1,146 matches
-
dispreț nu este neapărat implicată, în timp ce ideea de argumentare o argumentare violentă, agresivă, insistentă și nu rece și măsurată este pusă în prim-plan"10. Prin această conceptualizare, cercetătorul canadian distinge, în esență, polemica de satiră și de pamflet și pune în lumină specificul fiecărui tip de discurs în parte. În cele mai multe cercetări etimologice, sensul actual al polemicii, de discuție sau argument în contradictoriu, dispută, ceartă etc., apare ca fiind înregistrat în spațiul european în secolul al XVI-lea, în Franța, și secolul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
el insistând asupra termenului de fictivizare, pe care-l consideră, printr-un raționament disociativ, specific literaturii)41. Expresivitatea textului polemic aparținând unui scriitor consacrat rezidă în însăși predispoziția acestuia de a manipula resorturile intime ale limbii și de a-i pune în lumină dinamismul semantic. Scriitorul, atunci când polemizează explicit, comunică și se comunică în egală măsură, pentru că asumarea individuală a evenimentului, precum și reprezentarea subiectivizată a acestuia presupun operații de integrare a realității date nu doar în universul său ontologic, ci mai ales în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului argumentativ, dimensiunea spectaculară și dimensiunea conflictuală. Distincția de sorginte aristotelică între dictum și modus, aplicată conținutului argumentării, evidențiază ceea ce se spune de cum se spune, punând în lumină atitudinea locutorului față de conținutul transmis. În acest sens, se delimitează propozițiile asertorice (dictus) de cele modale (dictus + modus) și, de asemenea, sunt teoretizate principalele modalități: alethice (necesar, posibil, contingent, imposibil), deontice (obligatoriu, interzis, permis, facultativ), epistemice (verificat, indecis, falsificat, nefalsificat
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în raporturile cu lumea exterioră percepută aprehensiv și/sau agresiv, când e vorba de oameni, și comprehensiv, când e vorba de latura necuvântătoare a naturii. Un parcurs existențial care, fără îndoială, a amprentat definitiv sensibilitatea lirică argheziană și i-a pus în lumină particularitățile: propensiunea spre negație, defularea agresivității în actul artistic, inadecvarea la "curent", obsesia rescrierii sub presiunea Logos-ului omnipotent, travaliul chinuitor. Evident, experiențele sociale ulterioare (aparent independente de vocația sa poetică), cum ar fi cea de laborant sau cea monahală
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de co-participant totodată la discursul comic, este esențial. Iar construirea unei imagini (situații, personaj etc.) rizibile presupune ceva mai mult decât talent descriptiv sau narativ. E vorba de arta de a pătrunde în universul psihologic al glumei și de a pune în lumină contrastul dintre termenul obișnuit, banal și cel deviant (neprevăzut, surprinzător, extravagant sau excentric). Modalitățile infinite de a stârni râsul relevă abilitatea locutorului de a jongla cu semnificații și semnificanții, în producerea sensului comic, fie prin joc de cuvinte, calambur etc.
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aceat caz, vanitatea ca resursă exploatabilă în pamfletul polemic. După ce am identificat principalele mobiluri ale polemicii antiiorghiste, să adâncim cercetarea pe două coordonate esențiale: dialogismul și, implicit, polifonia discursului și ocurența strategiilor polemice: argumentative, figurativ-expresive sau combinatorii. Dialogismul discursului polemic pune în lumină dinamica și tensiunea creată la nivelul textului de interferența diverselor instanțe locutorii, tot atâtea "voci" pe care enunțiatorul le convoacă în discursul său. Dintre figurile dialogismului inventariate și descrise succint de Marc Angenot, câteva apar în discursul polemic arghezian, însă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
narativ-descriptive, inserții metadiscursive, toate vizează persuadarea lectorului sensibil atât la evidențe, cât mai ales la montura artistică a textului privit global. Practic, dialogismul este indisociabil de ceea ce noi am numit strategiile polemicii literare, însă, tratându-le separat, am încearcat să punem în lumină prestidigitația artistului-polemist care, prin convocarea diferitelor secvențe, imprimă o tectonică specifică discursului polemic, accentuându-i polifonia. Înainte de a aborda, în detaliu, strategiile polemicii argheziene, vom "ieși" din textul restrâns, pentru a arunca din nou o privire de ansamblu asupra întregului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de gândire, pentru a scoate la lumină, în oglindă, diferitele moduri de percepție și întruchipare a structurii și dinamicii lumii/lumilor, printr-un demers care se dorește relevant pentru înțelegerea omului. Astfel, dimensiunea religioasă este reevaluată dintr-o perspectivă antropologică, punând în lumină modalități specifice de funcționare a „minții“ și analizând critic rolul și funcțiile religiei, respectiv ale experienței religioase, în cadrul mai amplu al studiului cu privire la înțelegerea noastră ca oameni. Lucrarea propune analiza critică a câțiva termeni uti lizați cu valoare conceptuală în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
