1,123 matches
-
Se duse timpul Aripile lui albe Ne-au furat Și ne-au purtat departe... Hermione: Poate nu-i totul pierdut! Poate Timpul va înțelege Și va închide ochii Și se va lăsa vrăjit! Timpul: Cum aș putea să mă las vrăjit? Nici cu cea mai mare magie N-o să mă las păcălit! Hermione: Nu e corect... Acele ceasornicelor tale Au mers mult prea repede! Timpul: De ce sunteți triști? Eu am trecut, e-adevărat Dar clasa I ați terminat Și Abecedarul ați
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
pe lângă podul fatal al Uitării. Apropiindu-se de el a întâlnit o tânără fată care plângea amar. Aceasta era Flordelis, al cărei iubit, Florismart, după cum am povestit mai sus, avusese soarta lui Roland și a atâtor altora căzând victimă cupei vrăjite. Ea-și povesti Angelicăi nenorocirile, rugând-o s-o ajute la salvarea cavalerului ei și a celorlalți. Pândind un moment prielnic, Angelica a pătruns, grație inelului său, nevăzută în castel, într-un moment când porțile se deschideau spre a primi
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
să să bage frica în cel mai curajos om. Lângă peșteră se afla legat cu lanț un grifon împreună cu uriașul, era pus acolo să păzească un cal minunat, care pe vremuri fusese al lui Argalia. Calul acesta era o făptură vrăjită, fără seamăn de puternic, de iute și de frumos, care disprețuia hrana semenilor săi - iarba sau ovăsul. Numele lui era Ranican. Acest cal minune, după ce stăpânul său, Argalia, fusese ucis de către Ferrau, pomenindu-se liber s-a întors la peștera
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
care o dăduse Avery la doi ani după ce terminaserăm facultatea. Nu sunt sigură dacă a fost vorba de părul lui castaniu strălucitor sau de modul În care arăta fundul lui În pantaloni kaki Brooks Brothers, dar am fost suficient de vrăjită Încât să nu remarc Înclinația sa spre bârfă răutăcioasă sau modul dezgustător În care se scobea Între dinți după fiecare masă. Cel puțin o vreme am fost Îndrăgostită nebunește de el. Vorbea cu afecțiune de contracte și comerț, de anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
a fost și șampanie... Un chiul meu știa să pri mească, era un senior. Suzanne, care era prea mică să ia parte, se uita de la geam.“ La 80 de ani, ea îi mărturisea Manuelei că sus, de la acea fereastră, privise vrăjită lampioanele care luminau în noapte peluza și ascultase cu nesaț muzica lăutărească, pe care n-a mai putut s-o uite niciodată. În casa Manuelei am întâlnit-o de câteva ori pe Suzanne. Venea din când în când de la Paris
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
mișcările mi se făceau cețoase, pașii îmi erau nesiguri. M-am așezat pe pat, m-am uitat atentă în jur, încercând să-mi explic ce se întâmpla. Din toate părțile camerei, tablourile Ioanei îmi sorbeau pri virile în adâncul lor vrăjit. Îmi trebuia un timp să mă smulg de sub puterea incantatorie a acelor culori care încet-încet mă subjugaseră. — De ce picturile tale sucesc mințile privitorilor? am întrebat-o în ultima vizită de seară, înaintea plecării acasă. Eu aduc pe pânze lumea viselor
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
și albastru. Poate pentru că nemții sunt distanți, dar trebuie să admit că muzica și filozofia sunt la ele acasă numai acolo. Ce diferență față de Spania, cu cântecele și dansurile ei pline de pasiune, cu năzdrăvăniile arhitecturale ale lui Gaudí, cu vrăjitul Toledo! Eram în largul meu în Portugalia, la Lisabona și Estoril, cu fadourile pline de melancolie mângâindu-mi 102 IOANA CELIBIDACHE, O MĂTUȘĂ DE POVESTE auzul. Știi ce mi-a rămas din Olanda? Imaginea șemine ului cu lemnele arzând în
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
încercări, străbătând luni întregi jungla de răsărit, trăind printre sălbaticii care preamăreau puterea diavolului și-și atârnau tigvele pictate ale copiilor pe pereții exteriori ai colibelor ca decorații. Ignorând prezența mută, dar plină de adorație a lui Malcolm, Elspeth asculta vrăjită poveștirile despre acei bieți oameni care se închinau idolilor, care erau înșelați de preoții locali, și se îndrăgosti. Pe măsură ce-și depăna povestea, ochii pastorului ardeau cu asemenea pasiune, încât, în câteva clipe, imaginea vagă a lui Malcolm care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
