8,695 matches
-
de știință, se iscă discuții Însuflețite pe temele cele mai variate, de la prețuirea calităților săbiilor indiene sau yemenite până la diverse lecturi din Aristotel. Sultanul se Înflăcărează o clipă pentru acest tip de Întreceri, apoi devine neatent, privirea Începe să-i rătăcească. Vizirul Înțelege că e vremea plecării, cinstiții invitați Îl urmează. Muzicanții și dansatoarele le iau locul pe dată, ulcioarele cu vin se leagănă În mers, cheful monstru, blând sau nebunesc, după dispoziția prințului, se lungește până dimineața. Între două acorduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pus-o, la rându-i, deoparte cu un gest mânios. Tot tăcere. Sultanul se agită, devine nerăbdător: — Ce se Întâmplă? Te ascultăm. — Stăpâne, nu găsesc urmarea. Îmi așezasem documentele În ordine, foaia pe care o caut trebuie să se fi rătăcit, o s-o găsesc. Vrednic de milă, scormonește mai departe. Nizam profită de asta ca să intervină, pe un ton care se vrea mărinimos: — Oricui i se poate Întâmpla să rătăcească o hârtie, nu trebuie să-i purtăm pică tânărului nostru prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În ordine, foaia pe care o caut trebuie să se fi rătăcit, o s-o găsesc. Vrednic de milă, scormonește mai departe. Nizam profită de asta ca să intervină, pe un ton care se vrea mărinimos: — Oricui i se poate Întâmpla să rătăcească o hârtie, nu trebuie să-i purtăm pică tânărului nostru prieten. În loc să așteptăm astfel, aș zice să ascultăm raportului. — Ai dreptate, ata, să trecem mai departe. Oricine a remarcat că sultanul și-a numit din nou vizirul „tată”. Să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu credeam! — N-ai mințit, nu știai. Acum știi. Se oprește. — Nu-mi oferiseși cumva de mâncare? Omar a deschis ușa, a strigat servitoarea, i-a cerut să aducă niște bucate, apoi și-a reluat interogatoriul: — Și de șapte ani rătăcești așa În veșmânt de sufi1? — Am colindat mult. După ce am părăsit Isfahan-ul, am fost urmărit de iscoadele lui Nizam, care-mi voiau moartea. Am putut să mă descotorosesc de ele la Kom, unde m-au ascuns niște prieteni, apoi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de-al doilea Își spuse: «Sunt un cărturar, oricine mă cinstește și mă respectă, de ce aș Îngădui ca destinul meu să se decidă Între câini și panteră?». Întoarse spatele și fugi fără să mai aștepte deznodământul luptei. De atunci, a rătăcit din grotă În grotă, din colibă-n colibă, convins că fiara se găsea tot timpul pe urmele lui. Aceea fu soarta lui Omar Khayyam. Cel de-al treilea era un om credincios. Înaintă către panteră cu palmele deschise, cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rămas până În noiembrie trecut. Am căutat să-l rețin mai mult, de teamă să nu fie arestat la Întoarcere. Dar a refuzat. Voia, spunea el, să recupereze Manuscrisul lui Khayyam, nu-l mai interesa nimic altceva. Există, așadar, oameni care rătăcesc din obsesie În obsesie. — Ce părere aveți? Mai există oare Manuscrisul? — Numai Mirza Reza ar putea să vă spună. El susține că-l poate găsi pe soldatul care l-a șterpelit cu prilejul arestării mele, nădăjduia să-l poată recăpăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-le din partea mea; nu mai are nimic, Îi este, poate, foame, dar e prea mândru ca să ceară de pomană. Unde l-aș putea oare găsi? — N-am nici cea mai vagă idee. Nu mai are casă, nu mai are familie, rătăcește din loc În loc. Iată de ce vă Înmânez această a treia scrisoare, pe adresa unui alt tânăr, cu totul diferit. Este fiul celui mai bogat negustor din Teheran și, deși n-are decât douăzeci de ani și arde cu aceeași flacără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
asistăm la căderea ei. Și la triumful propriei noastre cauze. Dar Howard luă cuvântul după el ca să amintească faptul că bazarurile erau, În prezent, lipsite de orice produs comestibil. Oamenii au ucis deja animalele domestice și pisicile vagaboande, familii Întregi rătăcesc, zi și noapte, pe străzi În căutarea unei rodii chircite, a unui coltuc de pâine Barbari, rătăcit În vreo rigolă. Riscăm ca În curând să se recurgă la canibalism. Două săptămâni, nu trebuie să mai rezistăm decât două săptămâni! Glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
