7,641 matches
-
la nivelurile prețurilor de pe piața mondială fără a risca revolta consumatorilor interni (așa cum s-a Întâmplat În 1976 În Polonia). Defectul ce paraliza economiile comuniste era ineficiența generalizată indusă de ideologie. Insistând până la absurd asupra producției industriale brute pentru „construcția socialismului”, blocul sovietic a ratat trecerea de la producția extensivă la cea intensivă și rentabilă care a transformat economiile occidentale În decursul anilor ’60 și ’70. El a continuat să se bazeze pe un model mai vechi de activitate economică ce amintea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atunci când aceste mașini mari se defectau, nu existau piese de schimb. Statisticile oficiale publicau doar numărul total de mașini produse Într-un sector anume; nu spuneau câte dintre ele sunt În stare de funcționare. Muncitorii se conformau. Contractul social al socialismului este rezumat caustic Într-o glumă populară: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Mulți muncitori, mai ales cei necalificați, erau avantajați de acest aranjament care, În schimbul supunerii politice, asigura o pensie și mai puțină bătaie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai ales cei necalificați, erau avantajați de acest aranjament care, În schimbul supunerii politice, asigura o pensie și mai puțină bătaie de cap la locul de muncă. Cum preciza cu umor involuntar Micul dicționar politic oficial din Germania de Est, „În socialism, contradicția capitalistă dintre muncă și timpul liber dispare”. În jurul anului 1980, singurele sectoare care funcționau Într-o economie comunistă tipică erau industria de apărare puternic tehnologizată și așa-zisa „economie secundară”: piața neagră a bunurilor și serviciilor. Importanța economiei secundare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Alegerea a fost făcută deliberat. Cum spunea În 1970 În fața Comisiei Ideologice a partidului Vasil Bil’ak, stalinistul ceh care Îi invitase pe sovietici să-i invadeze țara În 1968: „șîn 1948ț lipeam În vitrine afișe despre cum va fi socialismul, iar oamenii erau receptivi. Era alt entuziasm, erau alte vremuri; astăzi nu mai putem să punem afișe, astăzi trebuie să umplem vitrinele cu marfă ca să dovedim că ne Îndreptăm spre socialism și că avem socialism aici”13. Consumismul trebuia așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1948ț lipeam În vitrine afișe despre cum va fi socialismul, iar oamenii erau receptivi. Era alt entuziasm, erau alte vremuri; astăzi nu mai putem să punem afișe, astăzi trebuie să umplem vitrinele cu marfă ca să dovedim că ne Îndreptăm spre socialism și că avem socialism aici”13. Consumismul trebuia așadar Încurajat, fiindcă ilustra succesul socialismului. Trecuse momentul celebrei „dezbateri din bucătărie” (1959) În care Hrușciov Îl asigura pe Nixon că În viitorul apropiat comunismul va devansa capitalismul. Bil’ak, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
afișe despre cum va fi socialismul, iar oamenii erau receptivi. Era alt entuziasm, erau alte vremuri; astăzi nu mai putem să punem afișe, astăzi trebuie să umplem vitrinele cu marfă ca să dovedim că ne Îndreptăm spre socialism și că avem socialism aici”13. Consumismul trebuia așadar Încurajat, fiindcă ilustra succesul socialismului. Trecuse momentul celebrei „dezbateri din bucătărie” (1959) În care Hrușciov Îl asigura pe Nixon că În viitorul apropiat comunismul va devansa capitalismul. Bil’ak, ca și Kádár În Ungaria, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Era alt entuziasm, erau alte vremuri; astăzi nu mai putem să punem afișe, astăzi trebuie să umplem vitrinele cu marfă ca să dovedim că ne Îndreptăm spre socialism și că avem socialism aici”13. Consumismul trebuia așadar Încurajat, fiindcă ilustra succesul socialismului. Trecuse momentul celebrei „dezbateri din bucătărie” (1959) În care Hrușciov Îl asigura pe Nixon că În viitorul apropiat comunismul va devansa capitalismul. Bil’ak, ca și Kádár În Ungaria, nu-și făcea astfel de iluzii. Câtă vreme bunurile oferite Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Va supraviețui Uniunea Sovietică până În 1984?, conducerea comunistă „privea regimul ca pe un rău mai mic decât procesul dureros de transformare a regimului”. Reformele economice, chiar locale și cu impact precis, puteau avea ramificații politice imediate. Ordinea economică a socialismului nu era de sine stătătoare; era integrată regimului politic. Nu Întâmplător statele-satelit est-europene erau toate conduse de bătrâni oportuniști conservatori. În noua eră a realismului, Edward Gierek la Varșovia (n. 1913), Gustáv Husák la Praga (n. 1913), Erich Honecker la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
