8,040 matches
-
domnul Aron cu un ton care nu admitea replică lui Mitică, cel care nu exista -, cere-i banditului de Mahmud douăzeci de miliarde, ca să fim siguri că-i luăm măcar cincisprezece. Partea mea e zece, partea ta cinci!“ După care, prefăcându-se că ascultă ce-i zicea Mitică, domnul Aron s-a mișcat de colo-colo ca un leu în cușcă pe platforma din spate a tramvaiului și a ridicat brusc tonul, astfel ca să audă dialogul și babele mai surde. „Exclus, băiete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
când nu te aștepți“. Pe șef îl preocupa mai puțin repezeala stagiarilor, cât frecventele greșeli de vorbire și de scriere ale adjunctului Limbășanu. Dar cum îi fusese băgat pe gât ca secretar de partid și ca om al Securității, se prefăcea că nu le observă. Ba chiar îi conveneau. Ca să vadă toată lumea cine-i deșteptul și cine prostul. După o săptămână însă, a trebuit să admită că problema devenise serioasă. Sau, după cum se exprima adjunctul, groasă de tot. Cei doi nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și doamne în etate, domni și doamne de vârsta a treia, persoane respectabile, cetățeni ajunși la senectute... Un moș de la noi îi cere unei farmaciste buline. Farmacista vrea să vadă rețeta, dar moșul fie că n-aude, fie că se preface că-i surd. Ridică vocea, de parcă femeia e tare de ureche: „Buline, buline de piept“. Pe ușa din spatele tejghelei apare încă o farmacistă, în timp ce pe ușa de la stradă intră o babă. Între cei doi bătrâni sunt câteva deosebiri de condiție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Măi, Lenuțo - i-a zis Popescu nevesti-sii -, ori eu sunt nebun, ori e ceva în neregulă cu țara asta. E vorba despre apă și săpun, nu despre SIDA.“ „Păi, vezi - a făcut soția - că pricepi care-i treaba, dar te prefaci că nu. Jignești oamenii, dacă le ceri să se spele.“ Inspectorul de la Direcția Sanitară gândea la fel: „Fiți mai discret, ce, vreți să afle toată Europa ce-i la noi în casă? Noi nu raportăm niciodată cazuri de râie. Paraziți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și chiar din prima jumătate a vieții i se părea exagerat și cu dinadins. Bătrână, buhăită și îngălată, Rodica își merita cu prisosință porecla de odinioară și lui Rășcanu i s-a făcut milă. „Bieții oameni - și-a spus academicianul prefăcându-se c-a greșit adresa -, ce vină au ei că s-au născut fără noroc? Măcar să se fi bucurat de premiul ăla, că altceva viața nu i-a mai dat.“ „Vă cunosc de undeva?“, a întrebat vaca de Rodica. „Vai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care o încercai, că nasul avea de gând să mai crească și să se privatizeze. Nu era tocmai simplu să faci portretul unui bărbat mai urât decât dracu’. Aveai sentimentul că săvârșești o mârșăvie, discutând lucruri pe care oamenii se prefac că nu le observă. Îți venea să zici: „Dar de ce eu? De ce să rezolv eu un destin, în vreme ce o întreagă omenire, neavând o soluție, apelează la zicale?“ Când a îmbătrânit, cu dascălul cel urât s-a petrecut un miracol: a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
datoriei împlinite. Nu am fost curios să știu unde s-au dus și pe capul cui a căzut nenorocirea. Am vrut să-i uit și am reușit. Totuși, din când în când, am o senzație incontrolabilă de frică. Uneori, mă prefac că greșesc etajul și sun la ușa familiei liniștite care s-a mutat în locul demenților. Când aceștia îmi deschid, mă scuz, le surâd complice, iar la plecare le spun de mai multe ori: „Mulțumesc!“. Ar trebui să se întrebe de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Până la urmă cum ați rezolvat?“, a mai întrebat el. „Un timp - a spus bătrânul romancier -, m-am dus cu ei, m-am străduit să fiu ca ei, mi-am dat stomacul peste cap. Dar știți cum e, poți să te prefaci că ești îndrăgostit, nu și că ești alcoolic. Apoi m-am ținut deoparte, am lucrat, mi-am trăit viața de unul singur. N-a fost o opțiune rea. Uite, cărțile mele, câte apar, sunt semnate cu numele meu. Ai văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
provenind din biblioteca elevilor, poartă însemnări făcute după o schemă folclorică frecventă în epocă: „De-ar fi apa din fântână / Cum e vinul de Cotnar, / Aș lăsa limba română / Și m-aș face fântânar. Dacă florile-n grădină / S-ar preface-n fete mari, / Aș lăsa limba română / Și m-aș face grădinari”. Dar însemnarea cea mai interesantă, din perspectiva timpului sub presiunea căruia s-a ivit, o găsim pe un volumaș semnat de Ion Ciocârlan Pe plai. Schițe de la țară
