1,923 matches
-
țărani din Țara Făgărașului. După Corneliu Comănescu, Ioan Popp a făcut probabil parte din grupurile de moșneni împroprietăriți de voievozii Țării Românești. Familia sa a fost una de frunte din Galații Făgărașului, astăzi cartier de peste Râul Olt al orașului Făgăraș. Zugravul Popp a pictat icoane, iconostase (catapetesme) și chiar interioare de biserici sătești ortodoxe sau catolice din jurul Brașovului, din Țara Oltului, din zona Ciucului, din secuime și de prin alte părți din Ardeal, cum au fost Gherla (în mod special) sau
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
din Țara Oltului, din zona Ciucului, din secuime și de prin alte părți din Ardeal, cum au fost Gherla (în mod special) sau valea Someșului. Popp Moldovan a rămas în istoria picturii murale bisericești ca un continuator al școlii de zugravi din Nicula, care au îngemănat precum în "Încoronarea Fecioarei" din Biserica din Țânțari (1820), atât unele elemente datorate legăturii picturii autohtone cu arta apuseană a barocului venită în Ardeal prin catolicism, cât și linia esențială a iconografiei tradiționale răsăritene. Meșteșugul
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
toți membrii familiei, exact ca în casele țărănești de iconari. Copiii au fost ucenicii care au umplut cu culoare figurile de sfinți conturate pe sticlă și mama a fost calfa care a copiat și a multiplicat izvodul. Astfel, meseria de zugrav a fost moștenită de mai mulți dintre copii săi, unul dintre ei - Mihail Popp, cel alintat Mișu, simțind din copilărie o puternică atracție către artă (un alt "zugrav" al familiei a fost Nicolae Popp, fratele cel mare, care a început
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
fost calfa care a copiat și a multiplicat izvodul. Astfel, meseria de zugrav a fost moștenită de mai mulți dintre copii săi, unul dintre ei - Mihail Popp, cel alintat Mișu, simțind din copilărie o puternică atracție către artă (un alt "zugrav" al familiei a fost Nicolae Popp, fratele cel mare, care a început să picteze biserici și amvoane singur în perioada 1835 - 1854). Mișu Popp a folosit culorile și pensula încă din vremea când a învățat la școlile din secuime, ori
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
fi fost căsătorit vreodată. El a fost înmormântat în cimitirul capelei române din Groavăr. Colecția de tablouri a lui Mișu Popp a fost donată muzeului "Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român Astra" din Sibiu. Prin prisma meseriei de zugrav de biserici și a portretelor pe care le-a făcut, Mișu Popp a întreținut relații de prietenie cu mai toți intelectualii brașoveni. De asemenea a avut relații de prietenie cu oameni din vechea Românie, de pe vremea când picta bisericile din
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
Popp un adevărat muzeu, cu exponate create de către pictor. Așa zisul "Pantheon" a lui Mișu Popp a fost, însă construit pe acoperișul casei sale. Astfel casa s-a mărit, deoarece Mișu Popp nu a fost doar un pictor academist sau "zugrav de biserici". El a fost un bun tâmplar, dulgher, zidar sau instalator, adică un meșter „"în de toate"”. În mansarda construită de el din podul casei, a avut un atelier de vară, cu pereți căptușiți și numeroase lucrări neterminate sau
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
soție. Aceștia au fost înregistrați la Biserica Sfântul Nicolae din Brașov. În acest registru, Ioan Popp în postura de tată este trecut cu numele "Dumnealui Kir Ioniță" (1820), "Ion Popp zugravu" (1824), "Ion Popovici, zugravu" (1827) sau "Kir Ioan Popovici zugrav" (1829). Primii cinci copii au fost născuți cel mai probabil în Făgăraș sau Galații din Făgăraș, registrele de evidență din vremea aceea fiind ilizibile. Datele de naștere sunt după calendarul vechi. Faptul că Ioan Popp apare înregistrat în documente sub
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
realizat altare sau icoane sculptate și pictate. Faima lui și a familiei sale a făcut ca acesta să preia comenzi împreună cu Nicolae Popp, până în secuime chiar, precum și în bisericile romano-catolice ungurești din acea zonă. Ioan Popp și faima sa de zugrav de biserici și mare iconar, au făcut ca lucrările sale să-si depășească zona natală până pe Valea Someșului sau Gherla, unde s-a stabilit ulterior un nepot al acestuia. Din aceasta epocă datează patru schițe de amvoane, altare și ornamente
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
din Brașov, care era la acea vreme era „"garnisată"” numai cu tablouri semnate de Mișu Popp. Ca urmare a numeroaselor lucrări pe care Ioan Popp le-a contractat prin secuime și ținând cont de mijloacele de transport precare ale epocii, zugravul Ioan Popp a fost nevoit să părăsească Făgărașul cu întreaga familie, ce avea în componență la acea vreme pe soția sa și cinci copii și să se mute în Miercurea Ciuc. După un timp, s-a stabilit definitiv în preajma anului 1818
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
