KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...299 300 301 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

pază nu fac ce-a făcut el, După ce mănânc o să fac un tur să întreb, Profită ca să-i duci urciorul vecinei Isaura, rosti Marta fără să încerce să-și ascundă zâmbetul, M-am gândit și eu la asta, așa spunea bunicul, să faci mai devreme ce se poate lăsa pe mai târziu, răspunse Cipriano Algor privind în altă direcție. Găsit terminase de băut, și, pentru că nici unul dintre ei nu părea că vrea să-i dea atenție, se hotărî să se întindă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
să storc niște idei, dar nu așa de bune ca ale tale, Lasă-te de modestii prefăcute, nu ți se potrivesc, Mă gândeam să ne uităm prin cărțile ilustrate pe care le avem, de exemplu, enciclopedia aceea veche, cumpărată de bunicul tău, dacă găsim modele pentru păpuși, vom rezolva în același timp și problema desenelor pe care trebuie să le prezint, șeful departamentului nu-și va da seama că am copiat, și, chiar dacă-și dă seama, nu va da importanță, Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
din când în când, repetând aceleași cuvinte, schimbându-și numai culoarea, uneori arată imagini de familii fericite, soțul de treizeci și cinci de ani, soția de treizeci și patru, un fiu de unsprezece, o fiică de nouă, și de asemenea, dar nu întotdeauna, un bunic și o bunică cu părul alb, câteva riduri și vârstă nedefinită, toți punându-și să zâmbească respectivele danturi, perfecte, albe, sclipitoare. Lui Cipriano Algor i se păru de rău augur invitația, parcă își auzea ginerele anunțând pentru a suta oară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
ginerele anunțând pentru a suta oară că vor merge să trăiască în Centru de îndată ce va fi promovat gardian rezident. Parcă văd c-o să ajungem tustrei pe un afiș ca ăla, își spuse, au un cuplu tânăr, Marta și soțul ei, bunicul voi fi eu dacă vor reuși să mă convingă, bunică n-avem, a murit acum trei ani, și nepoții lipsesc deocamdată, dar, în locul lor, îl vom putea pune în fotografie pe Găsit, un câine a dat întotdeauna bine în anunțurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
care pe dată ar vrea să afle de ce. Cipriano Algor a mai spus, nu o dată, ci de multe ori că nu va accepta niciodată să vină să locuiască în Centru, nu va renunța la olăria care a aparținut tatălui și bunicului său, și până și singura lui fiică, Marta, care, sărmana, n-are altă alegere decât să-și însoțească bărbatul când va fi promovat gardian rezistent, a înțeles acum două trei zile, cu o lăudabilă sinceritate, că hotărârea finală doar tatăl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
și invizibile, precum un stol de păsări care a obosit să zboare și coboară din nori, se așezară unul câte unul la locurile lor, umplând absențele și reordonând sensurile. Cipriano Algor se așeză pe banca veche de piatră pe care bunicul o pusese lângă cuptor, își sprijini coatele pe genunchi, bărbia în palmele împreunate și desfăcute, nu privea casa nici olăria, nici câmpurile care se întindeau dincolo de șosea, nici acoperișurile satului la dreapta lui, se uita la pământul semănat cu minuscule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
vorbele tale, nu ale mele, Cu alte cuvinte, bătrânul văduv care face pe cocoșul, aruncând ocheade tandre unei văduve ca și el, dar din cele tinere, și uite că vine fata moșului să-i dea de veste că va fi bunic, ca și cum i-ar zice lasă-te de jocuri, vremea ta a trecut, mulțumește-te să-ți plimbi nepoțelul și să mulțumești cerului că ai trăit atât, Oh, tată, E foarte greu să mă convingi că nu e asta explicația pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
nu ne vor face totuși să uităm, spuneam, că și numitul Cipriano Algor are o vină în toate astea, ingenuă, inocentă, dar, cum s-a întâmplat de atâtea ori, rădăcina malignă a tuturor relelor, credința că gusturile și nevoile contemporanilor bunicului fondator, în materie de produse ceramice, se vor menține inalterabile per omnia saecula saeculorum, cel puțin pe timpul vieții lui, ceea ce, dacă suntem atenți, e tot una. Am văzut că lutul e frământat aici în modul cel mai artizanal posibil, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
