eu încerc să te consolez: „Vai, săracul de tine!“ — {i chiar asta ai vrea să faci acum? — Da. — O, Doamne! Am plecat de la bar după ce am băut, fiecare, câte cinci pahare de votcă și apă tonică. Când am încercat să plătesc, Midori mi-a dat peste mână și a scos din portofel o bancnotă de zece mii de yeni, nou-nouță. — Lasă-mă pe mine, spuse ea. Tocmai am încasat niște bani și, în plus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cartierul meu, ca să pot s-ajung acasă de la stația de tramvai fără să fiu jefuit. Am pus calul pe noptieră. În orice caz, Anton se plictisise. — E cald aici, ca-ntr-un cuptor, Sascha. Hai să ieșim, să bem o votcă și noi, ca tot omu’. Nu porcăria asta. Puse dopul Înapoi. Cântărind opțiunile, i-am propus un restaurant de pe malul râului. Când am ieșit În stradă, vântul părea cam amorțit. Nici o frunză, nici un om nu mai mișca. În piață, doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din București, dar și din toată România (de la Nistru pân’la Tisa...). Și nu numai profesoarele, dar și profesorii, studenții, militarii, minerii, bodyguarzii de la Cotroceni, precupețele din Piața 1 Mai, băutorii de bere de la muzeu, cei care beau vin și votcă la Casa Verdi, adică toți cititorii României literare, ba chiar și ai altor reviste mai mult sau mai puțin literare. Toți sunt indignați de tratamentul la care îl supun pe fostul critic literar, actualmente om politic păgubos, în curând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
înainte de orice, dar nu prea aveam curajul să vorbesc, puteam ajunge, eu și rude ale mele, la Canal, ca pe vremuri. Nu cred că el ar fi avut curajul. Ne grozăveam și ne dezlănțuiam ca proștii în neștire la o votcă, numai între prieteni, dar curajul nostru nu trecea de pereții paharului, pentru că ne era pur și simplu teamă. Poate ai uitat, Domniță, cum era. Eu și încă mulți alții ne înecam neputința în votcă. El alesese să se piardă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca proștii în neștire la o votcă, numai între prieteni, dar curajul nostru nu trecea de pereții paharului, pentru că ne era pur și simplu teamă. Poate ai uitat, Domniță, cum era. Eu și încă mulți alții ne înecam neputința în votcă. El alesese să se piardă în brațele femeilor pe care nu punea nici un preț, le folosea ca pe niște unelte și de asta avea să plătească. Și eu, și el acționam cum ni se dicta, chiar dacă ne era silă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-și întindă brațele pe masa negeluită și capul pe brațe, de parcă ar fi plâns, dar nu plângea: „Armăsarul de foc e o nălucă!“. Doar Hildebranda Mihaela Dogan, care mai auzise povești asemănătoare de la logodnicul ei columbian, a ridicat paharul cu votcă și, înainte de a-l da pe gât, a strigat: „Hai, noroc!“. În următoarea seară, pe măsură ce se îndepărta de aerul sărat și de briză, evitând să se mai gândească la felul cum Ioana Sandi îl privea de pe peron, tăcută, cu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
provincie! Meme s-a întors din Africa după șase luni. Nu povestea nimic, deși se purta ca înaintea plecării. I s-a propus să-și ia un concediu prelungit. În timpul ăsta se mai vedeau cu el la răstimpuri, la o votcă, dar nici atunci nu povestea nimic, doar rămânea după un timp cu privirile pierdute. Se zvonea că din Maroc ajunsese în Guineea sau alt stat prăpădit din regiune, într-o cameră de hotel păzită de „băieții“ noștri, de unde n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lăsat să-și mai semneze articolele. Se oprește asupra altui fapt. S-a afirmat că redacția asta s-ar fi transformat într-o „cârciumă“. Spun cu toată responsabilitatea că este un neadevăr. Probabil se aduceau, la aniversări, două-trei sticle de votcă, dar câte aniversări puteau fi? Erau singurele momente când se puteau observa „înclinațiile spre pahar“ ale unora Îcum se spune în referat), înclinații necaracteristice. Dincolo de aceste momente, personal n-a avut mijloacele și metodele care să-i permită să observe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui Charles Andler, ci se vedea în camera pătrată din acea vilă unde locuia, cu cărți înghesuite în rafturile ce îmbrăcau doi dintre pereți, stând pe jos, pe perne, sau în apropierea sobei vechi de teracotă, cu lemne, și bând votcă, în vreme ce pe patul îngust era lăsată să se întindă femeia ce se afla cu ei, aproape mereu alta, pentru că puține rezistau să fie purtate din cârciumă în cârciumă în fiecare noapte fără altă variație - Cristina, balerină la nu știu care bar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a oprit în pragul ușii dintre camere, unde stăteam sprijinit, legănându-mă ușor într-o parte și în alta. Mi-a făcut un semn să iau sanviciuri, am negat din cap, i-am arătat paharul burduhănos pe jumătate plin cu votcă. „E o idee, într-adevăr“, a zis, după ce se grăbise să înghită și mărul proeminent al lui Adam îi săltase agitat de câteva ori. Și-a turnat într-un pahar, în clipa în care Rodica Dumitrescu, ținută de mijloc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mescal, zicea el, și ne-a spus și nouă să luăm câte unul și pe urmă ne-a lămurit că așa o să zică în seara asta băuturii, făcând precum consulul lui Malcolm Lowry. Deși în fond nu se bea decât votcă. N-avea de ce să ne surprindă discuțiile cu el, de obicei foarte inteligente, erau exagerat de încărcate cu autori, persoane, concepte literare și estetice, termeni specializați, unii înfiorător de rari. Yvonne Alexa se entuziasma de fiecare dată, îi adopta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
