1,209 matches
-
spor timpul. Brusc, un scârțâit lung. Scârțâit lung lung, ca un țiuit de alarmă. Obrazul negru al ghidului, lângă obrazul de prunc senil al turistului. Săreau brambura, cu brațele ridicate. Ca toți ceilalți pasageri, bulucindu-se unii peste alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii rupți, dintr-odată. Auzea, undeva, vârtej de voci alertate, aripi sticloase de păsări ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
siguranță acasă ? — Da. Totul e În regulă. Mulțumesc. Vizită plăcută ! strig În urma lui, dar nu cred că mă mai aude. Încet-Încet Îmi strâng lucrurile și ies din avion. Sunt transpirată, părul Îmi stă În toate direcțiile, și simt că-mi zvâcnește capul. După atmosfera atât de intensă din timpul zborului, aeroportul pare extrem de puternic luminat și de liniștit. Solul mi se pare mai solid ca niciodată. Mă așez pe un scaun de plastic și rămân o vreme așezată, Încercând să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pleoape și o aromă extraordinară de cafea În aer. — ’ neața ! aud glasul lui Connor, deasupra mea. — ’neața ! murmur, fără să deschid ochii. Vrei cafea ? — Da, te rog. Mă Întorc pe o parte și-mi Îngrop În pernă capul, care Îmi zvâcnește groaznic, Încercând să mai fur câteva minute de somn. Lucru cu care, de regulă, n-am nici cea mai mică problemă. Dar astăzi nu știu ce am, am așa, o neliniște. Oare am uitat ceva ? Pe fundalul zgomotelor pe care le face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ar cam fi momentul s-o șterg, murmură Mick, ridicând sprânceana către Jemima. Își vâră reportofonul Înapoi În buzunar, Își ridică rucsacul și se strecoară afară din cameră. Câteva momente, nici unul dintre noi nu spune nimic. Nu aud decât sângele zvâcnindu-mi În cap. Cine era ăsta ? spune Jack În cele din urmă. Un ziarist ? Din ochii lui a dispărut orice lumină. Arată de parcă tocmai i-ar fi călcat cineva În picioare grădina. — Eu... Jack... zic cu glas răgușit. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pune câinele pe mine! - N-am mai auzit așa ceva, câine să-și atace stăpânul. - Păi, câinele-i amantu’ ei, bre! începe să râdă omul și pune punct conversației trăgând din sticlă, cu capul dat pe spate și mărul lui Adam zvâcnind în lumina plină a felinarelor. Cam știu și eu ce fete o să găsesc la ora asta neînsoțite pe strada mea. La cotul tramvaiului de la biserica Sfântul Gheorghe Nou urcă și coboară punctele roșiatice - cinci-șase inși fumează în stradă. Prin ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
propriul maxilar. Omul nu era în stare să țină la glumele președintelui. Așa că fu concediat. Următorul fu unul recomandat de premierul Zhou. A venit și s-a purtat în același mod. Maxilarul lui era în regulă, însă mușchii săi faciali zvâcneau de parcă nervii i-ar fi fost conectați la un fir electric. Și mai era și frizerul, domnul Wei. Președintele a făcut niște glume cu el și a comentat că aparatul lui de ras e prea ascuțit. Omului i-a scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dinlèuntru a sufletului meu?! Închipuindu-mi cum face dragoste cu soțul ei, chinuindu-mi mințile cu detalii înfiorètor de exacte, știind cum se dèruie trupul ei încèrcat de senzualitate pânè la refuz, simțind cum, când e ținutè în brațe, îi zvâcnesc sub piele doruri adânci și minerale, închipuindu-mi pielea ei aprinzându-se, tremurând pe trup că o mètase diafanè, întrebându-mè necontenit oare se dezbracè singurè sau o dezbracè el!? Ce știe ea cum o acuz de vini nenumèrate și grave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
El salută, nemișcat, cu brațul Întins. Chipul Lui mic, scofâlcit, pe care Îl știe de pe toate panourile, din toate jurnalele de știri, Îi este la fel de familiar ca al lui Walter, al Christei, e bucuroasă să-i recunoască fața mică, micșorată, zvâcnind de ticuri și Încearcă să Îi ghicească mâna paralizată. Vocea lui, strigând printre aplauze, Îi este la fel de cunoscută ca vocile celor pe care În fiecare dimineață Îi vede În jurul mesei ovale, În fața celor patru, a celor trei cești de ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și hohotele mulțimii. Păpușa părea bleagă, deșelată, chiar moartă. Apoi se cutremură prelung, legănându-și volanele la stânga și la dreapta ca și cum ea, păpușa, s-ar fi rușinat să danseze în fața atâtor spectatori. Își ridică timidă capul după care, cu