8,125 matches
-
aveau să fie, către Împrejurări pe care mi le imaginam mai normale decît s-au dovedit a fi. Îmi amintesc ziua În care marea, prietena mea, mi-a venit În ajutor - smulgîndu-mă din uitarea cu care fusesem blestemat. Plaja era pustie și dinspre mare sufla un vînt rece. Îmi odihneam capul În poala care mă ținea legat de aceste locuri, iar totul dimprejur mă legăna. Întregul univers se lăsa purtat de ritmul vîntului, supunîndu-se impulsurilor vocii mele interioare. Deodată, o rafală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și Arica urcă și coboară tot drumul. Am trecut de la platouri aride la văi prin care se scurgea cîte un firicel de apă, care ajungea cu greu celor cîțiva copăcei mici, piperniciți, care creșteau pe marginea lui. Pampasurile cu totul pustii emit o căldură sufocantă de-a lungul zilei, iar noaptea, ca În toate climaturile deșertice, e mult mai frig. GÎndul că Valdivia a mers pe acest drum cu o mînă de oameni, călătorind cîte 50 sau 60 de kilometri pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de sinucidere a lui Giglio, am avut o atitudine de violentă înfierare... Strigam, făceam largi gesturi declamatorii, voiam să pedepsesc cu propriile mele mâini acest afront timid pe care prietenul nostru încercase să-l arunce vieții... Gândul meu rămăsese însă pustiu: nici o idee, nici un argument valabil. Numai emoția și indignarea mea erau adevărate, cuvintele mele erau false. De fapt, nu știam prea bine de ce trebuie preferată viața morții și ce era atât de meritoriu în a târî după tine această existență
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
abandonat oboselii mele, slăbiciunii, inutilității... M-am pierdut cel care am fost, iar cel care ar trebui să fiu nu m-am găsit încă. Mi-am pierdut până și simțământul de a te iubi. Am devenit complet gol pe dinăuntru, pustiu de orice simțământ... Mi-a fost greu chiar și să-ți scriu. Apoi însă, scriindu-ți, m-am întristat și mai mult dându-mi seama cât te iubesc... Căci totdeauna am avut simțământul că te iubesc mult mai mult decât
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
este că din întregul grup care venise de la Bâlea și care, pesemne, pornise mai departe înspre Poiana Neamțului, am rămas în acea noapte la cabana Negoiu numai noi trei: Mihai, eu și nepoata. Timpul se schimbase în rău, cabana era pustie, aveam loc berechet și, cu toate acestea, nu știu cum se face, dar doctorița, Ciza, zisă Nana, a aranjat să doarmă împreună cu noi, în camera cu mai multe paturi în care mă stabilisem cu Mihai. Era clar că Mihai îi plăcea. Poate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
stația de pornire, și prin urmare cu mult mai mulți sorți de reușită. Timpul se înseninase din nou și drumul până la Zărnești a fost o plăcere. Iar trenul, de un tip cu totul și cu totul arhaic, părea să fie pustiu. În vagonul în care ne-am urcat la întâmplare și care aducea cu o hală de piață cu scaunele așezate din loc în loc, nu se afla decât o singură persoană. Faptul că planul ne reușise atât de bine, dar mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
chiar așastăteau lucrurile. Tot așa stăteau lucrurile și în plină porumbiște. știuleții cu păr de moșneag, din care ai fi putut împleti cozi, și cu dinți rupți, galbeni - boabele de porumb. Trupul îți foșnea, însemna tot atât de puțin cât și vântul pustiu prin gunoaie. Gâtlejul ars de sete, pe dinăuntru, iar deasupra ta un soare străin ca o tipsie pe care persoanele distinse îi oferă oaspetelui un pahar cu apă. Până și în ziua de azi porumbiștile lungi mă întristează, și ori de câte ori
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să nu mă clintesc de-acolo cu un pas, mi-a spus el, cu nici un centimetru, a spus celălalt, s-aștept acolo - după care au plecat. Călătorii ceilalți ajunseseră acum toți afară pe peron, hala gării era înaltă, largă și pustie, mirosea a praf de purici și a clor. Mi-am proptit geanta de voiaj între picioare, am stat și m-am uitat în sus la frescele socialiste cu batoze și țărănci cu zâmbet infantil, ale căror pulpe aduceau cu castraveții
