7,774 matches
-
dorința joacă, În acest caz, un dublu rol. Pe de o parte, ele aduc la același numitor fragmentele compartimentate ale existenței, pe de alta ajută la formarea unei diferențe În interiorul masei compacte de amănunte a jurnalului. Așadar, subiectivitatea, abandonul În mărturisire devin forțe structurante ale discursului. Ale unui discurs care din impersonal și abstract, la Începuturile sale, ni se relevă ca o entitate subiectivă purtătoare de sens. Efect secundar al mărturisirii, intimul organizează, din fundal, o materie a cărei forță nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
masei compacte de amănunte a jurnalului. Așadar, subiectivitatea, abandonul În mărturisire devin forțe structurante ale discursului. Ale unui discurs care din impersonal și abstract, la Începuturile sale, ni se relevă ca o entitate subiectivă purtătoare de sens. Efect secundar al mărturisirii, intimul organizează, din fundal, o materie a cărei forță nu e dată de necesitatea continuării scrisului (ca Într-o povestire sau ca Într-o piesă de teatru), pentru simplul motiv că nu i se cunoaște deznodământul. Intimitatea nu trebuie, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
evenimentului pe care-l descrie), jurnalul intim cunoaște doar constrângerea provenită din durata existenței scriitorului. Și, desigur, aceea, obiectivă, a zilei alcătuită din douăzeci și patru de ore! Spre a nu intra prea adânc În cercul vicios al relației dintre timp și mărturisire (studiată, de altfel, Într-un capitol special), e mai prudent să observăm că intimitatea se exprimă Într-o unitate de timp, Însă ținând cont de anumite rigori ale expresivității literare. Din păcate, jurnalul nu poate ființa În afara unui limbaj preexistent
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
intim este o grafie a minții. Portret involuntar, el recompune din fragmente chipul ignorat al celui care scrie. Acuta subiectivitate a autorului de jurnale se vede contrariată de obiectivitatea involuntară, când nu de-a dreptul contraproductivă, a scrisului. Dorința de mărturisire și de eternizare (prin scris) a mărturisirii, de a marca trecerea clipei - toate, Însemne ale fragilității psihice - se devoalează, asemeni celebrului desen din covor al lui Henry James, recunoscând În el trăsături, obiceiuri, acte care alcătuiesc personalitatea autorului de jurnal
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
involuntar, el recompune din fragmente chipul ignorat al celui care scrie. Acuta subiectivitate a autorului de jurnale se vede contrariată de obiectivitatea involuntară, când nu de-a dreptul contraproductivă, a scrisului. Dorința de mărturisire și de eternizare (prin scris) a mărturisirii, de a marca trecerea clipei - toate, Însemne ale fragilității psihice - se devoalează, asemeni celebrului desen din covor al lui Henry James, recunoscând În el trăsături, obiceiuri, acte care alcătuiesc personalitatea autorului de jurnal. Desigur, e vorba de un autoportret fulgurant
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din iarbă. Ah, grădina noastră! Îți amintești că unele pere pe care le găseam aveau urme de dinți În ele?7 Secvența de mai sus vorbește despre cât de mult poate suporta jurnalul intim (cât de mult ca intensitate a mărturisirii, dar și ca exercițiu de coborâre În universul amintirilor miraculos redescoperite), dar și despre infidelitățile sale: intrările și ieșirile din biograficul pur nu au loc fără ca textul să sufere distorsiunile impulsului creator. Katherine Mansfield „dramatizează” niște situații aflate În conul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
liniște; ascultă-mă8. În acest caz, dorința de cunoaștere a eului propriu ascunde voința de a-l controla. Michelet introduce, Însă, un element cu totul surprinzător Într-un studiu „științific”: pasiunea. Perturbatoare prin excelență, sentimentele, subiectivitatea, expresivitatea involuntară a textului scot mărturisirea de sub constrângătoarele interdicții auctoriale. Acționând Însă În spațiul literaturii, scriitorul proiectează niște false imagini, care Îl trimit În zona artelor plastice. Consistența autoportretului provine din posibilitatea de a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat. Portretistica plastică, blindată În propriile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
spațială, ca În artele plastice. El e creat „În timp” și descifrat „În timp”. Deși mai puțin expresiv, reflectând cu infinit mai multă strălucire chipul portretizat, imaginea din jurnalul intim e o dispunere muzicală, care modulează ritmul interior și fluxul mărturisirii. Dimensiunea plurală a autoportretului se relevă, desigur, prin actul lecturii, redimensionându-se de fiecare dată În funcție de unghiul și intensitatea descifrării textului. Lucrul cel mai surprinzător e că autoportretul nu constituie punctul final, ținta și scopul mărturisirii scriitorului. Contemplarea propriei imagini (fărâmițată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