parcuri și când s-au așezat pe o bancă se agățase de gâtul lui, ca un pisoi. A chemat-o la el, au ascultat muzică în apartamentul mare al doamnei Marga Pop, plecată din oraș, i-a dat să bea votcă. Se prefăcea că e expertă, dar s-a înecat de câteva ori până i-au dat lacrimile, nu mai băuse până atunci alcooluri tari. N-a vrut să recunoască, deși i-a spus că dintre toate băuturile cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lui îi venea să urle, i se descleștaseră fălcile în sfârșit, dar nu mai avea cui să-i vorbească. A fumat un pachet de țigări, își simțea gura amară ca o rană. N-a lucrat nimic. Avea o sticlă de votcă și a început să bea. N-avea unde să se ducă și nu voia să meargă nicăieri. Auzea muzică de la vecini și din alte apartamente și la el în cameră era tăcere și fum. Se simțea singur. Era sâmbătă. Avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era pur și simplu serviciu, Meme a început să râdă în hohote, n-au reacționat în prima seară, nici în a doua, dar în a treia au râs și ei și pe urmă Meme a venit cu o sticlă de votcă, a deschis-o, au înghețat când l-au văzut că începe să bea, dar n-au avut avut curajul să-i smulgă sticla de la gură, nu primiseră nici o indicație cum să acționeze într-o situație ca asta, pentru că nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știi?“, a întrebat unul. „E imposibil să fi fost așa! Nu se compromitea Securitatea în felul ăsta.“ „El mi-a spus.“ „Nu te cred, și-a bătut joc de tine. Nu-ți dai seama? Cum să stea ăia să bea votcă seară de seară cu el? Cum să stea el să bea votcă cu ei?“ „Aiurea“, zicea un altul, „securiștii ăștia sunt în stare de orice“. „Eu una nu cred“, intervenea Ileana Roman. „Dacă a spus asta a fost să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
compromitea Securitatea în felul ăsta.“ „El mi-a spus.“ „Nu te cred, și-a bătut joc de tine. Nu-ți dai seama? Cum să stea ăia să bea votcă seară de seară cu el? Cum să stea el să bea votcă cu ei?“ „Aiurea“, zicea un altul, „securiștii ăștia sunt în stare de orice“. „Eu una nu cred“, intervenea Ileana Roman. „Dacă a spus asta a fost să se amuze, să-și găsească lui o scuză că luni la rând dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de la chioșc dimineața la 6 când duc câinele în parc, mișto! Ea dă acum examenul la facultate, acum, la sfârșitul lui august, bac-ul, ai văzut cum l-am luat? foarte ușor, spune Prințesa Miau-Miau, mai nou spaima sticlelor de votcă cu lămâie, atunci hai să luăm acum TV și DVD, acum? Acum! Pinochio suie TV-ul în mașină, mami, hai că și-a luat Toni televizor! și mama ei vine și e drăguță și Pinochio, ca un făcut, iar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
cu ea voi dormi puțin după prânz. Cehov, hai cu mine să ne plimbăm pe malul Dunării, căcat, ne mai vedem la anu’, nu cred să mai ajung între timp la Brăila, îmi place aici, îmi place orașul, am luat votcă și semințe și am stat pe o bancă pe mal și vaporaș cu lumini galbene în beznă și o lună pe undeva pe deasupra apei, e bine în beznă, vorbesc mult, toată istoria cu Marius și am terminat și gata, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
la fugă când toți se ascunseseră la Ovidiu, apa verzuie albicioasă spartă de ploaie în cioburi, băi, nu pot să merg cu fața, usturau picăturile și la întors mergeam ca la duș, alergând invers, gâfâiam și râdeam, și am băut votcă și a ieșit soarele, normal, și până seara am băut votcă, ne gândeam, vor spune a 2-a zi niște oameni, să vă ținem noi câinele toată noaptea, să nu-l pierdeți. O ținea Pinochio pe Prințesă de mână în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
spartă de ploaie în cioburi, băi, nu pot să merg cu fața, usturau picăturile și la întors mergeam ca la duș, alergând invers, gâfâiam și râdeam, și am băut votcă și a ieșit soarele, normal, și până seara am băut votcă, ne gândeam, vor spune a 2-a zi niște oameni, să vă ținem noi câinele toată noaptea, să nu-l pierdeți. O ținea Pinochio pe Prințesă de mână în timp ce ea, după ce îi luaseră ăia toți banii pe o porție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
în Mamaia, spunem noi mergând printre oameni ca și cum am fi extratereștri cu piele humanoidă, Marius îmi vorbise foarte urât atunci, știi Cehov? Mâncăm o ciorbă de burtă să ne dregem? Mă ustură limba de la semințe, și cafea, și smântână, cola, votcă pusă în pahar pe sub masă, dăm toți banii, mă fut! suntem boieri, mai e puțin până la tren, ne vedem tocmai la anu’... știi ce urât mi-a vorbit, foarte urât, în noaptea aia, și a 2-a zi de dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]