1,530 matches
-
de sat, un bărbat își învață nevasta să pedaleze la o bicicletă, ca să economisească banii de tramvai și metropolitan, pecând aproape, în străzile moderne, huruie zgomotul vieții și sforăie neîntrerupt automobile, autobuze, tramvaie, iar sub fața pământului, în subterane, cu vuiet de tunet și furtună trec metropolitanele electrice. La Pat și Patachon, la cinematograf, lumea din sală râde cu atâta poftă, cu hohote mari și nestăpânite, cu chiote de râs, încât e o plăcere să vezi un public așa de bun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mistic. Popa Ionescu ciubotă, cu fete și băieți buni. Moș-Pilescu "Omul care-a prăpădit procesul cu boii" o vorbă al cărei înțeles în general lumea nu-l cunoștea. hirurg = ciuruc Cucoșul bătu din aripi între mine și lună cu mare vuiet și spaimă. am furat o țâră de somn. Tăcerea pune dușmănie între oameni în tren, la drumuri lungi. Vorba dizolvă ostilitatea. Keyserling: Statul ideal nu constă într-o cuminte neutralizare sau în preponderența unui element, ci într-un ritm superior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vremile viitoare. [GHERGHIȚA VÂNĂTOARE]2 28.12.948 În pădure la Gherghița, la vânătoare, pe un vânt aspru din crivăț, cu fulguiri de ninsoare. Îmi venea rândul să stau în aripa dreaptă a vânătorilor, unde fusese un răstimp frământare și vuiet de automobile. Mă hotărăsc să trec în aripa stângă, unde socotesc să găsesc un loc mai liniștit. Când ajung cu însoțitorul meu în țiitoare și ne oprim, văd la treizeci de pași înaintea mea, între tufărișurile uscate, o căprioară stând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
după Revoluție s-a transformat Într-un pilduitor editor. Vorbind la rândul meu, m-am arătat puțin intrigat de această „diagonalitate destinală”, mărturisind că, În ce mă privește, indiferent de cele ce se Întâmplă „afară”, În lumea socială, nestingherit de vuietul și tărăboiul schimbărilor, eu, autorul care sunt, Înțelegeam să-mi urmez calea și obsesiile. - Se pare, am spus, cu „aroganța” mea cunoscută, se pare că nu scriam rău Înainte, cel puțin așa m-au lăsat să cred cei mai importanți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ar drapa acești oportuniști de „școală nouă” sub fraze iritate și moralizatoare. Viața și patrimoniul unei națiuni nu au ce face cu aceste reproșuri și „scaune de judecată” ținute, În sfârșit, Într-un moment când acestea au devenit posibile, Împreună cu vuietul și scoriile unei, oarecum, firești perioade de anarhie și de „destabilizare a valorilor”. Cultura unei țări vitale și tinere, din punctul de vedere al creației mari, europene, nu va ceda nici unul dintre realii ei creatori care, nu rareori, s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Înțelept și viclean, laș și tată iubitor, o pildă a adaptării Înalte, a „pactului cu existența” și cu cei puternici ai ei! E greu s-o apăr, să mă așez de „partea ei”, să-i găsesc rațiuni și virtuți În vuietul enorm al văicărelii aproape generale și nu rareori a blestemelor care o acoperă și o defăimează pentru fiecare Înainte chiar de a ajunge să-„i” treacă pragul, Încât orice tânăr, dar și fiecare copil, aproape, e „avertizat” că viața se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Nu mi-aș fi putut închipui că niște voci omenești, unindu-se, pot să producă un zgomot atât de uriaș, și vede rea mulțimii înseși, când a năvălit în Adunare, nu mi s-a părut la fel de formidabilă ca acel prim vuiet pe care l-a scos înainte de a intra. Mai mulți reprezentanți, cedând unei prime mișcări de curiozitate sau de teamă, s-au ridicat; alții au strigat cu forță: „Așezați-vă!“ Și astfel, fiecare s-a așezat la loc în banca
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
cum ardeau rafinăriile și uzinele de la Cîmpina și Ploiești, după ce trecea valul de avioane. Ziua, avioanele americane zburau, mai întotdeauna, pe deasupra Sinaiei, în drum spre Ploiești și București. În formație de zeci, dacă nu de sute, se auzea de departe vuietul elicelor și erau așa de vizibile străluceau la lumina soarelui -, că Mihai al nostru le număra și, emoționat, ne spunea cîte au fost. 78 După 23 august 1944, au început să treacă armatele sovietice, în drum spre Germania. Aceste "victorioase
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
