7,662 matches
-
să le îndure sufletul omenesc“1. Șestov își dezvoltă pe larg ideea, dar aceasta se bazează numai pe presupuneri ce n-au nici o legătură cu vastul supertext dostoievskian. De pildă, nu credem că se susține în vreun fel afirmația că Însemnările sînt o dezicere publică, deși nu pe față, a lui Dostoievski de propriul trecut, mai ales că Șestov își permite să inventeze „nucleul“, niciodată rostit, de la care ar fi purces scriitorul la această dezicere: „«Nu pot, nu mă mai pot
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
rostit, de la care ar fi purces scriitorul la această dezicere: „«Nu pot, nu mă mai pot preface, nu mai pot trăi în minciuna acestei idei, iar alt adevăr nu mai am; fie ce-o fi» - iată ce ne spun aceste însemnări, oricît s-a lepădat Dostoievski de ele în nota de subsol. Niciodată, la nici un scriitor rus «cuvîntul» său nu a răsunat cu atîta lipsă de speranță, cu atîta disperare. Tocmai prin aceasta se explică și nemaiauzita cutezanță (contele Tolstoi ar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
noi, i-au imputat lui Dostoievski polemica ascunsă cu Cernîșevski și Nekrasov și faptul că n-a descoperit la aceștia „sensul revoluționar-democratic, mai ales în condițiile luptei cu țarismul și cu rămășițele, încă viguroase, ale regimului iobăgesc“3. Ruptura între Însemnările din subterană și antropologia dostoievskiană anterioară nu este chiar atît de spectaculoasă. Fie și numai toposul cămăruțelor întunecoase și sordide în care locuiesc foștii săi visători ne indică o oarecare legătură de rudenie. În Nopți albe, roman scris în 1848
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
anterioară nu este chiar atît de spectaculoasă. Fie și numai toposul cămăruțelor întunecoase și sordide în care locuiesc foștii săi visători ne indică o oarecare legătură de rudenie. În Nopți albe, roman scris în 1848, deci cu 16 ani înaintea Însemnărilor, subterana este descrisă în coordonatele ei principale: „În general, el (visătorul - n.n.) se aciuiază undeva, într-un ungher izolat, de parcă s-ar ascunde acolo și de lumina zilei, iar o dată instalat astfel, e tot așa de nedezlipit de bîrlogul său
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Ivan din romanul Frații Karamazov, în pofida Evangheliei, „pîinea cerească“ e un ideal prea înalt pentru gloatele care sînt gata să renunțe la orice pentru pîinea pămîntească. În orice caz, tocmai absența „pîinii cerești“ (în sensul cel mai larg) face din Însemnări o scriere atît de întunecată, de apăsătoare. Ion Ianoși consideră că acestea sînt o scriere neterminată: „Însemnările trebuiau să se încheie prin transcenderea din imperiul voinței individuale, absolut libere, în imperiul lui Dumnezeu“1. Afirmația sa se bazează însă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sînt gata să renunțe la orice pentru pîinea pămîntească. În orice caz, tocmai absența „pîinii cerești“ (în sensul cel mai larg) face din Însemnări o scriere atît de întunecată, de apăsătoare. Ion Ianoși consideră că acestea sînt o scriere neterminată: „Însemnările trebuiau să se încheie prin transcenderea din imperiul voinței individuale, absolut libere, în imperiul lui Dumnezeu“1. Afirmația sa se bazează însă pe o lectură lejeră, credem noi, a scrisorii pe care autorul i-o expediază fratelui său la 26
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și uneori, de ochii lumii, am blasfemat chiar, au interzis în schimb concluzia trasă din toate astea privind necesitatea credinței și a lui Christos“2. Fraza citată există într-adevăr în scrisoarea respectivă. Dar ea nu se referă la finalul Însemnărilor din subterană, din care, în momentul expedierii scrisorii, nu apăruse decît prima parte, la cea de-a doua Dostoievski scriind din greu, după cum mărturisește, în aceeași scrisoare, ceva mai jos. Nu știm în ce măsură a intervenit cenzura oficială; de fapt, în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din subterană, din care, în momentul expedierii scrisorii, nu apăruse decît prima parte, la cea de-a doua Dostoievski scriind din greu, după cum mărturisește, în aceeași scrisoare, ceva mai jos. Nu știm în ce măsură a intervenit cenzura oficială; de fapt, în Însemnări din subterană însuși Dostoievski este cenzorul impetuosului său erou, căruia îi întrerupe discursul delirant. Despre partea a doua, în legătură cu posibilele intervenții ale cenzurii, nu avem nici măcar informații colaterale. Oricum, un final în spirit creștin, cum crede Ion Ianoși, era imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mîntuirea. Un semnal în această privință îl găsim în refuzul comparației oamenilor cu niște clape de pian, comparație care se găsește în Convorbirile între d’Alembert și Diderot. Tot în opera lui Diderot se poate găsi un text, cu care Însemnările din subterană ar putea fi puse în legătură, și anume Nepotul lui Rameau. Dostoievski îl plasa fără ezitare pe Diderot în rîndul ateilor: „Amintiți-vă de ateii din trecut: pierzîndu-și credința în ceva, începeau să creadă cu patimă în altceva
