9,252 matches
-
lume și de viață, pe când comicul angajează numai anumite sectoare ale personalității. Tragicul reprezintă o atitudine, un fapt ce provoacă reacțiunea, în timp ce comicul este o reacțiune față de un obiect sau o ființă exterioară. Pe de altă parte, între dramă și tragedie există o diferență de natură : Natura dramei rezidă în procesul de individualizare a personalității umane, pe când natura tragediei în acela de socializare a individului. Spre deosebire de dramă, axată pe „cazul” personalității umane, tragedia ar fi umanistă pentru că vizează „cauza umanității”. În
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ce provoacă reacțiunea, în timp ce comicul este o reacțiune față de un obiect sau o ființă exterioară. Pe de altă parte, între dramă și tragedie există o diferență de natură : Natura dramei rezidă în procesul de individualizare a personalității umane, pe când natura tragediei în acela de socializare a individului. Spre deosebire de dramă, axată pe „cazul” personalității umane, tragedia ar fi umanistă pentru că vizează „cauza umanității”. În concepția lui Radu Stanca, tragicul are o valoare etică, întrucât determină o concepție despre viață, despre rostul și
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
exterioară. Pe de altă parte, între dramă și tragedie există o diferență de natură : Natura dramei rezidă în procesul de individualizare a personalității umane, pe când natura tragediei în acela de socializare a individului. Spre deosebire de dramă, axată pe „cazul” personalității umane, tragedia ar fi umanistă pentru că vizează „cauza umanității”. În concepția lui Radu Stanca, tragicul are o valoare etică, întrucât determină o concepție despre viață, despre rostul și sensul ei moral. Această valoare a spiritului uman fiind compatibilă cu contemporaneitatea, se impune
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pentru că vizează „cauza umanității”. În concepția lui Radu Stanca, tragicul are o valoare etică, întrucât determină o concepție despre viață, despre rostul și sensul ei moral. Această valoare a spiritului uman fiind compatibilă cu contemporaneitatea, se impune nu doar reluarea tragediilor clasice cu o eventuală scenografie modernă, ci adaptarea genului vechi la spiritul nou. În accepția modernă, tragicul se asociază în chip necesar cu puterile rațiunii ca stare care angajează ființa umană în totalitatea ei : în afara rațiunii ar fi posibilă doar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
la maturitate. Luciditatea și dezvoltarea spirituală îl caracterizează pe eroul tragic modern. El nu mai poate fi considerat o victimă a unor forțe mistice sub imperiul cărora ar acționa, o jucărie a destinului înțeles ca forță determinantă. Concepția modernă a tragediei presupune înlocuirea destinului cu conștiința de sine : eroul modern vrea să acționeze, nu fiindcă ar fi silit de destin, ci pentru că e liber, fiind conștient de sine, să acționeze. Caracterul voluntar, deci liber al faptelor sale îl înnobilează pe eroul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
această clarviziune îl umple de-o mândrie, a învingătorului. Chiar moartea lui reprezintă triumful suprem, un act de vitalitate prin care ideea de om iese întotdeauna victorioasă în lupta tragică. Eroul, care îmbrățișează cauza umanității, se eliberează prin moarte de tragedia lui, având conștiința precisă a acestei eliberări. Tragicul modern ar avea, așadar, un sens eliberator, ceea ce l-ar face să fie profund optimist. Cu deznodământul ei mai apropiat, parcă, de al unei comedii, în care zeii înșelători sunt la rândul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
fie profund optimist. Cu deznodământul ei mai apropiat, parcă, de al unei comedii, în care zeii înșelători sunt la rândul lor înșelați și cad în propria cursă, drama Oedip salvat propune victoria umană asupra forțelor destinului. Piesa, care anihilează astfel tragedia în sens clasic, susține artistic ideile teoreticianului Radu Stanca asupra acestui gen literar. Imposibila recunoaștere Cum se știe, Paul Everac a fost un lăudător al lui Ceaușescu și a avut un comportament îndoielnic după 1989. Dramaturg prea răsfățat în epocă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
schița tragică în 15 scene Ifigenia în Tauris - scrisă în 1952, reprezentată în 1965 la televiziune, iar în 1969 pe scena teatrului „Lucia Sturdza- Bulandra”, și publicată în 1971 -, el pornește de la creația omonimă a lui Euripide, una din puținele tragedii eline cu sfârșit fericit. Scenariul autorului grec fixează datele cunoscute ale legendei. Salvată prin intervenția miraculoasă a Artemidei de la sacrificiul acceptat de Agamemnon pentru ca oștile grecești să poată porni spre Troia, Ifigenia a fost adusă în Taurida unde servește ca
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
