767 matches
-
care stau, îmi ia obrazul între palme și mă zgîlțîie cu putere. Ce-i cu privirea asta fixă a ta!?... Revino-ți! Ce naiba, ești om mare..., ești bărbat! A fost un accident... Ce-i cu tine?!... Palma care m-au zgîlțîit încep să-mi alinte obrazul. Ochii ei verzi mă învăluie ca un lan de grîu primăvara, iar buzele răsfrînte, frumos conturate surîd molcom. Te rog! îmi șoptește. Scuză-mă! Ceea ce mi-ai spus m-a luat lovit în plin... Oh
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pus fotolii! Aseară a dormit aici prima oară. Noi două, Lila și cu mine, în vraiștea asta? Păi, Lila încearcă să mă consoleze; fără să i spun eu, s-a culcat în sufragerie, pe canapeluță, în timp ce individul sforăia de se zgâlțâiau pereții, în birou. Azi-dimineață, Lila a plecat la ora 9, dezolată că mă lasă singură. Dar Mabell? Sunt sigură că din cauza lor s au întâmplat toate astea, deși nu vor să recunoască; am să-ți spun ceva ce o să mă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Jidanul cu barbă roșie/ Duce pe Dracu’ la poștie ;/ Jidanul cu barbă neagră/ Duce pe Dracu’ la iarbă” <endnote id="(3, p. 13)"/> ; „Măi jidane, barbă mare,/ Măi jidane, barba ta/ Face Dracul bidinea,/ Bidinea de văruit,/ Barba ta de zgâlțâit” <endnote id="(162, p. 173)"/>. „Barba ta de zgâlțâit” nu este doar un vers ludic și gratuit, inventat de copii, ci și reflectarea unei triste realități sociale. Domnitorul Moldovei Mihail Sturdza a semnat În 1847 un ofis care le impunea
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Jidanul cu barbă neagră/ Duce pe Dracu’ la iarbă” <endnote id="(3, p. 13)"/> ; „Măi jidane, barbă mare,/ Măi jidane, barba ta/ Face Dracul bidinea,/ Bidinea de văruit,/ Barba ta de zgâlțâit” <endnote id="(162, p. 173)"/>. „Barba ta de zgâlțâit” nu este doar un vers ludic și gratuit, inventat de copii, ci și reflectarea unei triste realități sociale. Domnitorul Moldovei Mihail Sturdza a semnat În 1847 un ofis care le impunea evreilor să renunțe la portul lor tradițional (caftan, straimel
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
în compania bravului voievod, nu l-am simțit, spectatorii însă da. Puteam și eu să mor "la datorie" ca Plinius cel Bătrân observând erupția Vezuviului și m-am gândit ulterior că la o proiecție cu "Dracula" era normal să se zgâlțâie și pământul! Am mai prezentat filmul și în alte universități, dar "fenomenul" nu s-a mai repetat. Păcat, "dădea" bine! După Universități am luat cu asalt alte două instituții onorabile Biblioteca Națională și Muzeul de Arte Plastice. "Biblioteca Nacional de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Avenida Prat crezi că te afli la Londra). Pentru ansamblul său atât de ciudat, de special și de interesant, Valparaiso a fost declarat de UNESCO "Patrimoniu al umanității", titlu dobândit pe merit și purtat cu cinste, deși "coroana" îi e zgâlțâită din când în când de puternice cutremure (cel din 1906 a făcut 20000 de victime, iar cel din 1980 nici una, făcându-se simțit, așa cum am povestit, în timpul proiecției de la Universitate a filmului Vlad Țepeș -Dracula!). La nord-est de Valparaiso se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
unul de celălalt. Este ciudat, dar ea a fost prima care a avut o mare putere asupra mea, prin simplul gest de a nu Îngădui zâmbetului ei să dispară, de a-mi tulbura somnul ca o flacără ce mă ardea, zgâlțâindu-mă apoi ca să mă trezesc buimac, ori de câte ori o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline de noroi și hainele ei cu miros stătut decât de posibilitatea de a o jigni cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din vara anului 1917 când, după o iarnă În care n-am Înțeles de ce am fost despărțiți, am Întâlnit-o Întâmplător pe Tamara Într-un tren suburban. Timp de câteva minute, Între două opriri, pe coridorul unui vagon care se zgâlțâia și zdrăngănea, am stat unul lângă celălalt, eu - extrem de stingherit, copleșit de regrete, ea -consumând un pachet de ciocolată, rupând metodic câte o bucățică tare din ea și vorbind despre biroul unde lucra. De o parte a șinelor, deasupra smârcurilor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se târăște prin mocirlă, prin bălți de sânge, peste cadavre, se zbate, strigă, răcnește: Lăsați-mă!! Sunt domnul Moldovei!! Sunt domnul Moldovei!! Nu pot să fug!!... E înnămolit până-n albul ochilor. Se repede la ei, îi apucă de piept, îi zgâlțâie, strigă, poruncește: Tu, Luco!! Și tu, Șendreo!! Și tu, Mihaile!! Nu înțelegeți?!?! Nu pot, măă!! Nu pot!! Rămân cu voi!! Aici, la Valea Albă!! Cu sabia!! Așa vreau eu!! Se apără cu sabia și se face gol în jur. Acoperim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ianuarie 1475 3 Maria și Constantinopolul Haricleea, îngână Maria, fără să ridice ochii de pe carte, te rog...