11,339 matches
-
potrivit diagnosticului „psihanaliștilor politici”, aveau atâta nevoie pentru a se face respectați, „fiind avizi de putere. Departe de a fi satisf)cuți, ei sunt acum convinși c), la urma urmei, au șansa de a distruge Israelul. Nu printr-un atac masiv, ci printr-o serie de lovituri”. Profesorul Ne’eman nu acuz) Statele Unite, deoarece americanii au dreptul s)-si promoveze propria politic). El d) vină pe guvernul Israelului. În ciuda sloganurilor sale, acest guvern este necorespunz)tor și slab. Guvernul a declarat
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
conținu) s) livreze armament sofisticat Arabiei Saudite, Egiptului și altor ț)ri arabe, atunci cum se va ap)ra Israelul? Profesorul Ne’eman crede c) Israelul se poate descurca singur. „Și, oricum”, spune el, „nu ne putem aștepta că ajutorul masiv al americanilor s) continue”. Din aceste motive, el sprijin) așez)rile evreiești În Iudeea și Samaria, din Cisiordania. Ne’eman pune urm)toarea Întrebare: „Credeți c) În felul acesta s-ar putea provoca un nou r)zboi?” - si r)spunde
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
privirea ironică a unui Jarry care În America amintea de Chaplin, și el vizând distrugerea tabuurilor oficiale prin deriziune. Totuși, În comparație cu explozia de scatologie ubuescă și anarhie veselă a spectacolului românesc din Institut, la New York ceva Își pierduse viața. Gunoaiele masive ale străzii din East Village miroseau abundent și făceau competiție gunoiului de pe scenă, care părea banal și anost. E ciudat cum În teatru imaginile pot să moară chiar În timp ce le folosim. La fel și cuvintele. Ce părea viu În cuvântul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ieșiți din realismul troglodit socialist, aceste momente erau percepute ca stranii, neobișnuite. Spectacolul a produs o serie de șocuri, fiind prea radical pentru România acelor ani. Mai Întâi decorul: arena romană era reprezentată de o serie de gradene din lemn masiv, ca la un stadion de fotbal, și podeaua scenei era umplută cu zgură fină (nisipul invocând spectacole crude cu lupte de gladiatori, care, În bătălia de la Philippi, devenea locul de confruntare al dramei). Cât de flatat am fost că Liviu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
afla peștera primordială (și nu cea pe care ar putea s-o bănuiască misticii freudieni). În mintea mea apare un divan mare, acoperit cu creton alb, cu frunze de trifoi negre, dintr-unul din saloanele de la Vira, ca un produs masiv al unei convulsii geologice de dinaintea Începutului istoriei. Istoria Începe (cu promisiunea frumoasei Grecii) nu departe de unul din capetele acestui divan, unde un ghiveci mare cu o tufă de hortensii, cu flori bleu și câteva verzui, ascundea pe jumătate, Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai timpurie despre acel război. Într-o după-amiază, la Începutul aceluiași an, În casa noastră din St. Petersburg am fost dus din camera copiilor În biroul tatei, pentru a spune bună ziua unui prieten al familiei, generalul Kuropatkin. În timp ce corpul lui masiv, strâns În uniformă, foșnea ușor, În dorința de a mă amuza, el a Împrăștiat pe divanul pe care ședea o mână de bețe de chibrit, punând zece dintre ele cap la cap, pentru a alcătui o linie orizontală, și a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
este inclus În descrierea unei copilării fără nici o legătură cu propria mea copilărie. Omul din mine se revolta Împotriva creatorului de ficțiune și iată-mă acum Încercând disperat să salvez ce a mai rămas din sărmana Mademoiselle. Mademoiselle, o femeie masivă, foarte corpolentă, a pătruns intempestiv În existența noastră În decembrie 1905, când eu aveam șase ani și fratele meu, cinci. Iat-o. Văd foarte limpede părul ei negru abundent, periat Într-o coafură Înaltă, și Încărunțind pe ascuns; cele trei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
boală care i-a provocat moartea câțiva ani mai târziu. Următoarea imagine arată de parcă ar fi apărut pe ecran cu susul În jos. Ea Îl Înfățișează pe cel de-al treilea preceptor al nostru, stând În cap. Era un leton masiv, foarte atletic, care mergea În mâini, ridica greutăți uriașe, jongla cu haltere și, cât ai zice pește, umplea o Încăpere mare cu mirosul de transpirație al unei Întregi garnizoane. Când socotea că se cuvenea să fiu pedepsit pentru vreo mică
