9,278 matches
-
era reprezentată de coloana de piatră care se sprijinea pe leii din blazonul familiei Sturdza. Pe părțile laterale ale piedestalului de piatră se aflau patru lespezi de marmură. Pe două dintre ele erau încrustate stema Principatului Moldovei și cea a domnitorului Mihail Sturdza, iar pe celelalte două erau amplasate două inscripții cu litere de alamă, una în limba română: și alta în limba latină: Aceste lespezi de marmură au fost distruse de armata roșie în timpul staționării soldaților sovietici în Parcul Copou
Obeliscul cu lei din Iași () [Corola-website/Science/310022_a_311351]
-
ca așezare omenească, sunt mult mai vechi. Istoricul C.C. Giurăscu (Istoria Românilor, 1937, vol II) prezintă o hartă a Țării Românești între 1418-1601 unde Afumați figureză ca loc al unei mari bătălii, care s-a dat la 1530, în care domnitorul care și-a obținut atunci numele de Radu de la Afumați a învins o armată turcească venită să-l detroneze. În 1938, I. Gheorghiu a alcătuit o hartă geografică pe care Afumați figurează ca localitate existentă în perioada 1397-1535 și în
Afumați, Ilfov () [Corola-website/Science/310026_a_311355]
-
armată turcească venită să-l detroneze. În 1938, I. Gheorghiu a alcătuit o hartă geografică pe care Afumați figurează ca localitate existentă în perioada 1397-1535 și în anul 1585. Actul Domnesc de la 11 septembrie 1525 dat de Radu de la Afumați, domnitor al Tării Românești, întărește mănăstirii Glavacioc, moșia cu "rumâni" la Bărăgan, dăruită de Calotă Vornic. Între 1522-1529, Afumați a fost în proprietatea domnului Țării Românești, Radu de la Afumați. În perioada imediat următoare, Afumați intră în proprietatea domeniului Domnesc (1529-1585). În
Afumați, Ilfov () [Corola-website/Science/310026_a_311355]
-
Bran (în germană: "Törzburg", în maghiară: "Törcsvar") este o comună în județul Brașov, Transilvania, România, formată din satele Bran (reședința), Predeluț, Sohodol și Șimon. Castelul medieval Bran, ce, în trecut a fost asediat de domnitorul valah Vlad Țepeș, este astăzi o destinație turistică populară, în mare parte deoarece aduce aminte de locuința contelui Dracula din faimosul roman al scriitorului irlandez Bram Stoker. La începutul secolului XIII, Ordinul Teutonic construiește un fort din lemn, cunoscut ca
Comuna Bran, Brașov () [Corola-website/Science/310254_a_311583]
-
1859), ministru de finanțe și de justiție (1859-1860). Dimitrie Miclescu a fost prim supraveghetor al Lojii Coroana lui „Ștefan cel Mare” din Botoșani, apoi s-a evidențiat în calitatea sa de comisar pentru problemele împroprietăririi, sub Cuza Vodă, prezentându-i domnitorului un tablou veridic al lumii satului, al abuzurilor și fărădelegilor celor puternici la adresa țărănimii oprimate, relevant fiind în acest caz raportul pe care îl înaintează domnitorului la 5 noiembrie 1865, unde notează: Devotat convingerilor sale politice a dat el însuși
Dimitrie Scarlat Miclescu () [Corola-website/Science/310314_a_311643]
-
evidențiat în calitatea sa de comisar pentru problemele împroprietăririi, sub Cuza Vodă, prezentându-i domnitorului un tablou veridic al lumii satului, al abuzurilor și fărădelegilor celor puternici la adresa țărănimii oprimate, relevant fiind în acest caz raportul pe care îl înaintează domnitorului la 5 noiembrie 1865, unde notează: Devotat convingerilor sale politice a dat el însuși un exemplu împărțind gratuit moșia Gropnița sătenilor, fapt care i-a adus frumoasa etichetă „Amicul țăranilor”, făcându-l să se lepede de blazonul unei faimoase și
Dimitrie Scarlat Miclescu () [Corola-website/Science/310314_a_311643]
-
domnie și sediu al căpitanului de Ploiești, Ploieștii se dezvoltă continuu pe parcursul secolului al XVII-lea, devenind un important centru urban al țării. Statutul urban, în primul rând, asigura locuitorilor târgului situația de oameni liberi, depinzând juridic și fiscal de domnitor și de dregătorii acestuia. În al doilea rând, căpătau dreptul ca, săptămânal să aibă o zi de târg, o zi când țăranii din împrejurimi, dar și mai de departe, să vină aici cu produsele lor, pentru a le vinde și
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
din alte orașe. Nici statutul urban, nici prezența întemeietorului nu au schimbat aspectul Ploieștiului, Mihai Viteazul neavând timpul să ridice palatele cu parcuri în care se plimbau cerbii îmblânziți, cu pridvoare și terase, despre care vorbește legenda. Este adevărat că domnitorul a stat mult aici, că se referea la noul tîrg ca la „"curtea noastră"”, iar străinii îl considerau locul lui preferat („"luogo diletioso di Michaele"”), dar probabil a locuit într-o casă mai răsărită de târgoveț sau într-o clădire
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
