7,565 matches
-
Marea Britanie decât În alte părți, fiindcă serviciile erau prost finanțate, pensiile inadecvate și locuințele insuficiente -, dar erau percepute de cei mai mulți oameni ca un drept. Oricât le-ar fi denigrat criticii neoliberali ca neperformante, aceste avantaje sociale erau politic inviolabile. Partidul Conservator modern, de la Winston Churchill la Edward Heath, Îmbrățișase „contractul social” aproape cu același entuziasm precum „socialiștii” keynesieni din Partidul Laburist și timp de mulți ani s-a plasat cu hotărâre Într-o poziție necontroversată (la urma urmei, Churchill este cel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că „Într-o comunitate nu există investiție mai bună decât laptele dat copiilor”). Când Heath a convocat, În 1973, un grup de adepți ai pieței libere la Selsdon Park, În apropierea Londrei, pentru a discuta strategiile economice ale viitorului guvern conservator, acest flirt scurt și ambivalent cu propunerile mai degrabă moderate ale liberalilor a atras asupră-i un potop de ironii. Acuzat că Încearcă o Întoarcere la primitivismul neanderthalian al junglei economice, „omul de Selsdon” a trebuit să bată urgent În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mulți ani). Conservatorii, Îndeosebi guvernul lui Edward Heath din 1970-1974, au avut și mai puțin succes, În mare parte din cauza unei suspiciuni fondate, confirmată istoric, a anumitor sectoare din clasa muncitoare britanică (minerii mai ales) față de orice compromis cu miniștrii conservatori. Astfel, când Heath a sugerat În 1973 Închiderea unor mine de cărbuni neprofitabile și a Încercat să limiteze prin lege capacitatea sindicatelor de a iniția conflicte de muncă (lucru propus, apoi abandonat de Partidul Laburist cu câțiva ani Înainte), țara
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nevoit să le organizeze În primăvara următoare. Ironia sorții, laburiștii au fost constrânși să combată În alegerile istorice din 1979 cu argumentul că nu creaseră o criză socială prin abandonul abrupt al convențiilor economice (când tocmai asta făcuseră), În vreme ce Partidul Conservator a revenit la putere sub conducerea energică a unei femei care susținea că soluția perfectă pentru ieșirea Marii Britanii din impas era tocmai acest tratament radical. La prima vedere, Margaret Thatcher nu anunța rolul revoluționar pe care urma să și-l
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care țineau o băcănie. A fost dintotdeauna o tory: tatăl ei reprezenta conservatorii În consiliul municipal local. Tânăra Margaret Roberts (cum se numea pe atunci) a câștigat o bursă la Oxford, unde a studiat chimia și a ajuns președinta Societății Conservatoare din universitate. În 1950, la 25 de ani, a candidat fără succes la alegerile generale din partea conservatorilor: era cea mai tânără candidată din țară. Chimistă și apoi specialistă În drept fiscal, a reușit să intre În parlament În 1959, câștigând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și apoi specialistă În drept fiscal, a reușit să intre În parlament În 1959, câștigând un loc În districtul conservator Finchley, pe care a continuat să-l reprezinte până În 1992, când a intrat În Camera Lorzilor. Înainte de a devansa politicieni conservatori cu vechime și a ajunge În fruntea partidului În 1975, Margaret Thatcher era cunoscută În Marea Britanie drept ministrul Educației din guvernul Heath care a desființat laptele gratuit din școli pentru a atinge obiectivul reducerii bugetului. Decizia (luată după multe ezitări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sedus) electoratul britanic, impunând o revoluție politică. „Thatcherismul” Însemna multe lucruri: piață liberă, impozite reduse, libertatea inițiativei, privatizarea industriei și serviciilor, „valori victoriene”, patriotism, „individ”. Unele dintre ele - măsurile economice - erau versiuni elaborate ale propunerilor care circulau atât În cercurile conservatoare, cât și În cele laburiste. Altele, Îndeosebi temele „morale”, aveau mai mult succes la electoratul fidel al conservatorilor din zonele rurale decât la populație În ansamblu. Dar, după sufocantul libertarianism din anii ’60, ele aveau ecou la admiratorii doamnei Thatcher
