8,611 matches
-
și aplecarea mea către ele, din tandrețea mea. Cum să le arunci afară? Iisus te aruncă afară pe tine? Chiar dacă, eu știu, vei fi greșit, cîndva, Iisus te păstrează înăuntrul său. Și pe mine mă păstrează. Asta e însăși esența mîntuirii. A.B.O ultima mărturisire? Da, am vrut să fiu omul enciclopedic. Greșind sau nu. Avînd sau nu dreptate. Ăsta a fost unul dintre visele mele. Ăsta a fost unul dintre secretele mele. A fost înălțarea mea ori căderea mea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
va fi cât timp voi respira, malul, tărâmul, pe care vreau să ajung. Raportarea mea la Poezie nu este de natură să-mi pună coroniță, să mă situeze pe cine știe ce piedestal, ci este, ca o continuă rugă și cale spre mântuire. Într-un eseu, intitulat Transferul de ființă și mântuirea prin poezie, (vezi Mireasma dintre cele două temple, eseuri, Tipo Moldova, 2013), explic mai pe larg raportul poetului cu poezia. Miza e pe timpii ce vor să vină. Sună naiv, știu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
care vreau să ajung. Raportarea mea la Poezie nu este de natură să-mi pună coroniță, să mă situeze pe cine știe ce piedestal, ci este, ca o continuă rugă și cale spre mântuire. Într-un eseu, intitulat Transferul de ființă și mântuirea prin poezie, (vezi Mireasma dintre cele două temple, eseuri, Tipo Moldova, 2013), explic mai pe larg raportul poetului cu poezia. Miza e pe timpii ce vor să vină. Sună naiv, știu, dar salvarea din precaritate, din nimicnicie nu o aflăm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
au așteptat bucovinenii sosirea trupelor române ne-o spune și necrologul profesorului Emil Forgaci, ultimul luptător căzut pe ogorul de glorie al muncii intelectuale în Bucovina, publicat în Glasul Bucovinei din 11 decembrie 1918: „Mult a așteptat acest suflet ceasul Mântuirii și n-a vrut să-și părăsească învelișul șubred, până nu s-a convins că în adevăr acest ceas a sosit. A așteptat atât de mult încât în urmă nu vroia să creadă că a sosit. „Trebuie săi văd dacă
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Mihai Eminescu (Doina), preot Gh. Antonovici, Mircea Streinul, Vasile I. Posteucă, George Drumur, E. Ar. Zaharia, G. Coșbuc (Sus inima români!), Octavian Goga (Părăsiții), George Tutoveanu (Fii gata!), Șt. O. Iosif (Rugăciune), Nichifor Crainic (Cântecul pământului), Vasile Voiculescu (Sântem ai mântuirii...), Radu Gyr (Crucea din stepă), Al. Mateevici (Limba noastră) ș.a. Iată cât de frumoasă și măeastră era și este poezia Limba noastră a lui Mateevici și a noastră: „Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată, Un șirag de piatră
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
murit în numele libertății), la o formulare de dragul căreia nimeni nu-i dispus a-și pune viața în pericol. Cum ar spune Péguy, drumul este mereu de la mistică la politică. Dacă Domnul le iartă și le uită pe toate, el vrea mîntuirea păcătosului nu pieirea lui. Greu, dacă nu imposibil, este pentru noi a ierta, a ne ierta pe noi și între noi. Una după alta sînt tălmăcite treptele iertării. "Greșiților noștri le iertăm greu, sau dacă iertăm, nu uităm. (Și iertare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cărți ca Arta de a fi fericit sau Cum să reușești în viață a lui Dale Carnegie. Isihie: fericire. Și nu numai în anumite locuri, la sfîntul munte. Pretutindeni. O rețetă universală". Nu există o singură cale pentru accedere la mîntuire, rezultatul contează, nu meandrele realizării absolutului. După cum i-a spus Părintele Cleopa, pe care l-a cunoscut și vizitat la Sihăstria, există o ciudată ispită de dreapta ispita credinței, prin care avem tentația de a crede că prin ea le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și despărțire între fiu și tată, între fiică și mamă, între noră și soacră. Să nu ținem la viață, să fim gata oricînd s-o jertfim, defăimînd deșertăciunile. Și să avem drept scop suprem dobîndirea vieții veșnice. Să nu căutăm mîntuirea în moarte sau neant, ci păstrînd modesta condiție luptătoare a omului. Și să ne purtăm ca prinții, să fim desăvîrșiți, să ne îndumnezeim. Să vedem în creștinism rețeta perfectei fericiri. Și totodată doctrina torturării ființei de către un Creator hotărît să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a fost războiul a două tabere supraumane: acolo a fost spațiul în care, privit dinafară, războiul a fost cîștigat de satana, pentru că psihologii și esteții confundă aparențele cu realitatea duhului și ignoră faptul că această lume este un răstimp al mîntuirii, singurul răstimp uman pentru mîntuire. Dar adîncul îmbogățirii sufletelor noastre este greu de sesizat; pentru ei, înfrîngerile sînt spectaculoase, morțile zguduitoare, nebunia locvace, dar înțelepciunea și martirajul spiritual al supraviețuitorilor, ca și vibrația imensă a duhului este prea subtilă pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
