1,491 matches
-
pe căutările febrile ale unor inși dornici să dea sens vieții într-un loc abandonat de memoria acțiunii; este o formă mascată a dorinței de evadare. Zile și nopți în furtună, o trilogie cu subiect istoric formată din părțile intitulate Vuiet în adâncuri, S-aprind scântei în beznă, Răscoala cea mare, evocă, într-o manieră demonstrativă, procesul de renaștere națională a principatelor dunărene. Figura centrală a tripticului este Tudor Vladimirescu. Când și când pulsul vieții răzbate, autorul surprinde, uneori, simple întâmplări
JORDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287674_a_289003]
-
Scânteii tineretului»” ș.a. Opera lui L. evoluează pe două coordonate: romanul social cu tematică rurală și romanul politic. În cazul primului filon, în care se înscriu romane precum Cordovanii, Suferința urmașilor (1978), volume de nuvele ca Eclipsă de soare (1969), Vuietul (1969) și Ploaia de la miezul nopții (1973), tematica, schema conflictului și tipologia personajelor sunt repetitive. Monografia satului surprins într-un moment de cumpănă se realizează prin reverberarea conflictelor în biografia eroului principal. Pe autor îl interesează perioada „obsedantului deceniu” ca
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
mai puțin aptitudinea calofilă. Deficitul de stil, real, al prozei lui Ion Lăncrănjan nu poate anula însă valoarea acestui roman - Suferința urmașilor -, care nu stă în stil. MIHAI UNGHEANU SCRIERI: Cordovanii, I-III, București, 1963; Eclipsă de soare, București, 1969; Vuietul, București, 1969; Fragmentarium, București, 1969; Ploaia de la miezul nopții, Cluj-Napoca, 1973; Drumul câinelui, Cluj-Napoca, 1974; Caloianul, București, 1975; Nevoia de adevăr, București, 1978; Suferința urmașilor, București, 1978; Fiul secetei, București, 1979; Cuvânt despre Transilvania, București, 1982; Eclipsă de soare. Drumul
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
Melej, Oameni și mlaștini, București, 1966 (în colaborare cu Igor Block); Antonina Vallentin, Pablo Picasso, București, 1967; Jean Jacques Rousseau, Confesiuni, I-III, pref. trad., București, 1969; Paul Féval, Cavalerii tezaurului, București, 1970; Yasunari Kawabata, Stol de păsări albe (Sembazuru). Vuietul muntelui, pref. Stanca Cionca, București, 1973. Repere bibliografice: D.P. [Dan Petrașincu], Un scriitor tânăr vorbește despre emoțiile debutului. Cu d. Pericle Martinescu despre „Adolescenții de la Brașov”, RP, 1936, 5457; Eugen Ionescu, „Adolescenții de la Brașov”, FCL, 1936, 1546; G. Călinescu, „Adolescenții
MARTINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288047_a_289376]
-
făurind din ele o furie comună, dezlănțuită cu violența elementelor naturale. Romanul excelează în crearea tensiunii insuportabile care precedă izbucnirea răscoalei și în a da apoi senzația de precipitare amețitoare a faptelor. Impresia e - scrie Eugen Ionescu - „de furtună, de vuiet asurzitor, urmat de o liniște mortuară”. Mulțimea e aici personajul principal. Dar și figurile care o alcătuiesc, inclusiv flăcăul Petre, o căpetenie ivită din rândurile răsculaților, sunt schițate cu o mână sigură. Oriunde zăbovește ochiul este surprinsă o întrețesere minuțioasă
REBREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
inițiere în actul scrierii, Pseudokinegetikos ca "panoramă a deșertăciunilor"), a lui Titu Maiorescu, Eminescu (cel scos din muzee: "acum ne trebuie acel Eminescu viu, palpabil, căruia să-i poți urmări vocea stîrnind vibrații în aerul amețitor, căruia să-i simți vuietul interior sfîșiind carnea dintre Dumnezeu și sine", p. 54, voce pe care încearcă să o definească în articolul următor, Eminescu și "misiunea" poeziei), a lui Ion Creangă (susține demersul pregnant imaginativ din Amintiri, dar și un "lirism de sorginte mioritică
