KorAP: Find »[drukola/base=incertitudine & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...299 300 301 ...341 >

8,512 matches

Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429

se referă Însă la conformarea indivizilor, din rațiuni de utilitate, la un set de prescripții instituționale, ci la probabilitatea considerată subiectiv, ca partenerul să aibă un comportament pro-social (facilitator) În baza dispozițiilor și intențiilor sale pozitive Într-o situație de incertitudine și risc. Astfel, investiția În relații reciproce generează Încredere și diminuează oportunismul. Funcția lor este Însă una de cooperare similară organizării formale: relațiile sociale produc o organizare spontană, informală, bazată pe Încredere, Într-o rețea caracterizată de legături dense Între

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
contractați de la Început. „Actorii inițiază schimburi În mod individual, performând acte de bunăvoință În favoarea altui actor, fără să știe când, dacă și În ce măsură celălalt va reciproca În viitor” (Molm și colab., 2000:1399 - 1400). În astfel de condiții, riscul și incertitudinea reciprocării furnizează oportunitatea ca partenerii să-și demostreze credibilitatea (trustworthiness). „Teoreticienii clasici ai schimbului au sugerat că Încrederea este mai probabil să se dezvolte Între parteneri atunci când schimbul are loc fără negocieri explicite sau Înțelegeri contrângătoare” (p. 1396). În cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Relațiile În cadrul organizației Reciproce Schimburi reciproce pe termen lung Formele hibride de organizare bazate pe implicarea În rețele de relații (ex. casele de Într-ajutorare reciprocă) Toate tipurile de relații se bazează Însă pe așteptări sociale de natură a reduce incertitudinea și oportunismul rezultate din Înțelegerea diferită a situației sociale În care se află partenerii. Diferența constă În modul de constituire a așteptărilor și din faptul că presupun costuri diferite În contexte sociale diferite. Vom vedea În continuare care sunt condițiile

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
la elasticitatea relațiilor de muncă. Williamson (1993) consideră că selectarea componentei indtituționale sau a default-ului are În vedere reducerea costurilor tranzacționale. Alegerea ar fi astfel rezultatul unei analize de tip cost - beneficiu. Atunci când atributele tranzacțiilor (frecvența, gradul și tipul de incertitudine și situația de specificitate a investiției) incumbă costuri mari În cazul evenimentelor imprevizibile (incluzând aici costul pierderii oportunității de tranzacționare și nerealizarea beneficiilor mutuale), integrarea ierarhică În organizații va fi superioară (ca randament economic) formei hibride și aceasta, la rândul

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
că „structura instituțională de producție”, cum denumește Coase (1992) „amestecul” de piețe și organizații ce ajunge să caracterizeze la un moment dat societatea, nu poate fi explicată În cadrul modelului neoclasic al echilibrului economic, ci este o funcție a gradului de incertitudine și impredictibilitate a mediului. Pe de altă parte, o concepție avându-și originea În cadrul instituționalismului economic, consideră organizațiile doar ca agregare a unei coaliții bazată pe simple relații contractuale (nexus of contracts), aidoma celor Întâlnite pe piață (March și Simon

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
perfecte În cel sociologic (Durkheim - teoria solidarității organice) de care ne-am ocupat În capitolul precedent. V. Analiza instituțională a organizării social-economice Neo-instituționalismul economic a elaborat modele explicative ale organizării economice pornind de la asumpția acțiunii intenționale raționale, Însă În condițiile incertitudinii și asimetriei informațiilor (Coase 1960; Williamson, 1993), și a limitărilor cognitive ale actorilor (North (1990), Nelson&Winter (1982)). Totuși, chiar În aceste condiții de limitare cognitivă, maximizarea subiectiv posibilă, presiunea relativă către eficiență, explică arhitectura instituțională și structurală a organizării

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
instituții vom relua problematica Încrederii interpersonale. „Teoreticienii clasici ai schimbului au sugerat că este mai probabil ca Între parteneri să se dezvolte Încredere interpersonală (n.a.) atunci când schimbul are loc fără negocieri explicite sau Înțelegeri constrângătoare. În aceste condiții, riscul și incertitudinea schimbului oferă partenerilor oportunitatea de a-și demonstra credibilitatea lor (trustwortiness)” (Molm et al., 2000:1396). Coleman (1990) face distincția Între schimbul reciproc și cel negociat. Riscul și incertitudinea inerente schimburilor reciproce sunt esențiale pentru dezvoltarea Încrederii și angajamentelor consideră

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
fără negocieri explicite sau Înțelegeri constrângătoare. În aceste condiții, riscul și incertitudinea schimbului oferă partenerilor oportunitatea de a-și demonstra credibilitatea lor (trustwortiness)” (Molm et al., 2000:1396). Coleman (1990) face distincția Între schimbul reciproc și cel negociat. Riscul și incertitudinea inerente schimburilor reciproce sunt esențiale pentru dezvoltarea Încrederii și angajamentelor consideră Blau (1964). În aceeași ordine de idei, Yamagishi și Yamagishi (1994) propun distincția dintre Încredere (trust) și asigurare (assurance). Încrederea se referă la expectații privind un anumit comportament bazate