tabere supraumane: acolo a fost spațiul în care, privit dinafară, războiul a fost cîștigat de satana, pentru că psihologii și esteții confundă aparențele cu realitatea duhului și ignoră faptul că această lume este un răstimp al mîntuirii, singurul răstimp uman pentru mîntuire. Dar adîncul îmbogățirii sufletelor noastre este greu de sesizat; pentru ei, înfrîngerile sînt spectaculoase, morțile zguduitoare, nebunia locvace, dar înțelepciunea și martirajul spiritual al supraviețuitorilor, ca și vibrația imensă a duhului este prea subtilă pentru sensibilitatea tocită a esteților, prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
o dreaptă articulație a capului În armonia Întregului, un persiflaj, ba poate chiar o negație a limbii și graiului, atât de slăvite, devenite deodată superflue. Dansul dionisiac poate Însemna, Însă, și ieșirea În „alt regn”, o formă a unei visate mântuiri, În zonele geniale ale poeticului și ale muzicii, o ridicare de pe tărâmul gravitațional și penibil, un „pas pe lună”, de fapt! Deodată, nu Gândul ne face ușori și Înțelepți, „supraumani”, ci trupul, aflat Într-o beatitudine neînfrânată și care, prin
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
profund „inițiatice” ale unui Ion Ioanid, episcopul unit Ion Ploscariu sau Steinhard, „Evreul renegat” și „Românul, ortodoxul patetic”, că aceștia și alți câțiva au făcut din pușcăriile mizerabile, de un primitivism sălbatec medieval, ale comunismului autohton, tocmai „cheia și unealta” mântuirii, o mântuire care În fiecare din cazurile de mai sus lua o altă, adâncă formă umană. Încât, după o jumătate de secol de stridente și false „victorii și eroi” cu duiumul, noi, Românii, să constatăm cu o stupoare ce se
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ale unui Ion Ioanid, episcopul unit Ion Ploscariu sau Steinhard, „Evreul renegat” și „Românul, ortodoxul patetic”, că aceștia și alți câțiva au făcut din pușcăriile mizerabile, de un primitivism sălbatec medieval, ale comunismului autohton, tocmai „cheia și unealta” mântuirii, o mântuire care În fiecare din cazurile de mai sus lua o altă, adâncă formă umană. Încât, după o jumătate de secol de stridente și false „victorii și eroi” cu duiumul, noi, Românii, să constatăm cu o stupoare ce se Învecinează cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe care le-a adus după el secolul trecut. Cele două sisteme politice și militare de extremă stângă sau dreaptă, sub un pospai de ideologie pescuită În utopicii francezi și parțial În Marx - ideologia justiției sociale, a repartiției echitabile, a mântuirii clasei muncitoare! - sau, de cealaltă parte, din scrierile unor spirite xenofobe și ultra elitiste - vezi Gobineau sau Chamberlain, ideologia salvării și dominanței rasei ariene! - au „folosit” à fond, până la fund și fără „cruțare”, fără scrupule, acele „leviere” abisale care, se
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o subliniam Într-un volum anterior. „Labirintul existențial” ce este orice existență socială sau individuală care suferă izbiturile și răsturnările „browniene” ale talazurilor istoriei și ale contemporanilor; „cercul” care este - care a fost În existența și cariera mea! - „rezolvarea” sau „mântuirea labirintului”, văzut Încă o dată ca un infern social și psihologic, unul din acele „infernuri insidioase, subterane” care nu așteaptă extincția fizică pentru a se instala, unul din acele „subtile coșmaruri din starea de veghe”, ca o fantomă sau o pasăre
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Iliescu a mai făcut un pas (În speranța că le va câștiga data următoare): a Început să se Închine! Altminteri, toți oamenii politici, inclusiv președintele, se Înțelege, se perindă, cucernici, pe la tot felul de manifestări religioase. O imensă Catedrală a mântuirii neamului urmează să se Înalțe În centrul Bucureștiului (mai rămâne să se și construiască, fiindcă În România nu tot ceea ce se proiectează se și realizează). Până și prim-ministrul Radu Vasile nu a găsit alt loc unde să negocieze cu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
de cuvânt”, atunci, în lumina personajelor sale și a viziunii sale asupra omului, trebuie să constatăm, în pofida învățăturii budiste, că Suferința este, probabil, prima „calitate” care îl „ajută” pe om să ajungă la sine însuși, la propria sa esență, la mântuirea sa, într-un fel. În acest loc nu pot să nu citez o frumoasă frază a lui Herder, unul din maeștrii tânărului Goethe, după care: „Scopul omului nu este altul decât el însuși!”.Ă Da, astfel „rezolvă” dogma sau dogmele