unei tradiții religioase anume. încărcătura conceptuală (filozofică și religioasă) a Unului și orizontul de înțelegere și reconfigurare a termenului „monoteism“, în accepțiunea nouă propusă aici, sunt (și se cer a fi) corelative. Această corelație, esențială pentru definirea monoteismului, va fi pusă în lumină pe parcursul întregului capitol. Se consideră că termenul „monoteism“ apare pentru prima dată în lucrarea lui Henry More, An Explanation of the Grand Mystery of Godliness (Londra, 1660). Termeni alternativi au fost propuși ca tot atâtea redefiniri și rafinări conceptuale, în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
de a fi al omului „în orizontul misterului și pentru revelare“, Blaga introduce categoriile abisale ale spontaneității ca matrice stilistică la nivelul inconștientului, ce constituie precondiția de posibilitate a oricărui gest creator autentic (contribuție care nu a fost, până astăzi, pusă în lumină la adevărata ei valoare): „Spiritul uman, complex structurat, posedă deci două feluri de garnituri categoriale complete: categoriile receptivității cognitive și categoriile spontaneității plăsmuitoare. [...] Categoriile receptivității aparțin în grad intens conștiinței, prin ele se constituie cunoașterea. [...] Dimpotrivă, categoriile spontaneității aparțin inconștientului
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
așeza sub semnul formulei sugerate de Nicolaus Cusanus: „pacea religiilor“. Astfel, prezentul studiu va propune analiza în oglindă a celor două registre, cu precauția explicit anunțată a diferențierii lor doar ca opțiune metodologică, liniile de interferență și contaminare fiind atent puse în lumină. 2. Teologie, ideologie și comunicare interreligioasă Există o serie de decupări terminologice care provin din registrul religios-politic, denotă, prin semnificațiile uzuale implicate, apartenența la structuri, sisteme, configurări de natură instituțională și marchează, prin chiar definiția lor, un anume tip de
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
asigure integrarea și identitatea comunitară (în spiritul direcției contemporane din teoria politică), prezum, în fapt, că gândirea politică comună sau sofisticată reprezintă în sine o manifestare ideologică. Pe de altă parte, relația dintre ideologie și fenomenul dominației este, de asemenea, pusă în lumină, prin referire la ordinea democratică predominantă în societățile occidentale, scopul fiind acela de a înțelege modul în care acestea au fost instituite și prezervate în pofida "seducției" exercitate, pe parcursul secolului al XX-lea, de promisiunile mesianice specifice gândirii totalitare, fie aceasta
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
că Homer rămâne marele poet al ei și, în măreția lui, chiar singurul poet al familiei ca realitate omenească esențială și permanentă. Și nu e vorba numai de Hector, de Andromaca și de Astianax, 65 ei sunt doar mai bine puși în lumină și mai înalt cântați. Iliada întreagă și toate morțile ei se proiectează pe un fond nevăzut care este acela al familiilor, al celor de departe, în cazul aheilor și al aliaților Troiei, veniți și ei de pe alte meleaguri. Cine ar
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
acesta își iubește și își apără soția. Briseis nu era decât o biată captivă și totuși o iubeam din adâncul inimii.“ Mânia lui Ahile nu venea numai din onoare rănită. Toate aceste afecțiuni sunt grăitoare pentru natura lui Ahile: îi pun în lumină deplinătatea omenească și puterile firești ale unui suflet încă neieșit din făgașul lui. Și-a ieșit, întâi, când i-au luat-o pe Briseis, și apoi când i-a murit Patrocles. Pentru a înțelege mai bine cum s-au întâmplat
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
este că Homer rămâne marele poet al ei și, în măreția lui, chiar singurul poet al familiei ca realitate omenească esențială și permanentă. Și nu e vorba numai de Hector, de Andromaca și de Astianax, ei sunt doar mai bine puși în lumină și mai înalt cântați. Iliada întreagă și toate morțile ei se proiectează pe un fond nevăzut care este acela al familiilor, al celor de departe, în cazul aheilor și al aliaților Troiei, veniți și ei de pe alte meleaguri. Cine ar
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
acesta își iubește și își apără soția. Briseis nu era decât o biată captivă și totuși o iubeam din adâncul inimii.“ Mânia lui Ahile nu venea numai din onoare rănită. Toate aceste afecțiuni sunt grăitoare pentru natura lui Ahile: îi pun în lumină deplinătatea omenească și puterile firești ale unui suflet încă neieșit din făgașul lui. Și-a ieșit, întâi, când i-au luat-o pe Briseis, și apoi când i-a murit Patrocles. Pentru a înțelege mai bine cum s-au întâmplat
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
a identificat această clasă de termeni, denumită cu un termen franțuzesc „panroman sauf roumain“ (= panromanic, cu excepția românei). O selecție de 101 cuvinte dintre cei aproximativ două sute de termeni latinești „dispăruți“, din punctul de vedere al limbii române, va încerca să pună în lumină motivele care au dus la această stare de lucruri. Se va evidenția faptul că unii dintre acești termeni aparțineau unui strat mai vechi și, de aceea, putem presupune că lipseau din latina dunăreană. Alte cuvinte uzuale latine au fost înlocuite
