7,694 matches
-
o trăsătură remarcabilă la oameni. În Japonia, unde chiar se votează În legătură cu așa ceva, „dorința” (doryoku) este considerat unul dintre cele mai importante cuvinte ale culturii lor. Sadaharu Oh, fenomenul japonez al baseballului care a depășit recordul la homerun al lui Babe Ruth, crede că efortul este atât de important, Încât, atunci când este rugat să dea un autograf, el scrie „doryoku” Ă cuvântul japonez care desemnează efortul. „Numele meu nu are nici o Însemnătate”, remarcă el. „Tot ceea ce contează este efortul.” Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
tema erotică), Însă În sfera imaginației lui intră, acum, alt peisaj și, normal, alte subiecte. Desconsiderînd poemele dintîi, critica tradițională a lăudat blestemele și ritmurile iuți ale baladelor. Acestea sînt, Într-adevăr, extraordinare. Cine nu-și amintește de Mihnea și baba și de efectele auditive de acolo? Blestemul, ca formă lirică (retorică), apare Încă din Florile Bosforului, Blestemul dervișului, anticipează teribilele imprecații din Basme, anticipează și o imaginație poetică mai pronunțat materială: „flămînzi, să roadeți iarba ce naște pe morminte!;... să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zice, pe un evident gust al vălmășagului, pe o sensibilitate la frenezia dezordinii. În Florile Bosforului universul este Închis, lucrurile parazitează. În Basme fantezia fabrică un univers „turburos”, demonic, stăpînit de forțe misterioase. Să cităm pe drept celebrul blestem al babei din balada Mihnea și baba: „Oriunde vei merge să calci, o, tirane, Să calci p-un cadaver și-n visu-ți să-l vezi, Să strîngi tu În mînă-ți tot mîini diafane, Și orice ți-o spune tu toate să crezi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al vălmășagului, pe o sensibilitate la frenezia dezordinii. În Florile Bosforului universul este Închis, lucrurile parazitează. În Basme fantezia fabrică un univers „turburos”, demonic, stăpînit de forțe misterioase. Să cităm pe drept celebrul blestem al babei din balada Mihnea și baba: „Oriunde vei merge să calci, o, tirane, Să calci p-un cadaver și-n visu-ți să-l vezi, Să strîngi tu În mînă-ți tot mîini diafane, Și orice ți-o spune tu toate să crezi. Să-ți arză plămînii d-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge; Pare că-l sfîșie guri Însetabile. Hainele-i suge; Baba p-o cavală iute cu fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă, pletele-i fîlfîie Pe osăminte; Barba Îi tremură, dinții se cleatină. Muge ca taur; Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur.” Cavalcada se repetă În Peștera Muștelor aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În număr mare, elementele fantastice. Macabrul romantic află, aici, un teren liber. Nagodele cu lungi și strîmbe rituri, șase legioane de diavoli trec cu „turbilioane de flăcări infernale”, călare pe cavale cu perii vîlvoiați. Mii de spaime sar, la semnul babei, și defăimează pe tiranul Mihnea. Naiba Însuși, cu cap de taur, gheară de strigoi și coadă de balaur, geme cu turbare și participă la acțiunea de pedepsire a tiranului. În alte poeme, morții țin discursuri, corbii croncănesc, albele iele joacă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un palat unde se află, cum știm deja, o fată „rumenă și albuliță”. Peștera de aici este un spațiu ocrotitor, dar și spațiul unde se ascunde moartea. În fine, În palatul pacinaților, situat tot Într-o peșteră alpină, stă teribila babă și ceata ei infernală... Stînca (peștera) este cel de al doilea capăt al peisajului bolintinean. Marea marca hotarul lui sudic, capătul de jos, stînca e capătul de sus, frontiera nordică. Romantismul românesc primește, astfel, prin Bolintineanu două forme noi de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru a coborî În inima fantasticului negru. Alecsandri nu-i ocolește nici el, deși nu manifestă un interes special pentru tenebrosul, miticul din natură. În Doina, unde se inspiră mai direct din mitologia populară, apar cîteva scene de vrăjitorie neagră. Baba Cloanța duce În spate pe Satan și codrii clocotesc de un lung hohot. Satan urlă furios, și la urletul lui: „Mii de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de un lung hohot. Satan urlă furios, și la urletul lui: „Mii de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul, demoniacul se termină În grotesc: Satan și jertfa lui, baba, se aruncă În „băltoiul mucezit”... Strigoiul din alt poem este un flăcău care, neascultînd de glasul blîndei copilițe, a plecat „pe la ceasul