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
numai „a crede”, dar și forța mărturisirii se cere celor ce cred că Fiul Omului și-a dat viața pentru a ne spăla de păcatul originar. Cel venit și întrupat pentru definitiva împăcare cu Tatăl său și al nostru, pentru mântuirea noastră de „umanitatea joasă”, cu care ne naștem și care ne împiedică mereu accesul la o altă existență, purificată, ideală!... Puterea, curajul mărturisirii ce a creat atâtea legiuni de sfinți și de martiri care, în primele secole după Christos, s-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
avându-l pe om ca principiu și finalitate. Dar cele care fac și acum să sângereze Orientul Apropiat țin de dumnezeire: ele constituie versiunea originală a celorlalte. Oare faptul că m-a încercat în tinerețe nevoia de o religie a mântuirii (socialismul revoluționar) mă predispunea deja la această atitudine oarecum brutală și deplasată, adică la a judeca un pom după fructele lui? Așadar, unde aș putea-o face mai bine decât acolo unde pomul a fost plantat? Ea distonează față de tonurile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
calpacelor. Istoria e plină de fumuri, geografia o învață ce e modestia. Anticlericalul rânjește, iar eu îl imit ceva mai mult ca de obicei (dar și de nevoie). Atâta doar că mă feresc să uit că pe piața bunurilor necesare mântuirii, unde clientul e rege, cererea este cea care dă naștere ofertei. Clericul ascultă de laic, aceasta e chiar vocația lui. Îi este de ajuns să vadă privirile rătăcite, pline de o mută implorare, ale credincioșilor îngenunchiați în fața unei icoane reprezentând
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
protecție inventat pentru ei de un islam ostil sau neîncrezător (dar incomparabil mai tolerant și mai puțin sângeros decât a fost creștinătatea pentru evrei și mahomedani) i-a obligat să urmeze o bună școală, cea a înaltei politici machiavelice. Chestiunile mântuirii nu sunt prima lor grijă. Cine să-și epuizeze spiritul cu teologia, aici? Mai întâi să supraviețuim, ne vom ocupa cu subtilitățile după aceea. Pe aceste Preasfinții fără divizii blindate dar nu (în Liban, cel puțin) fără influență asupra mersului
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
turban alb, care-l ascultă clătinând din cap. Schimbul ștafetei e pregătit. Latura "tatăl sfânt și fiul" mă lasă întotdeauna gânditor. La urma urmei, în cursul primului mileniu creștin mănăstirile și parohiile erau afaceri de familie. Bunurile presupuse a favoriza mântuirea erau transmise din tată în fiu spre marea nemulțumire a Bisericii, care a pus mai apoi capăt acestei însușiri private a bogățiilor și a autorității, instaurând celibatul preoților. Ca unul care mi-am însușit plenar măsura, reacționez spontan, ca bun
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pe jos pe drumuri, fără un ban în bu-zunar, jefuind orașele Ungariei și cele de pe Dunăre. Nu mai credem în păcatul originar, iar iadul nu mai sperie pe nimeni. La ce bun să mai iei crucea în mână? Cruciada, cumpărarea mântuirii cu sângele tău, a ajuns oare o noțiune lipsită de sens? Și eliberarea căror locuri sfinte? Degeaba au lansat naziștii "cruciada contra bolșevismului", iar grupurile noastre de creație "cruciada contra alcoolului", nicio vorbă mare nu-i mai sperie pe europeni
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
europenii, ne-am pierdut în același moment și cultura religioasă și pe cea a războiului. Spiritul de cruciadă occidental care consta într-o fuziune a celor două suflă în sens invers, de la est la vest. Nu va exista pentru voi mântuire în afara jihadului", conchide același Zawahiri (care detestă Hezbollahul tot atât de mult ca și Hamasul). Luptătorii kamikaze de la Jenin și liderii talibani ai Moscheii Roșii de la Islamabad pot fi percepuți ca descendenți ai vizirului Afdar și ai lui Saladin. Mă îndoiesc că
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
îngeri. 3) Noi locuim în timp. Ieșim încetișor din Babel, dar încă n-am ajuns la Rusalii. Hristos a înviat, dar răul n-a fost curmat. Fiecare îl atacă pe celălalt de frică să nu fie atacat de el. Economia mântuirii trebuie să ne facă răbdători și să ne incite și mai mult înspre virtutea speranței. Remarcă anexă: cu energia credinței poți nu numai construi, ci și distruge. E o alegere politică. Or, politicile nu încetează a utiliza religiosul în propriile
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]