amintească faptul că bazarurile erau, În prezent, lipsite de orice produs comestibil. Oamenii au ucis deja animalele domestice și pisicile vagaboande, familii Întregi rătăcesc, zi și noapte, pe străzi În căutarea unei rodii chircite, a unui coltuc de pâine Barbari, rătăcit În vreo rigolă. Riscăm ca În curând să se recurgă la canibalism. Două săptămâni, nu trebuie să mai rezistăm decât două săptămâni! Glasul lui Fazel era rugător. Dar Howard nu putea face nimic În această privință: — Rezervele ne-au permis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din Nishapur, pe care am hotărât să-l ascund chiar În acea zi, nădăjduind să nu fie regăsit Înainte ca mâinile oamenilor să fie vrednice a-l deschide. În această privință, mă Încredințez Preaînaltului, El călăuzește pe cine vrea și rătăcește pe cine voiește”. Urma o dată care corespundea, potrivit calculului meu, zilei de 14 martie 1257. Am căzut pe gânduri. — Manuscrisul se oprește În veacul al XIII-lea, am spus eu, Djamaledin Îl primește În dar În secolul al XIX-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
văgăuni, ai insomnii tremurătoare, simți privirea stinsă picând într-o tomnatică durere. Aparențele derutează crocant, sufocant dar nu mă iau după mirosul fetid al vieții de dincolo. Mâine nu vei mai dori nimic resemnat în spații, pierdut într-un Chronos rătăcit lângă insolvabila sămânță, tocești penelul scursorilor ambițios nu mai ai păr sau oase, doar spuză. De-a lungul covârșitoarelor ambiții de a învinge într-o maniacală înfrângere n-auzi cum șuieră gândul cunoașterii, mereu mai obosit ; miști doar împins de
Lini?te by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83911_a_85236]
-
îndreaptă spre partea din față a capelei. Eu rămân pe loc, ușor transpusă. Soră. Uau. Sora Rebecca. Și un veșmânt din acela încântător care parcă plutește și un ten limpede de invidiat, tot timpul. Sora Rebecca a Sfântului... — Te‑ai rătăcit, draga mea? mă întreabă o călugăriță din spatele meu și tresar. Vrei să vezi Tripticul Bevington? — Ă, zic. Îhm... da. Neapărat. — Acolo e, îmi arată cu mâna și mă apropii încet de partea din față a capelei, sperând să‑mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clipa în care trec rapid cu privirea lista cu numele lor, nici unul nu‑mi spune nimic. — Bună! zice un tip cu geacă de blugi, cu o cafea în mână. Vine la ușă, tastează un cod și deschide ușa. Te‑ai rătăcit? Pe cine cauți? Nu prea știu, zic șovăind. O caut pe o tipă care lucrează aici, dar nu mai știu la ce firmă. — Cum o cheamă? — Ăă... Alicia, zic, apoi, imediat, regret c‑am deschis gura. Dacă individul o cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Se opri, scârbită, și activă instrumentele scafandrului spațial. ― Acum, chiar că nu mai văd nimic! Vocea lui Ash răsună pe neașteptate în casca ei. ― Deschide "căutătorul". Este semnalul de naufragiu. Lasă-te ghidată de el, astfel nu riscați să vă rătăciți. Pe al meu l-am branșat deja. ― Branșat și conectat, îi răspunse ea. Crezi că nu-mi cunosc meseria? ― Nu voiam să te jignesc, răspunse ofițerul științific. Lambert mârâi, apoi se avântă în pâcla deasă. ― "Căutătorul" merge fără probleme, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
curios că această Înțelepciune n-a sesizat că omorînd sfinxul victoria lui Oedip poartă În ea sîmburele Înfrîngerii; vanitatea de a fi Înlăturat toate Întrebările posibile odată cu stîrvul sfinxului prăbușit În prăpastie Îl duce pe tronul Thebei și la incest. Rătăcind, se va gîndi apoi la toate aceste lucruri. SÎnt chiar momente cînd Îmi Închipui că știu cum ar vorbi... (...Singura mea speranță e să mă Întreb mai departe. Chiar dacă unele Întrebări nu-mi vor aduce nimic, nici un răspuns sigur, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Înseamnă, Tezeu, că tot ce poți aștepta de la aceste meandre În care vei pătrunde e să le părăsești. Să nu le ceri mai mult, pentru că altfel vei fi pierdut. Cine cere unui labirint mai mult decît să-l părăsească va rătăci totdeauna prin el. Poate că acest gînd Îți va fi și mai folositor decît ghemul pe care acum trebuie să Începi să-l depeni...) Operă a unui artist anxios, revoltat Împotriva ordinei clasice (cum ni-l arată pe Dedal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
