9,583 matches
-
ceas și constat că a trecut ceva timp de când ne urmărim prin lifturi. Mă întreb cât o să dureze până când va apărea depanatorul, ca să calculez dacă voi mai fi sau nu în viață când vom fi scoși de acolo. Omul meu tremura, sau tușea. Era întors cu spatele la mine, într-un colț al liftului. Nu-i vedeam decât spinarea tremurândă. Sau poate plângea. Mi s-a făcut milă de el. Ce vină avea săracul că se rătăcise acolo, sărman clochard cu părul încîlctt
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
deschis ușa, pe lângă picioarele lui de cocostârc a țâșnit un puști colorat. Nu avea nici 12 ani. Apucasem să-i spun că nu am costum sau măcar pantaloni lungi când mi-a căzut cerul în cap. A început să-mi tremure bărbia. Omul care ne ajuta era pedofil. Nu se potrivea cu capacitatea mea de înțelegere. S-a prins că nu mi-a picat bine ce am văzut, pentru că am amuțit. Mă uitam când în lungul holului, când la el și
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
să văd ce reacție are la chestia asta. "Aveți buzele vinete, să vă dau o bluză", am mai îngînat timid. "E de la ruj, îmi răspunde, și se vede cu ochiul liber că tu ai nevoie de ceva de frig pentru că tremuri tot." Avea dreptate, eu ieșisem din apă și aveam pielea zburlită de frig ca găina jumulită proaspăt. Nu puteam să o încolțesc deloc, așa că m-am hotărât să plec să mă schimb, pentru că într-adevăr mi-era frig. Când am
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
o țigara la mine fuge", mi l-a întins. Maximum de umilință pentru un sergent, să-l servească pe pifan. Era gestul suprem pentru el. A rămas cu el întins. Îl ignoram. La un moment dat a început să-i tremure mâna. îi tremura și buza de jos. Era în mare căcat. "Vă rog", a bâiguit la un moment dat. Am întins mâna și cu tupeu i-am desfăcut buzunarul de la piept unde ținea biletul meu de voie. L-am scos
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
mine fuge", mi l-a întins. Maximum de umilință pentru un sergent, să-l servească pe pifan. Era gestul suprem pentru el. A rămas cu el întins. Îl ignoram. La un moment dat a început să-i tremure mâna. îi tremura și buza de jos. Era în mare căcat. "Vă rog", a bâiguit la un moment dat. Am întins mâna și cu tupeu i-am desfăcut buzunarul de la piept unde ținea biletul meu de voie. L-am scos fără ca momâia să
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
au rămas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului, 28. și a zis fraților săi: "Argintul meu mi s-a dat înapoi, și iată-l în sacul meu." Atunci li s-a tăiat inima; și au zis unul altuia tremurînd: Ce ne-a făcut Dumnezeu?" 29. S-au întors la tatăl lor Iacov, în țara Canaan, și i-au istorisit tot ce li se întîmplase. Ei au zis: 30. " Omul acela, care este domnul țării, ne-a vorbit aspru, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
de scris pe birou, cu tot acest blindaj prin care nu trecea nimic din viforul de afară (așa am supraviețuit cu toții), și în intimitatea micului apartament în care am fost atât de fericit uneori în ciuda tiraniei, și aici începeam să tremur de nervi citind "Demonii", citind despre Șigaliov, cel care, la ședința posedaților, vine cu un manuscris uriaș și spune că acolo este totul: șigaliovismul, ca orice variantă a socialismului, pornește de la premisa libertății absolute ca să ajungă, fatalmente, la dictatura absolută
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
din motive de calitate, ci de prost management cultural. Românii răspund, de multe ori, la această situație printr-o grotescă reacție de frustrare. I-am văzut de nenumărate ori răsfoind enciclopediile venite din străinătate în căutarea numelor "marilor romîni" și tremurând de furie și umilință când constatau că nici măcar Eminescu - Goethe și Schiller ai României într-un singur poet - nu figurează în ele. în zadar le explicam ce șansă minunată ar putea fi asta: un filon intact, ascuns, în care stranii