doisprezece” și a căzut În prăpastie dimpreună cu calul său alb. Este concentrată și deconspirată, aici, o legendă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-o uitau!...” Alecsandri amintește, aici, de un străin, un ursit, În alte poeme e vorba de mitul sburătorului și de dorul nemărginit... SÎnt miturile, conceptele, imaginile cu care el operează voind să prindă Într-o definiție acceptabilă o stare incomunicabilă. Baba Cloanța recomandă Zamfirei să fugă de străinul mîndru cu glasul dulce, dar fata nu ține seama de avertisment și iese În calea străinului (Crainou). Străinul e Sburătorul, cel care fură mințile fetelor și dispare. Sentimentul de lîncezeală și așteptare, de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a doua oară În același fel și promite celei de-a treia neveste că va repeta gestul dacă Înșelăciunea se va produce iarăși (Bărbatul Însurat de trei ori). Un orășean cam bufon, ajungînd Într-un sat, trage În casa unei babe și-i spune că: „S-a dat poruncă domnească Ca să se căsătorească Fetele luînd uncheaș Și babele flăcăiaș”... Fata babei zice „dec!”, Însă baba, spirit legalist, apără ordinul domnesc: „— Ba nici un dec, fata mea, Zise baba către ea. Că domnia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dacă Înșelăciunea se va produce iarăși (Bărbatul Însurat de trei ori). Un orășean cam bufon, ajungînd Într-un sat, trage În casa unei babe și-i spune că: „S-a dat poruncă domnească Ca să se căsătorească Fetele luînd uncheaș Și babele flăcăiaș”... Fata babei zice „dec!”, Însă baba, spirit legalist, apără ordinul domnesc: „— Ba nici un dec, fata mea, Zise baba către ea. Că domnia ce vrea face, Nu te Întreabă de-ți place...”. Acest derizoriu partimen are o ironie foarte fină
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
va produce iarăși (Bărbatul Însurat de trei ori). Un orășean cam bufon, ajungînd Într-un sat, trage În casa unei babe și-i spune că: „S-a dat poruncă domnească Ca să se căsătorească Fetele luînd uncheaș Și babele flăcăiaș”... Fata babei zice „dec!”, Însă baba, spirit legalist, apără ordinul domnesc: „— Ba nici un dec, fata mea, Zise baba către ea. Că domnia ce vrea face, Nu te Întreabă de-ți place...”. Acest derizoriu partimen are o ironie foarte fină. Pann vădește sensibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însurat de trei ori). Un orășean cam bufon, ajungînd Într-un sat, trage În casa unei babe și-i spune că: „S-a dat poruncă domnească Ca să se căsătorească Fetele luînd uncheaș Și babele flăcăiaș”... Fata babei zice „dec!”, Însă baba, spirit legalist, apără ordinul domnesc: „— Ba nici un dec, fata mea, Zise baba către ea. Că domnia ce vrea face, Nu te Întreabă de-ți place...”. Acest derizoriu partimen are o ironie foarte fină. Pann vădește sensibilitate la grotescul psihologiilor senile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trage În casa unei babe și-i spune că: „S-a dat poruncă domnească Ca să se căsătorească Fetele luînd uncheaș Și babele flăcăiaș”... Fata babei zice „dec!”, Însă baba, spirit legalist, apără ordinul domnesc: „— Ba nici un dec, fata mea, Zise baba către ea. Că domnia ce vrea face, Nu te Întreabă de-ți place...”. Acest derizoriu partimen are o ironie foarte fină. Pann vădește sensibilitate la grotescul psihologiilor senile. În Povestea vorbei pune cap la cap ziceri, proverbe despre dragoste și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
De-o locomotivă care Se numeste alfabet. Jocul numerelor 1,2,3, îl știți pe moș Andrei? 1,2,3,4, s-a-necat cu lapte acru 1,2...5, și-a turnat și în opinci 1,2,...6, vine babă și-l descoase 1,2,...7, ba se supără și-l bate 1,2,...8, moș Andrei se suie-n pod 1,2,...9, și găsește multe ouă 1,2,...10 babei supărarea-i trece! Abecedarul de Victor Tulbure Cartea
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
turnat și în opinci 1,2,...6, vine babă și-l descoase 1,2,...7, ba se supără și-l bate 1,2,...8, moș Andrei se suie-n pod 1,2,...9, și găsește multe ouă 1,2,...10 babei supărarea-i trece! Abecedarul de Victor Tulbure Cartea mea să fie darul ce ți-l fac de dimineață ca să ai abecedarul primilor tăi pași în viață. Și am pus pe mică filă pe oricare dintre pagini, între alună și zambila
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