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
baza unor studii etnografice, Larson (1992) identifică 3 faze de constituire a diadelor antreprenoriale Între firme, bazate pe Încredere (și nu pe contracte): istoria relațiilor personale și a reputația personală și a firmei; acestea ar fi de natură să reducă incertitudinea și riscul asociate schimburilor reciproce; constituirea diadei ca urmare a intereselor mutuale și apariția reciprocității, constituirea expectațiilor și Încrederii; dezvoltarea Încrederii este rezultatul unei perioade de Încercare În care una dintre firme Își asumă rolul de inițiator și, În felul

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
expuse capriciilor personale și blocajelor de comunicare. Literatura rețelelor În analiza organizațională a identificat exemple empirice În care câmpuri sociale formează structuri de relații ce facilitează cooperarea socială și economică și funcționează ca mecanisme informale de reducere a oportunismului și incertitudinii. Ele ar putea fi astfel substitutele funcționale ale integrării ierarhice prevăzute de Williamson (1993) deservind aceeași funcție a diminuării costurilor tranzacționale și, implicit, de realizare a ordinii Într-o relație În care un conflict potențial amenință să zădărnicească oportunitățile de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
deservind aceeași funcție a diminuării costurilor tranzacționale și, implicit, de realizare a ordinii Într-o relație În care un conflict potențial amenință să zădărnicească oportunitățile de realizare a unor câștiguri mutuale (Commons, 1931); deosebirea este că, În acest caz, reducerea incertitudinii nu rezultă din autoritatea de a impune acțiuni conforme, ci din Încrederea ce generează așteptări pentru comportamente cooperante. Baza teoretică pentru explicarea relației dintre rețelele de relații și instituții este furnizată de teoria schimbului social, Începând cu autori clasici precum

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În societățile moderne, creșterea complexității tranzacțiilor ce implică numeroși indivizi și sunt extinse În timp și spațiu, ca urmare a diviziunii muncii, este asociată cu amplificarea costurilor tranzacționale și necesită instituții formale, impuse de o a treia parte, pentru reducerea incertitudinii cu privire la termenii contractului. Structurarea „relațională”, personală, bazată pe reciprocitate În cadrul interacțiunilor sociale este soluția societăților premoderne În care specializarea este scăzută, dar nu mai este posibilă odată cu creșterea complexității societăților industriale. Totuși, North recunoaște importanța instituțiilor informale și a structurilor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
De asemenea, spune Uzzi, angajamentul partenerilor În relație este mai puternic În rețelele În care predomină raporturi implicate, ceea ce facilitează căutarea soluțiilor În interiorul parteneriatelor existente decât prin formarea de noi (1997:53). Astfel, prin expectațiile de reciprocitate, rețelele ar reduce incertitudinea și riscul de preluare ostilă și ar genera investiții și asumarea de riscuri care nu ar putea fi realizate prin legăturile ocazionale (arm’s-length ties). Legăturile implicate furnizează un capital de Încredere superior asigurării contractuale, deoarece partenerii se bazează pe

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
a situațiilor neprevăzute. De asemenea, relația se desfășoară pe termen lung, perioadă În care avantajele și dezavantajele reciproce ale partenerilor se echilibrează. Relațiile implicate presupun soluții de coordonare Între organizații În cazul dilemelor sociale ce pot apărea din cauza complexității și incertitudinii mediului. În interviurile realizate, Uzzi a arătat că firmele ce aveau relații implicate se informau reciproc cu mult timp Înainte asupra viitoarelor schimbări În procesul de producție (Încetinirea producției, orientarea către alte piețe) pentru a permite partenerului să se adapteze

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
situații. Pentru a adapta teorema celebră a lui Coase (1960), am putea spune că, În lipsa costurilor tranzacționale, relațiile implicate și rețelele ar fi inutile ca soluții de coordonare inter-organizațională; piața ar fi optimă În alocarea resurselor. În condițiile complexității și incertitudinii mediului Însă, dar și a distorsiunilor ce pot apărea În reprezentarea mediului de către organizații (informația este costisitoare, iar capacitatea cognitivă este limitată), relațiile implicate presupun coordonarea reciprocă Între structuri și, prin angajamente reciproce credibile, stabilizează activitatea organizației și influența mediului

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
societal lucrează În tandem cu rețelele sociale În procesarea resurselor În capital social și cultural. Totuși, așa cum arată Nee și Ingram În studiile Întreprinse, rețelele pot favoriza rezistența la instituționalizare și pot dezvolta norme de opoziție generând astfel inconsistență și incertitudine În proiectele de dezvoltare socială. Capitalul social implicat În rețele poate așadar bloca capitalul cultural implicat În instituții; din această inconsecvență a capitalurilor rezultă patternuri incoerente de mobilizare a acțiunii și dezvoltare socială. Rețelele sociale facilitează cooperarea socială, permițând capitalizarea