sale, după luptele nefericite de la Năeni și Ceptura și după strălucita manevră prin care s-a degajat de inamic, Mihai și-a ales pentru rezistență un loc la nord-est de Ploiești, pe valea Bucovelului. Existența orașului, cu oamenii lui, devotați domnitorului, în spatele taberei, îi oferea acestuia liniștea și răgazul de a-și odihni armata istovită, posibilități de aprovizionare și de noi recrutări. De aici, „"din castrele de la Teleajen"”, scria din nou lui Basta, cerându-i ajutor, arătându-i situația grea în
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
au intrat în luptă și husarii. Mihai a trebuit să se retragă, trecând prin Ploiești. Atunci, orașul pe care-l întemeiase l-a văzut pentru ultima oară. Credem că oștenii ploieșteni l-au însoțit și abia după câteva zile, după ce domnitorul, în urma unei noi și zadarnice rezistențe în Argeș, a părăsit țara, s-au întors la casele lor. În secolul următor și în secolul al XVIII-lea, Ploieștiul a cunoscut o dezvoltare permanentă, ajungând să concentreze cea mai mare parte a
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
rândul satelor. După 1700 a venit rândul Gherghiței - târg vechi și renumit - să fie întrecută de Ploiești. Treptat, Gherghița a sărăcit, negustorii au început să se mute aiurea, însemnătatea sa a scăzut și, odată cu aceasta, și-a pierdut și protecția domnitorilor, care au dăruit-o în 1765, cu toată moșia ei, mitropoliei, locuitorii ajungând clăcași. Locul acestora l-a luat Ploieștiul, ajuns în secolul al XVIII-lea o așezare importantă, înscrisă și pe hărți. Dacă până la începutul secolului al XVIII-lea
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
stegari sau chiar iuzbași. Pentru a trăi, foloseau pământ din moșiile domnești sau boierești, fiind obligați la toate prestațiile feudale, dar rămânând oameni liberi și scutiți de biruri. De aici o serie de nemulțumiri față de marii boieri și de unii domnitori, nemulțumiri care degenerau uneori în răscoale. Astfel, în 1623—1624 s-au ridicat împotriva domnitorului Alexandru Coconul călărașii din Ploiești, Gherghița și Rușii de Vede, care au fost, însă, până la urmă, înfrânți într-o aprigă ciocnire la Mănești. În plină
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
schimb moșia rămânea în stăpânirea efectivă a boierului și acesta capătă chiar dreptul să-și ridice case în oraș, în perioada următoare începând să-și strângă și să-și aducă materialele. Muruz nu s-a resemnat însă și, la schimbarea domnitorului, profitând de faptul că, în 1781, orășenilor li se luaseră vechile hrisoave în schimbul cărții date de Ipsilanti, s-a adresat lui Nicolae Caradja (1782-1783). Comisia divanului însărcinată cu cercetarea l-a părtinit pe Muruz - acum mare vornic - și domnitorul, prin
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
schimbarea domnitorului, profitând de faptul că, în 1781, orășenilor li se luaseră vechile hrisoave în schimbul cărții date de Ipsilanti, s-a adresat lui Nicolae Caradja (1782-1783). Comisia divanului însărcinată cu cercetarea l-a părtinit pe Muruz - acum mare vornic - și domnitorul, prin hrisoavele din 1782, a dat acestuia „unind împreună moșia de câmp și orașul să le stăpânească nedeosebite", stabilind obligațiile în muncă ale locuitorilor, posibilitățile de a le converti în bani, interzicând producerea și vânzarea vinului și rachiului și stipulând
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
și Alexandru Moruzi (1793 - 1796) au rămas zadarnice, stăpânirea boierească asupra orașului consolidându-se. Încurajați de moartea lui Ianache Muruz, ca și de revenirea pe tron a lui Alexandru Ipsilanti (1796 - 1797), orășenii au redeschis procesul și l-au câștigat, domnitorul, consecvent cu hotărârea lui din 1791, redând printr-un nou hrisov libertatea orașului. Victoria a fost însă de scurtă durată. După schimbarea domniei, băneasa văduva Elena Muruz și fiica ei Ralu, măritată curând cu beizadea Costache Caradja (fiul lui Nicolae
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
care au făcut-o moștenitorii lui Muruz de a acapara efectiv orașul a fost o jalbă datând din perioada Regulamentului organic. Kiseleff a pus însă pe ea rezoluția: „"Chestiunea acestui proces nefiind de competența noastră, rămâne a se înfățișa la domnitorul ce se va numi în urmă"”. Dar, după terminarea ocupației rusești, „chestiunea" nu a mai fost niciodată ridicată. Lua sfârșit astfel, în favoarea ploieștenilor, cea mai lungă luptă de acest fel din istoria patriei noastre, victoria fiind dobândită nu pe cale legală
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
deosebit l-a avut marele incendiu din martie 1843. Izbucnit dintr-o neglijență, incendiul, ajutat și de vânt, s-a întins cu repeziciune și a mistuit în câteva ore aproape întregul centru și o bună parte din oraș. La apelul domnitorului Gheorghe Bibescu, o colectă națională a adus în Ploiești o mare sumă de bani cu care s-a putut trece la refacere (pe lângă rezervele pe care le-au putut salva cei sinistrați și banii pe care i-au putut împrumuta