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > ROUA VIEȚII Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1925 din 08 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Pe sub vuiet lung de codru, prin pășuni de roua vieții, pe cărări de soare mândru, întorc firul tinereții. Brumăriu și plin de zarvă, cu icoane prinse-n floare, naște sufletul din larvă, a mea umbră zburătoare. O minune stă să cadă, din
ROUA VIEȚII de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1925 din 08 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381317_a_382646]
-
vine și el de undeva: din marea experiență a clasicității pe care o aducea cu sine, de la sursă, și Ion Lucian Murnu. Vasilica Chifu și ordinea visului Pentru Vasilica Chifu, pictura este în primul rînd un document existențial. Departe de vuietul străzii, de convulsiile clipei și de freamătul istoriei nemijlocite, ea se concentrează exclusiv asupra propriilor sale neliniști. Amestec de exuberanță meridională și de grave disperări nordice, de jubilație și de dramatism în ultimă instanță, temperamentul său artistic este mărturia unei
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
de proiecție pentru stările sufletești ale personajelor, sclipește vesel ori se posomorăște, după cum oamenii trec prin momente fericite ori apăsătoare, își schimbă luminile și culorile, cu o tulburătoare empatie, vorbește mai ales printr-o muzică secretă - foșniri, murmure, clipoceli, gâlgâituri, vuiete îndepărtate; vântul - remarcă Tudor Vianu - este un adevărat personaj al povestirilor lui S. Tablourile de natură nu sunt doar états d’âme ca în literatura romantică, ci posedă și facultățile „corespondențelor” baudelairiene, fiindcă pădurea, stepa sau balta intervin în acțiunile
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
Barth, Varieteu pe apă, pref. Geta Dumitriu, București, 1992. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Prima verba, RL, 1984, 11; Alexandru Condeescu, „Troienii”, LCF, 1984, 11; Monica Pillat, „Troienii”, ST, 1985, 3; Lidia Vianu, „Lumina și uitarea”, R, 1990, 3; Mihaela Mainea, Vuietul și liniștea, VR, 1991, 6. M. I.
SERBAN-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289633_a_290962]
-
pietre”, aceia cărora până atunci le fusese străin: „Nu, niciodată, n-am stat de voi alături/ [...] Lumina țâșnită din apă împiedica vederea”. Depărtându-se de cei ce l-au „alungat din ogrăzile ude de ploile urâte”, „de pe ulițele pline de vuiet”, de cei ce l-au „lovit cu bice în piețele publice ca pe un cal bătrân” și au fost în stare a-l „răscoli până în cele mai adânci măruntaie”, noul Ahasverus își vrea inima și stiloul încărcate cu sângele celor
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
ploioase. Contrastul exprimă revoltele unui Darie adolescent, elev de liceu, prizonier în atmosfera sufocantă a unui „loc în care nu se întâmplă nimic”, a unui „târg unde se moare”. E îndrăgostit de Uruma, a cărei făptură îi deșteaptă în sânge vuietul pădurii nebune de altădată și tot clocotul sălbăticiei magnifice din alte timpuri. Sănătoasa primitivitate, lumea arhaică, datinile și rânduielile proprii umanității necorupte, originare, sunt elogiate și în Șatra, roman ce urmărește odiseea tragică a unei comunități de țigani în timpul războiului
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
propice perenității. Anexa 1 Cum s-a unit în epoca Pietrei Cioplite "Apa care Dă Nori" cu "Apa care Curge" Omulețul scoase capul din culcușul lui de blănuri și își ciuli urechile. De undeva, de afară, vine până la el un vuiet îndepărtat ca o ploaie mare care răpăie înfundat. Dar nu e ploaie. Ce poate fi? E beznă, gura peșterii nu se ghicește; numai deasupra vetrei de jeratec ascuns sub spuză, în jurul căreia s-au cuibărit, ca de obicei, cu toți
