7,756 matches
-
expusă cât se poate de logic de Alexandru Grama, unul dintre contestatarii de temut ai lui Eminescu: „Să recapitulăm încă o dată. Până la căderea în alienațiune mintală, Eminescu n-a fost mai de loc cunoscut publicului mare românesc, încât câteodată mai pierea de foame. Nebunește și apoi moare, și, deodată, nemijlocit după moarte, îl vedem cu coroană de geniu pe cap. Aceasta însă nu e calea unui geniu. Dacă un geniu în viață n-a fost cunoscut de atare, cum n-a
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
tare scurt de 5 ani, a fost pe aici să moară de foame, când era viu,/și/ i s-a ridicat numaidecât monument și i s-a pus bustu în Ateneu, când era mort. La 1883, în mijlocul acelorași oameni, mai piere de foame și la anul 1889 același public plânge după el ca după cel mai mare poet al nostru și ar sta să dea oricât să-l vadă viu. Aceasta este a treia situațiune comică în suirea lui Eminescu pe
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Pe de altă parte, în descântecele "de deochi", focul cosmic, soarele, și "stăpâna apelor", luna, se află sub puterea blestemului de a fi transformat norocul în soartă rea: "De-o fi deochiat de Soare, să-i pice razele, să-i piară lumina" sau "De-o fi deochiat de lună, pieie-i lumina / întunericu să rămâie."71 Focul este personaj principal, pozitiv sau negativ, și în descântecele altor popoare: de exemplu, pentru vindecarea diferitelor boli, francezii (din Vosgi) se confesează focului "Feu rouge
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
vezi / Cum șade Domnul pe pat / Și mănâncă pâne de furat? / Și se roagă rugului / Și se-nchină cucului? Cere cal de călărie, / Să purceadă la domnie / C-a auzit / C-a făcut / Sora sa / Trei fețe / Logofețe: / Una o pierit, / Una o murit, / Una pe munți o fugit. / Munții s-o cutremurat, / Pietrile s-o despicat, / În rai o alergat. / Raiul s-o deschis / Maica Precistă o învis / Dumnezeu o râs!"75 "Căutarea" celui sortit este transfigurată de puterea călăuzitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
graiu morții, / C-așa-i scris în cartea sorții. / Și de moare haiducia, / Crește-n urmă sărăcia / Și se-ntinde boieria, / Ne fură nouă moșia. / Dare-ar dumnezeu, să dea, / Și-a mai fi și voia mea, / Ș-ar să piară potera, / Ș-ar să crească dreptatea / Cum crește-n codru frunza."223 Personificarea momentelor esențiale ale vieții constituie o modalitate de sublimare a destinului tragic: "Cu dor m-oi duce-n mormânt, / C-a mei feciori nu mai sunt. / Cui
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
purta, / Doar că l-ar înspăimânta, / Și prin rai încă-l purta, / Doară că l-ar încânta, / Apoi Domnul-Dumnezeu / Cuvânta cu graiul său, / Iar când Domnul cuvânta, / Lumile se deștepta / Și cu drag îl asculta. Cerurile strălucea, / Norii din senin pierea: / "Soare, soare luminate, / Trupușor făr' de păcate, / Raiul tu l-ai petrecut / Și prin iad încă-ai trecut, / Ce mai zice gândul tău?" / Zice că sufletul meu, / Aleg iadul chiar de viu / Numai singur să nu fiu, / Ci să fiu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să-i vorbesc / Ș-apoi să mă săvârșesc. / Nu știu luna-i luminoasă, / Ori puicuța-i preafrumoasă. Nu știu luna pe cer merge / Ori puica la apă trece. / Frunzișoară de chiper, / Câte stele sunt pe cer, / Pân` în ziuă toate pier; / Numai luna rămânea, / Numai luna și c-o stea / Știe de patima mea." sau "Cine n-are dor pe vale / Nu știe luna când răsare / Și noaptea cât îi de mare, / Cine n-are dor pe luncă / Nu știe luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Să nu-și aibă casa casă, / Nici mâncare pe-a lui masă, / Să-i fie cărarea neagră / Și viața lui pribeagă. Și te du, cucule, iară, / Să-l alungi din țară-afară, / Să-i fie pâinea amară / Și printre străini să piară!"294 Denominativul metaforic decodează discursul liric, la nivelul semnificațiilor textuale construind interdependența dinamică a opozițiilor contextuale: "Cucule, puiuț de leu, / Du-te la puiuțu meu, / Spune-i că te-am trimăs eu: Să mănânce și să beie, / Pe gânduri să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu un simț al realității, putînd să păstreze un control al situației, pe cînd alții ajung să creadă Într-atît În iluziile lor, Încît nu se mai pot desprinde, la un moment dat, de ele. Nebunia judecății (delirul) „Ce artist mare piere o dată cu mine.” (Nero) Aceste ultime cuvinte, Înainte de a muri, ale Împăratului Nero sînt considerate astăzi expresia tipică a paranoidismului cuiva, a supraestimării de sine. * „Delirul cu rîs e mai puțin primejdios, decît cel cu tristețe.” (Hipocrate) Pentru că primul are virtutea