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nimeni n-a scos o vorbă, ca și cum între ei și mine nu mai exista nici o limbă. Pe jos se așternuse un strat subțire de zăpadă sfărâmicioasă, nu ardea nici un bec, peronul, cufundat într-un întuneric de nepătruns, era tăcut și pustiu. Toată lumea urcase în vagoane. Mă auzeam împiedicându-mă și căzând de parcă aș fi fost nu eu, ci o altă persoană. și mă ridicam iarăși, continuând să merg împleticit între cei doi până ce am ajuns la vagonul de dormit aflat tocmai
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
celălalt vagon. Erau în misiune, n-aveau bagaje. Mi-am zis că aceasta fusese greșeala mea cea mai mare, probabil și ultima: n-ar fi trebuit să urc, oferindu-le astfel prilejul ideal al unei lungi călătorii nocturne prin câmpia pustie. Aveam cușeta de jos - și ăsta un semn că mă vor ridica la noapte. Cușeta de sus era a unei femei la vreo cincizeci de ani cu un coc atât de înalt, încât pieptănătura îi semăna cu un samovar înfășurat
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
umăr, să ne mai tragem sufletul, stând cu picioarele vârâte în zăpadă până la genunchi. Ne-am dat jos rucsacurile improvizate și am răsuflat mai ușurați, privind la statul gros și denivelat de zăpadă ce se întindea departe, pe suprafața câmpului pustiu. Leu solidar cu noi a lut loc în fața noastră, sprijinindu-se pe partea dorsală, și, cu ochii lui inteligenți de cercetaș neîntrecut, ne examina pe toți patru cu mare interes. Ați obosit? Vă cred, dragii mei. E greu să înaintezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
se agățaseră niște scaieți, stând acolo, suspendați la aer, ca pe balconul unui bloc cu patru etaje. Da, eram complet edificat. Exemplarul din fața mea avea barbă, copite despicate și coarne. Prin urmare era... da, știm noi bine, ducă-se pe pustii! Eram complet descurajat, abătut și dezorientat. Totuși... Ce nume să-i pun, domnule, ce nume? În timpul acestei adânci și sterile frământări am primit un ajutor substanțial și nesperat de la însăși ființa pe care o țineam de funie. Me... Me... Sunetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ziua de mâine. Nu am cum să o ajut, dar îi ofer o față de masă galbenă din restaurant să se acopere. Îi dau și o cafea caldă, apoi mă întorc la spălat vase. Nu am așteptat sfârșitul poveștii. Pe cheiul pustiu, cei doi continuau să râdă, agitând dezordonat sticle de șampanie cu etichete portocalii. Tot în acea noapte specială, gustul kebap-ului oferit din milă de turcul instalat la debarcader, cu un fel de instalație mobilă de preparat minunile pofticioase. Nu am
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Pascal, am putut vedea zi de zi cum trăiește, cum învață, ce mănâncă și ce muzică ascultă studentul lambda elevețian, nici prea bogat, nici prea sărac. Poate că și "senzația de vară", de vacanță, amplifică acest sentiment. Geneva este aproape pustie când scriu aceste rânduri. Marile migrații s-au realizat mereu pe vreme bună, în plin soare. Poate a mai rămas ceva înscris în memoria noastră și nu ne dăm seama mereu de acest lucru, ne trebuie un bilet pe colț
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
tot așa se manifestă maladiile exilului. 31 decembrie 2000 Geneva în ajunul Noului An. Marea majoritate a elvețienilor sunt plecați la munte, imigranții cu "stare" petrec și ei vacanța în țara de baștină. Rămân doar studenții și populația "multiculturală". Străzi pustii. Geneva îmi lasă impresia unei dame burgheze qui a mal vieilli (care a îmbătrânit urât), rău fardate. Nu mai poate trăi în stilul său obișnuit și este obligată să improvizeze la infinit. Anul 2001 Pagina de titlu a vechilor cărți
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
multe i se vor ierta. Afară, pe trotuar, începuseră să cadă primii stropi de ploaie, o binefacere după o zi atât de încinsă. 11 februarie 2004 La ore mici de dimineață (ora 4.00, oră de plimbare cioraniană prin Geneva pustie de lume) ascult un "potpuriu" de muzică liturgică ortodoxă. Cuvântul "potpuriu" este vulgar și lăutăresc, dar altul mai bun nu am găsit. După grecii cei colțuroși și după corul aspru al bulgarilor de la Mănăstirea Rila, urmează dulceața și muzicalitatea muzicii
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
adorm etc. Sunt un animal asocial obligat să trăiască zilnic în turmă. Mi-ar fi trebuit fie o mansardă, fie o casă la țară. Sau refugiul ultim, o chilie de călugăr. Mă salvez mergând în sala de lectură de la parter, pustie la ora aceasta. Citesc cu furie. Ce se mai fură în Canada, atunci când se fură ? În nordul regiunii Québec, în localitatea La Baie Comeau, s-au furat o sanie cu motor, două motoare de barcă și trei generatoare electrice. 28