mânecile zvâcnite în sus, își îmbățoșă deodată pieptul cu țâțele enorme. Încurajată de ritmul tobelor, de uralele și strigătele din ce în ce mai lăbărțate ale mulțimii, păpușa se dezlănțui deșănțată, nerușinată, hohotind și zvâcnind, aplecându-se și ridicându-se, când pasională și agresivă, cu țâțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în fața atâtor spectatori. Își ridică timidă capul după care, cu mânecile zvâcnite în sus, își îmbățoșă deodată pieptul cu țâțele enorme. Încurajată de ritmul tobelor, de uralele și strigătele din ce în ce mai lăbărțate ale mulțimii, păpușa se dezlănțui deșănțată, nerușinată, hohotind și zvâcnind, aplecându-se și ridicându-se, când pasională și agresivă, cu țâțele repezite peste capetele privitorilor, când lascivă și ademenitoare, unduindu-și mânecile și rotindu-și poalele. Un dans nebun, grotesc, halucinant. ― Hai, Geamala! Fii focoasă! Mai fioroasă! Așa, Geamala! Scapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
armata retrasă de la Dunăre, îl hărțuiau, silindu-l să-și disperseze forțele și așa împuținate. Ah, blestemata aia de pace de la București! Ce naiba făceau toți agenții lui? Împăratul sări drept în picioare, cuprins subit de o furie îngrozitoare. Sângele îi zvâcnea cu putere în creier. Toți vinovații pentru semnarea acelei păci mizerabile trebuiau să plătească. Toți! Chiar înainte de ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, în 25 octombrie, la Sumla, marele dragoman Dimitrie Moruzi avu parte de un frumos discurs de mulțumire, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
serios, mai cu seamă la ora asta. — Culcă-te, Milică-tată. Ești tâmpit? Ce dracu’ ai? Aha, ai dormit toată ziua acasă ca porcu’ și-acuma mă asasinezi... N-am dormit nici acasă. Mi-a fost rău, mi-e rău, îmi zvâcnește căpățâna, nu mai pot... — Hai sictir! Ți-e rău! Ditamai omu’ de optzeci de kile, bun să spargă piatră, te vaiți mai rău ca o femeie. Și tot de focu’ femeilor, nu pot să cred, oh, ori ești prost, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu întrebările tale, tu crezi că mie îmi este ușor? Legat de pat ca un câine, dacă m-ar vedea mama acum, ar muri pe loc; părea că întreg trupul îi este zguduit de un tremur puternic, mușchii lui prelungi zvâcneau convulsiv, încercând să se elibereze din cătușe, și numai la apariția polițistului, cu burta lui proeminentă, se liniștește, stă culcat cuminte, asemenea unui copil ascultător, aruncându-mi din când în când câte o privire ursuză. Udi este cufundat încă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în toată casa, trebuie doar să am grijă să nu calc pe resturile lor desculță, chiar și furia lui se stinge treptat și se calmează, ca o pisică aproape moartă săltând spasmodic în stradă, o pisicuță călcată de mașină, mai zvâcnește de câteva ori, dar e deja moartă, la fel și eu, îngropată sub el, nu mai aștept nimic, doar frica îmi mai pune în mișcare sângele din când în când, ce se va întâmpla dacă mă concediază, ce se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mișcare, dar dacă frîna puteam să trag cu bazooka nemțească. Autoblindatul se apropie foarte rapid și de-acum puteam distinge și mai clar chipurile ocupanților. Se uitau cu toții În lungul drumului. Claude și Onie se albiseră și lui Red Îi zvîcneau mușchii feței. Eu, ca Întotdeauna, mă simțeam golit pe dinăuntru. Apoi cineva din blindat văzu urmele de sînge, Volkswagen-ul din șanț și cadavrele. Începură să strige În germană, iar șoferul și ofițerul de lîngă el trebuie să fi văzut minele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
lui căprui închis, ochi de cerb, se încețoșară ușor. I se spusese că era ultima fotografie a lui Leonard, făcută cu patru ani în urmă. De fiecare dată când își încrucișa privirea cu cea a omului de pe poliță, ceva îi zvâcnea în stomac - avea senzația că îl cunoscuse cândva, poate într-o altă viață. L X A doua zi am plecat din Herăstrău direct la liceu. Era prima probă a bacalaureatului. Am ajuns la 9. In jur de 10 a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu vă prind că mâncați borș cuiva, că vă omor! Boss, fii atent! La doi! zice Dănuț, scoțând cutia de chibrituri. Dârdâind binișor din balamale, Vierme eliberează dopul sticlei cu matrafust, din coș, ridicând-o în mâna dreaptă, gata să zvâcnească. Unu..., doi! Și...!! Aruncă, Bossule!!! Chibritul aprins de Poet zboară fulgerător, întersectând în văzduh jerba prelungită a jetului lichid de alcool rafinat, proiectată cu boltă, cu o dibăcie haiducească, pe care i-o dă lui Vierme numai frica morții, moment