de nu m-am gândit la asta, Nu te învinui, nu suntem obișnuiți să lucrăm cu barbotină, Așa e, dar sunt cunoștințe olărești de grădiniță, abecedarul meseriei. Se uitară unul la altul deconcertați, nu mai erau tată și fiică, viitor bunic și viitoare mamă, ci numai doi olari puși în încurcătură de nemăsurata sarcină de a scoate caolinul din lutul frământat și de a-i diminua apoi grăsimea prin introducerea de lut slab, cu coacere la roșu. Cu atât mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
am descoperit-o când aveam zece ani, e într-adevăr groapa ideală, de fiecare dată când intram în ea mi se părea că trec o poartă spre altă lume, Și eu m-am jucat acolo la vârsta aia, Și probabil bunicul meu, Și străbunicul meu, Totul se pierde până la urmă, tată, atâta vreme groapa aia n-a fost decât o groapă, și o peșteră magică pentru câțiva copii visători, dar acum cu toate vasele în ea n-o să mai fie nici una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
coacere. În adâncul său, totuși, știa că asta nu se va întâmpla niciodată, în primul rând din pricina costului, mai mare decât își poate permite, dar și din motive mai puțin materiale, pentru că i-ar părea rău să distrugă ce construise bunicul lui și tatăl lui perfecționase, dacă ar face-o ar fi ca și cum i-ar șterge la propriu de pe fața pământului, căci tocmai pe fața pământului se află cuptorul. Mai are un alt motiv, mai puțin confesabil, pe care-l expedia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
și-a învățat lecția, sigur că n-o să îndrăznească să se urce dacă ești de față, dar, când va rămâne singur, fără să-l supravegheze nimeni, mă tem că metodele tale educative nu vor avea destulă forță ca să disciplineze instinctele bunicului șacal care stă la pândă în capul lui Găsit, Bunicuțul șacal al lui Găsit nu și-ar bate capul nici măcar să adulmece păpușile, ar trece mai departe și și-ar continua drumul, căutând ceva care ar putea fi cu adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Au râs amândoi. Marta spuse, Sper că, în acest moment, fiul meu a luat înțeleapta hotărâre de a se naște fiică, De ce, întrebă Marçal, Pentru că sărmana mamă nu va avea putere să suporte singură și neajutorată înfumurarea tatălui și a bunicului. Se repetă râsul, din fericire nu erau de față părinții lui Marçal, și-ar închipui că Algorii râd pe socoteala lor, năucindu-le într-atât fiul încât îl făceau și pe el să râdă de cei care-i dăduseră viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

lui. Ascultam necazurile altora, dar numai când erau mărunte; cele mari mă puneau pe fugă. Au existat totdeauna, se pare, în mine o lașitate și o nepăsare care au ieșit la iveală foarte devreme, încă de la patru ani, la înmormântarea bunicului meu dinspre mamă, pe care nu-l țin minte decât din fotografii; avea o mustață lungă și blondă, era un bărbat frumos și înalt, care își bomba pieptul când stătea pe scaun. Fugisem de lumea care jelea, nu-mi plăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de-acolo moartea nu mai exista; în schimb, totul se scălda într-o lumină aurie și caldă care mă uimea și mă făcea fericit. Din această fericire m-a smuls mama; m-a târât cu ea să-l văd pe bunicul mort, părăsind lumina care-mi dogorise sufletul. Dar a fost de ajuns să arunc o privire asupra trupului întins printre flori, pe năsălie, că am luat-o la fugă și nu m-am oprit până dincolo de grădină unde m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
