5,438 matches
-
întoarce în sfârșit spatele durerii și de-a dărui puținul care mi-a mai rămas dezvoltării științei“. Quinn, fiind în mod clar un romantic incurabil, își închipuise propabil că avea să fie primul martir al erei științifice. Astfel, pe când Ward zăcea pe patul de moarte, Quinn a suferit un proces foarte misterios și o echipă restrânsă de avocați a transferat toate bunurile mobile și imobile „tânărului și recent descoperitului strănepot“ al bătrânului. „Aranjamentul“ a fost o reușită mai mare decât ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de furie, am lăsat-o mai moale. Un alt val anestezic mi se ridica din stomac. Ochii mei dureroși se uitau în gol. Trecură nenumărate minute, iar eu mi-am încrucișat brațele, simțindu-le căldura pe piept. Mormanul de haine zăcea, lovit cu piciorul și nemișcat, în fața mea. Ochii mei dureroși se uitau fără să vadă. O pungă de plastic de deasupra mormanului conținea o cutie, probabil o cutie de pantofi. Lăsasem o urmă de picior pe ea și un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Poliția din Grecia se afla în posesia aparatului foto subacvatic al lui Clio și voia să știe dacă-l voiam. Sosi după cinci zile. Un plic de fotografii Kodak, cu treizeci și șase de poze cu pești exotici multicolori a zăcut aici, pe masa din bucătărie, multă vreme. M-am uitat și m-am uitat și m-am uitat la pozele alea ore în șir, zile în șir, până când reușeam să le văd și cu ochii închiși, până când cunoșteam fiecare pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Sighet și la Canal, despre conducătorii armatei române, împușcați ca niște cîini. Adaugă și informația asta: însuși capul diviziei "Tudor Vladimirescu" a fost condamnat după model Stalin. Stalin l-a condamnat pe Tuhaciov, Ana Pauker pe Cambrea. Pe prichiciul închisorilor zăceau de-a valma și legionari, și antonescieni, și liberali, și social-democrați. Și tot de-a valma au ieșit (care-au mai ieșit) distrofici, schilozi, bolnavi de nervi. N. Carandino a reapărut fără dinți de la Zuchaus, după 9 ani (7 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
doi, Pauker și Laslo Luca, au cerut moartea a 30.000 de "reacționari-bandiți". Într-un Consiliu de Miniștri, prezidat de doctor Petru Groza. Unii dintre acuzați fuseseră "tovarăși de drum". Ca Titel Petrescu, romanticul socialist cu lavalieră. Patru ani a zăcut în beciul Internelor; a luat 25 de ani de muncă silnică; la Sighet a stat fără lumina soarelui 6 ani. De ce? Pentru că, într-un articol de fond din ziarul "Socialistul", l-a numit pe Stalin, idolul Anei Pauker, "măcelarul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
viu, nu vedenie. Terapia cititului nu-mi mai ajungea. Cine, dacă nu Montesquieu declara că n-a avut vreo durere de nealinat printr-o oră de lectură? Boala era prea gravă. Nevroză? Cred că eram aproape de-o psihoză urîtă. Zăceam pe Bahlui, ca afluent al Styxului și ascultam Sonata de noiembrie a lui Iordan. Îmi spuneam că o să-l păstrez în viață, printr-un efort de voință. Mi-l imaginam în spital: pasăre intrată din greșeală pe fereastra deschisă. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Tai felii subțiri din mărul zemos încă și aromat al vieții amintite: Speak, Memory. Avusese concert la Iași. Era obosit, epuizat nervos ("M-am întins mai mult decît plapoma"), moleșit. Viața de condamnat la glorie nu-i fără suferință. A zăcut zile-n șir. "Nu-mi place să mă culc în patul altuia, dar are un anume farmec să dorm în patul tău, Dințișor". Își pierduse proverbialul autocontrol (febra continuă îl toropea), de vreme ce s-a mărturisit: "Norocul sau nenorocul face ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
expoziția ultimă a lui Rusalin? S-a sufocat, a tușit. "Hai de-aici. Ăia vor să omoare o vacă. Nu te uita". O rafală de vînt m-a făcut să mă întorc și să văd ce nu era de văzut. Zăcea trăsnită de lovitura în greabăn. O doborîseră. Cu pămîntul rotindu-se în globii căscați. Mi s-a părut că eu și Rusalin, adolescenți puri și stîngaci, ne reflectam în centrul globilor, în umezeala lor caldă încă. Și vocea bunicii: "Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
se uita mereu la ceas. Cu ultimul strop de putere, s-a mai uitat o dată la ceas. Am un creux în mine la gîndul că încerca să imite, cu degetele descărnate, un vînt care să-l ducă înapoi, în România. Zăcînd în căruciorul cu rotile, cu tuburile spînzurîndu-i din nări și, pe genunchi, cu scrisoarea asta. Doamne, fă să ajungă și el pe unde cred că este Iordan. Sper ca memoria totală din clipa agoniei să-i fi adus o frîntură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