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și pornește să se preumble înfometată, printre firimituri și coji de pâine, printre petele de grăsime, de muștar și printre foițele transparente strivite, de ceapă. O pală de aer rece, mai rece decât Curentul Labradorului, se stârnește din senin și, zvâcnindu-și tâmpla, Avocatul încremenește... Îngheață! În pragul ușii, este Șobolanul! Cumplit la vedere, exact ca un diavol, hăituit și hăituitor. Cu îmbrăcămintea tăvălită, sfâșiată și plină de praf și cu o rană urâtă în creștet, de unde sângele șiroise crâncen către
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să spun Nadinei două vorbe la ureche... Se aplecă peste portieră, luă în mâini capul femeii și-i sărută bumbul urechii, șoptind: ― Te iubesc! Nadina ganguri râzând cu nările în vînt: ― Mais tu es fou, petit cheri!2 Apoi automobilul zvâcni ca un alergător de cursă. Grigore se uita după el și nu vedea decât o mână mică plutind în aer, deasupra capetelor, ca o turturică albă. Pe când mașina se depărta vertiginos, împroșcînd până-n marginile uliței vârtejuri de apă turbure cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu zgomotos fâlfâit de aripi și croncăneli. Iapa înaintașă, într-un acces de spaimă, făcu o săritură în dreapta să se ferească parcă de primejdie, în aceeași clipă Petre o croi cu biciul peste burtă. Durerea o sperie mai tare, încît zvâcni drept înainte, pe șoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind și frica tovarășei sale de oiște. ― Ce faci? Ce faci? țipă deodată Nadina. Ne omoară!... Ajutor! Se agăță îngrozită de gâtul lui Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. Melentie Heruvimu stătea lângă patul de scânduri cu mâinile împreunate în față, cu gâtul plecat puțin și se uita la femeia bolnavă cu ochii îndurerați de milă. Obrajii lui galbeni și supți zvâcneau când își auzea mațele ghiorăind, parcă i-ar fi fost frică să nu audă și ea. Într-un târziu o întrebă: ― Te doare rău? Pe fața femeii trecu o undă de înviorare, ca și când glasul lui i-ar fi alinat suferința
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
erau uneori crude și barbare, îl văd și acum pe Luță bătând, cu o singură lovitură de cataroi, un cui în pieptul unei pisici adormite. Cuiul îi intrase între coaste și-i atinsese probabil inima, căci pisica a înțepenit, a zvâcnit din lăbuțele din spate de câteva ori, chircindu-le spasmodic, și a rămas nemișcată, deși se zice că animalele astea au zece vieți. Apoi ne-am muiat toți vârful săgeților în sângele ei și am tras în sus. Săgeata lui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Apoi ne-am jucat cu el de-a bolnavul. Jocul nostru a durat ore în șir, timp în care i-am turnat pe gât tot felul de porcării, spirt, esență de migdale, urină etc. Când nu mai putea nici să zvâcnească, am început să jucăm tenis cu el, cu paletelele noastre grosolane de plastic. Apoi l-am înmormîntat, încă viu, într-o cutie de vin tonic, peste care am turnat pământ și l-am bătătorit. Între noi era același lucru. Toată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu adevărat insuportabil, senzația de pericol era supremă. La cea rnai mică mișcare pe care-o observam la inamicii mei, mă pierdeam cu firea și începeam să-i hăcuiesc. Izbeam pereții cu cuțitul, rerezînd picioarele acelea filiforme, care continuau să zvâcnească și căzute pe jos. Păianjenii fugeau șchiopătând, cu mișcări văiuritoare, cei din plase se retrăgeau cu o viteză nebănuită în cuiburile lor de prin colțuri, iar eu, tremurând, îi măcelăream în cruciș și-n curmeziș până nu mai zăream nici unul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tigri sau lei sau hiene sau urși sau reptile sau strigoi, ci Fiare. Am străbătut cu piciorul o piață aproape infinită, cețoasă; în mijlocul ei se ridica o clădire cu armături de metal, cu o cupolă de sticlă viorie, în cupolă zvâcnea ceva, cum zvâcnește fetusul de pește în icra. Am urcat o scară monumentală, aspră ca de granit, și-am intrat pe o ușă rotativă. Construcția imensă era goală pe dinăuntru. Nervurile subțiri ale bolților păreau coastele unui torace gigant. Lumina
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]