KorAP: Find »[drukola/base=blând & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...299 300 301 ...417 >

10,418 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

știut să-l prețuiască, își amintea îndrumările lui severe și-i era teamă necontenit să nu se dărâme ceva, undeva, și nu-și dădea seama ce și unde... Doamna Bologa, îngrijorată de jalea lui, îi zise, a treia zi, foarte blând și duios: ― Lasă, dragul mamei... Ce să facem? Așa a vrut Dumnezeu... ― De ce? întrebă deodată Apostol, privind-o cu niște ochi goi. Mama îi răspunse ceva, dar el nu mai înțelese vorbele ei, căci în clipa când a rostit întrebarea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ca și cum i-ar fi fost frică să nu-i fi citit gândurile. ― Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar, răspunse Apostol blând. Își potrivi casca în cap, își ridică gulerul ulancei și ieși în ogradă, urmat de ordonanță. În poartă se întoarse și-i zise cu același glas moale: ― Ia seama, Petre, că mâine în zori plecăm înapoi, pe front! Să aduni

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de aur, Bologa!... Da, da, o inimă... De aceea mi-ești drag ca un frate! Locotenentul avu o tresărire nervoasă. Nu înțelegea ce vrea Klapka și un moment i se păru că-l ispitește. În ureche însă îi răsunau cuvintele blânde, tulburătoare, care totuși îl spăimântau, ca și când l-ar fi târât spre o primejdie. ― Te-am văzut aseară cum te-ai chinuit, urmă căpitanul. Toată seara și toată noaptea. Și te-am înțeles. Poate că numai eu te-am înțeles, fiindcă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
falnic și mișcat, întîi copilașii pe rând, cu numele și obiceiurile fiecăruia, apoi pe nevastă-sa. ― Să știi însă că fotografiile sunt mizerabile, adăugă el cu însuflețire. Mai ales nevastă-mea... e de o mie de ori mai bine, delicată, blândă, frumoasă. Cine o cunoaște trebuie s-o adore... Sărută fotografiile, le puse bine și murmură înduioșat, cu ochii scăldați în lacrimi: ― Din pricina lor și de dragul lor sunt cum sunt, Bologa!... Altfel, Dumnezeu știe, poate că și eu... Așa însă nu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ți pasă ție?... Numai acasă îți umblă gândurile, afurisitule, acasă! Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mânie. Era om de peste treizeci de ani, înalt, spătos, cu mâinile ca niște lopeți, cu obrajii osoși și cu ochii nespus de blânzi, în care pâlpâia evlavie și resemnare. Apostol îl avea ordonanță de vreo șapte luni și Petre îl slujea cu o credință de câine, fericit că l-a scos din foc. De altfel îl recomandase, într-o scrisoare, chiar doamna Bologa

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
singure, fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul sufletului însă simțea clar cum pâlpâie dragostea de lumină, blândă, mângâietoare... Apoi iar auzi, de astă dată chiar la spatele lui, glasul locotenentului de infanterie: ― În sfârșit, bine c-a dat Dumnezeu de ați isprăvit cu reflectorul, că era mai mare rușinea!... Te pomenești că iei și o medalie de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
peste sat și când un obuz a explodat chiar în grădinița din față, smulgând din rădăcini perechea pomului în care și acuma se ceartă un card de vrăbii gălăgioase... Cerul se răzbunase puțin și umplea văzduhul cu un albastru mai blând ca totdeauna. Soarele surâdea în asfințit, galben, slab, ca fața unui moșneag vesel, iar lumuna aceasta săruta pământul ca o rouă binefăcătoare, răspândind bucurie și deșteptând nădejdi pretutindeni... Apostol stătu un răstimp cu ochii spre soare, sorbind cu nesațiu lumina

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
glasul și își chinuia mintea să înjghebe o întrebare potrivită prin care s-o facă să mai vorbească. Toate sforțările lui fură zadarnice. Trecură vreo trei minute în tăcere, uitîndu-se disperat în ochii ei, care umpleau casa cu o lumină blândă și ispititoare. Apoi deodată îi veni în gând s-o întrebe de câți ani e, firește cu ton glumeț, ca nu cumva ea să-și închipuie cine știe ce. Îi era teamă că-i va tremura vocea și Ilona va înțelege greșit