sediul protopopiatului greco-catolic pentru românii din 46 de sate de sub Meseș și de sub Rez. În biserică, la locul ei neclintită, se mai afla în anii interbelici icoana împărătească a lui Iisus, datată din anul 1737 și semnată de "„Ioanu Negre zugravul”". Preotul unit Vasile Marincaș din Pria nota în anul 1878 că biserica din Boian era "„în stare re, fiind foarte vechiă”". Biserica de lemn a fost demolată în anul 1941 și vândută unui cumpărător din Ciucea. Funcția ei de spațiu
Biserica de lemn din Boian, Sălaj () [Corola-website/Science/322722_a_324051]
-
Biserica este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . În sat se păstrează încă două biserici de lemn, în cătunele Sânculești și Marinești. Cea dintâi este foarte asemănătoare celei din Chituci, dezvăluind participarea acelorași meșteri dulgheri, cruceri și zugravi sau surse de inspirație comune în anumite momente ale existenței lor. Prezența acestor trei bisericuțe de lemn în mijlocul vechilor cimitire oglindește structura geografică și socială de odinioară a așezării, ilustrând exemplar descrierile de epocă ale așezărilor din zona deluroasă a
Biserica de lemn din Olteanca-Chituci () [Corola-website/Science/322366_a_323695]
-
cheltuiala enoriașilor bisericii. Paroh preot Ilie Scrieciu, anul 1981.”". Această pisanie surprinde o presupusă datare și câteva inițiative importante de a repara biserica pentru a-i asigura existența mai departe. Câteva însemnări pe icoanele împărătești rețin anul 1848 și semnătura zugravului Popa Ioan din Amărăști : "„Popa Ionu zugravu otu Amărăști; 1848 ...”", "„Popa Ionu zugra[vu] otu Amărăște; 1848 se[ptemvrie]”" și "„Popa Ioanu zug[ravu]; 1848 lu[na] s[ep]te[m]vr[i]e 2”". Structura originală a bisericii se
Biserica de lemn din Olteanca-Chituci () [Corola-website/Science/322366_a_323695]
-
când în localitate sunt atestați mai mulți cneji români. De la această predecesoare, rectitorită în 1726, actuala biserică a preluat clopotul mic, turnat spre „Gloria in Excelso Deo anno 1693” și câteva icoane prețioase; cea de hram este atribuită „popii” Simion Zugravul din Pitești.
Biserica de lemn din Poienița Tomii () [Corola-website/Science/321131_a_322460]
-
sărbători religioase. Biserica, ridicată pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, a fost împodobită cu pictură murală, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, perioadă din care au rămas câteva icoane și ușile împărătești atribuite lui Constantin zugravul. În 1810 s-a înnoit pictura murală, realizându-se un program iconografic bine compus, de o certă valoare. Potrivit pisaniei, autorul picturii a fost zugravul M. Borsos. Programul iconografic este compus și distribuit dupa o anumită schemă. În naos, pe
Biserica de lemn din Basarabasa () [Corola-website/Science/316859_a_318188]
-
XVIII-lea, perioadă din care au rămas câteva icoane și ușile împărătești atribuite lui Constantin zugravul. În 1810 s-a înnoit pictura murală, realizându-se un program iconografic bine compus, de o certă valoare. Potrivit pisaniei, autorul picturii a fost zugravul M. Borsos. Programul iconografic este compus și distribuit dupa o anumită schemă. În naos, pe boltă, chipurile Mariei și al lui Isus Hristos , înscrise în cerc; registrul de jos cuprinde, între compozițiile cu evangheliști, scene din ciclul hristologic. Pictura pereților verticali
Biserica de lemn din Basarabasa () [Corola-website/Science/316859_a_318188]
-
În naos, pe boltă, chipurile Mariei și al lui Isus Hristos , înscrise în cerc; registrul de jos cuprinde, între compozițiile cu evangheliști, scene din ciclul hristologic. Pictura pereților verticali, prejudiciată de vreme, vădește prin decorul drapat, influența stilului rococo în formația zugravului, influență resimțită și la piesele de mobilier din cadrul scenelor. În altar, temele alese, pentru boltă sunt, în genere, altele decât cele obișnuite în secolele dinainte. Dacă în axul bolții apare Tatăl Savaot, pe restul suprafeței sunt reprezentate: Cina cea de
Biserica de lemn din Basarabasa () [Corola-website/Science/316859_a_318188]
-
de taină, Sf. Troiță, Sf. Aron, Jertfa lui Avram și fuga în Egipt. Pe suprafata pereților verticali își păstrează locul teoria arhiereilor, între arcade cu decor floral: Ioan Zlataust, Atanasie, Chiril, Grigorie, Arhidiaconul Ștefan, Laurențiu. Pictura Tâmplei, așternută de același zugrav, pe peretele dinspre altar, cuprinde: Răstignirea, medalioane cu prorocii, apostoli, cu Isus Hristos pe tron, friza celor 12 praznice. Icoanele împărătești sunt zugrăvite direct pe perete (ca la Ocișor). În evoluția picturii, de la o epocă la alta, ansamblul de la Basarabasa constituie
Biserica de lemn din Basarabasa () [Corola-website/Science/316859_a_318188]
-
de pe latura de vest (inițial a fost spre sud), este sculptat cu chenare în frânghie, dinte de lup, dreptunghiuri cu crestături, cărora li se alătură un liant floral, ușor incizat. Pisania picturii, în naos deasupra intrării consemnează anul și numele zugravului, iar grafia ei corespunde anului 1810.