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de rigoare economică și management financiar adecvat, ci și pe faptul că națiunea tânjea vizibil după lideri puternici. Prima victorie În alegeri a doamnei Thatcher nu a fost deloc remarcabilă, față de alte cazuri istorice. De fapt, sub conducerea ei, Partidul Conservator nu a obținut foarte multe voturi În plus. Nu atât a câștigat alegerile, cât a beneficiat de Înfrângerea laburiștilor: mulți simpatizanți ai stângii au votat pentru candidați liberali sau pur și simplu s-au abținut. Din acest punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintr-o poziție cât mai apropiată de centrul politic. Dar, privind retrospectiv, e limpede că aceasta a fost cheia succesului lui Margaret Thatcher. Faptul că nu s-a lăsat influențată nici măcar atunci când politicile monetariste păreau sortite eșecului (În octombrie 1980, conservatorilor care o implorau să-și schimbe tactica, făcând cale Întoarsă, ea le-a răspuns: „Întoarceți-vă dacă vreți. Doamna nu-i de Întors”); satisfacția cu care a adoptat eticheta sovieticilor, care i-au spus „Doamna de Fier”; plăcerea evidentă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lichidării aparente a sectorului public, procentul din PIB-ul britanic dedicat cheltuielilor publice În 1988 (41,7%) era practic neschimbat față de 1978 (42,5%), cu toate promisiunile doamnei Thatcher că „va lua statul din cârca oamenilor”. Explicația era că guvernul conservator a fost nevoit să aloce sume fără precedent ca ajutor de șomaj. Cifra „scandaloasă” de 1,6 milioane de șomeri care afectase atât de tare guvernul lui Callaghan În 1977 ajunsese În 1985 la 3,25 milioane și a rămas
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
impună privatizarea căilor ferate. Profitul obținut prin transferul bunurilor publice În mâini private era tentant pentru conservatori, dar motivul principal a fost că Major trebuia să privatizeze ceva: doamna Thatcher vânduse practic aproape tot ce se putea vinde, iar Partidul Conservator nu avea un alt program În afara privatizării. Dar incompetența și abuzul procedurii, urmate de câteva dezastre care au culminat cu o serie de accidente tragice și perfect evitabile, au contribuit nu numai la căderea guvernului conservator doi ani mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Strategiile ei, adesea concepute Într-un timp record, erau mai puțin importante decât obiectivele; iar acestea țineau, la rândul lor, de stilul ei personal. Thatcherismul era un mod de guvernare, mai mult decât un set de măsuri. Nefericiții ei succesori conservatori, naufragiați În peisajul pustiit al post-thatcherismului, nu aveau idei, nu aveau obiective - și nu aveau stil6. Dacă Margaret Thatcher a distrus Partidul Conservator, ei i se datorează În schimb salvarea și renașterea Partidului Laburist. Bineînțeles, pe termen scurt, ea și-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
personal. Thatcherismul era un mod de guvernare, mai mult decât un set de măsuri. Nefericiții ei succesori conservatori, naufragiați În peisajul pustiit al post-thatcherismului, nu aveau idei, nu aveau obiective - și nu aveau stil6. Dacă Margaret Thatcher a distrus Partidul Conservator, ei i se datorează În schimb salvarea și renașterea Partidului Laburist. Bineînțeles, pe termen scurt, ea și-a eclipsat complet opozanții de stânga - mai exact, nu ar fi putut Înfăptui toate acele schimbări fără incompetența lor prodigioasă. Deși unii membri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colectivist, egalitarist și intervenționist sau piețe libere, competiție nelimitată, privatizarea resurselor și un minimum de bunuri și servicii comune. Alternativa, grație Doamnei de Fier, era din nou clară: socialism sau capitalism. Moderații tradiționali din Partidul Laburist, ca și omologii lor conservatori, erau disperați. Unii dintre ei - printre care Roy Jenkins, fost președinte al Comisiei Europene - au abandonat partidul și au format un efemer Partid Social-Democrat care avea să fuzioneze ulterior cu liberalii, eternul partid terț al Marii Britanii. Cei mai mulți au rămas, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Laburiști, la un an după ce noul lider, Tony Blair, și-a convins În sfârșit colegii să abandoneze controversata Clauză IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști, care viza aproape exclusiv alegătorii conservatori marginali, „oscilanți”, a protestat Împotriva fiscalității excesive, corupției și ineficienței - exact așa cum făcuse cu o generație Înainte doamna Thatcher. Nu Întâmplător
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști, care viza aproape exclusiv alegătorii conservatori marginali, „oscilanți”, a protestat Împotriva fiscalității excesive, corupției și ineficienței - exact așa cum făcuse cu o generație Înainte doamna Thatcher. Nu Întâmplător Tony Blair și colegii lui au tras un văl discret peste era thatcheristă. Succesele lui Blair se bazau integral
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca și Margaret Thatcher, era un candidat neverosimil pentru rolul care i-a revenit În treburile națiunii. Născut Într-o familie de catolici practicanți din sud-vestul tradițional al Franței, În anii ’30 el era un student la Drept cu simpatii conservatoare și activa În mișcările antidemocratice cele mai extremiste din epocă. și-a petrecut cea mai mare parte a celui de-al doilea război mondial ca tânăr funcționar În guvernul colaboraționist de la Vichy, trecând În tabăra opusă exact la timp pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