strălucire, devenind tot mai cleioși sub gelatina morții. L-am târât până la malul apei și l-am rostogolit în râu, pentru ca râul să-l poarte departe de acțiunea mea nefastă, ca sufletul lui să se poată odihni. Multă vreme am zăcut întinsă printre răchitele râului, cu gândul aiurea... tinerii veniți la râu erau din ce mai apatici, se plictiseau, viața era lâncedă, fără acea scânteie ucigătoare a iubirii ce se aprindea la semnul Aspidei. Timpul nu mai are răbdare". Spațiul cotidian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
trecerea. Îmi duc mâinile orizontal în față, ca și cum m-aș pregăti pentru o mare săritură. Cu un ultim efort, mă trag în mâini. La capătul ultimului tunel mă întâmpină o lumină albă, orbitoare. Telefonul fără fir. Gulliver. Drumul furnicilor Extenuat, zac pe spate în iarbă cu ochii închiși, inundați de lumină. Stau așa o vreme, străduindu-mă să nu adorm, de teamă că nu am să mă mai pot trezi. Mă ridic și scot aproape mecanic telefonul să împlinesc singurul gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că fiica lui era atât de diferită de el, că n-o putea recunoaște în nimic care să-i aparțină, nu-l mai deranja acum. Totuși, o indiferență iritantă plana vizavi de persoana ei. De la o vreme scrisorile de la ei zăceau nedeschise pe un colț de masă. Cu timpul, au încetat complet să mai sosească. La ce bun!? Poate mă cred deja mort. Și în fond sunt deja mort în ceea ce-i privește, nu le mai aparțin, așa cum nici ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ce penetrează pe rând trupurile tensionate ale celor cinci bandiți, deghizați în monahi. Săgețile se întorc ca niște bumeranguri și se arcuiesc înapoi în umerii tânărului, reluându-și forma de aripi, după care dispar odată cu el. Cei cinci monahi închipuiți zac în nesimțire pe podea, cauza morții necunoscută, niciun organ vital nu a fost aparent atins. Cei de față l-au identificat pe "îngerul exterminator" cu Jorge. A. Jorge, un tânăr ce locuiește chiar în Ouro Prieto și poate fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
poate fi însoțită de speranță, iubirea se concretizează sub forma obsesiei, psihozei și a depresiei; atunci survine și instalarea bolii. Ea se alimentează ca o căpușă, ca o tumoră, din acest surplus încrâncenat, neeliberat de forțe și energii searbede ce zac în noi, sub forma iubirii interzise, refulate, neîmplinite. Deci atunci când nu poate fi eliberată, obiectivată, iubirea se metamorfozează în boală, afectul paralizat eșuează în fiziologic. Interesant cum Thomas Mann dedică capitole interminabile exercițiilor filozofice ce fac obiectul discuțiilor dintre Settembrini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cuprinsă de o spaimă îngrozitoare, să fii prizoniera propriei tale camere, singura în care-ți puteai găsi odinioară refugiul! S-a trezit brusc, de data aceasta cu visul foarte clar, stăruind ca o amenințare în mintea ei. A continuat să zacă o vreme în pat. A încercat să-și amintească unde a citit că în lumea de dincolo vei fi locuind într-o casă identică cu cea pe care ai avut-o pe pământ. Pentru ca cei de curând sosiți în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ochiul lor sfredelitor. Ca niște pumnale, dinții lor ascuțiți încrețeau apa în jurul ei, dar niciunul n-a schițat vreun gest de atac. Sfârșitul amintirii. "Persona" După ce a ieșit din apă, s-a întins pe mal, pe nisipul fierbinte unde a zăcut o vreme. De data asta îmi amintesc exact costumul de baie cu desene abstracte, în culori vii. Era costumul meu de odinioară, cel pe care l-am purtat cu multă dragoste ani de-a rândul. Da, acum mi-l amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
