KorAP: Find »[drukola/base=votcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...29 30 31 ...44 >

1,090 matches

Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761

o condiție fizică remarcabilă, din vremea parașutismului meu recent). Nu mai știu cum ne-am întîlnit: actorul, Dan, m-a așteptat la restaurantul Pescarul, într-o dimineață, la ora 11. Am fost punctual. Distanți, cu figuri glaciale, am băut prima votcă. La a doua, am și ciocnit, simbolic. La a treia, aproape că ne simpatizam, deja (uitasem de ce ne-am întîlnit!). După încă o oră, eram amici. Pe la orele 18, devenisem prieteni. Chiar o uram pe Marga, amîndoi, fiindcă... era să

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
taciturnul Pucă, mare grafician al epocii. Din cauza aceasta, cînd intra în anturajul tău, poetul te frisona oleacă, neștiind la ce te poți aștepta. În seara cu pricina, Pîcă părea că ne ignoră: a făcut semn chelnerului și a cerut o votcă. Cînd vroia o votcă, nu vă imaginați că era vorba de una mică (50 ml.), ori una mare (100 ml.). Pîcă nu comanda decît... cu sticla. Inhibați de societatea nedorită & imprevizibilă a personajului, și noi am redus turația dialogurilor. În

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
al epocii. Din cauza aceasta, cînd intra în anturajul tău, poetul te frisona oleacă, neștiind la ce te poți aștepta. În seara cu pricina, Pîcă părea că ne ignoră: a făcut semn chelnerului și a cerut o votcă. Cînd vroia o votcă, nu vă imaginați că era vorba de una mică (50 ml.), ori una mare (100 ml.). Pîcă nu comanda decît... cu sticla. Inhibați de societatea nedorită & imprevizibilă a personajului, și noi am redus turația dialogurilor. În fine, dă Domnul și

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
imprevizibilă a personajului, și noi am redus turația dialogurilor. În fine, dă Domnul și boemul termină sticla. Se ridică, ignorîndu-ne în continuare, și dă să plece. Vigilent, dar și neinspirat, ospătarul îi iese-n drum și-i spune cît face votcă băută. Aici, inegalabilul Pîcă izbucnește într-un urlet isteric, ceva gen "Ceee??? Eu să plătesc? Animalule! Beau de o viață-n cîrciumi și n-am plătit niciodată! Cum îți permiți? Să vină responsabilul! Condica!"...(mai era puțin și striga "Poliția

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
striga "Poliția!"). Șeful de sală, cunoscînd personajul și speriat de clientela care privea, indignată, incidentul, și-a cerut scuze și l-a condus pe Pîcă, respectuos, la ușă. Noi am reluat conversația, ușurați. Evident, la plecare, Bănică a plătit și votca lui Pîcă. Dacă Scrisul i-a oferit actorului, în ziua aceea, 210 lei, și Teatrul s-a revanșat, seara, plătindu-i Poeziei o sticlă de votcă. Cum era supratitlul rubricii din "România literară"? Așa, exact, Confluențe... Bine găsit! O mare

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
la ușă. Noi am reluat conversația, ușurați. Evident, la plecare, Bănică a plătit și votca lui Pîcă. Dacă Scrisul i-a oferit actorului, în ziua aceea, 210 lei, și Teatrul s-a revanșat, seara, plătindu-i Poeziei o sticlă de votcă. Cum era supratitlul rubricii din "România literară"? Așa, exact, Confluențe... Bine găsit! O mare directoare! Deceniul nouă. Mă duc la doamna Elena Deleanu în birou, la Teatrul "Giulești", să-i propun un spectacol. E un spectacol ciudat, de gaguri. Aprobă

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
Este celebră scena de la restaurantul Berlin (unde și mie tare-mi mai plăcea, prin anii 70 și)! Simțind că ospătarii îl înșeală la nota de plată, marele actor a luat decizia să plătească la fiecare comandă. I se aducea o votcă mare, cerea plata. La a doua, la fel. După ce a băut mai multe, își amintește că e ziua mamei sale. Ia o sticlă de votcă și se urcă-n tren. Pînă a ajuns la destinație, evident, a lichidat sticla. Mama

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
plată, marele actor a luat decizia să plătească la fiecare comandă. I se aducea o votcă mare, cerea plata. La a doua, la fel. După ce a băut mai multe, își amintește că e ziua mamei sale. Ia o sticlă de votcă și se urcă-n tren. Pînă a ajuns la destinație, evident, a lichidat sticla. Mama, emoționată și fericită, îi pune pe masă ce-avea prin casă. Dinică cere și o votcă. Biata bătrînă îi dă o țuică. În virtutea inerției, cere

