8,185 matches
-
val de energie fizică și mentală fără precedent în viața mea din ultimul timp. O puzderie de treburi neplăcute se adunaseră de câteva luni ca niște nori amenințători la orizontul meu mental, dar în ziua aceea simțeam că scăpasem de povara lor și că ele zăceau în fața mea, neamenințătoare, chiar îmbietoare, ca un șir de lespezi pe care puteam să pășesc spre un viitor mai luminos. N-am mai pierdut vremea în pat. M-am sculat, am făcut un duș, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
muncă foarte solicitantă. Noi amândoi ne străduim s-o mai distrăm. Știu că i-e groază când vine vara și noi nu mai suntem aici să-i ținem de urât. Deși să nu crezi că asta e pentru noi o povară, adăugă ea cu sinceritate. Ne înțelegem foarte bine cu ea și sunt și lucruri pe care le facem... oarecum dincolo de îndatoririle noastre... De pildă, trebuie să jucăm jocuri. — Jocuri? — Destul de des, după cină, vrea să jucăm Monopoly, Șerpi și scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
iei picioarele de pe pedale și să aluneci înainte, în timp ce vântul îți mângâia fața și îți șuiera în urechi și lacrimi plăcute de bucurie îți țâșneau în coada ochiului. Preț de-o clipă, am simțit cum anii se desprind ca o povară grea de pe spatele pe care mi-l încovoiaseră și Joan și cu mine eram din nou copii și coboram spre ferma domnului Nuttall. Mi-a spus după aceea că scosesem un chiot de bucurie. Eu nu mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
deschis aici o mulțime de uși. Ar trebui să deschizi și tu câteva în partea ta. — Cred că o să le deschid. De ce nu? — Bine, trebuie să plec. — Mulțumesc că ți-ai găsit timp să mă suni. Mi-ai luat o povară de pe suflet. Știi, sunt câteva lucruri pe care le pot presa, care păreau cam... — Trebuie să plec. Mai vorbim. Bine, mai vorbim în zilele următoare. — În zilele următoare. Mulțumesc că ți-ai găsit timp. — Bine.Toate cele bune. Toate cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
siguranță protectoare de care are nevoie orice femeie „hărțuită” de problemele existenței cotidiene. Își dă seama că Teodora a găsit în copii un „refugiu” ce o echilibrează, îi conferă o anume liniște. Totuși, nu poate scăpa de sentimentul apăsător al poverii, ce vine din responsabilitatea permanentă pe care și-a asumat-o fără reținere sau teamă. Ca un fel de compensație, visează să se „copilărească” în brațele viguroase ale bărbatului. Iar el, oricât de matur („ca să nu zic trecut!” - exclamă scriitorul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
urmărit, compasiunea și atracția fizică se asociază într un mod curios și „cimentează” o legătură de neînțeles pentru cei din jur, dată fiind diferența de vârstă și de situare socială. Și unul, și altul resimțeau singurătatea ca pe o teribilă povară, ea - la cea mai mare intensitate, fiind urmărită de spectrul celor două catastrofe biografice care i-au răpit bucuria de a iubi; el - amenințat de apropierea vârstei tuturor neputințelor și a morții. Atât în film, cât și în povestea lui
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Prefață Domnul Boancă, un artist „naiv”, de fapt, nu știu cât de naiv și cât de artist naiv, își poartă de mulți ani - cred că de câteva decenii - povara operei sale plastice absolut originală, consacrată de altfel, în această interesantă categorie a plasticii contemporane. Așa îl știu ca pictor. Acum apare ca scriitor. „Schimbarea la față”, în cazul lui Boancă, nu-i niciun artificiu, este un fenomen firesc, atestând
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
fără preot, rămânându-i cei cinci copii orfani. Toader B....ă Copilul cel mai mic al lui Stavarache, rămas orfan de ambii părinți, încă adolescent, a fost nevoit să-și făurească un rost în viață, pentru a nu fi o povară pentru frații lui mai mari decât el. Și, cum o soluție mai bună nu avea la îndemână decât să se însoare, a fost obligat de voie de nevoie să se căsătorească cu o fată din satul vecin. Și cum zicala
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