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
la adresa eleganței pe care o pretinde cineva, dar care, de fapt, este o eleganță forțată, sau de prost gust). * „Schimbarea este singurul lucru constant.” (A. Schopenhauer) Fără Îndoială totul e mișcare/procesualitate, o schimbare pregătind pe alta, Însă „nimic nu piere, ci totul se transformă” (Heraclit). Trebuie observat Însă că „noul” rezultat din schimbare nu este Întotdeauna pozitiv: „LÎngă omul rău te faci și tu rău”; „Rău faci, rău găsești”; „Sabia ucigașului rîmÎne fără stăpîn” (proverbe). „Avem putere, dar e o
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
obținut prin dorință, poate fi la fel de bine pierdut sau răpit prin vicleșug sau necinste. Singurul lucru care ne aparține cu adevărat este trăirea, care la fiecare om este originală, specific individuală. * „Să cruți un om rău, dacă, o dată cu el, va pieri un om bun.” (P. Syrus) Fiindcă așa cum În absența „răului”, „binele” s-ar perverti și nu și-ar mai cunoaște limitele, la fel s-ar Întîmpla și cu răul, dacă ar rămîne singurul. * „Trebuie să te temi mereu de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de defecte, dar e un rău și mai mare să le ai și să nu vrei să le recunoști; pentru că mai adaugi și o iluzie voluntar”. * „Singurul prieten este virtutea, care Însoțește pe om și-n moarte; toate celelalte lucruri pier odată cu corpul.” (Manu) „Virtutea asigură frumosul din existența noastră: „Un gînd frumos e o bucurie eternă” (J. Keats); „Un fapt urît ucide o ipoteză frumoasă” (Huxley). * „Cine are caracter, are În viață o trăire tip, ce revine mereu.” (Fr. Nietzsche
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
al unui om este ceea ce el ar face dacă ar ști că nu va fi niciodată descoperit.” (Thomas B. Macaulay) Această reflecțiune Întărește, o dată În plus, adevărul din spusele lui Dwight L. Moody: „Caracterul este ceea ce ești În taină”. * „Au pierit bunele moravuri, dreptatea, cuviința, evlavia, credința!” (L.A. Seneca) Să ne Întrebăm și noi: Ce a pus În locul acestora contemporaneitatea? - o nouă etică: teama obsesivă de războiul nuclear, de impreviziunile Însămînțării artificiale și ale clonării necontrolate, de efectele drogurilor sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
lumea asta, numai de tine Însuți, nu.” (St. Zweig) Conștiința noastră este, de fapt, un alter-ego: „Conștiința mea și cu mine suntem doi. De aceea singurătatea absolută nu e posibilă decît În păcat sau În moarte, cînd unul din noi piere” (R. Stanca). * „Ce ești, te privește la urma urmei pe tine. Ce vrei, privește și pe alții. Ce faci, aceea poate privi pe toți.” (N. Iorga) Este o piatră de Încercare a conștiinței individuale să-și dea seama că existența
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
slab, iar ancora Îi este speranța sa zadarnică. Încărcătura Îi sunt crimele, iar portul În care va trage - remușcarea și disperarea. Astfel, nu-i de mirare că o ambarcațiune, atît de slabă, de rău echipată și atît de rău comandată, piere deseori și că sufletul naufragiază, de atătea ori, pe stîncile ascunse În vastul ocean al lumii, Înainte de a putea ajunge la portul mîntuirii”. Descrierea lui J. Oxenstiern poate fi considerată exagerată, Însă nu-i putem contesta totuși luciditatea cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
viața fizică, există o aspirație și o expirație: sufletul are nevoie să absoarbă sentimentele unui alt suflet, pentru a i le Înapoia și mai bogate. Fără acest frumos sentiment omenesc, inima nu are viață; atunci Îi lipsește aerul, suferă și piere.” (H. de Balzac) În mod paradoxal, puterea noastră descrește În singurătate și, dimpotrivă, sporește prin Împărtășire: te umanizezi nu printr-o căință egoistă, ci printr-una Împărtășită cu alții. Altfel spus, cea mai frumoasă expresie a „umanității” este nevoia omului