né chrétien, et je mourrai sans doute en cet état. Dans l’intervalle... („M-am născut creștin și fără Îndoială că tot așa am să mor. Între timp...”). În același stil cinic, ar fi putut adăuga că s-a născut conservator și așa va muri, dar Între timp a reușit să devină socialist. Această „căsătorie” din interes a funcționat chiar mai bine decât Își imaginau ambele părți. În decursul anilor ’70, când laburiștii britanici intrau În faza de declin terminal, socialiștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
candideze la următoarele alegeri prezidențiale: În parte din reflex, În parte din hybris, dar mai ales din conștiința acută că PCF trebuia smuls din Îmbrățișarea otrăvită a camarazilor socialiști. În prima rundă a alegerilor prezidențiale din 1981, cei doi candidați conservatori, Giscard d’Estaing și tânărul Jacques Chirac, au câștigat Împreună mai multe voturi decât Mitterrand și Marchais (acesta din urmă a obținut doar 12,2%). Dar, două săptămâni mai târziu, În al doilea tur de scrutin, Mitterrand a obținut sprijinul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de o utilitate și estetică dubioase, reafirmării inițiativei franceze pe plan internațional 11 și revenirii În sectorul privat a numeroaselor servicii și industrii pe care tocmai le naționalizase. Privatizarea uriașului sector public din Franța a fost inițiată de majoritatea parlamentară conservatoare constituită În urma alegerilor din 1986. Dar cabinetele următoare, indiferent de culoarea politică, au urmărit același obiectiv, iar dintre toate, cel mai energic au privatizat guvernele socialiste din ultimii ani ai lui Mitterrand. Privatizarea (prin ofertă publică, după modelul britanic) a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pithart, ideea nu era să ceri drepturi ca și cum acestea n-ar fi existat - o invitație certă la continuarea represiunii -, ci să le soliciți pe cele recunoscute deja de regim și Înscrise În lege, ceea ce conferea opoziției un aer moderat, aproape conservator, obligând totodată partidul la defensivă. A lua În serios litera legii „socialiste” era mai mult decât o simplă tactică sau un instrument de discreditare a guvernanților comuniști. În societăți Închise, unde totul era de natură politică - astfel Încât politica propriu-zisă era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de transformare a regimului”. Reformele economice, chiar locale și cu impact precis, puteau avea ramificații politice imediate. Ordinea economică a socialismului nu era de sine stătătoare; era integrată regimului politic. Nu Întâmplător statele-satelit est-europene erau toate conduse de bătrâni oportuniști conservatori. În noua eră a realismului, Edward Gierek la Varșovia (n. 1913), Gustáv Husák la Praga (n. 1913), Erich Honecker la Berlin (n. 1912), János Kádár la Budapesta (n. 1912) și Todor Jivkov la Sofia (n. 1911) - ca să nu mai vorbim
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani), dar deja un veteran al Conciliului Vatican II. Energic și charismatic, el urma să continue opera pontifilor Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea, conducând Biserica Într-o eră nouă: un pastor, nu un birocrat curial. Catolicii conservatori, pe de altă parte, se consolau cu reputația lui Wojty³a de fermitate teologică neclintită și de absolutism politic și moral născut din experiența sa de preot și prelat sub comunism. Deși cunoscut ca „papă al ideilor”, deschis pentru schimburi intelectuale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dezvoltat și au proliferat rapid. În 1988, susținerea lui Gorbaciov provenea deja mai mult din afara partidului, din partea opiniei publice naționale În formare. Logica obiectivelor reformiste ale lui Gorbaciov și decizia practică de a apela la națiune În confruntarea cu criticii conservatori din aparatul de partid au transformat dinamica perestroikăi. Pornit ca reformator În interiorul partidului, secretarul general acționa acum tot mai mult, dacă nu Împotriva partidului, cel puțin pentru a dejuca rezistența acestuia la schimbare. În octombrie 1987, Gorbaciov a vorbit În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lupta statelor baltice pentru independență. În aprilie 1991, Gorbaciov a acordat cu reticență republicilor dreptul la secesiune prin noua Constituție a Uniunii, dar această concesie făcută realității nu a făcut decât să-i șubrezească și mai mult poziția: inamicii lui conservatori erau acum convinși că Gorbaciov trebuie Înlăturat pentru ca ordinea să fie restabilită. Între timp, pe 12 iunie 1991, Elțîn, care Îl Întrecuse de mult pe Gorbaciov ca popularitate, a fost ales președinte al Republicii Sovietice Ruse - primul lider al Rusiei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]