aria, locul unde toți oameni își cărau snopii de grâu și-i clădeau în cirezi, unele mai mari, altele mai mici, după cât grâu aveau de treierat. Când începea a se lăsa seara, pe deal se auzea scârțâitul carelor încărcate cu povara snopilor aurii de grâu. Până noaptea târziu se auzeau strigăte la boi și pocnituri din bici. Abia spre miezul nopții se mai linișteau gospodarii pentru a o putea lua de la început a doua zi de dimineață. După ce se aduna grâul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
în parte dobîndită în experiență. "Savio" sau "sagio" înseamnă inteligent și inteligența nu se învață, e un dat. Poate fi înțelept cel care e și prudent, dar nu numai. Prudența e o virtute practică, înțelepciunea nu întotdeauna, dacă ea devine povară pentru purtătorul ei, om de rînd sau om de stat. Iar în secolul nostru se pare că omul de rînd, purtător al unei astfel de poveri, nu poate ajunge om de stat, cum, de altfel, nici autorul Principelui n-a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dar nu numai. Prudența e o virtute practică, înțelepciunea nu întotdeauna, dacă ea devine povară pentru purtătorul ei, om de rînd sau om de stat. Iar în secolul nostru se pare că omul de rînd, purtător al unei astfel de poveri, nu poate ajunge om de stat, cum, de altfel, nici autorul Principelui n-a ajuns. Precauția înseamnă, așadar, teoretic, puterea rațiunii de a prevedea efectul, finalitatea unor gesturi, alegînd soluția cea mai puțin rea ca fiind cea mai bună. Primejdia
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
-și asigura lor înșiși toată gloria victoriilor. Au procedat în felul acesta deoarece, neavînd un stat al lor și trăind doar din meșteșugul armelor, o infanterie puțin numeroasă nu putea să le aducă faimă, iar una numeroasă le era o povară pentru că nu aveau de unde să-i dea de mîncare. Iată de ce s-au mărginit la cavalerie, care fiind alcătuită dintr-un număr de oameni potrivit de mare, putea să fie bine hrănită și întreținută cu toată cinstea. Lucrurile ajunseseră atît
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
labil, mai schimbător decît mulțimea; e ceea ce Titus Livius, autorul nostru, și ceilalți istorici o spun fără încetare. Încercînd să apăr o cauză împotriva căreia s-au declarat toți istoricii, îmi iau poate o sarcină atît de dificilă, ori o povară atît de grea, încît voi fi obligat s-o abandonez neputincios, sau să-mi asum riscul de a fi copleșit de ea; dar orice ar fi, eu gîndesc și voi gîndi mereu că nu poate fi o greșeală să-ți
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
om sensibil și uman. Borgia nu pedepsea decît ca un tiran feroce. El l-a măcelărit, după aceea, pe sîngerosul Dorco, care-i îndeplinise atît de bine ordinele, pentru a se face iubit de popor, pedepsind organul propriei sale barbarii. Povara tiraniei nu se simte nicicînd mai grea decît atunci cînd tiranul vrea să îmbrace aparențele inocenței și cînd opresiunea se exercită la adăpostul legilor. Împingînd previziunea pînă dincolo de moartea Papei, care era tatăl lui, Borgia a început să-i extermine
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
e perfect pe lume și că nici un om nu e ocolit de greșeală și slăbiciune. Țara cea mai fericită este aceea în care indulgența reciprocă dintre suveran și supușii săi revarsă asupra societății acea blîndețe fără de care viața devine o povară, iar lumea o vale a nenorocirilor, în loc să fie un teatru al plăcerilor. CAPITOLUL XXVI [Despre diferitele feluri de negocieri și despre motivele care pot fi considerate juste pentru a purta un război] Am văzut, în această lucrare, falsitatea raționamentelor prin
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și se duceau acolo și-i făceau. Nu le mai trebuia nimic, erau fericite că scăpaseră de pe chei. Da’ grecii erau niște băieți drăguți. Când au cedat și au trebuit să evacueze n-au putut să-și ia animalele de povară, așa că le rupeau picioarele din față și le aruncau În apa de la mal. Toți catârii ăia, cu picioarele frânte, aruncați În apa mică. A fost o poveste tare drăguță. Pe cuvântul meu că da, chiar tare drăguță. Capitolul 1 Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
abrupte, unde fuseseră Împinși ca să se elibereze drumul. Păreau o imagine mai potrivită cu peisajul muntos, unde ești obișnuit cu prezența lor și unde păreau mai puțin incoerenți decât mai târziu, la Smyrna, unde grecii rupeau picioarele tuturor animalelor de povară pe care le aveau și le aruncau de pe chei ca să se Înece În apa de la mal. Mulțimea de cai și catâri cu picioarele rupte care se Îneca În apele acelea de la mal cerea parcă un Goya care să o zugrăvească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