După ce i-a trasmis și această ultimă informație, Briggs mai zăbovește în fața ușii, până când Jonathan îi pune o monedă în palmă, apoi pornește pe hol. Ridicate în spatele holului principal, serele par un palat de cristal în miniatură, strălucind în soare. Vrăjit, Jonathan se apropie călcând peste gazon, când o voce îl face să se oprească brusc. — Băiete! Băiete! Se întoarce și vede un om roșu la față, aplecat pe o fereastră. — Ce crezi că faci aici? Mă duceam... — Poftim? — Mă duceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ușă, Sigur te părăsește bărbatul și nu mai vine niciodată...“ O femeie de la masă apropiată, fluieră aprobator. O privește pe Star și-i spune ceva prietenul ei care râde. Jonathan îi privește, dar Star nici nu-i observă. Ascultă ca vrăjită muzica. — Nu-ți produce un tremur interior? Este atât de trist! Nici nu știi cât au suferit. — Cine? — Negrii, prostuțule. Ei nu sunt ca mine, sau ca tine. Ce-am avut noi de înfruntat cel mai rău a fost baia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a fost și șampanie... Un chiul meu știa să pri mească, era un senior. Suzanne, care era prea mică să ia parte, se uita de la geam.“ La 80 de ani, ea îi mărturisea Manuelei că sus, de la acea fereastră, privise vrăjită lampioanele care luminau în noapte peluza și ascultase cu nesaț muzica lăutărească, pe care n-a mai putut s-o uite niciodată. În casa Manuelei am întâlnit-o de câteva ori pe Suzanne. Venea din când în când de la Paris
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
mișcările mi se făceau cețoase, pașii îmi erau nesiguri. M-am așezat pe pat, m-am uitat atentă în jur, încercând să-mi explic ce se întâmpla. Din toate părțile camerei, tablourile Ioanei îmi sorbeau pri virile în adâncul lor vrăjit. Îmi trebuia un timp să mă smulg de sub puterea incantatorie a acelor culori care încet-încet mă subjugaseră. — De ce picturile tale sucesc mințile privitorilor? am întrebat-o în ultima vizită de seară, înaintea plecării acasă. Eu aduc pe pânze lumea viselor
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
și albastru. Poate pentru că nemții sunt distanți, dar trebuie să admit că muzica și filozofia sunt la ele acasă numai acolo. Ce diferență față de Spania, cu cântecele și dansurile ei pline de pasiune, cu năzdrăvăniile arhitecturale ale lui Gaudí, cu vrăjitul Toledo! Eram în largul meu în Portugalia, la Lisabona și Estoril, cu fadourile pline de melancolie mângâindu-mi auzul. Știi ce mi-a rămas din Olanda? Imaginea șemine ului cu lemnele arzând în plin iulie, siluetele unor trăsniți care înotau
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
zănatic visător în căutarea gândului, vis triumfător. Rătăcești singur în păienjenișul de gânduri Străpunse de suliți din focul sacru al iubirii, Ce zboară spre cerul albastru al nemuririi. Te legeni în sfera iubirii desăvârșite, înotând prin zăpezi topite-n inimi vrăjite. în odiseea iubirii, strivești sub tălpi lanuri de vise Ce ard inimi înlănțuite într-un infinit de speranțe Și-o iubire turbată vibrează într-un fluviu de emoții rănite Ce țipă cu glasuri mute, căutând căi de dorințe deschise. Rătăcești
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
bucuroși să muncească pe tarlale În loc să tocească ori să-și facă temele, În ultimele zile Începuseră să se cam sature și de depănușat porumb, și de transportul În remorcile camioanelor sau ale tractoarelor, chiar și de clipele de-a dreptul vrăjite când li se dădea pauza de masă și-și scoteau din traiste demâncarea pe care o așezau Înăuntrul cercului format din băieți care ședeau turcește și din fetele care, pudic, Își aduceau picioarele sub ele și tăiau cu mișcări repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
--Se făcea, și totul se petrecea în față la “boiarii cei mari, pre nume: Dumnealui Neculai Buhuș marele logofăt, și dumnealui Miron Costin vornicul cel mare de Țara de Sus...” Fata mă privea cu ochii ei mari și calzi ca vrăjită. --Hai să vedem ce spunea Iane Hadâmbul, care, la 2 martie 1681 (7189), întocmește un zapis de danie: “Adecă eu, Iane Hadâmbul ce am fost postelnic,... am făcut o sfântă monastire la ținutul Cârligăturei (Dealul Mare sau Hadâmbul n.n
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