Biserica de lemn din Lunca Mureșului () [Corola-website/Science/315886_a_317215]
-
orașul Adabazar, Imperiul Otoman - d. 7 aprilie 1973, București) a fost un jurnalist, istoric, armenolog și orientalist, poet și traducător român de origine armeană. S-a născut în anul 1890 în Turcia, într-o familie săracă, tatăl său, Arakel, fiind zugrav. După absolvirea cursurilor primare la Adabazar și la Școala „Esaian” din Istanbul (1901-1904) și a celor secundare la Liceul Central Armenesc din Istanbul (1904-1908), a urmat studii la Facultatea de Drept (1909-1914). Încă din perioada studenției, a început să publice
H.Dj. Siruni () [Corola-website/Science/316477_a_317806]
-
nume nu se cunoaște și căruia îi aparține o parte din pictura naosului. Se remarcă mai ales prin frumoasele picturi care acoperă zidurile, tavanul boltit și iconostasul, opere ale unor pictori populari, cel mai important fiind cel mai sus-menționat: Nicolae Zugravul din Lupșa Mare, care a lucrat și la biserica din Julița. Biserica necesită reparații; din păcate eforturile singulare ale unor preoți tineri sunt subminate tocmai de instituțiile care ar trebui să-i sprijine, de birocrația stufoasă și lipsa de interes
Biserica de lemn din Corbești, Arad () [Corola-website/Science/316774_a_318103]
-
ca ospătar la restaurantul condus de Berbecaru. În cele din urmă, trebuind să plătească, acceptă să se angajeze ca bucătărese la restaurant. Pe plajă mișună și o serie de personaje cu preocupări neserioase: bișnițarii Gicu și Petrică (interpretați de doi zugravi, unul dintre ei fiind Jean Constantin) care fură și, dându-se drept străini, încearcă să vândă „pe sub mână” produse românești pe care le prezintă ca fiind de import, un escroc sentimental pe nume Gheorghiță (interpretat de fotbalistul Alexandru Boc), care
Nu filmăm să ne-amuzăm () [Corola-website/Science/328081_a_329410]
-
în altă direcție. Toma Caragiu și Gheorghe Dinică pleacă în turneu la Găești și Caracal. Aimée Iacobescu se împacă cu soțul ei. Regizorul vrea să plece la mare după terminarea filmului, iar actrițele care au interpretat văduvele merg la munte. Zugravul care l-a interpretat pe Gicu este solicitat să joace într-un film nou, în timp ce Jean Constantin se întoarce la zugrăvitul pereților. Scenariul filmului a fost scris de dramaturgul Paul Everac și a purtat titlul „Castele de nisip”. Regizorul Iulian
Nu filmăm să ne-amuzăm () [Corola-website/Science/328081_a_329410]
-
clopotnița de la acest sfânt lăcaș de aici în sus cu zidul și cu tot meremetul înlăuntru și afară și cu coperământu din nou, prin silința și cheltuiala celor care au avut râvnă, iar calfă de chetrar și stoler Grigori Goianu (?), zugrav Ion sân Iftodi (?) Crăcium”". Din pisanie rezultă că biserica a fost reparată “înlăuntru și afară”, făcându-i-se un nou acoperiș. Clopotnița mai veche construită deasupra pridvorului a fost refăcută și supraînălțată. Proprietarii moșiei Ștefănești plăteau salariile preoților și dascălilor
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
se distingea "Jerfa lui Avram", în timp ce în altar se aflau zugrăvite "Sfânta Treime", "Preamărirea Fecioarei" și cete îngerești. Realizată în timpul preotului Gherasim Grigore, în anul 1832, prin analogie cu biserica dispărută din localitatea învecinată Cornești, pictura a fost realizată de către zugravii Porfirie și Leon, ambii reprezentanți ai școlii de la Feisa.
Biserica de lemn din Chinciuș () [Corola-website/Science/320596_a_321925]
-
actuală, abia după un secol, în cadrul unei ample renovări; acel șantier, desfăsurat prin 1765, a fost urmat de pictura întregii suprafețe interioare a bârnelor. Pisania păstrată în dulapul-proscomidiar consemnează: „Pomenește Doamne pe robii tăi acești erei popa Petru Popovici, neunit, zugrav erei Ioan, Măte, Ioan Cătană, Solomon, Ursă, Urs.” Autorul acestui valoros ansamblu pictural, grav deteriorat din pricina infiltrațiilor de apă și a fumului, a fost neîntrecutul preot-zugrav Ioan din Deva. Diferit, ușile împărătești și câteva icoane poartă amprenta inconfundabilă a altor
Biserica de lemn din Târnava () [Corola-website/Science/316270_a_317599]