țărmul Tauridei. Zbuciumul eroului, descris atât de spectaculos de păstorul lui Euripide, martor la uciderea vitelor și la înroșirea apelor mării, apare la autorul modern într-un monolog al matricidului amenințat de demență rostit în fața lui Pilade (scena 9). Din tragedia originală, Everac reține atitudini ale personajelor și argumente folosite de acestea. El notează astfel resentimentele Ifigeniei față de tatăl dispus să o jertfească pentru a-și satisface dorința de a ataca Troia și le transpune în răspunsul dat de eroină acompaniatoarei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
sora lui ? // Mult (scena 2). În unele cazuri, există chiar o identitate de replici între lucrarea modernă și originalul elin. Prima secvență a interogatoriului la care îl supune preoteasa pe fratele ei înaintea sacrificiului coincide în cele două opere. În tragedia lui Euripide, Ifigenia începe prin a-l întreba pe Oreste cetățeanul cărei cetăți helene este, iar el îi respinge curiozitatea : Ce vei dobândi, aflând și asta ? Într-o situație similară, personajele lui Everac reacționează în același fel : Ifigenia se interesează
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
se interesează din ce loc sunt viitoarele victime (De unde veniți ?), în timp ce Oreste îi contestă disprețuitor dreptul de a cere o astfel de informație (Nu te privește pe tine - scena 14). Schița tragică a dramaturgului român oferă astfel destule ecouri din tragedia antică luată drept model. Dincolo de astfel de analogii generale sau de detaliu, Paul Everac reține din tragedia lui Euripide doar trăsăturile acceptabile pentru cititorii secolului al XX-lea. El înlătură multe dintre particularitățile considerate drept artificiale ale piesei grecești. Monologul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
a cere o astfel de informație (Nu te privește pe tine - scena 14). Schița tragică a dramaturgului român oferă astfel destule ecouri din tragedia antică luată drept model. Dincolo de astfel de analogii generale sau de detaliu, Paul Everac reține din tragedia lui Euripide doar trăsăturile acceptabile pentru cititorii secolului al XX-lea. El înlătură multe dintre particularitățile considerate drept artificiale ale piesei grecești. Monologul inițial al Ifigeniei, ridiculizat încă de Aristofan (Broaștele, v. 1232), pune în temă publicul antic cu antecedentele
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Mai târziu, ultimele cuvinte adresate de Oreste Ifigeniei înainte de a fi dus la moarte conțin o aluzie la aceeași fatalitate sângeroasă care apasă asupra Atrizilor : De trei ori blestemul casei lui Pelops cadă peste tine, rătăcito ! (scena 14). Corul caracteristic tragediilor antice este eliminat din lucrarea modernă, iar rolul reflecțiilor acestuia pe marginea acțiunii în desfășurare este preluat parțial de personajele implicate. De pildă, durerea exilului exprimată în lamentația femeilor din Grecia care alcătuiesc corul la Euripide se regăsește în cuvintele
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
la piesa lui Ifigenia în Aulida, cu subiect antic adaptat la spiritului secolului al XVII-lea. Clasicul francez declară că nu l-a putut urma întru totul pe Euripide : ce impresie aș fi făcut dacă aș fi ajuns la deznodământul tragediei cu ajutorul unei zeițe și al unei mașinării și printr-o metamorfoză căreia putea să i se dea o oarecare crezare pe vremea lui Euripide, dar care ar fi prea absurdă și prea greu de crezut pentru noi ? (traducerea noastră). Problema
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
-i, dacă ai apucat să-i trimiți. Să nu mai stricăm orânduiala. O dată împlinit acest ultim act ritualic, Ifigenia e liberă să se întoarcă în Grecia să-și regăsească familia și mai ales pe fratele drag. În noua versiune a tragediei, soarta oamenilor nu mai pare decisă de zei : muritorii cad victime ale înlănțuirii nefaste a întâmplărilor, dar și a propriei incapacități de a-și face cunoscute intențiile și de a se înțelege cu semenii lor. Eliminând majoritatea elementelor și procedeelor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
a întâmplărilor, dar și a propriei incapacități de a-și face cunoscute intențiile și de a se înțelege cu semenii lor. Eliminând majoritatea elementelor și procedeelor dramaturgiei antice socotite drept artificiale de către moderni, Paul Everac reintroduce spiritul tragic într-o tragedie elină cu încheiere fericită atipică. Locul fatalității este luat de impasul comunicării între oameni, problemă de actualitate pentru publicul secolului al XX-lea. Eșecul filosofiei În piesele Socrate, Platon și Diogene câinele (1974), consacrate raporturilor dintre viață și filosofie, Dumitru
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
346) . Personajele evoluează sub ochii asistenței și nu mai dețin cu adevărat controlul asupra propriei vieți. Piesa debutează cu întâlnirea dintre Agamemnon, proas păt sosit la Micene, și intendentul curții, personaj oarecum înrudit cu paznicul palatului regal care deschide prima tragedie din Orestia lui Eschil. Într-un decor dominat de o mască prinsă deasupra ușii, regele este oprit să pătrundă în casă de un ins care îl anunță că intrarea lui în scenă a fost programată ceva mai târziu (I, p.