merg la sfânta vecernie. Să nu mă aștepți. După plecarea călugărului, am ieșit în grădiniță și m-am așezat pe bancă. Când luna își rotunjea chipul pe boltă, dinspre mănăstire unduia cântec de strană... Am rămas acolo multă vreme, ascultând vrăjit armonia cântărilor sfinte. Târziu am intrat în chilie, m-am cuibărit în crivat și am început să citesc într-o carte în care se vorbea despre sfârșitul lui Miron Barnovschi vodă care, în scurtele lui domnii (1626-1629, 1633) a zidit
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
și tot cîntă, Un cîntec că al unei zîne. Ea mi-a cules dulci rădăcini, Din scorburi miere de albine, Și-n vorbe ce sunau ciudat, Mi-a spus "Mi-e drag de tine." M-a dus în grota ei vrăjita, Și-a lăcrimat, și-a suspinat, Iar ochii-i triști, înfiorați, De patru ori i-am sărutat. Și-acolo-n cînt m-a adormit Și am visat O! Ce păcat! Un ultim vis ce-am mai avut În somn, pe
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
din 'nalt îmi croiește cale de foc; Jos bubuie tunet, cu mare răsunet Și munții îți pare că-i muta din loc; Din zare pînă-n zare, pește pămînt și mare, Fulgerul îmi dă sens mișcării, De duhuri ispitit, de dragoste vrăjit, În adîncul de purpura al mării; Peste cîmpii, si dealuri, si munți, Pește apele line ori torente-n puhoi, Oriunde-ar visa, sub munte sau jos în vîlcea, Spiritul pe care-l iubește veghează vioi; Iar eu mă-nsoresc în zîmbet
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
ușor obraznic, dar și intim totodată. îTrebuie să mă placi, trebuie să mă placi!) — Nu, asta e greșeala lui Oliver. îAm presupus că se referea la Stalin.) Nu poate să pronunțe nici un nume fără să adauge un „i“ în coadă. Vrăjită, i-am urmărit gura frumoasă, cu o formă așa de stranie, care rotunjea întrebările absolut obișnuite pe care mi le punea. De unde eram, câți ani aveam etc. etc. Dar răspunsurile mele erau cu mult mai entuziaste decât acelea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
săptămâni îmi trimisese și niște trandafiri la birou. Cu o săptămână în urmă, luasem din nou o masă spectaculoasă împreună - de data asta la Le Cirque - care fusese urmată de un sărut de noapte bună încă și mai spectaculos. Eram vrăjită. Găsisem deja nume pentru copiii noștri. Cu o seară înainte avusese loc cea de-a patra întâlnire. Sunasem la ușa apartamentului lui la 8:05, iar Randall - într-o cămașă descheiată și cu o pereche de blugi pe el - îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mi s-a oprit. Lucille mi-a zâmbit cu căldură, de parc-aș fi înlăturat o barieră invizibilă. — E așa de plăcut, Claire, să întâlnesc o tânără care să aibă părerea asta. Mai ales una de care fiul meu pare vrăjit. Poate că n-ar trebui să-ți spun asta, dar ultima lui prietenă, Coral - s-a schimonosit ca să înțeleg exact care era poziția ei față de Coral - era atât de focalizată pe carieră. De fapt, ea numai despre asta putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
avut nici un plan dinainte. M-ai absorbit din clipa când te-am Întâlnit În avionul ăla. Din clipa În care m-ai privit și mi-ai spus „Nici măcar nu știu dacă am un punct G !“ Am fost pur și simplu vrăjit. Nu din motive profesionale, ci de tine. De personalitatea ta. De fiecare amănunt. Chipul Îi e străbătut razant de un surâs. De felul În care Îți alegi În fiecare dimineață horoscopul, până la faptul că ai compus o scrisoare ca din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cum reușesc unii să‑și ia atât de puțin bagaj? Vezi mereu oameni de afaceri care se grăbesc spre avioane extrem de încântați de sine, ducând ei doar o valijoară pe rotile, cât o cutie de pantofi. Cum reușesc? Au haine vrăjite, care se strâng cât e nevoie? Există vreo modalitate secretă de a împături totul până ajunge cât o cutie de chibrituri? — De ce nu‑ți iei și geanta de voiaj? sugerează Suze. — Zici tu? Mă uit cu neîncredere la geamantanul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Suze și mă privește ușor admirativ. M‑ai lăsat fără grai. E greu? Nu chiar, zic, după ce mă gândesc puțin. De fapt, e destul de simplu. Computerul izbucnește într‑o revoltă de sunet și culoare și amândouă ne holbăm la el, vrăjite. — Uau! face Suze iar. Tu ai făcut asta? — Păi... da, spun. Adică eu i‑am dat drumul. — Doamne, Bex, cât ești de deșteaptă, spune Suze, răsuflând cu zgomot. Și când crezi că o s‑o termini? — Păi, cred că destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]