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
cel mai puțin arhitecturală și cel mai puțin sculpturală dintre toate epocile istoriei universale. Viața noastră este neplastică, este fără chip, spiritul nostru nu se Întrupează În imagini ale frumuseții. În pictură se produce o dematerializare, o dezincarnare. Arhitectura a pierit cu totul, iar sculptura a devenit nesculpturală” (N. Berdiaev). * „Arta adevărată nu poate fi descrisă sau imitată.” (Auguste Renior) - pentru că acea clipă de emoție inspirată este unică, irepetabilă. Nici măcar artistul În cauză nu o poate reproduce În autenticitatea ei inițială
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
firea omenească, fără păcat, făcându-se Om, ca să mântuiască întreaga umanitate. Pentru om și lume, Mântuitorul spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”; pentru că El și-a dat sufletul și viața spre răscumpărarea multora. Dumnezeu l-a creat pe om și l-a deosebit de restul creației, întrând cu el într-o relație, într-o comuniune apropiată, personală
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
Liturghie n-ar fi o rugăciune desăvârșită, pentru că aceasta este repetarea ritualică a actului fondator: „că într- atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, darurile de pâine și vin, ce sunt aduse la Sfântul Altar de credincioși sunt prefăcute prin Pogorârea Duhului Sfânt în însuși Cinstit Trupul și Scump Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
cu har în vecii vecilor.” Dragostea lui Dumnezeu arătată omului s-a împlinit prin întruparea Mântuitorului: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”; pentru că El și-a dat sufletul și viața spre răscumpărarea multora”. A fost răscumpărat sulfetul din robia păcatului, a diavolului și a morții, ca să-i împace pe oameni cu Dumnezeu. Prin Iisus Hristos, Fiul Omului
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
multe lacrimi a vărsat ea pentru întoarcerea fiului ei la calea cea dreaptă. S-a dus la episcopul cetății să-i ceară un sfat. Sfântul Ambrozie, căci el era episcopul cetății Mediolanului, a rostit atunci celebrele cuvinte „nu poate să piară un fiu pentru care se înalță atâtea rugăciuni și se varsă atâtea lacrimi”. Și, într-adevăr, nu s-a pierdut în păcatele și fărădelegile sale. S-a întors la calea cea bună hotărâtă de Dumnezeu și a devenit unul dintre
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul din ei.... Nu mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să- i păzești pe ei de cel viclean.... Sfințește- i pe ei întru adevărul Tău...”. Dar Iisus se roagă și „pentru cei care vor crede în El
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
pajiștei crește și înflorește din plin. N-au cum crește bălăriile aici. Dar ce se întâmplă în locurile lipsite de apă, de „ploaie la vreme”. Belșugul firelor de iarbă folositoare și frumoasele flori se răresc și în cele din urmă pier din cauza secetei. Pământul însă nu rămâne de tot sterp. în lipsa plantelor binefăcătoare, o nouă vegetație pune stăpânire pe terenul lipsit de izvorul vieții. De departe privind, câmpul apare verde, frumos, plin de viață, dar apropiindu-te, te așteaptă o deziluzie
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
trupul Său. Ne rugăm ca pâinea aceasta să fie dată zilnic celor ce vin la biserică și care primesc Sfânta Euharistie. Dreptul să știe că nu se va lipsi niciodată de hrana zilnică, după cum stă scris: „Domnul nu lasă să piară de foame sufletul celui drept”. Și iarăși: „Tânăr am fost și am îmbătrânit și n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminția lui cerând pâine”. Asemenea făgăduiește și Domnul: „Deci nu duceți grijă spunând: ce vom mânca, ori ce
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
ca o strajă de noapte. Ca un șuvoi îi iei și viața lor e ca un vis, ca iarba, ce răsare dimineața și înflorește, iar seara se taie și se usucă. Așa ne mistuim și noi de mânia Ta, și pierim în fața urgiei Tale, când pui fărădelegile noastre înaintea Ta și cele tăinuite ale noastre sub lumina feței Tale. Toate zilele noastre s-au scurs în mânia Ta și anii ni se pierd ca un sunet. Zilele vieții noastre sunt șaptezeci
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]