18,249 matches
-
Într-o eră a transparenței mediatice, nu mai este nici un secret că unele instituții de formare a tinerilor preoți - de la seminarii și facultăți la unele mănăstiri ieșite din canoanele tradiției - sunt afectate de morbul corupției planificate. Un lucru este neputința omenească, resimțită personal de către fiecare credincios, și altceva se petrece atunci când anii de transformare lăuntrică sunt ratați în beneficiul prosperității lumești. Mirenii îmbunătățiți privesc cu durere aceste „pricini de sminteală”, ocrotite de slujbașii unei instituții care s-ar dori definită ca
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
carte de apologetică creștină prețuiește mai mult decât faptul de a ști, fără scârbă, să-ți speli la fund copilașul, să-ți fericești familia și să-ți iubești nevasta? Ce este mai de preț ca bucuria întâlnirii cu un suflet omenesc, singur și irepetabil ca un fulg de nea? Cum să mărturisești marele dar al credinței altfel decât mulțumind pentru fiecare zi însorită, cu rouă în iarbă sau nouri la depărtări? Cine crede că sfințenia se dobândește prin strepezirea dinților în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o urgență similară relației dintre conștiința penitentului și confesiunea propriilor sale rătăciri. Dacă există un suflet al lumii, cum credea Platon, pentru cetățeanul modern, urmele sale n-ar putea fi căutate decât în istoria în mare parte nescrisă a neamului omenesc. Așa cum o biografie este clădită sau minată mai curând de pulsiuni afective decât prin reci opțiuni intelectuale, interesul față de problematica istoriei universale nu se poate mărgini într-un plan strict cognitiv. Cultul memoriei are o dimensiune patetică. Pentru creștini, memoria
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istoriei - benefic renăscută în secolul trecut sub pana unor autori ca Hans Urs von Balthasar, Henri de Lubac, Jean Daniélou sau H.I. Marrou - este acela de a intrica retrospectiv categoria necesității într-un șir de fapte care pentru modesta minte omenească apare drept o simplă contingență. „În parte cunoaștem, în parte prorocim” (I Corinteni 13, 9). Există o tentație a sistematizării istorice care sacrifică detaliul pentru o imagine de ansamblu capabilă să valideze numai prejudecățile. „Mizeria istorismului” are ambiția de a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
hermeneutică generală a istoriei incomplete poate fi făcută numai sub o rezervă eshatologică, în speranța că sfârșitul va conferi deplina iluminare despre lucrurile veacului. Teologia istoriei n-ar trebui să devină niciodată o metaphysica specialis ce înlocuiește inspirația Duhului cu „omeneasca, prea omeneasca” explicație a realității. Iar dacă ne reamintim că istoricul își face întotdeauna treaba cu titlu de ipoteză, atunci aportul subiectiv al credinței în constituirea unei panorame a deșertăciunilor lumii este indispensabil. Memoria suferințeitc "Memoria suferinței" Interesul pentru istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a istoriei incomplete poate fi făcută numai sub o rezervă eshatologică, în speranța că sfârșitul va conferi deplina iluminare despre lucrurile veacului. Teologia istoriei n-ar trebui să devină niciodată o metaphysica specialis ce înlocuiește inspirația Duhului cu „omeneasca, prea omeneasca” explicație a realității. Iar dacă ne reamintim că istoricul își face întotdeauna treaba cu titlu de ipoteză, atunci aportul subiectiv al credinței în constituirea unei panorame a deșertăciunilor lumii este indispensabil. Memoria suferințeitc "Memoria suferinței" Interesul pentru istorie - slujit atât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Evei alături de Adam este posibilitatea conversației. Limbajul este instrumentul perfect al socializării și marca umanității. În Paradis, comuniunea între Adam și Eva nu îmbrăcase haina tăcerii. Dialogul era încă dinaintea căderii modalitatea de exprimare a dragostei. În condiția postlapsariană, limbajul omenesc, limitat la o funcție strict repertorială, își menține o secretă dimensiune transcendentală. Vorbind despre verbum cordis (sau verbum interius, sau verbum mentis), Augustin punctează dimensiunea hristologică a limbajului inseparabil legat de gândire. Dacă sensul oricărei expresii lingvistice este contextual, Augustin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pe Părinții Bisericii nu ca pe niște pirați cu pasiuni de anticar, ci ca pe niște tovarăși de drum. În sfârșit, acest dialog cu autorii patristici nu poate fi decât tulburat atunci când tonul irenic lipsește în beneficiul unor răfuieli domestice, „omenești, prea omenești”. Fixarea operei lui Evagrie Ponticul în matricea pozitivismului nu poate fi decât o întreprindere ingrată. Istoria și filologia redau suprafața textelor lui Evagrie Ponticul, nu însă miza și adevărul lor. Faptul că rugăciunea poate ajuta la iluminarea semnificației