(în grecește) O dimineață mohorâtă de februarie, în iatacul Doamnei Maria de Mangop. Un vânt hain se strecoară șuierând prin meterezele Nebuisei și zgâlțâie obloanele ferestrei ce gem din balamale. Ploaia bate în geam, șiroiește prelung. În căminul placat cu plăci de faianță închipuind zodiacul, arde țiuind un foc mocnit. Pe perete, câteva portrete de bazilei Paleologi și Comneni; deasupra lor, planează acvila bicefală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Lasă!... Poți pleca... Mulțumesc... Haricleea se înclină adânc: Slăvită Doamnă... Se retrage cu spatele. În trecere, aruncă o privire cochetă într-o oglindă venețiană și iese plutind ușor pe ușa de taină. Maria, singură, cu privirile rătăcite în gol... Oblonul zgâlțâit de vânt se lovește de perete. Maria se ridică, îngenunchează pe pupitrul din fața iconostasului unde o candelă pâlpâie și răsfrânge o lumină palidă, tremurândă, dând viață, parcă, chipului blând al Maicii Domnului. E o icoană făcătoare de minuni, adusă de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apoi, să se întoarcă acasă cu și mai multă dragoste. Toți voievozii, toți regii, și parcă numai ei? Mușatinii sunt celebri. Mare lucru! Se sfârșește lumea?! Îl urăsc!! Îl urăsc!! Îl urăsc!! țipă Maria isteric. Maria! Ascultă-mă! Maria! o zgâlțâie. Înțelege! Nu poți înțelege?! Viața oșteanului, a Domnului cu atât mai mult, e aspră: prin zloată, ud, înfrigurat, mereu cu moartea alături. Găsește și el, în fuga calului -, puțină căldură lângă o vatră, lângă un sân de femeie... Omenește vorbind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria a rămas încremenită în mijlocul încăperii, cu ochii pironiți în gol, arși de pleoapele uscate ce nici lacrimi n-au. Genunchii i se moaie, îngenunchează la icoană. Ce să fac? șoptește ea cutremurată. Sfântă Fecioară, ajută-mă!! hohotește ea. Obloanele zgâlțâite de vânt gem din balamale, se izbesc bezmetic de perete. 4 "Atletul lui Hristos" Domniță Voichiță! Aceasta trebuiește să-ți fie calea, presărată cu flori, către slavă... declară, înfocat, frumosul principe Alexandru, sprijinit de fântâna din mijlocul curții, jucându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lor. Las' pe mine! De nu l-oi spăimânta să-i clănțăne dinții Sfântului în gură... La întoarcere, te oprești cu colindul și la Veneția, la Marele Consiliu, și la Buda, la craiul Mateiaș... Colindă-le și lor "Aiaiaaa corabia!" Zgâlțâie-i! La Adrianopole, turcaleții sunt pe picior de război! Să se miște! Ce dracu'! "Vin turcii!" Calcă pe niște pătrate trase cu cridă, un fel de șotron, în care țopăiseră odraslele Măriei sale, Olena și Petru. Întâi, le ferește să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând: Cee?!?!... Turcii?!?!... Nu mai vin?!?!... Vorbește căpitane!!!... Vorbește!!!... Călugărul-căpitan gâfâie și râde, mucalit: Trei... trei cai de olac.... trei au crăpat sub mine!... Gherasime!! îl zgâlțâie Ștefan. Nu mă fierbe!! Nu mai vin?!?! Turcii?!?! Mahomed?!?! Vorbește!! Turcii, Măria Ta!... Mahomed, Măria ta! silabisește el răspicat. Cum așa?!?! se clatină Ștefan amețit, aiurit. Mi-ai trimis vestea că vin!. Ci spune odată!! îl zgâlțâie el. Boierii freamătă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mine!... Gherasime!! îl zgâlțâie Ștefan. Nu mă fierbe!! Nu mai vin?!?! Turcii?!?! Mahomed?!?! Vorbește!! Turcii, Măria Ta!... Mahomed, Măria ta! silabisește el răspicat. Cum așa?!?! se clatină Ștefan amețit, aiurit. Mi-ai trimis vestea că vin!. Ci spune odată!! îl zgâlțâie el. Boierii freamătă, chiuie ca la nuntă. Veni-le-ar numele! strigă Mihail. Iaca! Spun! Podagra! Podagra?! Podagra Padișahului!... Și ciuma!... Și ciuma?! Ciuma! Podagra și ciuma! repetă în triumf căpitanul Gherasim. Au ridicat tabăra de la Adrianopole, să nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mușcat momeala: chipurile "se pusese la cale un complot împotriva mea, și marii boieri îl pohteau iarăși în Scaun." Alexandru bate din palme cu bucurie, cu înfrigurare: Șobolanu' a mușcat!? L-ai tăiat! Așa-i?! L-ai tăiat! L-am zgâlțâit de țăcălie, mârâie Ștefan cu ură, și i-am spus: "Șobolane!! Țara ai belit-o!! Moldova ai vândut-o turcilor!! Pe