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
eroilor este-n istorie (I, p. 353). Ea îi oferă lămuriri cu privire la scena uciderii lui. În urma plecării bărbaților în război, singura resursă a țării a fost povestea născocită de trei tineri pletoși și dornici de faimă care au ridicat primele tragedii pe seama cadavrului suveranului : Nu a mai rămas nimic de exploatat, Agamemnon, în afară de tine. A trebuit să te omor ca să pot supraviețui până la întoarcerea ta (I, p. 354). Pentru protagonist, asasinatul respectiv e un fals, pentru soția lui o mică licență
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
transformată într-un teatru de cameră (I, p. 358). Copiii regelui își fac apariția episodică : Oreste caută să-și procure niște pantaloni de văcar absolut autentici, Electra revine de la întâlnirea cu grădinarul încredințat ei de Clitemnestra, replică a agricultorului din tragedia lui Euripide (I, p. 360). Cei doi știu că tatăl lor a asistat la începutul spectacolului și se interesează de reacția lui inevitabil întârziată, de vreme ce critica de specialitate oricum s-a pronunțat fiind prea târziu ca s-o mai poată
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
decât cea din scenariu : el își face nevoile în baia modificată în teatru redând-o astfel utilizării firești. Actorul principal îi reproșează regelui că a compromis tot spectacolul și i-a distrus cariera, acesta îi răspunde sec că nu gustă tragediile (I, p. 362). Ostașul prea obosit ca să mintă îl îndeamnă pe comediant să renunțe la meseria nepotrivită pentru el, o dată ce are o fire sinceră, lipsită de duplicitate, dispusă să creadă cu adevărat în moartea lui Agamemnon (I, p. 362). Suveranul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
strecoare în biroul acestuia pe întuneric, mascați în actori (III, p. 400). Intendentul păzește camera lui Tespis, însă nu protestează când își dă seama de intențiile regelui. El își exprimă, dimpotrivă, opinia că dintotdeauna conspirația a fost în spiritul oricărei tragedii care se respectă și declară că i-a împărtășit lui Sofocle convingerea că o piesă care nu începe cu o conspirație n-are valoare (III, p. 404). Dialogul dintre cei doi, replică a celui din deschiderea piesei, este sugestiv pentru
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
un haos în teatru (III, p. 410). Agamemnon, căruia de fiecare dată când intră în scenă îi vine să meargă la baie, compromite prin apariția sa intempestivă momentul uciderii lui Tespis pus la cale de regele spartan și convertește astfel tragedia în farsă. La întoarcerea acasă, cei doi frați triumfători la Troia se împiedică reciproc să-și atingă scopul când încearcă aceeași soluție de eliminare a rivalului pentru a-și restabili autoritatea subminată de fascinația teatrului. Ca și actorul din primul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
în rolul lui Agamemnon (III, p. 420). După ce s-a străduit zadarnic să triumfe asupra plăsmuirii țesute în jurul numelui său, omul de acțiune este în cele din urmă silit s-o accepte integrându-i-se. Pornind de la liniile mari ale tragediilor grecești dedicate Atrizilor, Iosif Naghiu remodelează datele legendei spre a ilustra relația dintre viață și teatru, dintre istorie și legendă, și deconstruiește tragedia. Practicând nu de puține ori detașarea ironică față de mit prin recursul la anacronism și la limbajul familiar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
este în cele din urmă silit s-o accepte integrându-i-se. Pornind de la liniile mari ale tragediilor grecești dedicate Atrizilor, Iosif Naghiu remodelează datele legendei spre a ilustra relația dintre viață și teatru, dintre istorie și legendă, și deconstruiește tragedia. Practicând nu de puține ori detașarea ironică față de mit prin recursul la anacronism și la limbajul familiar antieroic - procedee dragi autorilor francezi ca Giraudoux sau Cocteau -, dramaturgul român exersează formula teatrului în teatru și verifică pe cont propriu o problematică
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
golește de substanță. O Medee prozaică Ca frunza dudului din rai, piesa lui Dumitru Radu Popescu jucată în premieră în 20 noiembrie 1982 la Teatrul Mic din București în regia Cătălinei Buzoianu, reia mitul Medeei oferind o replică modernă la tragedia lui Euripide consacrată legendarei infanticide. În volumul publicat în 1987, dramaturgul român precizează că nu a pornit de la eroina mitică, ci a ajuns la ea de la un fapt de viață, întoarcerea membrilor unei familii înstărite împotriva soției și mamei lor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]