purtau cu gândul la descrierile din "Bătrânul și Marea" și de-acolo la Santiago al ei, bărbatul cu umerii puternici și rotunzi. Și ea și-l imagina rostogolindu-se pe nisipul fierbinte, printre focile ce forfoteau lasciv și ludic sau zăceau nemișcate la soare. La vârsta la care citise "Bătrânul și Marea" nu văzuse încă "leii de mare", drept care se gândise la ei nu ca la niște foci, ci ca la niște lei puternici, fusiformi; aveau coamele de solzi și cozile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aievea o singură dată, în vecinătatea morții. În acea clipă, încăperea s-a umplut cu un fum de praf cenușiu și dens ca o mlaștină, prin care abia am putut să-mi croiesc drum înapoi către locul dezastrului, unde probabil zăcea prăbușit însoțitorul meu "cățărat" și înghițit de vintrele bibliotecii. Și drumul spre locul damnat a durat o eternitate... cu respirația tăiată, ... căci aerul era complet irespirabil... Și pe parcursul acestor clipe dilatate, eu mă gândeam la istoria acestei povești răzbunătoare.Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Informațiile media le interpretează ca pe timpul uniformizării comuniste, ai cărei adepți sunt. Invitat în casă, vezi emisiuni din urmă cu 50 de ani, alb-negru, deși aparatul e de ultimă generație și antena parabolică își deschide gura spre cer. În biblioteci zac cartonate tomuri marxist-leniniste. Steagul roșu sovietic înfipt în vaza cu flori, pozele de combatanți din războaiele mondiale și decorațiile generalului Averescu precum și crucea de fier hitleristă. Copiii uită să-și șteargă nasul, femeile stau cu mâinile în poale și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe când eu eram deja la jumătatea celui de-al III-lea, adun acum cu lopata zdrențe de haine, rădăcini istorice de copaci, bucăți de cărămizi din casele care adăpostiseră copiii blonzi ai amintirii, uneori numai băieți, uneori numai fete, mai zăceau cioburi din iubiri sfărâmate, mă împiedicam în vâna vreunui război amânat între clanuri și, cum șanțul întrecuse în lungime toate șanțurile, în loc de vodcă beam deznădejdea vreunei căsnicii eșuate. Sângele tinerelor mutilate cu cioburile din sticla bărbatului care le răpiseră de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se rostogolește printre apele cerului până se îneacă și rămâne ca o migdală inflamată în gâtul zării. Acum iarna hălăduia prin oraș, cerșind o bucată de amintire din coltucul trecutului. Mâna întinsă era murdară. Trupul, zdrențe de zăpadă zoioasă care zăceau lângă rigole, sub laturile noroaielor zdrumicate de roțile mașinilor, de periile rotative ale gunoierilor, cu iz de ploscă în aerul îmbâcsit de virușii prezentului, volatilizați de garduri, tufe și coroanele copacilor acoperite de ciori. Găurile negre ale cerului stâlcind lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înaltei gândiri pline de lumină, funcția are valori repetabile, indiferent de spațiu, indiferent de timp. Geniala descoperire îl plasă pe Nilă Hagiu printre cei iluminați, pentru care respectul era un gest de profanare și nu de recunoaștere a valorilor care zăceau în el, drept pentru care ascundeam și gândurile la trecerea acestui romancier în fază de embrion, acceptându-i perorațiile stufoase, dezordinea îmbrăcămintei, culorile poluante ale fularelor și pantofilor de carceră mucegăită, despicările firului de păr în 4, 14, 40 pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
aminte... nu-mi mai aduc aminte, amice Gustav, de mingea de ping-pong care eram, aruncată în bazinul de păcură de un jucător neatent, nu mai țin minte cine contra cui mă lovea cu paleta, mi-aduc aminte fluidul în care zăceam așteptând mâna salvatoare. M-am trezit după alt maldăr de timp, uitând și de întrebări, și de mine însumi. Bazinul a secat și eu am putut vedea, auzi, gândi. Dar un segment de viață nu-l trăisem. Acum poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Magiștri. Care au scos măștile, lăsând să li se vadă fețele neschimbate de zecile, sutele, miile de zile scurse. Și privind imaginea unor albine zumzăind pe ecran. ÎN PRIM PLAN, PE PĂMÂNTUL CU SMOCURI DE IARBĂ ȘI TUFE DE IASOMIE, ZĂCEA TRUPUL URIAȘ AL UNUI TRÂNTOR DE PESTE 2 METRI LUNGIME. LA CÂTEVA PALME DEASUPRA PÂNTECULUI, SFÂRTECAT DE COPULAREA CU MISTERUL, NE PRIVEA, LUMINAT DE EXTAZ, MOȘ EVENIMENT. * * * D e bună seamă se striga întâi catalogul și chiar în clipa aceea Povestitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de familie, improvizai. Înțelegea foarte bine și se scuză că m-a deranjat. Nu închise înainte de a preciza că avea chiar acum un meursault fenomenal și că mă lăsa să reflectez. După ce scăpai de pivnicer, îl privii pe Olaf care zăcea pe jos și pricepui că năvala sa îmi despărțea viața într-un înainte și un după. După va veni la timpul potrivit. Mă preocupa înaintele. Cine eram eu? Nimeni nu ar putea răspunde la întrebarea aceasta prea vagă. Chiar punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]