modulează ritmul interior și fluxul mărturisirii. Dimensiunea plurală a autoportretului se relevă, desigur, prin actul lecturii, redimensionându-se de fiecare dată În funcție de unghiul și intensitatea descifrării textului. Lucrul cel mai surprinzător e că autoportretul nu constituie punctul final, ținta și scopul mărturisirii scriitorului. Contemplarea propriei imagini (fărâmițată, fragmentată, alcătuită din umbre și reveniri) are loc sub presiunea unui substitut al supra-conștiinței. Aceasta modulează impulsurile involuntar creatoare care au transformat Înșiruirile de cuvinte Într-o realitate artistică. Voința de creație e, așadar, premersă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a inexactității și chiar a falsului - malefice În planul practicii textuale, dar benefice pentru identificarea unor surse de literaritate ale textului ca atare. Mai complicate sunt lucrurile când confesiunea nu e spontană, când ea crește firesc din trunchiul fragmentat al mărturisirii cotidiene. Constrâns de factori externi să coboare În adâncimile atât de greu sondabile ale eului propriu, autorul pare a-și da seama de misiunea ingrată În fața căreia se află. În astfel de cazuri, putem vorbi de veritabile auto-negări ale funcției
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu e prea complicată. Autoportretul e, bineînțeles, consecința orgoliului persoanei Întâi de a-și construi propriul univers de determinații. Eul, centru și periferie a unei Întregi lumi a experienței individului, creează În mod spontan un spațiu al individualității și al mărturisirii. Persoana Întâi e, În fond, un simbol al universului, locul În care Începe și sfârșește ceea ce omul nu poate cunoaște. Prin urmare, un discurs centrat tocmai asupra persoanei Întâi este un discurs asupra universului Întreg. El legitimează, astfel, orice pretenție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
formele sale extreme - dacă nu chiar „extremiste” - (la Tolstoi, de pildă, care În paralel cu „jurnalul oficial”, ținut la Îndemână, pentru a fi consultat de familie, scria și „jurnalul numai pentru mine”, În care gradul de intimitate și intensitate a mărturisirii, precum și doza de informație secretă sunt mult sporite; ori la Stendhal, care folosea interminabile, savante permutări de nume, de date, de Întâmplări, precum și un labirintic sistem de pseudonime, pentru a asigura secretul atât de delicatei operațiuni), el nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalul intim e istoria punerii Între paranteze a timpului. Eșantioane de real Dincolo de astfel de considerații, jurnalul intim rămâne un document al raportării artistului la realitate. Dacă pentru Amiel utilitatea jurnalului intim se reduce, uneori, la rolul „gamelor” pentru pianist (mărturisirea e, În cazul lui, cel puțin abuzivă: el se pregătește, scriind jurnalul intim, pentru Însăși scrierea jurnalului intim! Cele șaptesprezece mii de pagini de notație cotidiană au acoperit cu totul discutabila-i operă științifică), pentru Gide aceasta e strâns legată
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de jurnale intime și-ar trăda vocația. Pentru că există o vocație a autorului de jurnale intime, așa cum există o vocație a poetului ori a romancierului. Eșecul unui Camil Petrescu provine și din prea marea luciditate care-l Împiedică să Împingă mărturisirea până la ultimele consecințe. Dimpotrivă, excelența jurnalului lui Gide e dată de o Îndrăzneală de tip special, pe care a știut să o exerseze magistral de-a lungul Întregii sale vieți. În felul acesta, am introdus un criteriu extraestetic În judecarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unui adevăr ficționalizat. Ficționalizat pentru că nu i se Întrevede finalul. O avansare, așadar, În bezna unui prezent luminat pe măsură ce e străbătut. Fărâmițările detectate În jurnal sunt, de fapt, Încercări de a aduna laolaltă materia alunecoasă a realității. Percepția fragmentaristă e mărturisirea imposibilității de a respecta „clauza regularității”27. Din masa nestructurată a realului sunt reținute doar eșantioanele. Nu are nici o importanță că prea puțini autori au respectat promisiunea de a ține la zi Însemnările de jurnal. Important e că ei sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
omnes cogitationes), sau la Sfântul Athanasie, văzând În descrierea sufletului o armă În lupta spirituală, toți ating, Într-un fel sau altul, ideea de intimitate și, Într-o a doua instanță, pe aceea de subiectivitate. Epictet proiecta o triadă a mărturisirii, cea dintâi triadă a intimității și subiectivismului, cuprinzând actul gândirii (melètàn), al (trans)scrierii (graphéin) și al instruirii (gymnázein). Scrisul și meditația fac corp comun, intercondiționate de principiul mărturisirii ca formă de cunoaștere 4. Însă oricare ar fi circuitul confesiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
