5,010 matches
-
mustăcind, jucau domino în odăița lui de lîngă intrarea în Cramă: " Domnule adjutant, dumneata oricum nu crezi că ai avea vreo șansă să ajungi sublocotenent, după cum merg lucrurile la prefectura din Comana nici nu ai, așa că de ce să te fi zbătut să afli un fleac cum este data plecării prințului." Radul Popianu a simțit că obrazul străbătut de vinișoare subțiri i se congestionează, va trebui să aibă grijă, vinul oricît de curat ar fi urcă tensiunea, și-a încruntat sprîncenele stufoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
printre degetele sale. L-a împins pe soldat lăsîndu-l să cadă în iarbă și în partea cealaltă s-a prăbușit el, cu măruntaiele răscolite, cu ochii plini de sudoare, cu gura amară de fiere. A crezut că soldatul se mai zbate, se chinuie încă, pentru că auzea cumva un fel de geamăt întretăiat, animalic, stătu cu gura în țărînă și cel mai bun lucru era acela că simțea pe buze gustul pămîntului. Nu era soldatul, era el cel care gemea. De jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce aveau de gînd să facă de vor ajunge să-și îndeplinească planul. Deci vreți să puneți în practică aici, la Vladia, programul dumneavoastră de asanare, de stabilizare a societății?" Întrebase rugîndu-se în gînd să se fi înșelat. După ce se zbătuse atîta și stabilise un echilibru, nu cel mai bun, dar totuși un echilibru, toată lumea era mulțumită și-și vedea de viața sa, uite că moșneguții ăștia doi vor neapărat e ocupe de viața altora. Sigur că da. Am ales Vladia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avea unde să ajungă. Fascia ofițerilor de la Arsenal și Pirotehnie era ca o broască retezată, excelență, pentru a zvîcni avea nevoie de un impuls electric, un impuls ca să se miște, dar fără să-și dea seama de ce și încotro se zbate. Niște inși care vreau cu orice preț să se agite, să-și descarce mușchii, nimic altceva. Ăștia au mușchi și pe creier, prințe!" Și rîse de unul singur, hîrîit, un rîs care te poate speria dacă nu te-ai afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de clasă; curvele sunt (deci) demne de aceleași flori ca și doamnele de familie bună“. Și câte altele. Cortegiul funerar În frunte cu Bandura va flutura steaguri roșii și negre În momentul În care va intra În mahalaua proletară, se zbăteau În bătaia vântului, fâlfâind sinistru, flame purpurii În bezna nopții, aidoma unor simboluri florale, nu lipsite de conotație socială. La hotarul dintre mormintele celor avuți și a celor nevoiași, Bandura se Împletici când să urce pe un podium Înalt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Hiro Tavaeárii întinse mâna spre el și ordona sec: —Duceți-l la Hinói Tefaatáu, să-i oprească hemoragia cu o piatră încinsă. Avem nevoie de el viu. După ce patru războinici îl scoaseră cu greu din Marae pe rânitul care se zbătea într-un efort zadarnic de a se elibera, vârstnicul maestru al lui Tapú Tetuanúi îi făcu semn să se așeze, împreună cu Chimé din Farepíti și Vetéa Pitó, toți trei mândri nevoie mare. Ați fost foarte curajoși, spuse. Și mi-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
n-au avut precauția de a-si întoarce privirea. Câteva minute mai tarziu, cănd Hinói Tefaatáu, tremurând tot, se ridică, ținând în mână pielea sângerânda a nenorocitului, între lemne nu mai rămăsese decât un cocoloș de carne însângerata, care se zbătea în cea mai cruntă agonie. Hiro Tavaeárii se grăbi să dea semnalul eliberării Mararei din legături, iar această alunecă rapid peste corpul sălbaticului, punându-i în acest fel capăt suferințelor. Provele gemene ale catamaranului despicară în sfârșit valurile, legănându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
gură, încercând să respire, și mă privea... Dac-ai ști cum ma privea! Probabil la fel cum i-a privit regele Pamáu pe cei care l-au asasinat în propriul său pat... remarcă celălalt. Haide, Tapú, încheie, nerăbdător. Ne-am zbătut atâta să ne îmbarcam pentru că ne considerăm bărbați... Poartă-te că un barbat! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i răspundă că cine înfrunta oceanul luni în șir sau cine suporta, fără să crâcnească, furia unui taifun se comportă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Anuanúa încerca să se arunce în mare, insă Miti Matái - care îi urmărea și cele mai mici gesturi - o prinse de mână, o trânti pe punte și îi puse piciorul pe abdomen, menținând-o nemișcata, cu toate ca încerca să scape, se zbătea și îi strigă vorbe de ocara. Când soarele dispăru la orizont, Te-Onó nu mai erau decât două puncte care se pierdeau în depărtare. Iar Peștele Zburător continuă să zboare. Odată cu zorii, vântul se opri. Dar nu se mai zarea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cardinale, atrase de mirosul sângelui care curgea în șuvoaie din sute de răni hidoase. Tapú Tetuanúi se văzu nevoit să-și acopere urechile, nemaiputând asculta urletele celor care agonizau sau trosnetul mandibulelor ce se închideau peste corpurile celor care se zbăteau să scape. În atacul sau dezlănțuit, un uriaș rechintigru se lovi de unul din pereții Mararei, care se cutremura. —Înapoi! Înapoi! strigă imediat Miti Matái. Să plecăm de-aici, c-au să ne distrugă!... Și nu exagera, căci în beția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a fost împușcat și cadavrul aruncat în râu, a cincisprezecea victimă în seria de crime îndreptată împotriva oamenilor străzii din oraș, ale căror leșuri continuă să fie găsite înjunghiate, împușcate, incinerate cu combustibil de brichetă. Cuprinși de panică, vagabonzii se zbat să-și găsească un pat în adăposturile de noapte, în ciuda noii tuberculoze. Vagoanele de marfă care pleacă din oraș sunt pline ochi. Activiștii sociali afirmă că administrația a ordonat atacurile împotriva cerșetorilor. Afli de toate astea doar aruncând o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
sunt cenușii și dure ca sârma de oțel. Bețivul poartă o cagulă maro tricotată, trasă pe frunte. O tot pipăie pe zdrențăroasă, împingându-și o mână pe sub pantalonii ei de poliester elastic, vârând-o pe cealaltă sub tricou. Zdrențăroasa se zbate gemând în hainele ei, trecându-și limba peste buzele întredeschise. De sub tricoul suflecat se zărește abdomenul zdrențăroasei, plat, fără pic de grăsime, și pielea ei rozalie, îngrijită. Erecția bețivului i-a umflat la prohab pantalonii largi. În vârful umflăturii e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cercuri de raze strălucitoare îi lovesc drept în ochi pe domnul și doamna Keyes, trezindu-i din somn. Portiera din spate se deschide și de pe banchetă se revarsă țipete. O fată se prăvălește pe trotuar, cu capul înainte, cu brațele zbătându-se. Părul lung și negru îi ascunde fața, e goală, și se îndepărtează în patru labe de mașină. Îngropați în casa lor de zdrențe vechi și pături umede, Packer și Evelyn își dau seama că fata se târăște spre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Whittier așteptându-și următoarea victimă. Ștergându-și nasul într-o parte, domnișoara Hapciu îl întreabă dacă i-a spus și Tovarășei Lătrău despre îndrăgosteala asta. După ce ne salvează, în timpul campaniei de marketing și promovare media, cei doi care s-au zbătut să fie împreună va trebui măcar să se prefacă îndrăgostiți. Cum se comportă aici nu contează, dar după ce se deschid ușile va trebui să se sărute și să se îmbrățișeze de câte ori camerele sunt pe ei. Oamenii or să se aștepte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
delicată a lui George o făcu să zâmbească. În sfârșit îl dibuise. Avea scrisul îngrijit, mărunt, puțin aplecat spre dreapta. Puse caietul pe-un colț al băncii și închise servieta. În timp ce dirigintele scria pe tablă cuvintele de vocabular, Luana se zbătea în focul creației. Se chinuia să compună o poezie din cele mai expresive. În momentul în care se declară mulțumită, rupse o coală de hârtie, copie varianta finală a poeziei și-o strecură în caietul băiatului. Ora următoare îi desenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
spitalului. Astfel, într-o zi care, parcă, nu mai sosea, un doctor veni să consulte bolnava, îi prescrise antibiotice și în ziua următoare se trezi din nou purtată pe targa cu rotile și întinsă pe masa de operație. Luana se zbătu cu îndărătnicie până reușiră s-o imobilizeze. O asistentă se aplecă peste ea, simți apăsarea unei măști de cauciuc și, fără să știe cum, adormi. Se trezi când afară era deja întuneric. Constată surprinsă că n-o mai doare nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Știa că, în alte condiții, ar fi putut s-o facă. În timp ce se încălțau aștepta, emoționată, momentul tainic ce urma să vină. Dar Ernest o luă de mână și tot drumul până acasă sporovăi verzi și uscate. Inima Luanei