7,663 matches
-
sugerate de însăși litera lui Caragiale. Între a-i rămâne fidel lui Caragiale prin story și a i se arăta fidel în spirit, regizorul a optat pentru a doua soluție. Neașteptată și provocatoare în contexul epocii, specularea sugestiilor de realism fantastic din proza lui Caragiale, înscria cinematografia română a acelui moment, pe o orbită tangențială cu filonul realist-magic al prozei și filmului occidental. Luând-o înaintea criticii noastre literare, Alexa Visarion ni l-a revelat pe Caragiale nuvelistul ca precursor al
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mereu în scenă câteva rădăcini noduroase, fantastic încâlcite, câteva trunchiuri rămase parcă dintr-o eternă livadă cu vișini, veșnic retezată de necruțătorul fierăstrău al timpului. Ne aflăm "înăuntru", ne aflăm "afară"? Insesizabilă confundare a planurilor, imperceptibilul aliaj dintre real și fantastic, dintre banal și insolit, determină timbrul aparte al acestei reprezentații. O lectură scenică integrală a textului, care echilibrează armonios, subtil dar decis, "dichotomia dramaturgiei cehoviene". "La Cehov asistăm la o prăbușire a valorilor prin răsturnarea lor... prăbușirea constituie substanța tragică
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Poe" a operei, cu acea parte care poate să ne îndemne să-l alăturăm pe Caragiale și la marea familie a unor creatori de tipul lui Hoffmann, H. H. Ewers sau Buñuel, Villiers de Lisle Adam, Dostoievski ori Bergman. Un fantastic și feroce realism, un Grand Guignol purgat de orice ieftinătate ne face să includem în acest compartiment estetic: O făclie de Paște, Năpasta, Păcat, La hanul lui Mânjoală, Cănuță, om sucit și multe altele, ca de pildă În vreme de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
la celălalt al filmului senzația de peliculă arsă, mușcată de lumină. În sfârșit, elementul oniric, inserat poate cam abuziv și prea explicit față de Înghițitorul de săbii și mai ales față de Înainte de tăcere, racordează și Năpasta la tensiunea înaltă a realismului fantastic... (Manuela Cernat) Că sfidează obișnuințele lesnicioase și plăcerile accesibile ale cinematografului de consum comercial sau cu pretenții academice, adică practic cea mai mare parte a producției curente, aceasta e o primă temeritate, dar nu cea mai mare. Nu ia îl
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
până la urmă, pe odiosul ei bărbat, Dragomir, să mărturisească, puțin câte puțin, că el îl omorâse pe Dumitru, primul soț al Ancăi. În filmul Înainte de tăcere, Alexa Visarion ecranizase tot ce nu era caricatural în poveștile lui Caragiale, elemente insolite, fantastice, morbide, rocambolești. Dimpotrivă, în Năpasta, nimic morbid, nimic fantastic. Crima, răzbunarea, furia justițiară, toate acestea sunt desigur tragice, dar nu senzaționale sau perverse. Edgar Papu a putut cu dreptate scrie despre Năpasta că "alături de teatrul lui Tolstoi și al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
puțin câte puțin, că el îl omorâse pe Dumitru, primul soț al Ancăi. În filmul Înainte de tăcere, Alexa Visarion ecranizase tot ce nu era caricatural în poveștile lui Caragiale, elemente insolite, fantastice, morbide, rocambolești. Dimpotrivă, în Năpasta, nimic morbid, nimic fantastic. Crima, răzbunarea, furia justițiară, toate acestea sunt desigur tragice, dar nu senzaționale sau perverse. Edgar Papu a putut cu dreptate scrie despre Năpasta că "alături de teatrul lui Tolstoi și al lui Strindberg, această dramă a lui Caragiale se numără printre
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
fi de discutat despre solidaritate prin solitudine, ar fi de discutat despre încredere în momentele de cumpănă ale disperării. Am nevoie de oameni nu pentru a-i cunoaște și analiza ci pentru a ne oferi reciproc singurătățile, în această tensiune fantastică a timpului care ne trăiește, pentru a obliga arta să nu cedeze în fața vieții. Teatrul a fost un fenomen al conștiinței, teatrul a însemnat ceva și cred că nu poate să moară nici măcar atunci când instrumentele și instrumentiștii sunt într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în afara evenimentelor, ci în înțelegerea lor pentru om și lume. Nu m-a interesat coordonarea lor spre putere. Pentru mine puterea reprezintă un obiect de studiu, de meditație și nu o tentație privind participarea la ea. Recunosc, există o fascinație fantastică a puterii, o atractivitate care zgândăre și pe cei mai sceptici. Bineînțeles că această intrare în marea arenă care pulsează de vitalitate și necunoscut capătă la un moment dat o aură artistică. Politicienii sunt însă actori ai unui timp care
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ci și un mod de a pierde! îmi doresc să mă scufund împreună cu teatrul meu în zone neexplorate până acum. Unde o să ajung până la urmă? Vreau să ajung până la urmă? Vreau să ajung în zona unde tulburarea dă o limpezime fantastică! Nu mai fac teatru, nici nu-l mai vreau și nici nu mă mai interesează teatrul în sine! Acum, folosesc teatrul! De aceea, și Pescărușul e un spectacol care nu intră în tipare, pentru că e făcut din agresivitate duioasă față de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