al Premiului Lenin pentru Pace, secretar general și, din 1977, șef de stat -, acești oameni Îmbătrâniseră În vechiul sistem. Nu aveau nici un motiv să-și tragă preșul de sub picioare. Toți aveau de gând să moară În patul lor16. Faptul că „socialismul real existent” era disfuncțional și compromis nu era În sine suficient pentru a-i pecetlui soarta. În discursul de acceptare a Premiului Nobel În 1971 (ce i-a fost conferit În absență), Aleksandr Soljenițîn afirmase cu entuziasm că, „odată ce minciuna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
februarie 1986 acordat ziarului comunist francez L’Humanité, declara că, pentru el, comunismul lui Lenin rămâne un ideal splendid și fără pată. Stalinismul? „Un concept născocit de dușmanii comunismului și folosit pe scară largă pentru a denigra Uniunea Sovietică și socialismul În general.”9 Chiar și În 1986, așa trebuia să se exprime un secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Însă Gorbaciov era sincer și a inițiat reforme deliberat leniniste - ori „socialiste” - În intenție. Ba chiar e posibil ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
opinia că „Libertatea de a alege este un principiu universal. Nu trebuie să existe excepții”. Era mai mult decât o simplă renunțare la „doctrina Brejnev”: era o declarație că Moscova nu va recurge la forță pentru a impune țărilor Înfrățite „socialismul” ei. Gorbaciov admitea - și exact așa a fost Înțeles - că În statele-satelit cetățenii aveau de-acum libertatea să-și urmeze propriul drum, socialist sau nu. Europa de Est era pe punctul de a reintra În istorie. După 1985, sub conducerea lui Mihail
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1953. șeful statului, În vârstă de 77 de ani, a rămas de neclintit. Est-germanii care Încercau să emigreze, declarase el În septembrie, fuseseră „șantajați prin tentații, promisiuni și amenințări pentru a renunța la principiile de bază și valorile fundamentale ale socialismului”. Spre neliniștea crescândă a colegilor mai tineri, care nu mai puteau ignora amploarea problemei, conducerea de partid părea neajutorată: pironită pe loc. La 7 octombrie, sosit Într-o vizită oficială pentru a sărbători cea de-a 40-a aniversare a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că statul este „condus de clasa muncitoare și partidul său marxist-leninist”. Patru zile mai târziu, conducerea a demisionat din nou, fiind ales un alt lider În persoana lui Gregor Gysi, iar numele partidului s-a schimbat, după tipic, În Partidul Socialismului Democratic. Vechea conducere comunistă (inclusiv Honecker și Krenze) a fost exclusă din partid, au Început (cum am mai văzut) discuții la masa rotundă cu reprezentanții Neues Forum (conform opiniei generale, cea mai importantă grupare de opoziție) și s-a stabilit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o cerere ușor diferită: Wir sind ein Volk - „Noi suntem un singur popor!”. Fiindcă moartea comunismului german avea să Însemne, după cum vom vedea În capitolul următor, moartea unui stat german (În ianuarie 1990, obiectivul esențial devenise nu doar evadarea din socialism, și În nici un caz „reformarea” acestuia, ci intrarea În Germania de Vest), nu este limpede, privind retrospectiv, cum ar putea fi interpretate astăzi speranțele mulțimilor care au provocat sfârșitul RDG În toamna anului 1989. Însă e clar faptul că nici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În care se afla, iar criticii săi din rândurile elitei intelectuale n-au fost nici ei cu mult mai rapizi. Pe 28 noiembrie, Stefan Heym, Christa Wolf și alți intelectuali est-germani au lansat un apel „Pentru țara noastră” - pentru salvarea socialismului și a Republicii Democrate Germane, protestând ferm Împotriva a ceea ce Heym descria drept „gunoiul poleit” al Occidentului. Bärbel Bohley, figura conducătoare În Neues Forum, a mers până la a califica deschiderea Zidului drept „nefericită” pentru că Întârzia „reforma” și precipita alegerile Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deschiderea Zidului drept „nefericită” pentru că Întârzia „reforma” și precipita alegerile Înainte ca partidele și electoratul să fie „pregătite”. Ca mulți intelectuali „contestatari” din RDG (fără a mai vorbi despre admiratorii lor vest-germani), Bohley și colegii ei nutreau Încă viziunea unui socialism reformat, curățat de poliție secretă și de partidul conducător, dar care să păstreze o distanță sigură față de prădătorul doppelgänger capitalist de la vest. După cum aveau să demonstreze evenimentele, această viziune era la fel de nerealistă ca fantezia lui Erich Honecker de reîntoarcere la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de limpede că bietul Dubček era un anacronism. Vocabularul, stilul, chiar și gesturile sale erau cele ale unui comunist reformist din anii ’60. Părea să nu fi Învățat nimic din experiențele sale triste: continua să vorbească despre calea cehoslovacă spre socialism, mai blândă și mai Îngăduitoare. Pentru zecile de mii de tineri aflați În stradă la Praga, Brno ori Bratislava, el a fost mai Întâi o curiozitate istorică, pentru a deveni În scurt timp de o irelevanță agasantă 26. În urma unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