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii nu ca pe niște pirați cu pasiuni de anticar, ci ca pe niște tovarăși de drum. În sfârșit, acest dialog cu autorii patristici nu poate fi decât tulburat atunci când tonul irenic lipsește în beneficiul unor răfuieli domestice, „omenești, prea omenești”. Fixarea operei lui Evagrie Ponticul în matricea pozitivismului nu poate fi decât o întreprindere ingrată. Istoria și filologia redau suprafața textelor lui Evagrie Ponticul, nu însă miza și adevărul lor. Faptul că rugăciunea poate ajuta la iluminarea semnificației unui text
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rolul său purificator, îngerul slujește omului în cunoașterea celor dumnezeiești. Îngerii au dat învățătură „Părinților vestiți dinainte de lege și după lege”3, le-au mijlocit vederi divine „călăuzindu-i spre taine” sfinte, dar, mai cu seamă, au dăruit întregii suflări omenești Sfânta Scriptură 4. Cu alte cuvinte, îngerul este un dublu agent hermeneutic: mijlocește atât „întruparea” revelației în textele prorocilor și ale apostolilor, cât și interpretarea acesteia în mâinile teologilor inspirați. Slujitor al lucrării Pedagogului, îngerul este și un logoped nevăzut
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Emilianos are ceva din gingășia fratelui starețului Zosima. Acest bătrân vedea în orice om pătimaș un copil bolnav „deosebit de vrednic de compătimire”. Emilianos Simonopetritul adaugă o ironie tipic grecească acestei perspective realiste. El tratează cu o afecțiune maternă frăgezimea minții omenești ce confundă trandafirul cu un mărăcine. Când vrem să scriem o epistolă și descoperim că stiloul s-a defectat, ne apucăm să reparăm singuri ustensila, uitând de noi înșine o zi întreagă, fără să mai ajungem la gândul inițial, acela
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
socială a monahismului - ireductibil, în forma sa pură, la oricare din funcțiile instituțiilor de tip caritativ ale Bisericii- atunci când monahii au pierdut harul provocator și geniul neprevăzut al Sfântului Ioan Botezătorul? Cum vom evita comparația monahismului cu toate celelalte instituții omenești atunci când călugării și călugărițele au încetat să mai fie mesageri ai cerului, gătind calea Domnului în vremuri de apostazie? Indiferent de modul în care monahismul ortodox își va menține continuitatea sub raport istoric și de prețul pe care-l va
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rărunchilor” (imaginea biblică pentru interioritatea ultimă a omului) și ținerea de mână a lui Dumnezeu, alături de prietenii lui Hristos. Călugărul este un bărbat îndrăgostit de frumusețea înțelepciunii divine. Existența monahală se distinge printr-o strălucire filocalică. În Hristos, unirea firii omenești cu firea dumnezeiască este „neîmpărțită, nedespărțită, neamestecată și neschimbată”. Monahii trăiesc cu darurile care cad din mâna lui Dumnezeu. Ce l-ar putea despărți pe Făcător de istoria plăsmuirilor sale? Privind creația în palma Creatorului, monahul vede veșmântul de lumină
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
victime jertfite în absurdul război mondial (1939-1945) s-a lipit zi și noapte de inima părintelui Sofronie, transformându-i mintea într-un altar sfânt pentru neîncetata jertfă către Domnul. Doar atingând prin răstignire, precum Hristos, abisul iadului făcut de mâna omenească, Sofronie avea să cunoască slava învierii și a înălțării întru cunoașterea veșnicului Dumnezeu 1. Această necondiționată dăruire de sine l-a făcut să-și pericliteze îngrijorător de mult sănătatea, așa încât, după șapte ani de retragere în pustie, a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de teodicee ortodoxă - iar părtași ai acestei aventuri se fac nu doar monahii înaintați, cei care au primit darul rugăciunii curate, ci toți credincioșii prezenți la dumnezeiasca liturghie a Bisericii. „Prin rugăciunea liturgică, sufletul omului se cufundă în oceanul suferințelor omenești. Purtat de Duhul lui Hristos, creștinul nu poate ocoli întâlnirea cu durerea întregului pământ. Precum Domnul se ruga pentru întreaga lume, tot astfel și rugăciunea credinciosului trebuie să devină strigăt al întregului pământ către Dumnezeu și Tatăl.” 1 Faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a devenit unul din miile de anonimi miluiți de Mântuitorul. Domnul îi vorbește și îl vindecă. Orbul știe parcă mai bine decât apostolii care este puterea dumnezeiască a lui Iisus și cum, printr-un simplu cuvânt, El poate risipi neputința omenească. Cum era de așteptat, când orbul primește tămăduire, el nu vrea decât să-L urmeze pe Iisus și să trăiască mereu „slăvindu-L pe Dumnezeu”. În mijlocul orașului însă pe Iisus îl așteaptă un bărbat de o cu totul altă ținută
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Pentru a răspunde chiar și într-o manieră fragmentară acestor provocări, conversația cu tradiția este nu doar obligatorie, ci inevitabilă. „Cel care vorbește de la sine își caută slava sa” (Ioan 7, 18). Atunci când refuză ucenicia la școala Cuvântului dumnezeiesc, rostirea omenească nu este decât ofilită, neputincioasă și prisositoare. În dialogul cu Scripturile și tradiția, cuvintele ucenicilor lui Hristos poartă straie osebite. A scrie recenzii, de pildă, înseamnă nu doar a pasa mai departe, printr-un calcul contabil, câteva idei bine studiate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