la prădare a avutului public. [...] Europenizarea a adus după sine, la noi, o industrie parazitară; un comerț bancar putred; o agricultură care ocolește munca pământului și trăiește din legi de expediente; a fabricat indivizi români plini de pofte și planuri fantastice, pe cari îi întâlnești la fiecare pas, așa de numeroși, că ei au ajuns să împiedice mersul vieții normale, dar n-a fabricat decât foarte rar indivizi români productivi și statornici la muncă, indivizi cari să-și ia răspunderea unei
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
noastre cunoștințe, un mic-mare număr de mimică, ce mimică!, în care tot revenea, obsedant, reverența feciorelnică a Tisbeii, într-un picior, dreptul, celălalt îndoit, în spate, elegant, elegant, ca-ntr-un fastuos contradanț elisabetan. Ce față avea Blehan! Ce grimasă fantastic de mobilă! La rîndu-mi, eram și eu bun, jucam adică rolul celui care crapă de rîs, dar nu rîde. În scenariu, cum ar veni. Ce noapte! Mai alaltăseară, ies din atelierul din Armeană, cu gînd să-mi fac rondul de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nou", așa sună pînza albă de deasupra ușii prin care, iată, intră pîlcul de învățăcei ce, după săptămînile de studiu, în încăperile de taină, vor da diseară concertul de închidere. Revăd vila stenic-demonicului Enescu și a delicat-princiarei sale Maruca. Ce fantastică metamorfoză! În domneștile încăperi, spoliate de administratorii comuniști, își găsiseră, ani la rînd, loc de aciuare mitocanii gospodăriilor de partid, țațele lăfăindu-se în patul Marucăi, urduroșii, în cel al geniului. Ce repunere în nobilele drepturi! Au fost aduse, din
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sau "ficțională", pentru sistemul imaginarului fantezia nu e singura funcție imaginativă care stă în relație cu realitatea; ambele joacă un rol în configurarea substanței imaginarului, care este reflectat și de reprezentările din textul istoriografic, și de cele conotate din literatura fantastică. Corelând cele două observații de până acum, introduc și al treilea punct de vedere: există imagini abstracte - fanteziste, simbolice sau doar purtătoare ale unei mentalități, deci stereotipe și sărace în semnificații −, care apar și independent de o materializare plastică sau
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
imaginar. Ea e produsă de imaginația "icastică" (sau mimetică, pentru că ea are ca referință mai ales perceptibilul), de imaginația "iconică" (sau simbolică - prefigurează sacrul definit de dogmă, "non-perceptibilul non-fantezist", divinul) sau de fantezie (imaginația "onirică", ars combinatoria, arta hibridului, a fantasticului popular creștin etc.); ea poate fi condusă către unitățile funcționale de bază ale sistemului: imaginea (mentală sau materială; simplă sau complexă - nu operez aici diferențieri) și simbolul (Al.-Fl. Platon 154-66). În sine, nu poate fi totuși definitorie pentru imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de cele mai multe ori în istoria culturală a imaginarului, granița și arealele ei învecinate. Disoluția acestei limite dintre lumi nu este însă posibilă. Ea există (așa cum afirma și Patlagean) și este consubstanțială relației complementare dintre trup și spirit, dintre rațiune și fantastic. Funcționarea" celor două lumi, realitatea și imaginarul, este însă asemănătoare în ce privește schema raporturilor de putere dintre componentele lor, dar și funcția simbolului și structurarea narativă, mai ales pentru tipul de cultură predominant orală. Imaginarul nu este "o simplă travestire a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar nu e nici fantezist, adică divinul și sacrul interpretat dogmatic); c. fantezia sau imaginația "onirică" ("artă" a combinațiilor insolite, fantastice sau fabuloase; pentru perioada la care ne referim, evul mediu românesc, conservator și canonic, ea este relevantă mai degrabă în cazul imaginarului popular creștin, în care regăsim figurarea diavolului, a lumii de dincolo și a formelor sale, precum și în câteva
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ale imaginației, care îi și determină componentele fundamentale. Limbajul sau reprezentarea, mitul sau simbolul sunt în mod deliberat construcții bazate pe convenții sau pe analogii formale, interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât de exploatată în imaginarul popular creștin (ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe fantasmatică -, ideologia, reprezentarea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