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Ilo-na, care stătea la picioarele patului și care, văzîndu-i mișcarea, strigă cu o izbucnire de bucurie: ― Domnule doctor, uite, uite că s-a deșteptat! Doctorul Meyer se plecă asupra bolnavului, îl bătu prietenește pe obraz și întrebă cu o imputare blîndă: ― Ei, ce-i, amice? Ce-ai pățit? Așa te vindeci d-ta? Asta ți-e voinicia?... Când ți-am spus să te cauți și să... ― Câte ceasuri sunt, doctore? șopti Bologa cu o presimțire tristă. ― E dimineață, prietene... Ce-ți

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
tinerească, visătoare, îi alungă gândurile care-i chinuiseră toropeala bolnavă. În glasul ei straniu i se părea că vibrează o vrajă nouă, ca și cum de ieri până azi s-ar fi schimbat și s-ar fi împlinit cu niște mlădieri mai blânde, poate de credință ori poate de pasiune. Văzînd-o cum stătea, zăpăcită de privirea lui stăruitoare, cu bucuria încremenită pe față, Bologa simți un surâs cald în inimă și vru s-o îndemne să vorbească. Și Ilona, parcă i-ar fi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
întreagă, să plângă de bucurie și să împartă lacrimile cu toți oamenii. Se sculă în picioare și întinse brațele, și deodată lacrimi îmbelșugate i se vărsară pe obrajii uscați, în vreme ce ochii și buzele lui surâdeau de bucurie. Inima îi tremura blând, împovărată de iubire și setoasă de a iubi. Și pe fiece clipă simțea tot mai deslușit rădăcinile flăcării albe în sufletul său, pătrunzîndu-i toate fibrele, topindu-se cu izvorul vieții și stăpînindu-i ființa pentru toată viața și în vecii vecilor

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu lapte cum n-ai mâncat nici pe la Pesta!... Scuză-mă numai o secundă, Apostole... o secundă! Apostol șezu, în vreme ce Constantin Boteanu se repezi în casă, să vestească pe preoteasă că a primit un oaspe. Cerdacul se răsfăța în căldura blândă a dimineții. Pe masă, căteva muște se alungau împrejurul unei pete de cafea neagră. ― Deunăzi m-am supărat pe tine, părinte, zise Apostol către preotul care se întorcea mulțumit. Eram atât de amărât, poate mai amărât ca azi, și n-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mai văzut așa căprioară drăgălașă? ― Vai, Constantine, nu ți-e rușine? zise preoteasa roșind până-n vârful nasului și făcând semn servitoarei să plece. Preotesa era durdulie, plină de sănătate, cu obrajii bucălați și cu niște ochi verzi spălăciți și foarte blânzi. Apostol îi sărută mâna, murmurând câteva cuvinte. ― Acuma o să ne ierți, domnule, adăugă preoteasa, mereu roșie de rușine, aranjând masa. Ca la țară și ca în război... Altădată aveam și noi mai bine, dar cât a fost popa internat, cătanele

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
față și cu trei trepte de scânduri, lipit de casa din dreapta. ― Crezi că aș încăpea eu în coliba aceea? zise Apostol, cercetând din ochi chioșcul cu luare-aminte. ― Cum nu!... La nevoie omul încape și în gură de șarpe, urmă primarul blând. Am făcut-o, acu-s vreo șapte ani, în glumă, fiindcă mă tot ruga nepoata-mea, care nu-i aici acuma și a crescut fată mare, să aibă și ea o casă de păpuși. Ei, azi așa, mâine așa, fetița

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se stinseră toate îngrijorările și sufletul i se pătrunse de încredere mare. ― Dezertare? șopti privind cu ochii strălucitori crucea albă dinaintea președintelui. Apoi plecă fruntea și, în tăcerea amară ce se împînzi, întrebarea lui pluti câteva momente, ca o mustrare blândă. Și iarăși răsună glasul colonelului, tremurat, parcă o mână nevăzută i-ar fi strâns beregata: ― Răspunde la întrebarea mea, locotenent Bologa... Și, după o tăcere mai grea și amenințătoare, glasul urmă, tot șovăitor: ― Vina e covârșitoare, desigur, dar Curtea va