se zbătea într-o dilemă dureroasă. De ce nu o săruta? Își uitase promisiunea sau n-o plăcea și regreta rămășagul făcut? Undeva, în spatele blocului, un părculeț cu leagăne și balansoare îi făcu să se așeze într-un scrânciob. Ea se urcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-o cu tine. De azi înainte, ești liber să faci ce vrei. Escu rămase locului preț de o clipă, după care îi smulse geamantanul și-l zvârli în mijlocul curții, o săltă pe umăr și ieși pe poartă, în timp ce fata se zbătea și urla drăcește. Îi căzură papucii din picioare dar bărbatul deschise portiera și-o trânti, ca pe un sac de cartofi, în mașină. Demară în trombă, sub privirile perplexe ale femeilor rămase în urmă. Nu trebuia să faci asta, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
alcool doar pentru a-și îndeplini un capriciu. Sfâșiată de gelozie, de o suferință care-i arăta că tot ce pătimise până atunci era departe de durerea pe care i-o provoca acum apropierea celor doi, Luana bântuia camerele străine zbătându-se să supraviețuiască, sperând într-o minune care s-o readucă la o viață normală. Își căută bărbatul și-l descoperi în balcon, frunte lângă frunte cu Rebeca. Hai să plecăm, Radu, te implor! El nu-i oferi nici măcar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în întuneric. O lumină palidă licărea undeva, la un capăt îndepărtat și ea n-avea puterea să pornească într-acolo. Rezemată de peretele din spate, pipăia după un sprijin care s-o ajute să pășească. Mânată doar de instinct, se zbătea între necesitatea de-a merge spre lumină și aceea de-a sta cuminte, în siguranță, la adăpostul zidului de piatră. În clipa în care drumul începu să se încline ușor, ea alunecă la vale, încet, ca pe un tobogan cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
natura talentelor înnăscute, a studiului neobosit și receptivității la tot ceea ce se întâmpla în jur, poate depăși orice limită dar nu era convinsă că avea voie să se întindă mai mult decât îi era plapuma. Ceața deasă, în care se zbătuse ani la rând, se ridicase de la o zi la alta. Lecturile nopții nu i se mai păreau atât de încâlcite. Citise, undeva, un studiu interesant și făcuse o analogie cu una din crizele firmei dar nu avusese curajul să abordeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mâncat mici și-au băut bere. Au dansat obraz lângă obraz până dimineață și-au plănuit un week-end, în afară, pentru săptămâna următoare. S-au despărțit, nu înainte ca Ștefan să-i promită că va rezolva criza în care se zbătea șeful ei. Abel Nost poposi doar o zi în birourile elegante ale agenției din Iași. Luana nu participă la ședința de lucru dar citi pe fețele celor care ieșiră din sală că fuseseră bine săpuniți. În drum spre lift, Nost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Înainte barca săltând pe valuri, ușor, ca o săgeată. Când plângi În zbor, păstrează o lacrimă fierbinte de va mai fi să-ți curgă o lacrimă vreodată. Când e senin pe mare și plasa Încărcată, În joc de curcubeie se zbat peștii În soare. În ochii ei mânia pare Încețoșată. Întoarce-te, i-ai spune, și ieși din Întristare“. Tu ți-ai dat seama că-i un dublu pantum? Hanawi folosește forma asta populară, tradițională, În feluri noi și jucăușe, schimbând
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
prin asociație, imaginea unui tunel străbătut în viteză, cu suflul drămuit, o noapte îngrozitor de adâncă, de blândă, de împăcată cu sine pe care vrei s-o traversezi și orbecăi până ți se termină încrederea și speranța și devii agitat, te zbați, deschizi uși după uși și dincolo de ușă, o noapte și încă o noapte, un întuneric după un alt întuneric, un lanț nesfârșit. Să fie căutarea o încercare de a ieși din beznă? Era atât de absorbită de noua ei îndeletnicire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
terfelit aflat prin apropiere, râse din gât la observația oaspetelui, apoi râsul i se termină cu un hîî prelungit, oftă și-și concentră atenția asupra paginilor cu scris mărunt, albe, foșnitoare. Impunător, la biroul său, Alexe ședea cu fălcile încleștate zbătând alene din pleoape. Albastrul ochilor se întuneca tot mai mult de la o clipire la alta, devenea tulbure, mâlos ca o baltă. Părul des, blonziu, răvășit ca o coamă îi încadra fața împietrită. Fumul din cameră începea să se rarefieze tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]