se comportă precum o construcție convențională, compusă dintr-un simbolizant − o bază materială complexă, de genul unei micro-narațiuni (spre exemplu, vânătoarea), al unui "complex" verbo-iconic corelativ (numele și însemnele heraldice), al unei imagini enigmatice (un prinț străin sau un animal fantastic) − și un simbolizat (respectiv sacrificiul animalier într-un nou teritoriu). Se obține astfel o suprastructură, plurală, ce combină mai multe componente încadrate la rândul lor simbolic (precum mitul întemeierii unei țări - cazul Moldovei). Modul de simbolizare este polisemic, este o
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
chiar simbolică: sala de judecată; răscrucea drumurilor etc.). În timp ce codurile și cronotopoii sunt specifici și spațiului religios, și celui profan (îi regăsim reprezentați în imaginarul politic), complexele și bestiarele sunt legate mai ales de manifestarea explicită a sacrului și a fantasticului. Dintre toate aceste clase, doar bestiarele sunt lipsite de narațiune, pentru că se prezintă mai curând ca un inventar de elemente compuse asemănător, care însă, în afara seriei, devin funcționale în diverse structuri narative. Pentru celelalte clase, este obligatorie precizarea schemei narative
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sfintele martirizate), cât și anti-modelul (Eva sau, în variantă socială, vrăjitoarea, adultera, păcătoasa), atât modelul "cruciatului", cât și contra-modelul, respectiv trădătorul sau "turcitul". Un al doilea nivel pe care îl străbat cele două registre este cel al structurilor simbolice și fantastice. Iau naștere: un imaginar al unităților-reper timp și spațiu, cronotopoii (Durand), pentru planul terestru (spre exemplu, ceremonialul încoronării, un montaj simbolico-descriptiv care "străbate" toate spațiile în care se manifestă puterea), ca și pentru "lumea de dincolo", dar și un imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Iau naștere: un imaginar al unităților-reper timp și spațiu, cronotopoii (Durand), pentru planul terestru (spre exemplu, ceremonialul încoronării, un montaj simbolico-descriptiv care "străbate" toate spațiile în care se manifestă puterea), ca și pentru "lumea de dincolo", dar și un imaginar fantastic (al creațiilor "literare", de genul romanelor populare sau al scrierilor culte - cum ar fi, la noi, Istoria ieroglifică și Țiganiada 16). Identific așadar - tot convențional - mai multe "zone"/module (rezultă în forma matricei 16), fiecare cu determinări particulare, încărcate și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și de cea a lui Le Goff asupra timpului), dar și relațiile care interesează direct antropologia puterii (stăpân-supus, putere laică-putere religioasă, putere publică-putere privată). La fiecare nivel (tipologiile masculine și feminine, respectiv structurile spațiu-timp pentru planul terestru și pentru lumile fantastice) rezultă "module" determinate de un ritm binar, prin afirmarea și negarea valorilor. Ele includ modelele și anti-modelele lumii laice, dar și exemplaritatea recomandată de biserică și figurată de "personajele" teologice sau hagiografice, contrapuse bestiarului. Funcțiile imaginației sunt revelate diferit de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a realului sau a religiosului (încadrat canonic), fantezia, artă a hibridizării lumilor și a planurilor creației, este cea care redă insurgența gândirii și a credinței, dar și lumea necunoscută sau "lumea de dincolo". Fantezia generează mai curând corpusul imaginilor numite fantastice, fabuloase, magia, iluzia și chipul maleficului sau "literatura" livrescă ficțională (în formele ei medievale), în timp ce imaginația este cotată drept o funcție de reprezentare a fenomenelor puterii laice sau religioase (istoriografie, pravile sau morala creștină). Urmând acest traseu științific, se poate realiza
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și tipurile sociale), cu religia oficială (o suprastructură de tip sintagmatic), cu credințele populare, ereziile sau gnozele care traversează cultura și imaginarul popular creștin, cu bestiarele, complexele, codurile și unitățile spațiu-timp ("clase morfologice") și cu o zonă în care imaginile fantastice sunt generate de o imaginație bogată și insurgentă față de dogmă, completată, în sfârșit, cu o zonă a "literaturii" livrești (mai puțin liberă însă, din cauza vizibilității ei la nivelul elitelor, unde canonul este mai atent respectat). Speculum mundi Imaginarul medieval în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și spirituale ale vremii - ceremonialul, iconografia, predica de amvon, hagiografiile - au întărit și au încărcat schemele de memorare cu narațiuni mitice desprinse din relieful istoric, cu figuri și modele locale sau preluate din tradiția creștină, cu legende istorice care amestecă fantasticul și evenimențialul, într-un "scenariu" care el însuși combină planul realității cu pura fantezie. Pentru Țările Române, imaginarul pare să fi jucat prin forța lucrurilor un rol mai important decât în culturile cu o tradiție a scrierilor bogată, dat fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]