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
s-ar contra cu duhurile rele ale nopții și întunericului. Întinde mâna și-l scutură ușor pe bătrânul al cărui ucenic este. Acesta se trezește pe dată și cu glas scăzut dar limpede întreabă: "Ce-i?" Nu așteaptă răspuns, pentru că vuietul de afară i l-a și dat. Ridicat în cot din culcușul lui, scurmă în jeraticul de alături cu o crenguță uscată, care dă trosnind o flăcăruie jucăușă, care scoate din întuneric fața-i bărboasă și ochii ațintiți pe urma
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
care a împins și a adunat ghețurile de pe fața Apei Mari către coada ei, împroșcînd cu clipirile soarelui ce se ridică din față, către locurile care își poartă undele Apa care Curge. Acum, la coada Apei Mari care Dă Nori, vuietul apelor a devenit asurzitor, însoțit de scrâșnetul și bubuitul sloiurilor care se prăvălesc învălmășit unele peste altele în hăul Apei care Curge. Asurziți și cutremurați, oamenii au încremenit pe stâncile de deasupra văii. Din prăpastia de sub ei se ridica să
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
cât și de cel uman, el le refuză la rându-i pe amândouă. Fericirea lui Prometeu pare a fi această nesfârșită rătăcire între lumi și nesecata dorință de a se dărui prin faptă. Volumele Stânci fulgerate (1930) și Visuri în vuietul vremii (1939) fac mai evident caracterul romantic al poeziei lui P., ca și felul în care mijloacele modernității devin mai pregnante. Retorismul este substanțial diminuat, discursul liric este definitiv mutat din albia confesiunii în aceea a formulării dense, lucid alcătuită
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
îndepărtat de contingent la o distanță măsurabilă în absolut. Trecut prin ontologia banalității sufocante a simboliștilor, încercat de fiorul metafizic expresionist, poetul recuperează romantismul printr-un proces de o specială clasicizare a atitudinii. Simptomatice sunt unele texte din Visuri în vuietul vremii, unde se abandonează declarat elementul circumstanțial, ocazional, în favoarea unei viziuni supratemporale. Poezia cantonată în cadre conjuncturale, aleatorii este repudiată: „Silită poezie-a vremii noastre,/ Într-adevăr, prea mult a vremii noastre/ Și prea puțin a vremurilor toate.” Impulsul poetic
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
exprimarea aluzivă eliptică; versul capătă o concentrare gnomică. Retorismul, dacă nu poate fi gâtuit, cunoaște o frânare prin care vin să-l răcească frecvent accente sarcastice. OV. S. CROHMĂLNICEANU SCRIERI: Aur sterp, Iași, 1922; Stânci fulgerate, București, 1930; Visuri în vuietul vremii, București, 1939; Floarea din prăpastie, București, 1942; Poezii, pref. Ov. S. Crohmălniceanu, București, 1962; Studii și portrete literare, București, 1963; Cele mai frumoase poezii, pref. Al. Piru, București, 1965; Studii de literatură universală, pref. Zoe Dumitrescu Bușulenga, București, 1966
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
București, 1962; Studii și portrete literare, București, 1963; Cele mai frumoase poezii, pref. Al. Piru, București, 1965; Studii de literatură universală, pref. Zoe Dumitrescu Bușulenga, București, 1966; Monolog în Babilon, București, 1967; Scriitorul și arta lui, București, 1968; Visuri în vuietul vremii, Bucureșți, 1969; Considerații confortabile, I-II, București, 1970-1972; Poezii, îngr. și pref. George Gibescu, București, 1973; Puncte cardinale europene, București, 1973; Scrieri, I-IV, București, 1976-1978; Vis și căutare, București, 1979; Poezii. îngr. și pref. Antoaneta Tănăsescu, București, 1981