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
impusă la nivele subsistemice, la nivelul organizațional, departamental sau al grupurilor sociale. Actorii ce dețin autoritate la nivelul acestor subsisteme, instituie mediul organizațional. Astfel, teoriile de contingență care afirmă dependența performanței organizaționale de adaptarea lor la mediul obiectiv capătă o incertitudine În plus: reprezentarea Însăși a mediului la nivel organizațional poate fi problematică, În sensul că aceasta poate sau nu coincide cu reprezentările sociale mai cuprinzătoare. „Dintr-o perspectivă cognitivă, spun Porac și Thomas (1990:224), decidenții acționează pe baza unui

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
organizației prin care anumite grupuri preiau controlul organizației sub pretextul deținerii informației strategice pentru supraviețuire, dar difuzează la nivelul Întregii piețe instituind câmpul organizațional (actori și structură), zone infuzate de o cultură locală. Instituirea câmpului echivalează cu stabilizarea acestuia, reducerea incertitudinii În privința controlului intern și extern al resurselor și creșterea șanselor de supraviețuire a organizațiilor existente. Stabilizarea presupune structurarea unui set de relații, susținute de o ideologie prin care relațiile respective sunt legitimate. Organizația poate fi În același timp considerată ca

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
sociale”) ale firmelor ce acționează În cadrul câmpului se centrează pe menținerea unor relații sociale stabile cu parteneri „tradiționali”, În special din Uniunea Europeană. Relațiile stabile sunt cele care asigură ocuparea capacităților productive ale firmelor. Ele au un rol esențial În reducerea incertitudinii fiind considerate resursele strategice de care depind majoritatea firmelor pentru a supraviețui. Se constituie astfel rețele de firme implicate În relații ce se autoreproduc și care reduc competiția, dar și incertitudinea. Rețelele de acest tip, Între parteneri externi și firme

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
ale firmelor. Ele au un rol esențial În reducerea incertitudinii fiind considerate resursele strategice de care depind majoritatea firmelor pentru a supraviețui. Se constituie astfel rețele de firme implicate În relații ce se autoreproduc și care reduc competiția, dar și incertitudinea. Rețelele de acest tip, Între parteneri externi și firme producătoare autohtone, acționează În același timp ca modele de relaționare reale, dar și ca modele cognitive ale succesului În acest tip de afaceri. Mai mult, persistența lor nu poate fi explicată

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
a lucra Împreună” (Eccles, 1981:340) - dar poate fi relaționat și cu dorința indivizilor de a obține satisfacție din interacțiunea socială care acompaniază munca lor zilnică (Granovetter, 1985:498) și, În plus, cu intenția acestora de a controla competiția și incertitudinea. În ceea ce privește partenerul străin, costurile tranzacționale cresc ca urmare a investiției specifice (asset specificity) În materie primă (textile, accesorii): investiția este nerecuperabilă În cazul unei eventuale manopere defectuoase a contractorului român. Pe de altă parte, acesta din urmă se confruntă cu

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În ceea ce privește partenerul străin, costurile tranzacționale cresc ca urmare a investiției specifice (asset specificity) În materie primă (textile, accesorii): investiția este nerecuperabilă În cazul unei eventuale manopere defectuoase a contractorului român. Pe de altă parte, acesta din urmă se confruntă cu incertitudinea impunerii contractului odată ce marfa este predată: costurile de judecată sunt foarte mari, iar probabilitatea recuperării pagubei este mică. Reporter: Au existat conflicte Între dvs. și parteneri? Intervievat: Am avut, cu unii am ajuns În tribunal, am câștigat și atât, că

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
timp și bani. De asta trebuie să ai grijă să-ți primești banii. Schimburile reciproce de informații strategice, caracteristice relațiilor implicate, În special cele legate de planificarea activității firmelor și coordonarea reciprocă permit ambelor părți controlarea unor importante surse de incertitudine: asigură continuitatea procesului productiv vital În majoritatea firmelor românești și necesarul productiv, la un anumit moment, al firmelor străine. În plus, fiind o „cvasi-firmă”, relațiile implicate manifestă un nivel superior de integrare (În multe cazuri firmele străine Își trimit proprii

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
de „Bună ziua”. În acest fel, structura socială a câmpului se reproduce de-a lungul canalelor de transmitere a informațiilor furnizate de relațiile implicate. Informațiile transmise de piață, prin mecanismul prețurilor, sunt prea puțin asiguratorii pentru firmele ce Încearcă să controleze incertitudinea. Relațiile implicate contribuie la reducerea reactivității și volatilității piețelor și la stabilizarea actorilor constitutivi (organizații) și a structurii câmpului. La Întrebarea „considerați că se poate avea Încredere În majoritatea partenerilor?” răspunsurile tind să fie negative, intervievații afirmând că sunt asigurați

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
strategie este foarte răspândită În rândul firmelor percepute ca dominante, fiind chiar instituționalizată ca un model de succes pentru ceilalți actori, constituindu-se Într-o logică a câmpului. Pe de o parte există un pattern de relaționare stabil care reduce incertitudinea și oportunismul dar și percepții, justificări, instituiri ale acelui pattern ce se instituționalizează prin mecanisme cognitive la nivelul câmpului. Astfel, forma hibridă sau rețeaua de firme constuită din implicarea acestora În relații stabile nu poate fi explicată exclusiv ca rezultat

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]