7,950 matches
-
altă perspectivă, o deschidere de orizont, altceva decât creuzetul insalubru al mahalalei care înoată în obscuritate. Lumina zilei are și ea ceva din cecitatea care învăluie personajele, o lumină prăfoasă, murdară, sumbră, o acoladă cețoasă a unei nopți din care răsar lumini putrede, în care se aud țipetele și zgomotele unor încăierări obscure. Un cetățean locuitor sau nu al acestui limb face o prezentare în fața unei comisii stabilind perspectiva unui viitor urban fără precedent, o viziune utopică în care edificii impunătoare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se va transforma în amintire nostalgică. Hurghada, stațiune în plină dezvoltare, peste câțiva ani va deveni, probabil, unul din cele mai elegante locuri de pe glob, un loc în care sezonul este permanent din ianuarie până în decembrie, un loc unde soarele răsare din mare și apune după munții pe care-i poți vedea-n zare în timp ce înoți, un loc pe care omul l-a înverzit, l-a curățat, i-a dat consistență și esență. Un loc de vis, un Paradis. Acum nu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
asta ingrată în seama mamei. Se născuse într-o familie de țărani, la Mășcăteni, un sat de pe lângă Dorohoi, alesese cariera militară, luptase pentru înfăptuirea României Mari, fiind în trei rânduri decorat. Mama, născută în "mahalaua" Sfântul Neculai din Botoșani, îmi răsare din fotografie ca o tânără frumoasă, cu trăsături regulate și ochi calzi, vii, cu o privire inteligentă și pătrunzătoare. S-au iubit mult, au fost doi oameni minunați, fără prea multă învățătură, dar cu dragoste de carte, citind mult și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și am luat legătura în același scop și cu directorii Muzeului Național de Istorie și Muzeului Militar Central. Am trecut apoi la căutarea unui spațiu și aici excelenta mea propunere s-a împotmolit. După "revoluție", cele peste 200 de partide răsărite peste noapte, unele "de buzunar", altele "de familie", aveau să primească spații generoase. Pentru "Muzeul diplomației" nu s-a găsit! Că nu sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremuri"! 1992 Timpul regăsit Întors de un an și jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și concretizăm sarcinile primite din centrală. Ulterior acestei întrevederi, am trecut la inspectarea clădirii Consulatului General, acompaniat de primul colaborator și administrator. Construcția, situată în cartierul Laranjeiras (Portocalii), la poalele binecunoscutei stânci Corcovado, era impunătoare, cu o arhitectură studiată, plăcută, răsărind albă ca o insulă într-o oază de verdeață. Pentru toate aceste motive făcea parte din patrimonial arhitectural al orașului Rio. Avea două etaje și două corpuri legate printr-o logie, iar spațiile se dispuneau armonios în jurul unei grădini interioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
un nou proiect, m-am hotărât să fac o călătorie În Egipt, În căutarea unei Înțelegeri mai adânci. Acolo, timpul s-a oprit din mers. Prima impresie din avion a fost cea a unei apariții halucinante, ca și cum Nilul și piramidele răsăreau din deșert ca un miracol. Văzute de sus, desăvârșite, neschimbate din cele mai vechi timpuri, piramidele Își dirijau enigmatic energia direct spre Înalt. Văzându-le mai de aproape, Încercam să descopăr mesajul pe care constructorii lor au vrut să ni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Își limitează cunoștințele și apetitul la acestea din urmă, inferiorii și urâții bureți, și În felul acesta, pentru mintea profană a anglo-americanilor, aristocraticele bolete sunt, În cel mai bun caz, un fel de ciuperci otrăvitoare reformate. Pe ploaie, frumoasele bolete răsăreau În număr mare sub brazii, mestecenii și plopii din parcul nostru, Îndeosebi În partea sa veche, la est de drumul de trăsuri care Împărțea parcul În două. Adăposturile sale umbroase emanau pe atunci mirosul specific al boletelor care fac să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zâmbește în barbă... Ce mi-ai dat? Suc de mac: afion. M-ai.... m-ai....otră ... otrăvit... Daniil zâmbește, își piaptănă cu degetele rășchirate barba zbârlită: Dulce otravă... O să tragi un pui de somn... Noaptea-i rău sfetnic. Când o răsări soarele, vei vedea că dracul nu-i așa negru. Doamne iartă-mă! se plesnește el cu palma peste gură. Acu dormi. Adormi. Somn ușor, Măria-ta... Ia un lemn, se așează pe un scăunel și începe să cioplească o lingură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