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Ploua încet... o tomna tristă Cum este doară pe la noi... O fluturare de batistă Și trenul a pornit greoi Din gară parcă mai pustie, Mai tristă parcă că oricând, În noaptea rece și tirzie, Cu el iubita mea ducând... Ploua încet... și-n lacrimi stropii Se prefaceau pe-obrazul meu... Un vânt porni sa-ndoaie plopii, Să plângă printre crengi mereu. Împrăștiind frunzele-n
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93321]
-
restanța pe care-o aveam de când mi-ați spus bancul cu „Just, tovarășe“. Doi bătrâni se plimbă seara prin București. Întuneric, teamă prelingându-se din ziduri, oa meni puțini și abătuți pe străzi, mohoreală dickensiană, spleen baudelairian, localuri goale, piețe pustii. Unul din tre bătrâni clatină din cap și-i spune celuilalt: „Ehe, dragul meu, dac-am avea și ceva de mâncare, ar fi exact ca-n răz boi.“ În afară de cele evocate deja, ce amin tiri v-au mai rămas din
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
sunt ințialele persoanei iubite, care e actorul preferat, ce culoare îți place mai mult etc. Un fel de sondaje de opinie. A.R. Încă nu m-ați întrebat ce carte și ce muzică aș lua cu mine pe-o insulă pustie. Dar răspund neîntrebată. Mi-aș lua întregul ciclu Proust și toate preludiile, fugile, toccatele și passacagliile lui Bach. Aș fi cel mai snob și cel mai fericit Robinson Crusoe. R.P. Asta dacă n-ați da peste un Vineri manelist... A
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de chelner într-un restaurant. A.R. Totuși, nu aveați nevoie de un anumit climat spi ritual pentru scrierile dumneavoastră? A.O. Întrebarea asta provine dintr-o romantică preju decată potrivit căreia artistul ar trebui să lucreze pe o insulă pustie, într-un turn de fildeș ori într-o subterană. A.R. Nu-mi aparține o asemenea prejudecată, nu cred în nevoia de însingurare, ci în cea de intimitate a creatorului. Și Dumnezeu a creat lumea în intimitate. A.O. Aveam
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
cunosc prea mulți - și mă simt ca un bărbat în serie cu alți o sută în jurul aceleiași femei. Caut Le Monde-ul de la gară până la Piața Palatului și mor dacă l-am pierdut, ca după o întâlnire ratată într-un parc pustiu, iarna. Nu țin la abonamente - sunt prea comode, exclud vânătoarea de dimineață; îmi place să am ziare multe la mine, le prefer florilor - nu au parfumul lor, tainele lor. Am locurile mele unde le răsfoiesc, orele de noapte când le
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Onassis. Times și Newsweek susțin că familia Kennedy a primit „cu tulburare” vestea. 22: Roy Bates, 50 de ani, fost maior în armata britanică, ocupă împreună cu soția și cei doi copii (Penelopa, 18 ani, și Michael, 16 ani) o insuliță pustie în Marea Nordului, la 6 mile de limita apelor engleze. El declară insula stat independent, se proclamă „Prinț al țării de pe Mare”, arborează drapel propriu, emite timbre și promulgă o constituție care-i dă dreptul să dețină arme de foc. În
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
posac sau nihilist, a simți la fiece pas cum te pândește ridicolul. Dansurile acestea sunt în afara acestor probleme spinoase. De aceea îmi displac, în general, și îmi plac, în particular. Ele sunt deconectante și puse în priză. Sunt vitale și pustii. Sunt date dracului, dar căutând un paradis iluzoriu. Sunt nostime, dar ignorând ridicolul. Sunt grațioase, neocolind urâtul. Sunt simpatice, iradiind prietenie, nu dragoste. Sunt comice, având în adânc o dramă. N-au nimic melodramatic, dar sunt triste. Și sunt triste
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
drumul acesta de costișe, unde nimeni nu ar fi putut să mă ajute. Un singur gând mă articula împotriva vântului tot mai intens cu cât urcam spre probabila ambasadă: să nu fac un infarct, cu Obs-ul la rever, aici, în pustia locului; m-am oprit, mi-am pus valiza între genunchi și am încercat să-mi iau pulsul. De când mă născusem, era prima oară când făptuiam o asemenea mișcare, i-am prins bătaia, dar îmi era cu neputință să o număr
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]