izbit În față răsuflarea lui și, de fapt, datoria mea era să ucid bestia nu să-mi pierd vremea În bîrlogul ei. Firul tău, Ariadna, m-a ajutat să termin cît mai repede această treabă neplăcută. Altfel, cine știe, mai rătăceam, poate, și acum pe coridoarele acelea Încurcate..) Singura glorie necontestată a lui Tezeu e de a pricepe că, neînfruntînd primejdiile, zadarnic ar striga: sînt curajos! Un labirint fără nici un pericol, abordat cu un fir al Ariadnei În mînă, ar semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Nu e neapărat un merit să iubești, ci mai curînd un noroc. Dar vine totdeauna un moment cînd orice labirint ne obosește și singura care strălucește Înaintea noastră e dragostea. Pe scurt, trebuie să alegem Între a iubi și a rătăci. Și cine ar Îndrăzni sa mizeze tot ce are pe lipsa de dragoste? Poate mîine voi avea mai mult curaj să spun acest lucru Într-un fel care să nu mai lase loc la nici o Îndoială. Ariadna Prin ghemul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Elada nu e chiar atît de departe cum o regretă nostalgiile neoclasice. Dar ce ar rezolva Întîrzierea pe coridoarele labirintului? Trăim Într-o lume În care totdeauna a trebuit să intervină o alegere. Îmi amintesc un roman În care personajul rătăcește printr-un oraș uniform și ambiguu, cu toate casele și străzile la fel, cu ușile identice, cu intrări care duc În coridoare identice și ele, În timp ce o ninsoare monotonă ca o moarte albă acoperă lucrurile făcîndu-le și mai asemănătoare, anulîndu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
viață pentru a descoperi că lucrul cel mai Înțelept era să fi rămas la intrare. Nu putem trăi Însă fără să riscăm nimic și uneori nici nu depinde măcar de noi dacă intrăm sau nu În labirint, ne trezim numai rătăcind pe coridoarele sale fără să știm precis cînd am pătruns. Important atunci e să ne iubească cineva și să ne ofere firul Ariadnei, altfel ninsoarea va cădea din ce În ce mai albă și monotonă În jur. Și sînt mult mai grave deșerturile practicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fuge din necunoscut În viața obișnuită; se resoarbe din fabulos Într-un anonimat care-l va lăsa să se odihnească; vrea să nu se mai teamă și să nu mai stea Încordat. Cinicul Ulise crede, În sfîrșit, În ceva. A rătăcit pentru a Învăța să iubească stabilitatea. Cea mai importantă descoperire a aventurii lui e că nu poate trăi decît În ceea ce o contestă. Și vorbește iarăși despre insula lui ca despre o femeie; firul Ariadnei nu-i o poveste bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ar folosi să nu mai știu cine sînt? Cine sînt, cine am fost și cine am vrut să fiu? Ceea ce-mi propui tu e o nemurire mai tristă decît moartea, o nemurire fără speranță și tu știi că eu rătăcesc pe mări căutînd un țărm pe care-l port În mine ca pe un destin. El strălucește dincolo de toate rătăcirile mele. Iar țărmul acesta sînt eu Însumi, Calypso, e tinerețea mea, ceea ce cred și ceea ce iubesc. SÎnt sătul să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nici o poftă de drum. Dimpotrivă, sînt bucuros să stau la această fereastră; să văd aceeași mare și să strivesc Între degete aceleași frunze de oțetar de lîngă zidul casei. Mă Întreb dacă există vreo recompensă pentru cei care nu pot rătăci jovial; și-mi spun: da, satisfacția de a descoperi sub acest gest retractil o iubire fără condiții. Nimic nu mă mai Împiedică În acele momente să-mi transform teama de necunoscut În orgoliu și să disprețuiesc cu glas tare lenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cunoștea Ulise, dar zeiței Mnemosyne nu-i putem cere altceva decît să nu uităm nimic din ceea ce ne poate apăra de frig. Tot ce se pierde În largul mării mă contesta, Însă mă și ajută să mă definesc. Ulise a rătăcit pentru a ne spune că țărmul este nu numai limita, ci și singura speranță a mării. Și În timp ce respirația cenușie a zorilor clarifică golful, mă gîndesc că nimeni n-a iubit, probabil, mai mult Elada decît cei care i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
pe Munte. Acolo se află Parthenonul, ruinele de marmură, singurătatea În care Înflorește o Înțelepciune plină de soare, Prometeu legat de coloanele albe, Sisif urcîndu-și stînca spre vîrful Acropolei și Oedip lovind cu bastonul pe cărarea pietroasă ca să nu se rătăcească și murmurînd continuu „Omul”, „Omul”, „Omul”... Statuile și coloanele ne aduc aminte prin liniștea lor că Socrate după ce a băut otrava s-a Întins și s-a acoperit cu mantaua ca să nu i se vadă fața crispată de durere... Căutînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]