alunga vedenia... A răsuflat adânc. O întrebare l-a străfulgerat însă: „Unde s-a dus bietul animal? Oare s-a oprit undeva sau a alergat până a căzut fără vlagă și zace într-un șanț”... Cu acest gând ca o povară s-a ridicat cu greu din cenușă... Nu se putea desprinde de imaginea calului căzut... După o vreme a oftat și a vorbit ca din altă lume: Dusu-te-ai și te-ai tot dus... Unde ești, flăcăul tatii? Unde
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de oxigen social de care au nevoie. GÎndiți-vă... - Da... După o pauză care așeză tăcere grea Între noi, continuă: Îmi pare bine, nici nu știți cît de bine Îmi pare, că v-am Întîlnit. Simt o ușurare ca după grea povară. Nu mi-ați spus ce gîndiți. Mai bine... Suntem bieți oameni trecători În veacul nostru, iar veacul este cum este. Mi-ar face plăcere să vă mai Întîlnesc o dată. Își ceru scuze, mai schimbarăm cîteva cuvinte și după despărțire, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
caldarîmului nu se mai auziră. Era duminică; mîncai ceva pregătit de doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pămînt de flori... Pămînt de flori! În urechi Îmi răsuna vocea căruțașului fără clienți, cu căluțul obosit de hamuri și povara pe care-o trăgea după el. Deodată podelele camerei alăturate scîrțîiră și prin ușa uitată deschisă, Keti apăru În prag zîmbind, Îmbrăcată cochet Într-o rochie lungă, de culoare albastru-Închis, asemeni uniformelor școlărești pentru fete, la vremea ei. - Am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
în siguranță în sat, stai liniștit - glasul lui Valerius era plin de mânie. Tu și fata veți sta la căldură, în fața focului. Ce anume te îngrijorează? Ai reușit să mi-l lași pe fratele tău pe cap... Ai scăpat de povara asta, iar acum nu ai de ce să te mai temi. Voiam doar să te previn. Ești foarte drăguț! zise Valerius furios. Crezi că n-am înțeles că singurul lucru care te preocupă e să scapi de nenorocitul ăsta, să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fost acolo. Antonius lăsă capul în jos și răspunse cu glas înfundat: Crezi că pe mine nu mă doare? Crezi că nu mi-e rușine? Știu că toate astea se vor răsfrânge asupra mea, că eu va trebui să duc povara și să suport urmările... Se ridică și începu să se învârtă de colo-colo prin cort. Nu se auzeau decât pașii lui și ploaia. — Catastrofa asta va intra în istorie, zise Antonius încet, cu o ironie amară. Și va purta numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și cum să Înțelegi ceva aflat Într-o necontenită cursă de viteză, nici nu vezi ce e), „trebuie să prezinte credibil ceea ce se Înfățișează Înaintea lui ca realitate americană. O realitate care stupefiază, inhibă, Înfurie, devenind pînă la urmă o povară pentru imaginația limitată a scriitorului (cursivele mele). Actualitatea ne depășește permanent talentul, civilizația lansînd asupra noastră imagini pe care orice romancier le-ar putea invidia”. Despre ce este vorba. „Este vorba de saturarea individului cu informații, reducerea vieții la noțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
folositor. A fost un drum greu și răzleț Cu bine și cu rele. Încet îl calcă un drumeț Uitându-se spre stele. Cuprins de amintiri el urcă prin pădurea rară Învăluit în tainica visare. Își duce în spate greaua lui povară Și fredonându-și ultima cântare. Și tot în gânduri cufundat Coboară liniștit spre lunga noapte. Îi pare rău de tot ce a lăsat: Iubire, amintire, șoapte.
Amintiri by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83187_a_84512]
-
striga: - Binecuvîntează-ne, Ivane, că te ducem acasă!... Nu te-am lăsat să mori pe marginea drumului. - Zi măcar atât, încercă Iliescu, zi Cristos! Cristos! Maria! După vreo sută de metri, se opriră să-și tragă răsuflarea, dar nu-și lăsară povara din mâini. Rănitul încerca, scâncind, să se zvârcolească. Își pironise privirile, rugător, în ochii lui Zamfira. - Vorbiți-i dumneavoastră, domnule elev. Spuneți-i ceva, că-i vrem binele... Darie își săltă ranițele în spate cu un gest scurt, de furie
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]