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93273]
-
pentru prea mult timp. Cum se Întîmplă mereu la grătare, era mult prea multă carne pentru lumea adunată, așa că am primit mînă liberă să ne urmăm vocația de cămile. Așa că am pus În practică un plan bine calculat. Eu mă prefăceam că sînt din ce În ce mai beat și, cu fiecare stare aparentă de greață, mă duceam clătinîndu-mă pînă la pîrÎu, cu cîte o sticlă de vin roșu ascunsă În geaca de piele. După cinci asemenea momente, ne-am pricopsit cu tot atîția litri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
un oftat lung, spunînd: „Ce păcat că se Întîmplă În aceste circumstanțe cumplite și nu putem să sărbătorim“ (spune acestea cu discreție, ca și cînd mi s-ar adresa mie). Candidatul se oferă imediat să plătească; pentru o vreme ne prefacem că refuzăm, recunoscînd că ar fi imposibil să Îi Înapoiem suma de bani etc., Însă pînă la urmă acceptăm oferta. După prima băutură, eu refuz cu fermitate să mai accept Încă una, iar Alberto se uită aiurea la mine. Gazda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Père Lachaise și am văzut că la poarta cimitirului făceau coadă lungă carele funebre cu sicrie în ele. Mă uitam lung și îngândurat cum din hornul înalt al crematoriului, una-două, răbufnea un nouraș de fum. Trupul parizienilor recent decedați se prefăceau în scrum și fum. La fel am văzut scrum și fum în cel mai frumos cimitir din lume, în cel de la Genova, pentru sutele și sutele de morminte funerare de rară valoare artistică. Pentru pământeanul cu puțin duh de credință
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
jertfă-o-nlocuiește, Pe sine se dăruiește, Pe-al Bisericii altar... Și misterul „Cinei Sfinte”, Spre aducerea-i aminte, Spune să se-aducă-n veac; Și de-atunci în șir s-aduce Sfânta jertfă de pe cruce Întru-al omenirii leac. Vinul se preface-n Sânge, Pâinea-n Trupu-i - și se frângeTot creștinului popor... Deși nu putem pătrunde, Credem că-n „Taină” s-ascunde Mărețul Mântuitor. Dup-ale credinței norme Sub acele sfinte forme E în adevăr Cristos; El în Sfântul tabernacol Ca la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
juca, luând pentru sine ce era frumos și plăcut și lăsând celorlalți restul, dacă mai putea să-i mulțumească... Așa era el sau, cel puțin, așa credea că trebuie să fie ca să-i fie lui bine. În momentul acela se prefăcea că uită toate durerile, toate tristețile și dezamăgirile pe care le îndurase, se prefăcea că uită necruțătoarea singurătate care-l pândea la fiecare pas de după zgomotoasele aparențe ale unei vieți deșarte, se îmbăta cu mirajul succeselor virtuale, cu iluzia indiferenței
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mai putea să-i mulțumească... Așa era el sau, cel puțin, așa credea că trebuie să fie ca să-i fie lui bine. În momentul acela se prefăcea că uită toate durerile, toate tristețile și dezamăgirile pe care le îndurase, se prefăcea că uită necruțătoarea singurătate care-l pândea la fiecare pas de după zgomotoasele aparențe ale unei vieți deșarte, se îmbăta cu mirajul succeselor virtuale, cu iluzia indiferenței sale de om superior, și încerca să creadă cu toată sinceritatea în realitatea acestei
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
el însuși în primejdie, fără să fi avut nici o vină - zicea el - și pentru că eu personal nu făceam nimic pentru a-l apăra. (Cum oare?!) Îi era frică, iar frica îl făcea meschin. Dar să nu insist... Eu m-am prefăcut că plouă, dar în realitate toată treaba aceasta mă plictisea într-o măsură destul de mare. Ceea ce mă enerva mai mult nu era ce spunea, ci faptul că o spunea tocmai el. Mi se părea jalnic, și asta mă durea, deoarece