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aspră, ca de icter, care-mi provoca usturimi la ochi. Proptindu-mi urechea care-mi zbârnâia pe mână și rezemându-mi cotul pe pernă, Îmi impuneam să-mi pregătesc cele zece pagini ale temei neterminate. Pe noptieră, alături de o veioză masivă cu două capete de lei din bronz, se afla un mic ceas neconvențional: un recipient Înalt de cristal În care niște lamele cu cifre negre, albe ca fildeșul și semănând cu niște pagini scrise, săltau din dreapta În stânga, fiecare oprindu-se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
haina de blană, din salonul verde (unde mai rămânea mult timp după Crăciun miros de brad, ceară fierbinte și mandarine), În bibliotecă, de unde se auzea un potpuriu de bătăi din picioare și zăngăneli. Acolo Îl găseam pe tata, un bărbat masiv, robust, părând și mai masiv În treningul alb, atacând și parând, În timp ce agilul lui instructor exclama vioi Battez! Rompez! acompaniat de clinchetul săbiilor. Gâfâind puțin, tata scotea masca de scrimă bombată de pe fața roz transpirată pentru a mă săruta și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lustruit de sclavi, apoi din nou de lună și rotindu-se Încetișor În hăul lustruit al nopții) țâșneau deasupra noastră pentru a susține misterioasele rotunjimi ale catedralei Sf. Isaac. Ne opream cum ar fi la marginea abisului căscat lângă acei masivi periculoși din piatră și metal și cu mâinile Înlănțuite, cuprinși de o groază liliputană, ne Întindeam gâturile ca să privim cum se ridică În calea noastră alte perspective uriașe - cei zece atlanți gri-lucios ai porticului unui palat, un vas uriaș de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
achiziționata pelerină academică neagră-albăstruie și bereta neagră pătrată, cu sentimentul că iau parte la o stranie reprezentație teatrală, pentru a face prima vizită oficială la E. Harrison, Îndrumătorul meu universitar. Am urcat o scară și am bătut la o ușă masivă care era ușor Întredeschisă. „Intră“, a rostit o voce de departe, cu o bruschețe găunoasă. Am traversat un fel de sală de așteptare și am intrat În biroul Îndrumătorului meu. Amurgul cafeniu sosise Înaintea mea. În birou nu era altă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a rostit o voce de departe, cu o bruschețe găunoasă. Am traversat un fel de sală de așteptare și am intrat În biroul Îndrumătorului meu. Amurgul cafeniu sosise Înaintea mea. În birou nu era altă lumină decât licărirea unui cămin masiv lângă care ședea o siluetă Întunecată, Într-un fotoliu și mai Întunecat. Am Înaintat spunând: „Numele meu este...“ și m-am Împiedicat de serviciul de ceai așezat pe preș lângă fotoliul de răchită al domnului Harrison. S-a aplecat mormăind
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
că impecabila distribuție a pieselor era În sfârșit echilibrată ca o constelație. Reușisem. Trăia. Piesele mele de șah marca Staunton (un set pe care mi-l dăruise În urmă cu douăzeci de ani fratele tatei, Constantin, naturalizat englez), niște piese masive splendide, din lemn maro sau negru, atingând peste zece centimetri Înălțime, Își etalau strălucitoarele contururi, de parcă ar fi fost conștiente de rolul pe care-l jucau. Din păcate, dacă le examinai de aproape, se vedea că unele piese erau ciobite
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
amintesc. Normal ar fi fost să fi căzut la acel „examen”. Îmi este, mi-a fost și atunci indiferent. Încercând acum să reconstitui unde mă aflam, deduc că trebuie să fie vorba de una din clădirile dezmembratului Conservator, o casă masivă, arhaică, tipică Clujului copilăriei mele. Un fel de mănăstire muzicală, cel puțin pe dinăuntru, judecând după chilia austeră în care nimerisem și în care mă văd chinuindu-mă și chinuind pianul. Dar în care văd, mai ales, pereții aceia de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Doinei dusă până la capăt, pe mâna unui medic în vârstă, cu o vastă experiență, de la spitalul „Caritas”. Ne asigurase că totul se va termina cu bine. Analizele pe care le făceam periodic la Institutul de Hematologie arătau însă altceva: în ciuda masivului tratament efectuat (inclusiv cu cortizon), numărul de anticorpi rămânea foarte ridicat. Medicii de la Institut clătinau, sceptici, din cap. Aveam o atât de mare încredere în doctorul V.T. de la „Caritas” deoarece, cu câțiva ani înainte, el ne fusese salvatorul, lui îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-mi aparține, fiind în exclusivitate opera chiriașului meu: subconștientul, cu care nu întrețin legături, deși nu o dată mă deranjează); de unde până unde însă numele acelui oraș anume, despre care nu știam mare lucru, de fapt aproape nimic? De ce acea grandioasă, masivă îngrămădire de case trebuia să fie neapărat Baltimore? * Pe atunci, când aveam de scris o cronică sau un