e redată în imagini cinemascopice, puternic colorate și acompaniate sonor. Scena intrării orbului Pew și a celorlalți în han, de pildă, e proiectată ca o secvență de film cu puternic impact perceptiv : lumina lunii, geamurile galbene, în noapte, conturul colinelor, vuietul și mirosul mării, ghicite undeva, aproape, țăcănitul pașilor și al bastonului personajului, mârâitul rău prevestitor al lui Bill. La fel de bine realizate sunt tabloul portului Bristol și al marinarilor în mișcare, înaintea plecării în călătorie ; stampa marină văzută pe geamurile deschise
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
avion. Poate vă amintiți de acest tip de avion, construit în ultima perioadă a primului război, biplan, schelet de lemn, aripile din pânză cauciucată. Prima cedă aripa inferioară dreapta și imediat cea din stânga, apoi ambele aripi superioare și într-un vuiet, bubuit extraordinar, rămas numai cu fuselajul în imposibilitate de a reacționa, văd cum acesta, urmând una din crengile groase ale unui stejar bătrân, luă direcția spre pământ cu același zgomot asurzitor. Așteptam cu îngrijorare contactul cu solul gândindu-mă în
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
avion. Poate vă amintiți de acest tip de avion, construit în ultima perioadă a primului război, biplan, schelet de lemn, aripile din pânză cauciucată. Prima cedă aripa inferioară dreapta și imediat cea din stânga, apoi ambele aripi superioare și într-un vuiet, bubuit extraordinar, rămas numai cu fuselajul în imposibilitate de a reacționa, văd cum acesta, urmând una din crengile groase ale unui stejar bătrân, luă direcția spre pământ cu același zgomot asurzitor. Așteptam cu îngrijorare contactul cu solul gândindu-mă în
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
la fișe pentru un dicționar englez român al Academiei Române, muncă obținută datorită profesorului Leon Levițki) și fugeam să ocup un loc la coadă. Alteori, țăranii din împrejurimi soseau în zori cu căruțele lor și se instalau în piață într-un vuiet de voci românești a căror sonoritate puternică și veselă mi-a rămas în urechi. Mă sculam cu noaptea-n cap și mă precipitam la cumpărături. Găseam la țărani, după cum era anotimpul, varză, ceapă, usturoi, uneori fructe și - cu un pic
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
acestea ne dau o stare de confort pios, răcoarea zidurilor fiind atât de bine venită în timpul zilelor caniculare. Balcic - joi 22 iulie 2004, ora 07.00 Nu mai pot dormi. Mi-e dor de foșnetul frunzelor din fața casei îngemănat cu vuietul valurilor izbindu-se de stâncile care proptesc terenul înnobilat al Grădinii și Castelului. Printre frunzele verzi zăresc, pe marea albastră, o barcă albă de pescari, care mai mult stă pe loc. Ieri, Dimitrin ne-a plimbat prin împrejurimi. Având-o
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Pământ cu mai multă sau mai puțină generozitate în fiecare colț de lume. Iată, scriu la masa de pe terasă și veverița cu care am făcut cunoștință ieri a venit până pe garduțul de piatră care ne îngrădește teritoriul. Aud marea cu vuietul ei, foșnetul frunzelor, ciripitul păsărelelor și liniștea începuturilor. Ce minune ne este dat să traim! Ce minune! Nici nu știu ce să fac?! Să mai scriu impresii care m-au invadat? Să ascult zgomotele oferite cu generozitate de natură? Să privesc tot
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
nici eu și nici prietenii apropiați, Virgil Tănase și Aurora Cornu. Sigurul care nu și-a schimbat atitudinea față de mine a fost Cioran, dar el nu mai frecventa cenaclul de mult și, În general, se ținea oarecum la distanță de vuietul și port-parolele emigrației românești. Provincialismul, mediocritatea intelectuală agresivă a unora din vechea emigrație mai ales ar fi fost cu siguranță mai puțin supărătoare dacă situația politică din țară nu ar fi fost cu adevărat catastrofică, disperată, cum nu mai fusese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
-o spre fața mea, ducând degetul la ureche pentru a-i arăta că nu se aude. Omul a dat de câteva ori din cap în semn că a înțeles. A pus felinarul jos și și-a băgat mâinile în buzunare. Vuietul din jurul meu a slăbit, asemenea valurilor mării în descreștere. Am crezut că leșin. Mi-am imaginat că nu mai aud zgomotul pentru că eram pe punctul de a-mi pierde cunoștința - nu prea înțelegeam de ce să-mi pierd cunoștința, dar mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că iarna e aproape. Toate animalele din oraș stau cu capetele plecate și-și fac curaj s-o întâmpine. Nu numai ele. Absolut totul e gata să înfrunte anotimpul dur. Semnele iernii se lasă peste oraș ca o membrană invizibilă. Vuietul