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
eroului, avem de-a face cu acel „zid“, cu acel „doi-ori-doi-fac-patru“, împotriva cărora se revoltă din rărunchi, dacă s-ar putea spune așa. Cu toate că, am mai spus-o, nu există o prăpastie de netrecut între opera anterioară și cea posterioară Însemnărilor, acestea marchează descoperirea unei formule, cu toate frecvent invocatele „imperfecțiuni“ ale arhitectonicii scrierilor sale. Există cîteva mărturii ale căutărilor lui Dostoievski, ce contrazic flagrant așa-zisa sa neglijență, din care vom cita doar una. Iată ce scrie, la 1876, în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cuvintele se lasă inventate. Nu-i de-a mirării că mi-au intrat singure în cap și au luat formă literară“. Eroul încearcă mereu să scape de literatură, dar eșuează iremediabil pe țărmul ei. Viață nu prea există în aceste însemnări, mai ales în prima parte, cea „teoretică“. Să luăm, de pildă, atacul său brutal asupra romanticilor. De îndată ce cuvîntul este rostit, urmează negarea lui. Care romantici? Așa ceva nu există! Ei sînt caricaturi ai celor autentici, francezi sau germani. „Larg om la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Tonul bombastic al profesiunii de credință urma să dispară rapid. Avea să fie înlocuit de blocul de „hârtie de ciornă”, cumpărat a doua zi cu ultimii mei bani, și pe a cărui pagină am scris pur și simplu: Charlotte Lemonnier. Însemnări biografice. De altfel, chiar în dimineața aceea părăseam pentru todeauna cripta familiilor Belval și Castelot... M-am trezit în toiul nopții. Tocmai îmi trecuse prin minte, ca un trasor, un gând imposibil, smintit. A trebuit să-l rostesc cu voce
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
din romanul francez”... Spre seară am ajuns la pădurea din lande. Voi merge acum, mă gândeam eu, timp de două zile sau poate mai mult, presimțind, dincolo de colinele acoperite de pini, eterna așteptare a oceanului. Două zile, două nopți... Grație Însemnărilor, timpul dobândise pentru mine o densitate surprinzătoare. Trăind în trecutul Charlottei, mi se părea, totuși, că nu simțisem niciodată atât de intens prezentul! Peisajele de altădată dădeau un relief cu totul aparte colțului aceluia de cer printre smocurile de ace
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai târziu cu un zâmbet, că blestemul meu franco-rus era mereu prezent. Numai că, dacă în copilărie fusesem obligat să-mi ascund grefa franceză, acum „rusitatea” mea era cea care devenea condamnabilă. Seara, instalat pentru noapte, reciteam ultimele pagini din Însemnări. În fragmentul consemnat în ajun, scriam: „În izba mare din fața imobilului în care locuiește Charlotte a murit un băiat de doi ani. Îl văd pe tatăl copilului sprijinind de balustrada scărilor o ladă lunguiață, acoperită cu pânză roșie - un mic
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îndur și mizeria și umilința, adesea atroce, care însoțesc primii pași într-o lume unde cartea, organul cel mai vulnerabil al ființei noastre, devine marfă. O marfă vândută la licitație, expusă pe tarabe, soldată. Visul meu era un antidot. Iar Însemnările - un refugiu. În cele câteva luni de așteptare, topografia Parisului s-a modificat. Ca pe unele planuri în care arondismentele sunt colorate diferit, orașul se umplea, în ochii mei, de tonuri variate, care nuanțau prezența Charlottei. Existau străzi a căror
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
m-am întrebat dacă vara o să avem nevoie de el. Fereastra Charlottei rămânea deschisă. În prezent, printre suprafețele argintii ale acoperișurilor, se vedeau ici și colo primele pâlcuri de verdeață. În cursul dimineții, am mai adăugat un scurt fragment la Însemnările mele. Mi-am amintit că, într-o zi, la Saranza, Charlotte îmi vorbise despre viața ei la Paris după primul război mondial. Îmi spunea că perioada aceea de după război, care devenea, fără ca cineva să poată ghici, perioada-dintre-cele-două-războaie, avea în atmosfera
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai înregistrasem curgerea zilelor. Mai, iunie, iulie. Exista doar apartamentul acela, pe care îl umplusem cu obiecte vechi și cu senzații de odinioară, muzeul acela dezafectat, al cărui conservator inutil eram. Și absența celei pe care o așteptam. Cât despre Însemnări, nu le mai adăugasem nici una din ziua refuzului. Știam că însăși natura acelui manuscris depindea de revederea noastră, pe care, totuși, o speram posibilă. Și, adesea, în timpul acelor luni, am visat unul și același vis, care mă trezea în plină