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
că e ziua mamei sale. Ia o sticlă de votcă și se urcă-n tren. Pînă a ajuns la destinație, evident, a lichidat sticla. Mama, emoționată și fericită, îi pune pe masă ce-avea prin casă. Dinică cere și o votcă. Biata bătrînă îi dă o țuică. În virtutea inerției, cere plata. Mama lui rămîne siderată: Gigi, mamă, ești acasă, aici nu trebuie să plătești! A, mai și comentezi? Condica! * 2000. La Teatru German din Timișoara s-a petrecut un fapt incredibil

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
O! Ce frumos!... După repetiția de dimineață, m-am suit într-o mașină care m-a depus la Cantemir, împreună cu amicul meu Urschi. Cum am intrat în sala de protocol a crescătoriei de porci, am fost întîmpinați, conform cutumei, cu votcă și șampanie(asociere imposibilă, dar ospitalitatea trebuie respectată). Urschi mi-a sugerat să intrăm în saună. Aș fi acceptat, dacă nu aș fi văzut, la cinci metri distanță, o masă mare, plină cu farfurii pe care erau ordonate... suluri de

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
să anunț Guiness Bookul; n-am făcut-o nu numai că n-am avut dolarii pentru deplasarea experților, ci și pentru că ăia de-acolo, sînt convins, habar n-au ce-i minunatul șoric de porc, fraged, bine pîrlit și indispensabil votcii, murăturilor și șprițului de vin alb, sec, mult, rece și gratis... Pofte bune, hăpăitori vicioși! Un doctorat la Chișinău 2009. O colegă de la Universitate mă-ntreabă dacă accept să fac parte dintr-o comisie de doctorat la Chișinău. Zic da

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
am putut fi lîngă el într-un moment important. Altfel, deși trecuseră cincisprezece ani, relația mea cu Basarabia rămăsese la fel de neclară... P.S. Domnul Dănilă mi-a făcut o confesiune năucitoare: toată viața n-a băut decît un fel de tărie votcă. Chapeau! Un mare om de cultură 1973. L-am cunoscut, la Restaurantul Casei Scriitorilor din București, pe marele om de teatru N. Carandino. A făcut publicistică de clasă, a tradus piese importante, a scris vreo patru cărți de valoare, una

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
medicină?! Nu. S-a întins pe pat, s-a lăsat familiar-lasciv pe spate și mi-a comandat... un whisky, plus un Kent. Nu altceva. Culmea e că aveam atunci un Kent în bar; nu și whisky. Am servit-o cu votcă Krepkaya care se găsea atunci peste tot. A sorbit o gură, a tras un fum și, vai!, a dat să se dezbrace, spunînd că vrea să doarmă. Am înlemnit. Nu știu de ce, nu eram de acord. Simțeam că nu e

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
nici la biroooouri... nici la cabiiiine... nici pe scenăăăă... (apoi încet, dar încet de tot, dădu un ordin scurt și neclar)... Bagă mîna în coșul de hîrtii!... (președintele sindicatului execută porunca și, cu uimire, scoase de-acolo o sticlă de votcă "Stolicinaia")... așa, tovarășe, musai să executăm dispoziția partidului și-a guvernului!... (iarăși, încet)... desfă dopu'! (liderul sindical se execută, cu oarecare voioșie, chiar)... cum ziceam (tare) s-au dus vremurile de chefuri continue, în detrimentul producției... (încet) bea dracu' fo' două-trei

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
fost scurt: de după o draperie, a apărut capul portarului teatrului, un individ mic și chel, care mă privea suspicios. I-am explicat că nu fac nimic rău, ci doar ascult... tăcerea scenei. Și cum aveam la mine o sticlă de votcă, l-am îmbiat să tragă o gură: nu m-a refuzat (portarii de teatru sînt întotdeauna sensibili la asemenea argumente!). Apoi, s-a petrecut un alt spectacol, uluitor: pe scena goală, slab luminată de un bec de serviciu, portarul acela

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
teatrului își lipăia, în tihnă, berea. Se așează la masă, întîmplător(?), un amic. Din vorbă-n vorbă, amicul aduce vorba despre cele 20 de plăci de tablă. Se face o înțelegere: pentru fiecare două table, mașinistul primește o sticlă de votcă. Tîrgul pare avantajos pentru ambele părți. Afacerea se face noaptea, departe de ochii portarului instituției. Totul pare OK. Dar.... după doar un an, se schimbă situația: se reia spectacolul! Mașinistul... să facă infarct. * 2003. Eram profesor la Universitatea din Timișoara

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
solicită, refuză să pună masca. Ți-e frică? o întreabă Mălaimare. Da! răspunde, sincer, studenta. Ciudat! Unui viitor actor să-i fie teamă de forța malefică a măștii!? Sînt surprins! Plec, îngîndurat... și intru într-un bar, să beau o votcă: mi se toarnă dintr-o sticlă pe care este tipărită... o mască! Renunț: dacă și astea din etichete sînt periculoase?! La revista "Teatrul" 1972. Pășesc, pentru prima oară, în redacția revistei "Teatrul": am emoții, desigur. Citesc revista cu pricina de la