vântului, tremuratul frunzelor și al ierbii, tocurile care răsună pe piatra de pavaj în liniștea nopții... toate se pierd sub greutatea apăsătoare care nu prevestește nimic bun. Nici măcar apa râului pe care o ascultam cu plăcere cum se izbește de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înălța și el în spatele rămășițelor clădirii. De când am venit în pădure, n-am mai avut ocazia să fiu atât de aproape de el. Simțeam că mi se taie suflarea. În cel mai concret sens al cuvântului. Cum stăteam rezemat și ascultam vuietul vântului în inima pădurii de est, mi-am amintit de cuvintele Paznicului: „Dacă există un lucru perfect pe lumea asta, acela-i Zidul“. Probabil că se afla aici de când lumea și pământul. La fel cum norii plutesc pe cer. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu m-a afectat cu nimic. A trecut doar prin subconștientul meu. Am ieșit în cele din urmă din pădure și am ajuns la râu. Nici o dâră de lumină nicăieri, nici urmă de lună, nici măcar o stea. În jur, doar vuietul vântului rece care plimba fulgii de zăpadă după bunul lui plac. Lăsasem în urmă pădurea ce se legăna și ea pe aripile vântului. Nu-mi amintesc cât timp mi-a luat ca să ajung la bibliotecă. Îmi stăruie în minte doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
figuri geometrice întâmplătoare. Urcam și urcam, fără să-mi dezlipesc privirile de pe lanternă. La un moment dat, am încetat să mai număr treptele. Urcasem vreo sută cincizeci sau chiar două sute. Zgomotul apei se schimba mereu. La început fusese ca un vuiet furios, apoi ca un vârtej într-un bazin de cascadă, răsunând imediat după aceea înfundat, de parcă i s-ar fi pus capac. Apa urca însă. Din pricina întunericului n-am putut aprecia cât de mult, dar nu m-ar fi mirat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
care absoarbe tot. Nu poți înota în asemenea condiții. Și chiar dacă ai reuși să te ridici iar la suprafață, n-ai ști încotro s-o apuci din pricina întunericului. Deci nu ne rămânea decât să ne târâm pe scara aia mizerabilă. Vuietul mai scăzuse în intensitate. Răsuna ca o barcă cu motor care-și reducea viteza. Apoi, un geamăt ascuțit. Apa urca fără întrerupere. Măcar de-aș fi avut o lumină ca lumea, mi-am zis. Chiar și una mai mică. Aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a rupt firul amintirilor. Nu eram absolut convins că mi se întâmplaseră toate astea. Oricum, era prima oară când îmi zburau prin minte. Puteau foarte bine să fi fost creații ale propriei mele imaginații în contextul întunericului ciudat și al vuietului apei. Am mai întâlnit asemenea situații relatate în cărți de psihologie. În cazuri extreme, omul inventează un scenariu care să-l apere de realitatea cruntă. Cel puțin aceasta era explicația pe care o dădeau psihologii. Numai că imaginea pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
era explicația pe care o dădeau psihologii. Numai că imaginea pe care o creasem eu mi se părea mult prea reală. Era puternică și strâns legată de existența mea proprie. Îmi mai persista și acum mirosul acela în nări și vuietul în urechi. Deși aveam doar nouă sau zece ani, îmi era încă foarte clară senzația de frică provocată de confuzie și intangibil. Oricine ce-ar spune, mie chiar mi s-a întâmplat așa ceva. Clar. Nu știu din ce pricină sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
alcătuite exclusiv din câte trei catrene, cu o circularitate în care un vers devine liantul strofelor, asigurând regenerarea continuă a structurilor imagistice mai ales în jurul unor sintagme preluate din clasici: „Când peste codri-apare blânda lună, / Din ce în ce mai rar, în depărtare, / Un vuiet care încă mai răsună, / Furiș ascult în noaptea sunătoare. // Izvoare vii din vase stau să salte / Împotrivite, aspre, solitare, / Prin rumeni aburi, luna se arată / În peșteri și firizi, nerăbdătoare. Furiș ascult în noaptea sunătoare / O noapte care întârzie, / Când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286694_a_288023]
-
mei. Oameni cu stare, cu un palat de case, mama de 68 de ani, fiica de vreo 44 de ani, și cu nepoata, fiica fiicei sale de 19 ani, s- au dus la țară, să se apere de bombardament, de vuietul înspăimântător al avioanelor, de camuflajul impus noapte de noapte, ca să-și găsească moartea acolo. De la bombele lăsate din avion le-a luat foc vila unde erau adăpostite și toate trei, odată cu casa, și-au găsit sfârșitul neașteptat. Cred cu adevărat
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]