singura cu o cultură politică net egalitaristă și orientată spre stânga: la urma urmelor, era singura țară din lume unde aproape 40% din electorat alesese vreodată un Partid Comunist În alegeri libere (În 1946). În pofida celor 40 de ani de „socialism real existent” - și a celor 20 de ani de abrutizantă „normalizare” -, ceva din această cultură politică rezista Încă: În primele alegeri postcomuniste, desfășurate În iunie 1990, 14% din electorat a optat pentru Partidul Comunist. Prezența persistentă a acestui nucleu semnificativ
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În centrul Bucureștiului, un cartier istoric de mărimea Veneției a fost complet distrus. Patruzeci de mii de clădiri și zeci de biserici și alte monumente au fost rase de pe fața pământului pentru a face loc Casei Poporului și bulevardului Victoria Socialismului, lung de cinci kilometri și lat de 150 de metri. Toată Întreprinderea era o cacealma. În spatele fațadelor de un alb strălucitor ale clădirilor de pe bulevard stăteau Îngrămădite familiarele blocuri din beton prefabricat, murdare și dezolante. Dar exteriorul era agresiv, umilitor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să piardă serviciile sociale, garanția unui loc de muncă, chiriile ieftine și alte avantaje ale sistemului. Unul dintre farmecele Europei, așa cum era imaginată În Est, era că părea să ofere abundență și siguranță, libertate și protecție. Într-un cuvânt, avantajele socialismului alături de avantajele libertății. Astfel de euro-vise nu puteau decât să aducă deziluzii. Dar pe atunci nimeni nu se gândea la asta. Pe piața modelelor alternative, stilul de viață american era apreciat doar de o minoritate, iar Statele Unite, cu toată forța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar la alegerile organizate În grabă În martie 1990, candidații creștin-democrați au susținut unificarea. „Alianța pentru Germania” a câștigat 48% din voturi: social-democrații, dezavantajați de bine cunoscuta lor ambivalență În această privință, au avut doar 22%1. Ex-comuniștii (acum Partidul Socialismului Democratic) au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley, a câștigat doar 2,8%2. Primul gest al noii majorități din Volkskammer În Republica Democrată Germană, o coaliție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
motive pentru care statul est-german Începuse să se mândrească public cu Frederic cel Mare și să ridice În slăvi tot ce era german la RDG. În anii de declin ai republicilor populare, patriotismul a reapărut ca un substitut util al socialismului. Tocmai din acest motiv, era și cea mai simplă și mai puțin periculoasă formă de opoziție politică. În Rusia sau În RDG, ca și În Ungaria, erau persecutați criticii intelectuali, dar manifestările naționaliste În surdină nu erau neapărat reprimate sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
complotau la Kremlin, ei nu erau personalități publice și se afișau doar ocazional la ceremoniile publice. Acum, au fost Însă nevoiți să apară În presa audiovizuală pentru a-și justifica acțiunile - iar publicul a avut ocazia să observe Îndeaproape fizionomia socialismului oficial decăzut. Boris Elțîn nu putea rata ocazia. Prestigiul lui crescuse și mai mult după o Întâlnire personală cu George Bush, În timpul vizitei președintelui american În URSS, cu numai trei săptămâni Înainte. Pe 19 august, el a denunțat public lovitura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aparent lipsit de suferințe? De ce, după zeci de ani de violențe interne și agresiuni externe, prima societate socialistă a lumii a făcut implozie fără un suspin? Un posibil răspuns este că ea nu existase niciodată: cum spunea istoricul Martin Malia, „socialismul nu există, iar Uniunea Sovietică l-a construit”. Dar, dacă observația explică futilitatea guvernelor comuniste În statele-satelit, menținute doar prin amenințarea Armatei Roșii, nu este de ajuns ca să explice ce s-a Întâmplat pe teritoriul imperiului. Dacă societatea construită de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însemnat modernizarea accelerată a unei economii agrare Înapoiate - combinație pe care restul Europei de Vest o cunoștea din proprie experiență. Ieșirea din comunism, În schimb, nu avea un precedent istoric. De la Belgrad până la Berkeley, mult așteptata trecere de la capitalism la socialism a fost teoretizată ad nauseam În academii, universități și cafenele. Nimeni nu s-a gândit Însă la un model pentru tranziția În sens invers: de la socialism la capitalism. Comunismul a lăsat multe moșteniri apăsătoare, dintre care cea economică era cea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]