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mă combine în ascensor cu o doamnă blondă, grande e maestosa, care de asemenea urca la etajul patru. Am început să am o presimțire care, curând, se transformă în certitudine: frumoasa doamnă sună exact la ușa apartamentului tău. Atunci mă prefăcui a suna la rândul meu la o altă ușă, care bineînțeles nu se deschise; și, după o clipă de așteptare, am plecat. Am coborât cu hotărârea de a mă mai plimba puțin, iar apoi de a reveni, sperând să am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în reparații generale, pentru a fi redat poporului... Ridicând ochii către acoperișul clădrii unde se lucra, îi zări și pe cei doi vechi prieteni, robotind la repararea unor stucaturi. Fără să se oprească, ca să nu atragă atenția, Mihai încetini pașii, prefăcându-se a contempla Cazinoul... Mircic și Ion îl zăriseră la rândul lor și își făcură de treabă pe acea porțiune a acoperișului care dădea spre faleză. S-au privit câteva clipe și și-au zâmbit, în timp ce Mihai se depărtă încet
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sunt lăsați să trăiască în pace! Destinul nostru, al meu și al întregii mele familii, depinde de un nimic, putând să se schimbe diametral în fiecare clipă. După câteva zile de depresiune, mă las în seama incon știenței și mă prefac că nu s-ar fi întâmplat nimic. De aici o oarecare delăsare în muncă. Dar, puțin câte puțin, îmi revin la normal. Azi, de pildă, cu toate că lucrurile nu s-au lămurit defel față de cum erau cu o săptămână înainte, ba
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de-a cum încolo, mai materială decât oricare vorbă sau oricare gest. Departe de cel care ți-a dăruit-o, privirea mea va fi de-acum o parte din propria ta fericire. Omul rău e cu desăvârșire rău atunci când se preface că e bun. Îmi cheltuisem toate forțele pentru a lupta împotriva răului care credeam că este în mine și nu-mi mai rămânea forță pentru a face binele. Era oare o soluție? A nu face răul, îndeobște recunoscut ca atare
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Elementele din care până acum câteva zile voiam să construiesc ceva mi se par ridicole și inutile... Dar în același timp ciocănesc undeva în mine neliniștea și foamea de a crea ceva, argila însă din care vreau să fac se preface, de cum o iau în mână, în praf și mi se scurge printre degete. Simt că mă cuprinde un soi de turbare... 19 noiembrie 1955 Singurătatea e ca o mlaștină care mă înghite treptat, treptat, dar iremediabil. Un nămol sticlos, străveziu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
te îmbolnăvesc și pe matale." Toată lumea își pleacă greu capetele. Nimeni nu mai râde. O fac doar micii piloți vagabonzi, care se tăvălesc cu satisfacție, mici brute sângeroase, arătând cu degetul spre spectatori. O florăreasă își face cruce, taximetriștii se prefac că vorbesc în stațiile lor de emisie-recepție cu luminițe strident colorate. Se aud vocile sparte, distruse de cafea-filtru, ale celor de la dispecerat. Zeroo opt unu cheamă Zeroo opt doi, se audeee? Crucea este ridicată din asfalt și aburcată iarăși pe
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
este doară pe la noi... O fluturare de batistă Și trenul a pornit greoi Din gară parcă mai pustie, Mai tristă parcă că oricând, În noaptea rece și tirzie, Cu el iubita mea ducând... Ploua încet... și-n lacrimi stropii Se prefaceau pe-obrazul meu... Un vânt porni sa-ndoaie plopii, Să plângă printre crengi mereu. Împrăștiind frunzele-n aer Și-n noaptea neagră și ostilă Văzduhul tot era un vaier Un plâns sălbatic de copilă.
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93321]
-
A început să mă caute. Eu eram deja măritată și se străduia să mă convertească și pe mine, să mă îndoctrineze. Mi-a ieșit cu totul din suflet. Nu numai pentru că devenise un mare comunist. Dragostea mea arzătoare s-a prefăcut aproape în repulsie. Mariajul lui a început să scârțâie, așa că simțea tot mai mult nevoia de prietenia și de prezența mea. Am început să-l evit. Ne întâlneam la concerte la Ateneu și mă făceam că nu-l văd. Până în
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
stările de calm și de mulțumire. Era recompensa și suportul succeselor, atenuantul și consolatorul eșecurilor, diluantul plictisului, martorul mut al faptului că totuși exist, răspunsul afabil la unele solicitări lăuntrice și simbolul vremelniciei, al plăcerii care se volatilizează, care se preface în fum și scrum, în nimic. Cel mai mult îmi plăcea, când eram în străinătate, după lungi și obositoare plimbări pietonale, să intru în holul marilor hoteluri - Hilton, Sheraton - , să mă las să cad în brațele voluptuoase ale fotoliilor adânci
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]