absolvit Institutul Politehnic din Chișinău (1970) și cursurile literare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1983). A funcționat ca economist, iar din 1987 ca director al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Debutează editorial cu placheta Pânzele babei (1978), consacrată lumii adolescenților. Culegerile de povestiri Havuzul (1982), Meri sălbatici (1987), Avem de trăit și mâine (1992) sunt consemnări realiste bazate pe sondaje psihologice, în care R. conturează diferite tipuri umane - dezrădăcinați, filistini, dar și firi vizionare -, tinzând spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289412_a_290741]
-
puternic patos autobiografic, romanul Șobolaniada (1998) tratează schimbări morale în perioada de „democratizare” din ultimii ani, care își dezvăluie adesea și reversul dramatic ori tragic. R. scrie și literatură pentru copii: Unde crește ploaia? (1990), Fără antract (1996). SCRIERI: Pânzele babei, Chișinău, 1978; Havuzul, Chișinău, 1982; Lia, Chișinău, 1983; Meri sălbatici, Chișinău, 1987; Totul se repetă, Chișinău, 1988; Unde crește ploaia?, Chișinău, 1990; Avem de trăit și mâine, Chișinău, 1992; Fără antract, Chișinău, 1996; Ploaia de aur, Chișinău, 1997; Șobolaniada, Chișinău
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289412_a_290741]
-
pe aproximativ patru decenii, din care o parte importantă (uneori și sub semnătura Petre Uglișiu-De la Pecica sau numai De la Pecica) a rămas în paginile revistelor și ziarelor din Sibiu, Timișoara, Lugoj, Arad, Bârlad ori Budapesta, la care a colaborat: „Baba satului”, „Gazeta învățătorului”, „Cucu”, „Drapelul”, „Foaia poporului român”, „Sfatul”, „Tribuna”, „Ion Creangă”, „Poporul român”, „Românul”, „Țara noastră”, „Zărandul”, „Plugarul român”, „Zorile” ș.a. Reprezentative în activitatea lui U.-D. nu sunt volumele Din literatura poporană (I-III, 1909-1910), ce la tipărire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290324_a_291653]
-
al căror rol principal este măsurarea timpului: divinități populare masculine (Crăciun, Sânvăsâi, Sântoader, Sângeorz, Sântilie, Sâmedru, Moș Andrei, Moș Nicolae), divinități feminine (Dochia, Sânzienele, Drăgaicele, Lăzărițele, Ielele, Fata Pădurii), zeițe-mame (Maica Precista, Mama Pădurii), zeițe bătrâne (Sfânta Vineri, Sfânta Varvara, Baba Dochia). Dacă unele întruchipări mitice au luat numele unor sfinți creștini, altele nu au nici o relație cu creștinismul (Călușul, Caloianul, Paparuda, Ropotinul Țestelor, Dragobete, Drăgaica, Sânziana, Joimărița, Martinii, Berbecarii, Circovii, Ziua Lupului), fiind sau moștenite din substratul autohton, sau asimilate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287267_a_288596]
-
se oprește la declamații vide despre suferința trecută a țărănimii noastre ci ilustrează această suferință prin cei care au suportat-o. Și cititorul nu-l va uita nici «pe Moș Pincu, ce-l Însemnase racu», nici pe Leana, care cu ajutorul babei vrăjitoare din sat «a scăpat și de jât și de viață», nici pe Ion Vlad al lui Badea Todirișcă, nici pe «Maria, mezina lui Ion Haramă - ce și-a scuturat plămânii În năframă», și ceilalți oropsiți de mizerie și boli
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Poeme, 1945), Victor Torynopol (Cartea cu sânge, pâine și cocs, 1945), Ștefan Popescu (Se ridică ceața, 1945, Tuturor, 1948), Cicerone Theodorescu (Cântece de galeră, 1945), Ion Th. Ilea (Simfonia furtunilor, 1946), Sașa Pană (Poeme fără de imaginație, 1947), Veronica Porumbacu (Cântecele Babei Dochia, 1947) ș.a. Începând cu anul 1948, În poezie și proză, patosul social va fi călăuzit apre cel partinic și socialist: Victor Tulbure (Vioara roșie), Marcel Breslașu (Poeme pentru un ziar de perete), Mihail Sadoveanu (Păuna mică) ș.a. Paradigmei proletcultiste
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
care să o fac de la început, s-o știu pe jumătate gata cînd ajunge la jumătatea ei și gata cînd e gata - nu o treabă de cîrpaci, care se termină la mijloc și care abia începe cînd o termini. Doar babelor le place să te pună la astfel de treburi. Doamne, ce le mai plac babelor cirpacii! Cunosc o femeie de șaizeci și cinci de ani, care-a fugit în lume c-un cîrpaci tînăr și chel. Iată de ce n-am lucrat niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
jumătatea ei și gata cînd e gata - nu o treabă de cîrpaci, care se termină la mijloc și care abia începe cînd o termini. Doar babelor le place să te pună la astfel de treburi. Doamne, ce le mai plac babelor cirpacii! Cunosc o femeie de șaizeci și cinci de ani, care-a fugit în lume c-un cîrpaci tînăr și chel. Iată de ce n-am lucrat niciodată pentru vădanele bătrîne în atelierul meu din Vineyard - ce mă făceam dacă vreuneia îi trecea
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]