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
duce Vladimir, au mai locuit la Ploiești Alexandru de Battenberg (viitorul suveran al Bulgariei), cancelarul Alexandru Gorceakov, ministrul de război Miliutin, adjutanți, secretari de stat. S-au dus aici multe tratative cu caracter internațional între țar și principele Serbiei sau domnitorul Carol I (care l-a vizitat în două rânduri pe țar și căruia acesta i-a întors vizita la București). Orașul a fost pur și simplu invadat de corespondenți ai unor ziare franceze, italiene, spaniole, germane, engleze etc. Până la primul
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
pe fondatorul Mănăstirii, Mihai Cantacuzino, înconjurat de cei optsprezece copii (mulți dintre ei fiind adoptați), de prima și a doua soție, precum și de alți membri ai familiei Cantacuzino, începând cu Neagoe Basarab (1512-1521), apoi Radu Șerban, Constantin Șerban, Constantin Cantacuzino, domnitorul Șerban Cantacuzino (pictat cu o coroană pe cap și cu crucea în mână ca cel carte a trecut deja la cele sfinte), și alții. De remarcat că pictorul Pârvu Mutu Zugravul, în măiestria lui, a reușit să transmită cu multă
Mănăstirea Sinaia () [Corola-website/Science/309116_a_310445]
-
au amenajat în aceste spații (vechi reședințe regale) un muzeu religios care funcționează și astăzi și care a fost primul muzeu religios românesc. Muzeul mănăstirii conține obiecte de cult, prima Biblie tradusă și tipărită în romănă la București (prin grija domnitorului Șerban Cantacuzino, în 1688) și o superbă colecție de icoane. Pentru cei pasionați de arta religioasă se poate menționa că la Mănăstirea Sinaia se găsesc cinci tipuri de cruci: crucea lui Ștefan cel Mare (care se găsește pe cupola vechii
Mănăstirea Sinaia () [Corola-website/Science/309116_a_310445]
-
1503, împreună cu cinci sate, de la urmașii unui anume Ivan Damianovici și dăruită mănăstirii ctitorite de Ștefan cel Mare. La data de 27 aprilie 1503, după cum precizează pisania aflată pe zidul bisericii, s-a început construirea bisericii Mănăstirii Dobrovăț, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504). Printr-un hrisov din 6 octombrie 1503, voievodul a înzestrat cu cinci sate mănăstirea care era păstorită pe atunci de părintele Pahomie. Pe peretele vestic al pridvorului, în dreapta ușii de intrare în biserică, a fost pusă
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
care s-a și început a se zidi în anul 7011 (=1503), luna aprilie, 27 zile și s-a sfârșit în anul 7012 (=1504), iar al domniei sale anul al patruzeci și optulea curgător, luna ..."". Inscripția nu a mai fost finalizată, domnitorul murind la 2 iulie 1504, înainte de terminarea construcției. Construcția a fost finalizată în anul 1504, în timpul domniei lui Bogdan al III-lea (1504-1517), lăcașul de cult fiind pictat în perioada 1527-1531, în vremea lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Biserica a
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
moșii și podoabe, a cunoscut o perioadă de prosperitate până către mijlocul secolului al XVI-lea.<ref name="Pușcașu 13/2005">Voica Maria Pușcașu - ""Mănăstirea Dobrovățului"", în „Monumentul”, vol. VI (Ed. Trinitas, Iași, 2005), p. 13.</ref> În anul 1607, domnitorul Simion Movilă (1606-1607) și soția sa, Marghita (călugărită cu numele de Melania), au construit, la 50 metri sud de clădirea bisericii ștefaniene, un paraclis cu hramul "Sf. Gheorghe" pentru a-l înmormânta acolo pe cel de-al șaselea fiu al
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
vârstă fragedă. Printr-un document din 26 martie 1651, la elaborarea căruia și-au dat acordul mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, episcopii și membrii Sfatului Domnesc, voievodul Vasile Lupu (1634-1653) a închinat Mănăstirea Dobrovăț către Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Domnitorul a justificat această închinare prin faptul că Mănăstirea Dobrovăț se afla părăsită de călugări și într-o stare de ruină. Mănăstirea Dobrovăț a fost prădată de tătari în anul 1658. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, familia
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
formă de „bulb de ceapă”, dispuse în linie, prin spargerea bolților naosului și pronaosului, precum și a semicalotei altarului. Deasupra gropniței a fost construită o turlă falsă din lemn, acoperită cu tencuială. În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Dobrovăț a fost scoasă de sub tutela Mănăstirii Zografu, iar călugării greci au plecat. Lipsită de sursele sale de venituri, mănăstirea a decăzut. Aici a fost instalată o pușcărie (în perioada 1865-1900), un orfelinat de fete
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]