doară plăcut capul. Deodată am auzit-o pe mama strigând disperată: „Daniel, Daniel, unde ești?” N-am vrut să-i răspund. Nu vroiam să mă scoată de-acolo. M-ar fi luat de mână și m-ar fi dus lângă bunicul mort și nu doream să-i văd din nou buzele mânjite de sânge închegat. Am aflat mai târziu că avusese o congestie cerebrală puternică și de aceea arăta astfel, dar atunci mă impresionase extrem de neplăcut totul, mai ales că mama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu gândul că nu voi mai putea niciodată s-o sărut pe mama. Aș fi simțit gust de sânge. Între timp, ea striga mereu: „Daniel, Daniel”. Eram convins că ținea să mă oblige și pe mine să-l sărut pe bunicul și mi s-a făcut frică și scârbă. Pentru nimic în lume nu vroiam să mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să mă silească să ies din ascunzătoare. Apoi m-ar fi silit să-l sărut pe bătrânul acela cu obrazul ca de ceară și cu buzele însângerate; era tot ce reținusem din trupul bunicului meu. Și n-am răspuns. Mama a făcut o criză, tânguindu-se, cum nu plânsese nici în casă lângă bunicul. Asta m-a mulțumit, că plângea mai tare pentru mine. Însemna că mă iubea mai mult decât pe el. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-l sărut pe bătrânul acela cu obrazul ca de ceară și cu buzele însângerate; era tot ce reținusem din trupul bunicului meu. Și n-am răspuns. Mama a făcut o criză, tânguindu-se, cum nu plânsese nici în casă lângă bunicul. Asta m-a mulțumit, că plângea mai tare pentru mine. Însemna că mă iubea mai mult decât pe el. Și stăteam cu urechile ciulite în ascunzătoarea mea, fericit, cu atât mai fericit cu cât mama plângea mai tare. La fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

știu și diabolicii mei, că În ziua aceea, la clinică, se va Înfăptui și opera la alb, se va naște așa-numitul Rebis, androginul...“ „Ca să vezi, asta ne mai lipsea. Ascultă, mai bine. O să-l numim Giulio sau Giulia, după bunicul meu, Îți place? „Nu-mi displace, sună bine.“ Ar fi fost de-ajuns să mă opresc acolo. Să fi scris o carte albă, un bun grimoire, pentru toți adepții lui Isis Dezvăluită, ca să le explic faptul că taina tainelor nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Chiar În zilele acelea, nu mai mult de acum o lună, Lia a hotărât că mi-ar prinde bine o lună de vacanță. „Arăți obosit“, Îmi spunea ea. Poate că Planul mă epuizase. Pe de altă parte, copilul, cum spuneau bunicii, avea nevoie de aer curat. Niște prieteni ne Împrumutaseră o căsuță la munte. N-am plecat imediat. Mai erau niște treburi de aranjat la Milano, și apoi Lia zisese că nimic nu-i mai odihnitor decât o vacanță În oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

serviciu. Fanfara a cîntat, primarul a strîns mîna sculptoriței, care purta o neobișnuită rochie de hîrtie, croită din ediții mai vechi din Răbojul Typical și sculptura a fost dezvelită de cel mai bătrîn veteran din Typical și din tot Midwestul, bunicul de 103 ani al lui Maggie, care se Întîmpla să fie și orb. CÎnd prelata a căzut, toată adunarea a rămas fără aer. Familia Tipică era compusă dintr-o mamă În pielea goală care alăpta la sîn un prunc, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
adunarea a rămas fără aer. Familia Tipică era compusă dintr-o mamă În pielea goală care alăpta la sîn un prunc, cu o fetișcană nubilă, de asemenea goală, stîndu-i alături. Nu tu figură paternă, nu tu protector, nu tu Bărbat. Bunicul lui Maggie, crezînd că vaietul de oroare al mulțimii avea de a face cu calitatea prestației lui, a tot tras de sfoara agățată de prelata doborîtă pînă cînd a căzut lat. A zăcut În comă vreo trei zile, apoi a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
femei dezbrăcate, cu un tată absent poate fi tipică pentru restul Americii, dar nu pentru Typical! Ar trebui să Înlăturăm această jignire de Îndată, sau să cerem sculptoriței să adauge un bărbat și să Îmbrace decent mama și copilele“. Moartea bunicului lui Maggie era văzută ca un act de judecată artistică: „Nu este o coincidență faptul că cel mai bătrîn dintre veteranii din Midwest a căzut răpus În momentul scandalului. Nu vrem să trăim Într-o astfel de lume.“ Dar alți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
să trăim Într-o astfel de lume.“ Dar alți cetățeni din Typical, inclusiv Maggie, au considerat că sculptura era frumoasă și cum nu se poate mai potrivită. A rîs de strădaniile ziarului de a crea o legătură dulceagă Între moartea bunicului ei, care avusese șase neveste și făcuse ceva bulău pentru că o omorîse pe una din ele, cu statuia, ce părea, prin comparație, total nevinovată. S-au organizat demonstrații și contrademonstrații. Maggie, cu Încă o duzină de mame singure, au ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]