taica l-ai ucis mișelește!! Și-ți era frate!!" "Nepoate, chițăia el pițigăiat, nu mă ucide!!" Se milogea, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lumânărilor, umbra se ținea după el lingând pereții, șchiopătând o dată cu el. O mână se lasă ușor pe umărul lui, ca o aripă obosită din zbor. Țamblac îl îmbrățișează. Ștefan își culcă fruntea pe umărul lui... Fără cuvinte... Oblonul se zbătea zgâlțâit de viscol. Un clopot bătea undeva departe. E Crăciunul doar... "Cu sfinții odihnind Hristoase..." Călugării, cu lumânări, cântând, cădelnițând, părăsesc paraclisul. Ce face Maria? întreabă în șoaptă Țamblac ștergându-și cu dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu boier Cârpă aista? se agită Isaia. Cupcici cade în genunchi, îl imploră: Nu spui! Tac mâlc! Mormânt! Jur! Pe pruncii mei! Jur!... Apăi, nu merge așa, sare și Alexa furios. Jur! Jur! Și gata! Crezi că... Măă! "Cârpă"! îl zgâlțâie Isaia. Cine a semnat pâra... jalba către Înalta Poartă, de l-am turnat pe Vodă că-i "ucigaș al cinului boieresc și să vină degrabă padișahu' să ne scape de așa urgie?!" Ai ținere de minte cam scurtă, cinstite boier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încetează niciodată: în timpul vieții și-i numără fiecare, după obștescul sfârșit alții sunt cei care nu-i numără. Luând-o de la început. O numărătoare ceva mai lungă... * Macabre. După cutremurul din 1977, imaginându-mi cutremurul morților, cum se vor fi zgâlțâit, ca niște bețe de chibrit, cadavrele tinere în cutiile sicrielor încă întregi, tefere... * Să instalezi într-un coșciug un aparat ultraperfecționat, rezistent, capabil să transmită în direct întregul proces de descompunere al unui cadavru, până ce din acesta - peste șapte sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de un an, despre care ai aflat citind o biografie postrevoluționară a mamei mele, tovarășa Ana Pauker, și pentru care, impresionat de obscura și scurta mea existență, ai decis să te rogi, după exemplul lui Lebedev...” * „Of, ce m-a zgâlțâit cutremurul cel mare! Eram îngropată de nici doi ani când a venit cutremurul ăla și rămășițele mele sunau în coșciug ca niște bețe într-o cutie de chibrituri pe care cineva o clatină energic ca să constate dacă e goală sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe câmp, exact când eu mă concentrez pentru scris. Tavanul tremură, amenințând să cadă peste mine. Nimic de făcut. Decât să-mi iau tălpășița la Centrul de Presă, unde existăvorbărie în toate limbile posibile, dar cel puțin „tavanul” nu se zgâlțâie și nu țipă ca din gură de șarpe. L-am visat pe regele suedez, care-mi arăta o mare prietenie, tocmai inspecta gărzile surâzând. În aceeași zi am primit de la PEN treisprezece mii de coroane suedeze! Vizita lui Dalai Lama
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
în compania bravului voievod, nu l-am simțit, spectatorii însă da. Puteam și eu să mor "la datorie" ca Plinius cel Bătrân observând erupția Vezuviului și m-am gândit ulterior că la o proiecție cu "Dracula" era normal să se zgâlțâie și pământul! Am mai prezentat filmul și în alte universități, dar "fenomenul" nu s-a mai repetat. Păcat, "dădea" bine! După universități am luat cu asalt alte două instituții onorabile Biblioteca Națională și Muzeul de Arte Plastice. "Biblioteca Nacional de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
părea că toată lumea se uită cu gura căscată la ceasul meu. Totul a fost o minune până când, în tren, am observat că minunatul meu ceas era fosforescent. Toată lumea dormea, se distingea câte un sforăit de ființe abandonate somnului, vagonul se zgâlțâia ritmic... Eu aveam însă o problemă care luase dimensiuni cosmice: de unde venea minunata lumină verde care indica cifrele și arătătoarele și unde dispărea când se ivea câte un fascicol de lumină de pe culoar?... Acest mister mă înfiora de parcă l-aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
celor interesați să mai tergiverseze câțiva ani ruperea dialogului cu veșnicia, adică tocmai până ies ei la pensie. Ce s-a întâmplat de fapt? Când fostul ministr Miclea a dat ordonanța cu privire la calitate, adică a declanșat evaluarea după rezultate, a zgâlțâit eternizările pe post, respectiv când a dat drumul la revoluție, poporul universitar și sindical prin reprezentanții săi aleși a strigat în presă și la poarta MEC, „Mircea Miclea și ai lui să se ducă dracului! și a acționat strâns unit
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]