articol, mă mai sculam dis-de-dimineață, pe la ora cinci sau chiar patru și mai foloseam creionul chimic ascuțit la vârf ca un ac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ambele perspective - subiectivă și obiectivă, interioară și exterioară. * La Snagov, în urmă cu câțiva ani, spre seară; citesc, folosind drept fotoliu un vechi și șubred scaun de plajă, așezat în curte, la câțiva pași de terasa acoperită, în dreptul unui ieșind masiv pe care îl stimez și simpatizez de mult și care constituie unul din colțurile casei, cel mai solid dintre toate, firește; într-o inspirată pauză de lectură, îmi înalț privirea la timp pentru a vedea pe cer, chiar deasupra acoperișului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care mi-a permis vreme îndelungată să fiu ferit de orice sentiment al segregației, să mă includ, senin, printre ai noștri: că sunt descendentul îndepărtat al unor imigranți bulgari care, fugind de jugul turcesc, au trecut Dunărea, în grupuri relativ masive, stabilindu-se în sudul Basarabiei. Când s-a întâmplat aceasta? Pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, după și în preajma anexării de către Rusia a acestei provincii. Ironia destinului! Ceea ce a constituit un rău pentru români
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și bădărani, specie de oameni de care nu duc lipsă nici alte nații. Mi-am dat seama însă, ascultând-o, că, în situația evocată, aș fi avut, în mod cert, exact reacția ei. De indignare. În orice țară există, pe lângă masiva populație majoritară și pe lângă una sau mai multe minorități bine conturate, și o categorie - restrânsă - de indivizi aflați în proces de metamorfozare etnică. Se rusifică, se românizează (cazul părinților mei și în faza finală a procesului - al meu), se maghiarizează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e cutremurătoare. Numai el e irevocabil, numai el e absolut. Și din ce în ce mai tainic. Camil Petrescu „Doctrina substanței” Avem în sfârșit acum, la mai bine de trei decenii de la moartea lui Camil Petrescu, o ediție dacă nu completă, în tot cazul masivă, în două volume, a marelui său op filozofic, Doctrina Substanței. Existența acestei lucrări părea de domeniul legendei. Se știa doar că o dactilogramă de „câteva mii de pagini” fusese depusă de autor în timpul războiului în Biblioteca Vaticanului. Pomenirea acestei întâmplări
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
social, își încheiase menirea lăsând posterității un manuscris sigilat („închis într-o sticlă și aruncat în mare”). Mi-e teamă însă că această posteritate nu e foarte dispusă să acorde Doctrinei Substanței creditul și atenția care fac ca o asemenea masivă carte să fie citită. Eu, ca vechi admirator al autorului, știam la ce mă pot aștepta și nu m-am înșelat ; m-am repezit la ea și am citit-o pe nerăsuflate. Dar am constatat că în rândurile celor tineri
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
punct de vedere funcțional, în câteva momente importante, nu servește regia în amplasarea corului, pentru obținerea unui echilibru sonor al vocilor. Am fi simțit și nevoia unor efecte de lumină mai expresive - la un asemenea décor - în rotirea unor mulaje masive. Corul, ca personaj colectiv, condus de Valeriu Gâdei (având o partitură bogată), ne-a redat rafinamentul muzicii franceze, chiar dacă din motivele expuse mai sus echilibrul între voci a fost în suferință, în special vocile bărbătești rămânând mascate vizual și sonor
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
spunându-mi: Dumneavoastră sunteți primărița de la comuna Fundoaia? Da, eu sunt! Vă rog să poftiți în birou la tovarășul secretar Țăpoi. Încăperea în care lucra secretarul cu probleme organizatorice era imensă, luminoasă și foarte curată. Biroul din lemn de stejar masiv era recondiționat dintr-o mobilă boierească. Sub sticla groasă de cristal era pluș vișiniu, la fel cu draperiile de la geamuri. Pe un scaun confortabil stătea 131 maiestuos secretarul. Mă făcusem și mai mică decât eram și obrajii erau roșii de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
a dispărut din minte, dar odată cu ea a dispărut și buna dispoziție. Nu aveam sentimente de ură sau de neplăcere pentru nimeni. Mi-au plăcut dintotdeauna aproape toți oamenii și m am simțit bine în prezența lor. Acel activist era masiv, corpolent, fără a fi gras. Capul lui era mare și acoperit cu un păr rar, ce avea o culoare nedefinită, avea ochii mici și apropiați, nasul mare și neted cu nările care fremătau într-una, parcă ar fi adulmecat, iar
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]