clipe cu privirile în gol, apoi încetișor, întunecat: Pe ei... Unde?... Pe ei îi culcăm aici, în dumbrava cu mesteceni de pe dealul Paiului, împreună, cot la cot cu tovarășii de luptă cu care au căzut, împreună... Ce de flori o să răsară în poiana aceea, spune, mai încet după o tăcere. Și... și cu ei? arătă Tăutu spre leșurile turcilor. Pe rug! Pe rug! Am isprăvit lumânările, șoptește oșteanul cu lumânările, la urechea lui Tăutu. Lasă! intervine Ștefan care auzise. Pentru eroi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
proști luați de la cornele plugului". E de neînțeles. Cum a fost posibil aceasta? N-ai fost la Vaslui să-i vezi! Într-adevăr, e un miracol. Don Paul mi-a povestit că toți se întrebau plini de uimire de unde a răsărit acest mărunt principe moldav, acest "Miracoloso voywodae Stephano?" De unde a răsărit această "Miracoloso țărișoară, Moldaviae", de care nimeni nu știa nimic o căutau pe harta Europei și n-o găseau , dar care, totuși, a făptuit minunea de a face de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
posibil aceasta? N-ai fost la Vaslui să-i vezi! Într-adevăr, e un miracol. Don Paul mi-a povestit că toți se întrebau plini de uimire de unde a răsărit acest mărunt principe moldav, acest "Miracoloso voywodae Stephano?" De unde a răsărit această "Miracoloso țărișoară, Moldaviae", de care nimeni nu știa nimic o căutau pe harta Europei și n-o găseau , dar care, totuși, a făptuit minunea de a face de petrecanie prea puternicei oștiri a Împărăției otomane, cu mijloace așa de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Nu-i aiasta! Nu-i... Aș minți dacă n-aș recunoaște că mă doare. Istoria, poate, va așeza fiecare lucru la locul lui... Eu am o vorbă ce mult îmi place, nu-i a mea: Adevărul e ca soarele: când răsare, nu poți să-i dai cu parul în cap". A și răsărit! strigă Tăutu înveselit. "Minciuna a avut picioare scurte." Am auzit, cu urechile mele am auzit, la Cracovia se vorbește, chiar s-au spus cuvinte de ocară... În Polonia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă doare. Istoria, poate, va așeza fiecare lucru la locul lui... Eu am o vorbă ce mult îmi place, nu-i a mea: Adevărul e ca soarele: când răsare, nu poți să-i dai cu parul în cap". A și răsărit! strigă Tăutu înveselit. "Minciuna a avut picioare scurte." Am auzit, cu urechile mele am auzit, la Cracovia se vorbește, chiar s-au spus cuvinte de ocară... În Polonia?! Ce spui?! Cum așa?! se răsucește Ștefan spre el. Dlugosz, episcopul Cracoviei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
M-a înălțat în grad, mormăie Ștefan. "...Sub hatmanul Ștefan, palatinul Moldovei, au bătut și au strivit o mare armată turcească la Podul Înalt, repurtând o prea strălucită izbândă... Prin oamenii săi..." Mulțumesc, bunule părinte. Ce vă spuneam? "Soarele când răsare..." Dar, dar ce pot să fac? Mă las jefuit. Îi las lui "gloria" toată. Să și-o ia! Și, laurii! Tot zarzavatul!... Mai mult, îi las tot aurul ce mi s-ar cuveni, că nici așa, nu se grăbește nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune și cântă încetișor presărând flori: De Sânziene, pentru Măria ta: cicoare, busuioc, sulfină, rozmarin, mărgăritar și... și "Nu mă uita". Cântă, după cum cere datina: "Să răsară florile, Să le-adune fetele, Să le pună pe mărgele, La sânul inimii mele, Eu îl rog pe neicuța, S-o culeagă ușurea, Arz-o focu', dragostea!..." Voichițo, îngână el fermecat, parcă ești Zâna Florilor... De Sânziene, Măria ta... spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
taica, l-am văzut cu ochii minții. Ochii lui albaștri-albaștri mă priveau triști, mirați... Mi-am șters lacrimile, am ridicat ochii spre cer, și-am strigat de-a răsunat pădurea: "Te voi răzbuna, tăicuță!! Jur!!" Am întors spatele soarelui ce răsărea și am pornit spre Apus, mereu spre Apus... Am trecut munții. Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara... Cu trei zile înainte, împlinisem cincisprezece ani. Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și dreptatea, și domnia, și pacea, și dragostea o cumperi, ce pohtești cumperi. Numai adevărul nu-l poți cumpăra. Îl poți măslui, îl poți îngropa chiar, dar mai curând au mai târziu tot iese la lumină, "că soarele care când răsare nu poți să-i dai cu parul în cap". Și, pe deasupra, le suntem și datori... îngăimă Țamblac. Datori?! Ce datorie?! Care datorie?! Anul trecut, când să plecăm spre Roma, rămăsesem fără bani. Am cerut împrumut Signoriei două sute de ducați... Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