societatea, grație numeroaselor dezvăluiri și controverse.) După ce elita mediatică fusese dominată de directorul de ziar omniscient, cu ticuri de nouveau riche, legături periculoase în „comunitatea de informații” și loc rezervat în avionul prezidențial, o figură-cheie a tranziției de la „inginerul sufletului omenesc” la „liderul de opinie” (având meritul incontestabil de a face ca mai multe milioane de români să citească pentru prima dată de bunăvoie un ziar, și în genere să citească din proprie inițiativă), eroii comunicării publice au fost „moderatorul” logoreic
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
agențiile de finanțare „pastorală” și de acreditare, inclusiv Banca Mondială și Uniunea Europeană. Ceea ce este deopotrivă atrăgător și neliniștitor în legătură cu cele mai sofisticate proiecte etnopedagogice este încercarea lor de a construi o școală cu totul nouă, care să plămădească o ființă omenească nemaivăzută, fie ea și oximoronicul vechi om nou al Dreptei (pentru care înnoirea înseamnă restaurarea fidelă a trecutului Națiunii), fie omul nou al Stângii (modelat de și pentru viitorul comunist). În ciuda unor enorme diferențe între sistemele de învățământ și doctrinele
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
considerabil mai săracă și mai ideologizată, iar tentativele mai sofisticate de verosimilizare a textului nu pot convinge decât pe cei gata convinși, deși reușesc uneori să genereze o falsă memorie socială aparent subversivă, în realitate un produs al „inginerilor sufletului omenesc”. Tacticile național-comuniste de acest tip au culminat în ideologia culturală a protocronismului, care a înlocuit practic după 1974 marxism-leninismul ca doctrină oficială a comunismului românesc. Protocronismul reprezintă sinteza mai multor discursuri endemice în cultura și politica românească, de la esențialismul latinist
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
absolută în aproape toate domeniile, de la teoria relativității la psihanaliză, de la cibernetică la estetică, de la literatură la inginerie. Conform unei linii de gândire imediat adoptate, românii au fost cei care au inventat, descoperit, inițiat sau imaginat aproape tot ce e omenesc. Era o experiență catarctică într-o cultură istoric saturată de autostigmatizare: părea un excelent mod de a reconcilia trecutul cu prezentul, de a amalgama naționalismul și comunismul, cu ajutorul celui mai mic numitor comun al lor, resentimentul antioccidental 14. În manifestările
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
totuși, nici măcar „Chick” nu poate fi sardonic până la capăt. Pe de o parte, fiindcă și „Abe” avea gură rea, ceva din solidaritatea temporară a bârfitorilor provoacă nostalgie și conferă necropsiei o notă de compasiune. Pe de altă parte, există ceva „omenesc, prea omenesc” în fiecare individ, dimpreună cu măcar o doză minimă de înțelegere pentru „omenesc, prea omenesc”-ul din celălalt: societățile (post)moderne și indivizii (post)moderni stau sub semnul (auto)reflexivității, sunt sau încearcă să fie permisivi, chiar antinormativi
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Chick” nu poate fi sardonic până la capăt. Pe de o parte, fiindcă și „Abe” avea gură rea, ceva din solidaritatea temporară a bârfitorilor provoacă nostalgie și conferă necropsiei o notă de compasiune. Pe de altă parte, există ceva „omenesc, prea omenesc” în fiecare individ, dimpreună cu măcar o doză minimă de înțelegere pentru „omenesc, prea omenesc”-ul din celălalt: societățile (post)moderne și indivizii (post)moderni stau sub semnul (auto)reflexivității, sunt sau încearcă să fie permisivi, chiar antinormativi. Astfel, „Chick
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Abe” avea gură rea, ceva din solidaritatea temporară a bârfitorilor provoacă nostalgie și conferă necropsiei o notă de compasiune. Pe de altă parte, există ceva „omenesc, prea omenesc” în fiecare individ, dimpreună cu măcar o doză minimă de înțelegere pentru „omenesc, prea omenesc”-ul din celălalt: societățile (post)moderne și indivizii (post)moderni stau sub semnul (auto)reflexivității, sunt sau încearcă să fie permisivi, chiar antinormativi. Astfel, „Chick” mai scapă câte o vorbă bună despre „Abe”, cum am văzut mai sus
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
gură rea, ceva din solidaritatea temporară a bârfitorilor provoacă nostalgie și conferă necropsiei o notă de compasiune. Pe de altă parte, există ceva „omenesc, prea omenesc” în fiecare individ, dimpreună cu măcar o doză minimă de înțelegere pentru „omenesc, prea omenesc”-ul din celălalt: societățile (post)moderne și indivizii (post)moderni stau sub semnul (auto)reflexivității, sunt sau încearcă să fie permisivi, chiar antinormativi. Astfel, „Chick” mai scapă câte o vorbă bună despre „Abe”, cum am văzut mai sus. În acest
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]