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
limbă, ea poate rămâne uneori exprimată nu prin toată expresia, ci numai prin unul dintre membrii ei. Comparația cu celelalte limbi romanice ne arată că la fel cu aromâna au procedat alte limbi-surori: fr. cousin, it. cugino. Tot comparația romanică pune în lumină faptul că, în spaniolă, pentru aceeași noțiune s-a izolat unul dintre termenii altei expresii, consobrinus primus „văr primar“ (folosită în opoziția cu văr secund), și așa s-a ajuns la sp. primo cu sensul de „văr“. Apropo de celelalte
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
altfel, însăși medicina a ilustrat filosofia și științele fundamentale prin numeroase personalități medicale. În sec. al XVII-lea se conturează și mai bine iatro-chimia, pe care Paracelsus a încercat să o desprindă de alchimie, care împreună cu iatro- fizica și iatro-mecanica pun în lumină sisteme medicale care restrâng manifestările fiziologice și patologice la fenomene chimice, fizice, mecanice (iatros = medic). Secolele următoare vor aprofunda și extinde speculația, ca și experimentarea, conturând mai bine aceste discipline medicale. Nimeni nu trebuie să rămână deconcertat, auzind că și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
mai mult decât toate astea, ci toate astea la un loc; sau, ca să mă exprim mai bine, nu este nimic din toate astea. Nu are, ca la acești oameni însemnați, o singură latură a lucrurilor în mod sistematic și continuu pusă în lumină, trebuie privit totul în același timp, sub toate aspectele." Drama este literatura timpurilor moderne. După modelul lui Vico, ce distinge trei etape în istoria umanității, evul divin, evul eroic și evul uman, Hugo, în Prefața la Cromwell, diferențiază trei mari
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aniversar Un veac de caragialism. Subtitlul Comic și absurd în dramaturgia și proza românească postcaragialiană clarifică scopul și natura demersului critic, și anume: ce se urmărește, unde și cum. Aparența lipsei de dificultate sau a evidenței presupusă de răspunsuri este pusă în lumină de fascicolul interogațiilor pe care, la rândul lor, acestea le suscită. Astfel, pare de la sine înțeles că obiectul studiului trebuie să fie reprezentările literare ale comicului și ale absurdului. Însă, ce este comicul și ce este absurdul vor fi automat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
elemente care dezambiguizează intenția parodică, oferind un evident exemplu de antistil din perspectiva lui Caragiale care, s-a constatat, n-a scris un cuvânt de prisos în comediile și "momentele" sale, încadrabile perfect dimensiunilor procustiene. Prolixitatea și platitudinea imaginii sunt puse în lumină și în pastișele după Bolintineanu: Grația domniței sau Pașa din Silista, ultima celebră prin amănuntul că a fost întocmită ad-hoc într-o întrunire amicală de scriitori pentru a demonstra ușurința cu care Bolintineanu putea compune șiruri nesfârșite de versuri pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
criza aspectelor fundamentale care definesc umanul: rațiunea și comunicarea verbală. Demistificării prin parodiere a principiilor logice îi corespunde în plan lingvistic o desconsiderare a normelor care îi asigură limbajului statutul de principal instrument al comunicării. Modalitățile efective prin care este pusă în lumină noncomunicarea în textul ionescian, precum și implicațiile sale comice pot fi studiate din perspectivă pragmatică, în maniera analizelor discursului (discourse analyses) și a teoriilor lingvistice ale umorului. Posibilitatea translației acestor analize ale vorbirii asupra literaturii a fost studiată exhaustiv de către specialistul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pentru a sărbători editorial "40 de ani de la Eliberare". O lectură mai puțin grăbită ar fi dezvăluit însă cât de puțin era exaltat aici patriotismul și cum, dimpotrivă, în ciuda obiectivității simulate prin procedeul caragialian al colajului de texte extraliterare, ironia pune în lumină tocmai contrastul rușinos între comportamentul iresponsabil al românilor (cazul cel mai elocvent este cel al personajului Mihail Buzdugan Comănești, decisiv în manevrele de întoarcere a armelor împotriva ocupantului nazist, dar care-și ratează misiunea pentru că "dormi buștean când o întreagă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În plus, aflat în această superioară și privilegiată poziție în paradigma comicului, umorul se întreține cordial și cu tragicul, în teritoriile căruia pășește adesea. Simbioza umorului cu formele noncomicului, cu melancolia, cu transcendentul, cu tragicul și cu poezia a fost pusă în lumină îndeosebi de romantismul german. K. W. F. Solger (Vier Gespräche über das Schöne und die Kunst, 1815) și Fr. Schlegel (Athenäum, 1798), justifică umorul ca Weltangschauung prin contemplarea infinitului derizoriu al lumii. Prin umor, josnicul poate face impresia de sublim
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]