doua instanță, pe aceea de subiectivitate. Epictet proiecta o triadă a mărturisirii, cea dintâi triadă a intimității și subiectivismului, cuprinzând actul gândirii (melètàn), al (trans)scrierii (graphéin) și al instruirii (gymnázein). Scrisul și meditația fac corp comun, intercondiționate de principiul mărturisirii ca formă de cunoaștere 4. Însă oricare ar fi circuitul confesiunii (dinspre mărturisire Înspre viață sau dinspre viață spre mărturisire), ea dobândește o funcție ethopoietică 5: o modalitate, un operator al transformării adevărului În ethos. Desigur, prin adevăr Înțelegem transcrierea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dintâi triadă a intimității și subiectivismului, cuprinzând actul gândirii (melètàn), al (trans)scrierii (graphéin) și al instruirii (gymnázein). Scrisul și meditația fac corp comun, intercondiționate de principiul mărturisirii ca formă de cunoaștere 4. Însă oricare ar fi circuitul confesiunii (dinspre mărturisire Înspre viață sau dinspre viață spre mărturisire), ea dobândește o funcție ethopoietică 5: o modalitate, un operator al transformării adevărului În ethos. Desigur, prin adevăr Înțelegem transcrierea veridică a realului: aflându-ne În câmpul de acțiune al mecanismelor de creație
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
actul gândirii (melètàn), al (trans)scrierii (graphéin) și al instruirii (gymnázein). Scrisul și meditația fac corp comun, intercondiționate de principiul mărturisirii ca formă de cunoaștere 4. Însă oricare ar fi circuitul confesiunii (dinspre mărturisire Înspre viață sau dinspre viață spre mărturisire), ea dobândește o funcție ethopoietică 5: o modalitate, un operator al transformării adevărului În ethos. Desigur, prin adevăr Înțelegem transcrierea veridică a realului: aflându-ne În câmpul de acțiune al mecanismelor de creație literară, semnificațiile nu se restrâng neapărat la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
quale, de către jurnalul intim. Sursele sale Îndepărtate (și inconștiente) sunt modificările aduse formelor publico-retorice ale antichității. Închiderea În sine, prefigurată de ivirea noii atitudini față de propria persoană, exclusivismul, intoleranța față de persoana a treia, oricine ar fi ea, terorismul irepresibil al mărturisirii (precedat de „biografiile” lui Cicero, de scrisorile către Atticus, de „consolațiile” lui Augustin și Boetius) deschid drumul unei modalități literare cu totul noi. Nu ne aflăm, Însă, decât În prima fază a unei evoluții. Nefrecventarea agorei nu Înseamnă neapărat retragerea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ecorșeu. La străpungerea dureroasă a epidermei. Cărțile suportă, alături de ele (uneori chiar Înaintea lor, uneori chiar Împotriva propriei lor integrități) expunerea rănii provocate de indecizia manifestată În inefabilul act al creației. O suportă și o provoacă. Revelarea unui secret, tentația mărturisirii Încărcată de Încrederea În acțiunea cuvântului trebuie să se Îndrepte Întotdeauna spre exterior. Oricât de insondabile ar fi profunzimile din care urcă el. Oricâte piedici ar Întâmpina În drum. Jurnalul intim e o efemeridă, un vis stârnit de sensibilitatea scriitorului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
epigrafului. După el nu mai urmează - n-ar mai trebui să urmeze - decât moartea. El e, totodată, un testament fără destinatar, fără conținut, fără scop imediat. Deschis aparent spre exterior, el se Închide În sine, prizonier al voinței fanatice de mărturisire, de consumare a vieții prin scris, de regândire, de refacere și reelaborare. O altă variantă a celor o mie și una de nopți, reluate de câte ori Îngăduie judecata finală. Jurnalul intim apare, de fapt, atunci când conștiința sinelui și experiența sinelui ajung
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de funcționare a relației interior-exterior. Dar schimbul de tensiuni dintre ele nu poate fi oprit. Așezându-se În puncte opuse, ele Își stabilesc o identitate precisă a relațiilor. Inevitabilele alunecări Între un plan și altul, Între realitate și transcriere (sau mărturisire) dau naștere unui subiect inconștient al textului 24, imposibil de oprit sau controlat, pentru că face parte, el Însuși, din inconștientul, din libertatea asumată de orice text, cuvânt sau gând. Limita acestui text, a noii realități care separă exteriorul de lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
analizează 26 nu ajung. Dimpotrivă, operația pare a fi supusă unei doze de fatalism: nu ești analizat sau nu te analizezi doar prin simplul act de voință, prin opțiune inconștientă: pentru autorul de jurnale, ca și pentru auto-analistul de vocație, mărturisirea funcționează ca o asigurare pe viață 27, condiție primă a supraviețuirii, dusă până dincolo de imaginabil. A doua piedică o formează indeterminarea scopului 28. Autorul de jurnale are Întotdeauna de ales Între mai multe variante. Fiecare din ele plauzibilă, nici una suficientă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
străine de orice standardizare. Proiectul jurnalului intim scapă acestor determinații mărunte. Scapă chiar și tipului caracteriologic al celui care-l scrie 32. Imaginea sa generică e recuperată de un parti-pris clar formulat În chiar numele său: În scrierea zilnică, În mărturisirea permanentă, dincolo de presiunea calendaristică, dincolo de prejudecățile estetice. Conștiința de sine a jurnalului o dă comparația cu moartea. Ca și moartea, o negație a particularului 33, jurnalul tinde să instituie o universalitate fără nume, o egalizare, o nivelare a existenței sub
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]