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
preotul Bote-anu. Dar, în vreme ce-și depănă nădejdile strălucitoare, ușa se deschise iar, și în prag se arătă preotul Constantin Boteanu, înalt, slăbuț, cu patrafirul pe piept, cu o carte subsuoară, cu crucea în mână. O clipă se uită blând, nedumerit, apoi intră, închise ușa și merse drept la Apostol, murmurând cu glas cântat, pătrunzător: ― În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor... Apostol crezu o secundă că speranțele lui, printr-o

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912

cer de-azur; În castel isbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri - 15Al seraphilor monarc. Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blând, Iar în ochiu-i, rătăcind, Vezi lumina matinală - 20Stele-albastre strălucind. {EminescuOpIV 23} Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel, Când al mărei vis rebel Sfarmă lumile-i de valuri 25De pământul eternel? Cine-i palida minune, Ce privește parcă

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
fier Al meu cavaler S-avîntă cătând pe fereastă Și-adastă: Ca gânduri palide din ore dalbe Sboară danțîndele ființe albe, Par aromatele suflete line Duse de zephyrii de prin grădine, În coruri nymphele cântă la hore Și gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gîndure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 28} În mii de

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
fier Al meu cavaler S-avîntă cătând pe fereastă Și-adastă: Ca gânduri palide din ore dalbe Sboară danțîndele ființe albe, Par aromatele suflete line Duse de zephyrii de prin grădine, În coruri nymphele cântă la hore Și gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gîndure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 29} Pe râul dorului

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
Idee, Pierdută-ntr-o palidă fee Din planul Genesei, ce-aleargă Ne-ntreagă! Să-nvii vii Și stânca de care râd timpii Și tot ce mai e-n nesimțire În fire? Vin-dară Căci ochiu-ți e viață și pară Și sufletu-ți blândă magie Ce-nvie. Să cânte Ce secoli tăcu înainte Și-a munților creștete-nalte Să salte. {EminescuOpIV 32} Și din amestecul de vise dalbe, Dintre dănțîndele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
cer o scară Ridicîndu-se de jos. Într-a cerului mărire Scara de-aur se pierdea, Iar pe-un tron de nemurire, Tron de-argint și strălucire, Maica Domnului zâmbea; Iar pe schițele de scară Îngeri stau treptat... treptat, Cu chip blând și luminat Și pe lire sunătoare Cântau dulce și curat. {EminescuOpIV 53} La picioarele Mariei Genunchiat pe-un nor de-argint, Alb ca lebeda pustiei, Blând ca glasul poeziei, Sta un înger cugetând; Și-a luat arpa-i de aur

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
mea în lanț s-o legi - Dar vorba aceea serie-ori de glumă Cu care pasiunea-mi s-o diregi Vei spune tu? - O taci - o taci, n-o spune - Ai spus-o? -S mânios, tu-nțelepciune! În van vorba ta blând povățuește - La seriositatea ta surâd; Spre sărutare gura-ți se-ncrețește, Spre sărutare ochii tăi se-nchid; Șireată ești! sub geana ce umbrește Ochi-ți sclipesc și-mi pare că ei râd; Cu brațul ți-i acoperi?... Supărată? Ce te

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
Să aud glasu-ntunecat de-amor Și la ureche dulce să-i repet Cântul, ce-n gândul meu se mișcă-ncet. O, îmi șoptește numa-n dulci cuvinte Neînțelese, pline de-nțeles, O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte, Tu, înger blând cu ochii plini d-eres, Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte C-un înger ești ce fu din cer trimes, Ca să mângâi junia mea bogată Cu-a ta zâmbire dulce și curată. S-apropia, în aer suspendată, Și brațul ei

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
vechi în mintea mea Codrul din munți, râul din vale-mi tace De ce nu pot în praf a mă preface! {EminescuOpIV 80} DOI AȘTRI Am văzut doi aștri, Strălucind albaștri Sub o frunte-n vis; M-a-nnecat seninul Când privii divinul, Blândul lor surâs. Și mi-am zis în mine: Înger cu lumine De-un adânc noroc... Din a vieții tale Înflorită cale Cum nu stai în loc? {EminescuOpIV 81} CÎND CRIVĂȚUL CU IARNA Când crivățul cu iarna din Nord vine în spate

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
o descoasă, O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit. {EminescuOpIV 82} Astfel gîndirea-nșiră o mie de mărgele - Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit; Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit. Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele L-aud sunând ca greer bătrân și răgușit; În urmă tace chiar și a mamei rugăciune - La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune. Ajung la ea și noaptea umbririle

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]