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
totuși prea mult din aspectul/ altădată atât de negrelor păduri nibelunge” (Vis cu Pan). Surprinde adoptarea livresc-halucinantă a unui limbaj tehnic, specializat, care, departe de a afecta claritatea imaginii, conduce textul către o expresivitate concordantă cu anticalofilia structurală a poetului: „vuietul centrifug al poemului/ în toate direcțiile basculând forțe/ [...] ființe bastarde imagini tranzistorizate/ și bineînțeles Maestrul dar ca și absent” (Veto!). Mult mai relevante se dovedesc versurile din volumul Ca un vagabond într-o flanelă roșie (1996), alcătuit de prietenii poetului
MONORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288238_a_289567]
-
Semnele și înfățișarea, București, 1989; ed., postfețe Constantin Hușanu și Val Condurache, Iași, 1995; Aproape un cerc, postfață Liviu Leonte, Iași, 2001. Repere bibliografice: Nicolae Motoc, Tineri poeți, TMS, 1981, 3 ; Laurențiu Ulici, Personalizarea discursului, RL, 1981, 14; Voicu Bugariu, Vuietul somnului, LCF, 1981, 15; Constanța Buzea, „Norul de marmură”, AFT, 1981, 6; Cristian Livescu, „Norul de marmură”, CRC, 1981, 25; M. N. Rusu, De la teluric la suav, AFT, 1981, 7; Lucian Vasiliu, „Norul de marmură”, CL, 1981, 7; Ion Cristofor
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
bord! Dar Gabriel sări în picioare, exclamînd: Ă Gîndește-te, gîndește-te la frigurile galbene i Ia seama la îngrozitoarea ciumă! Ă Gabriele, Gabriele! strigă căpitanul Mayhew, dacă nu... Dar în clipa aceea, un talaz înalt îi împinse ambarcațiunea înainte, cu un vuiet ce-i înghiți vorbele. Ă Ai zărit Balena Albă? întrebă Ahab, cînd ambarcațiunea se întoarse lîngă vas. Ă Gîndește-te, gîndește-te la baleniera ta, o să ți-o sfărîme și-o să ți-o scufunde cu coada-i îngrozitoare! Ă Uite ce e
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se umile și să se tălăzuiască ușor; camerele nupțiale și creșele submarine se mistuiră; balenele din cercurile mai centrale prinseră să înoate în rînduri mai strînse, pe orbite din ce în ce mai apropiate. Da, lunga acalmie luase sfîrșit. în curînd se auzi un vuiet surd, care înainta spre noi și, deodată, aidoma tumultuoaselor sloiuri ce se rostogolesc pe marele fluviu Hudson la venirea primăverii, întreaga oaste a cașaloților se năpusti spre centrul ei, parcă pentru a se strînge într-un singur munte. Starbuck și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
poate ucide pe mine! Ha, ha! Deodată, apele din jurul ambarcațiunii se umflară încet, formînd niște cercuri largi, apoi se săltară brusc, ca și cum ar fi alunecat de pe flancurile unui ghețar scufundat, pe cale de a ieși repede la suprafață. Se auzi un vuiet surd, parcă subteran; toți rămaseră cu răsuflarea tăiată: o matahală înfășurată în parîme, printre care se vedeau lăncii și harpoane, țîșni pieziș din mare, într-un salt lung. învăluită într-un văl subțire de negură, rămase o secundă în văzduhul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
În care poporul muncitor cere pedepsirea ucigașilor lui Lazăr Cernescu), Dumitru Micu scria În termeni superlativi, din același motiv al lipsei studierii serioase a lucrării. «Cu multă vigoare e redată apoi indignarea Întregului popor muncitor față de mârșavul asasinat. Ca un vuiet În preajma furtunii a izbucnit din toate părțile mânia celor ce muncesc. Din toate colțurile țării se Înalță glasuri ca de tunete, care cer „plată dreaptă” pentru ucigași; iar țăranii muncitori de prin părțile locului pornesc ca un singur om În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]