s-au desțărat, au luat calea pribegiei cu marele boier Mihu în frunte. Alții s-au întors cu ajutoare de la lehi, unguri sau turci... Mare răzmeriță a fost atunci, adaugă Alexa. Țărănimea se ridicase puhoi, cu furci, cu topoare le răsărise Soarele! "Ajutoarele străine" n-au mai aflat drum de întoarcere. Am jurat atunci să plinim "Blestemul Mușatin", spune Alexa. Da! Am cercat cu pumnalul, cu otrava... Vulpoiul i-a dibuit. Multe capete de boieri, mari și mici, au căzut atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îi un viteaz! spune ea cu mândrie. Hodorogu'!... 15 "Vin tatarii ! Vin turcii !" "Paștele și dumnezăii ei de viață!!" Într-un luminiș de codru, tăiat de firul unui pârâu, printre cioatele stejarilor retezați, au ridicat corturi, printre care unul mai răsărit cu stema bourului pe el; alături, un tun, un chervan, scuturi, un steag cu chipul Sfântului Gheorghe ucigând balaurul. De undeva, răzbesc strigăte, buciume, bubuituri, ropote. E tabăra oștirii în codrii Berheciului. Tatarii!! Aiasta ne mai lipsea! vociferează Stanciu, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dumnezeule!!! Iadul îl mănâncă!... Măria ta!! strigă el cu disperare, dar nu primește nici un răspuns, aruncă cârja și, cu poalele anteriului ridicate, începe să alerge. Măria ta!!! Stai așa!!! Măria ta!!!... Tăcere... "La Suceava, în cetate, peste tot e liniște!"... Răsare soarele... EPILOG ÎNVIEREA iulie 1476 "După poticala dentâi a lui Ștefan Vodă, ce au perdut războiul, de sârg au strâns oastea ce au putut degrabă și s-au dus după turci și i-au ajuns trecând Dunărea, și lovindu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
La muncă sihastre! Avem un altar de ridicat... Răsucește dalta pe-o parte, pe alta... Râde: "Măcar că-i știrbă... Greu-greu... Merge și așa!... Să fim noi sănătoși... Haide!... Să muncim!!"... Buciumă... Ciocârlia cu trilul ei, înalță un imn soarelui ce răsare... ADDENDA "O Samă de Cuvinte" Mărturie despre cel ce a fost și este și astăzi poate "cel mai Mare Român" "...Suntem din toată inima pregătiți întru totul, având de gând să ne batem pentru Creștinătate din toate puterile. Dar împreună cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
munți și văi și păduri, în marea lui nenorocire... ca o rază bună din acel veac mare... ca o mângâiere și o făgăduială... atâta știa: ... că neamul său a dat, cândva, un om minunat, un sfânt care nu mai poate răsări altul, izvorul a toată vitejia, fântâna tuturor dreptăților... Pământul Moldovei... rămăsese al lui în vecii vecilor, cu toți oamenii ce se îngropau pe rând și în clipele grele... suspinul și rugăciunea se suiau la dânsul ca la Dumnezeu: "Săracul Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă duceam să înot „la seră”, punct de pe malul lacului Snagov până la care, din sat, erau vreo 2-3 kilometri. Drumul trecea, mai întâi, printr-un lan de porumb, apoi intra într-o pădure, în mijlocul căreia, precum căsuța fermecată din basme, răsărea dintr-o dată în calea drumețului însetat un chioșc... fermecat, unde se găsea bere! Această evocare, făcută într-un București în care nu se găsea bere nicăieri, poate părea neverosimilă. Și totuși așa a fost. Mica înjghebare, de lemn vopsit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unchiului care își ceartă - nu știu de ce - câinele (avea un câine, deja bătrân, sau poate că e vorba de cel nou, pe care îl luase de curând, după ce predecesorul lui murise). „E vocea lui unchiu’”, îi spun eu Doinei, care răsărise nu știu cum lângă mine pe stradă, conștient de imposibila situație și întrebându-mă - în timp ce cineva continuă să se lupte acolo, în holul acela întunecos, cu câinele neascultător - dacă nu cumva o confund cu aceea a ginerelui său, Nelu. * 26 decembrie 1993
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
trebuiseră să renunțe, ca să nu-și creeze probleme) se afla și un mic stoc de cutii cu scobitori marca „Sun”, „made in Romania” după „American fashion”, înfățișând bicolor, pe partea de reclamă a cutiei, pe fondul unui imens soare alb răsărind, un enorm vultur roșu, ținând în cioc o scobitoare lungă cât o lance. Banal desen comercial din care, totuși, fragilele bețișoare de lemn își trag, ca printr-o vrajă, o longevitate înspăimântătoare. Între timp, au murit părinții și bunicii Doinei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]