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
care venea de sub scenă. După o săptămînă de calvar, am chemat deratizarea: tot subsolul scenei era plin de cadavre de rozătoare, rămase în urma... deratizării anterioare... Brrr! A trebuit ca un comando de mașiniști viteji să intre acolo, contra beri și votci oferite de noi, ca să adune stîrvurile... Brrr! Grețoasă amintire! Am și două mai puțin provocatoare de silă: prin 1984 sau 1985, am plecat într-o comună din Banat, cu spectacolul meu Căsătoria, realizat la Teatrul German din Timișoara. Nu vorbesc

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
care beau și uită textul (e formidabilă povestea cu Pisoschi beat, care-n Cuza Vodă nu putea să zică Moș Ion Roată și a rostit... Vasile Roaită! Sau descoperirea adevărului despre celebrele pahare ale lui Horia Lovinescu în ambele era votcă!), concurs de recitat, la cîrciumă, întîmplări de la filmări, portretizări tandre, turneul din Japonia (în care a aflat că te iubesc, în niponă, se spune wakaranai adică, "așa ceva nu se explică"!), o nuntă cu rațe greu de obținut, care pînă la

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
fost întotdeauna un regizor mediocru, de bulevard, un afacerist incapabil să conducă și să impună ținută unui teatru Național!"? Cum să nu regreți amarnic declinul unui excepțional actor, Cozorici, ajuns, înainte de moarte, să recite Rilke mașiniștilor, între două sticle de votcă? Cum să nu te cutremure cabala nulităților care nu vedeau cu ochi buni triumful valorii și-al tinereții pe scena Craiovei și s-au pretat la înscenări murdare, care au hărțuit prin arestul poliției floarea actorimii române, în frunte cu

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
prin dibace subterfugii. Fiindcă pe vremea aceea se luau bani pe o carte (în unele cazuri, bani buni, cam 30-35 de salarii!), firește, cîteodată, și plocoanele aduse editorilor erau serioase! (nu ca azi, cînd cel ce te tipărește dă o votcă, să nu te duci la concurență). O să povestesc, pe fugă, două-trei episoade legate de una dintre marile edituri bucureștene care mi-a făcut cinstea să-mi editeze două cărți despre teatru, în anii pre-loviluționari. Să precizez: redactorul de carte, o

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
se "rătăcească" printre sutele de manuscrise respinse. De la Luci, volumul, semnat de redactor, aprobat de director și vizat de cenzură, trecea la tehnoredactor, unul Popovici. Om blajin, zîmbitor, cu părul alb, liniștitor precum neaua, dar... inoperant. Fără două sticle de votcă rusească nu deschidea cartea. Nu le duceai, cartea zăcea la el pe masă și-un an! Dacă treceai de furcile caudine ale Lucicăi-Kent și-ale lui Popovici-Stolicinaia, ajungeai la nea Vasile-Șpriț, magazionerul. Poet și el. Nea Vasile, om minunat, te

[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827

foarte departe de piciorul lui. Prilejul i s-a ivit cînd bătrînul, într-un moment de mărinimie, s-a îndurat să-și întoarcă ochii din contemplarea fiului și i-a vîrît în rucsacul de călătorie o sticluță de două sute de votcă, pe care o cumpărase special pentru Radu și cîteva bancnote mototolite. Poate i-a făcut și vama, prea s-a holbat înăuntru. Radu își pregătise rucsacul în dimineața aia, pe fugă, nu ieri seara cum ar fi trebuit și pusese

[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645

încerc să pătrund înăuntru./ Cât să-i dau portarului? am întrebat chiar portarul,/ în timp ce acesta se făcea că nu-i el omul/ Trei sute de lei, mi-a răspuns,/ două pachete de țigări Kent sau Pall Mall/ și o sticlă de votcă, înainte de-a intra/ și-apoi încă două sute de lei/ și o sticlă de vin după ce intri/ (...)/ Am fost așezat pe un scaun înalt / și întrebat dacă știu într-adevăr să joc. / Și am răspuns nu, pentru că într-adevăr nu

Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
și o receptivitate emoțională prea puțin discreditate de camuflajul (auto)ironic, în fond terapeutic: " Se lasă ceața în pahare,/ timpul beat mort mai vrea un rând,/ un fluture se-aprinde'n felinare/ și sfârâie fitilul de pământ.// Un crai de votcă se arată/ în ochiul tău ca solzii triști/ pe care scriu ca o erată/ un decalog de navetiști.// Se beau paharele-ntre ele'n/ alcoolic cor și heruvimi/ rup țuicii de la gât mărgele/ spre lauda dragii prostimi.// Astfel se naște

Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]