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu mai părea nelocuită. Am ezitat o clipă, apoi am înșfăcat un volum vechi, pus pe pervazul ferestrei, și am ieșit. Străzile erau pustii, aburite de somn. Perspectivele lor păreau să se contureze pe măsură ce înaintam spre ele. Mă gândeam la Însemnările pe care le duceam în rucsac. În seara aceea sau a doua zi, îmi spuneam eu, voi adăuga noul fragment, care îmi venise în minte noaptea. Eram la Saranza, în ultima mea vară la bunica... În ziua aceea, în loc să o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
18 Arhiva din Ungaria a ordinului Piarist, moștenire a lui Papp Antal, Manuscrisele altora 1, cuvântarea contelui Teleki Pál, 26 august 1940. 19 Directive cu privire la.... ed. cit., pp. 17-19. 20 Biblioteca Națională Szèchenyi (OSZKK) Fond 625/278 Cutia 1. Colecția Însemnări despre sursele militare ale relațiilor dintre naționalitățile din Transilvania de nord. 21 Directive cu privire la..., ed. cit., pp. 17-27. 22 Farkas László, De la Hóman la Ortutay. Ani istorici într-un minister ungar, 1934-1949, Biblioteca Națională de Pedagogie și Muzeistică, Budapesta, 2002
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
Suceava, 1971; Interpretări și repere, Iași, 1982. Culegeri: Folclor din Suceava, București, 1959. Ediții, antologii: Apa trece, pietrele rămân, pref. edit., București, 1966; Proverbe românești, pref. edit., București, 1967; G. Călinescu, Scrieri despre artă, I-II, pref. edit., București, 1968, Însemnări de călătorie, pref. edit., București, 1973; Cântece de dragoste și dor, pref. edit., București, 1972; Pagini din istoria gândirii teatrale românești, pref. edit., București, 1972 (în colaborare cu Ileana Berlogea); Vladimir Streinu, Studii de literatură universală, pref. edit., București, 1973
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288284_a_289613]
-
247-251, II, 86-89, IV, 49-52; Balotă, Euphorion, 259-330; Mincu, Critice, I, 87-89, II, 15-22; Philippide, Considerații, I, 106-112; Pavel Bellu, Blaga în marea trecere, București, 1970; Mariana Șora, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, București, 1970; Negoițescu, Însemnări, 67-82; Paleologu, Spiritul, 73-94; Balotă, Labirint, 315-317; Drăgan, Aproximații, 171-176; Zaciu, Glose, 77-95; Negoițescu, Lampa, 11-14; Crohmălniceanu, Lit. rom. expr., 64-92; Marin Bucur, Lucian Blaga. Dor și eternitate, București, 1971; Nicoletta Corteanu-Loffredo, Profili di estetica europea, Roma, 1971, 13-91; Ulici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
Mă uit mai jos: "Corbeille de fruits..."212 Aceeași undă de înțelegere, de umor ironic manifestat ca o subtilă complicitate cu ridicolul, răzbate și din aparenta luare în râs a poetului din schița Admiratorii. Contrastul dintre prozaismul gândurilor și a însemnărilor recunoscutului poet și entuziasmul trecătorilor convinși că îl surprind în actul distrat al creației, scoate în evidență greutățile și frământările inerente ale artistului ca om și nu se prelungește în satiră la adresa imposturii așa cum se întâmplă în ireverențioasa biografie a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vise în vise, din Toxicologia sau dincolo de bine și dincoace de rău etc. sunt tot atâtea modalități de fracționare a continuumului narativ tradițional. Revigorând proza scurtă, Costache Olăreanu excelează ca autor de schițe și portrete, dar și de simple bruioane, însemnări, tablete, vădind aceeași vocație de miniaturist pînă și în romanele sale Confesiuni paralele, Avionul de hârtie, Dragoste cu vorbe și copaci digresive și divizate în episoade rotunjite ca mărgelele unui colier, independente și prinse totodată de un fir narativ. În
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Îl poartă lipit În șuvițe; multe femei sunt În Întregime tunse. Copii, purtați În desagi, au trăsături plăcute. În afara unor măciuci, mânuite de bărbații tineri cu o Îndemnare Îndoielnică, par să nu aibă alte arme”284. Jurnalul lui Cook și Însemnările lui Joseph Banks au „contribuit la sporirea rezultatelor științifice ale primei călătorii Întreprinse de Cook În jurul lumii”285. Au urmat George Bass și Matthew Flinders (1798) care au demonstrat că acest teritoriu este o insulă, nu o parte a continentului
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
primul număr Ionel Teodoreanu creionează un portret sentimental al lui Mihail Sadoveanu, în care este rememorată cunoștința cu marele prozator, dar și cu G. Ibrăileanu și cu G. Topîrceanu, petrecută la îndemnul și în casa lui Demostene Botez, unde revista „Însemnări literare” își stabilise efemer redacția; numărul 3 inserează un fragment din Prăvale-Baba, romanul lui Ionel Teodoreanu. Mircea Eliade dă comentariul intitulat Teama de necunoscut, Ion Frunzetti figurează cu textul polemic Pictura românească, replică la un articol al Olgăi Greceanu despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290494_a_291823]