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mârâia la-nceput? Parc-aș fi venit să-1 tai! L-am luat cu blândețe, 219 am căutat să-1 liniștesc și am aflat până la urmă că e scriitor român, trimis pentru prima dată afară de nu știu ce uniune. Vorbea frumos franțuzește, dar îi tremura paharul în mână când vorbea cu mine. Oricât m-am străduit, n-am reușit să-1 aduc printre ceilalți. Când l-am luat de braț, s-a apucat strâns de banchetă. L-am lăsat acolo înfoiat ca un arici, retras în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cenușie încît nu mai merita trăită, un maniac al jocurilor pe computer. Timp de vreun an de zile am avut nevoie de doza zilnică de virtualitate: îmi făceam toate treburile pe fugă, renunțasem la mâncare și la somn și îmi tremurau mâinile după claviatură și mouse. întîrziam la cursuri pentru că nu mă lăsam până nu rezolvam o situație dificilă de pe ecran, începusem să visez peisajele artificioase din jocuri și să văd sincer (ca Rimbaud altădată) în troleu, în drum spre Universitate
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
colibele oamenilor, de frica talismanelor de la gât. Noaptea se aude în apropiere răgetul leului, noaptea urlă șacalii, dar nimănui nu-i e frică. Cerul, noaptea, e totdeauna întunecat, aceleași stele albastre sau albe, câteva verzui și una roșie îl acoperă tremurând sau stând liniștite, uneori e lună, alteori nu și altceva nimic. Dar iată că de patru nopți, sus, deasupra zării de la miazăzi, stătea nemișcată o stea mare și rotundă cu capetele alungite în ascuțiș de săgeată, ca un ochi luminos
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cântară, începură să istorisească în șoaptă, pentru scurtarea timpului de mers, felurite pățanii și întîmplări. Iar în cele din urmă, nimeni nu mai cântă și nu mai vorbi. Acum tăceau toți. Era frig. Numai mersul măsurat îi mai împiedica să tremure în țara asta blestemată unde ziua îi sleia arșița și noaptea îi înțepenea frigul. Unii ațipeau în mers și picioarele lor, deprinse cu drumul, îi duceau singure. Acum, ațipea din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mergeau mai departe singure. De n-ar fi fost arcul și scutul, săgețile, sabia și securea, coiful și sacul de drum și trupul său, picioarele lui ar fi mers ușor de tot. Dar de la o vreme genunchii tineri începură să tremure și istovitul soldat făcea ca și toți ceilalți sforțări să se țină treaz, știind că de acum încolo în întîia clipă de toropeală picioarele se vor îndoi din genunchi și trupul va cădea în nisip, zăngănind din arme, și acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ei? Dispreț sau batjocură? Sclavul nu știa că acest soldat este înarmat și îl poate ucide dacă se răzvrătește? - Tu nu te-ai gândit că e primejdios pentru tine să nu rostești urarea? Dacă te ucid? zise Iahuben. Glasul îi tremura ușor. Fără a-și întoarce capul spre el, sclavul zise liniștit: - Ce aș pierde? Nu eu aș avea de pierdut. Iahuben se gândi la felul de a se purta al acestui rob ciudat. - Atunci de ce... (glasul începu să-i tremure
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tremura ușor. Fără a-și întoarce capul spre el, sclavul zise liniștit: - Ce aș pierde? Nu eu aș avea de pierdut. Iahuben se gândi la felul de a se purta al acestui rob ciudat. - Atunci de ce... (glasul începu să-i tremure ceva mai tare)... de ce... (și soldatul se încordă, rostind repede) n-ai făcut și tu ca fostul tău stăpân care s-a străpuns cu sabia? - Ce aș fi cîștigat? răspunse liniștit sclavul. - Cum?... Ai fi fost liber. Auta oftă. - Moartea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ești iscoadă!... Păcat. Lui Auta îi venea greu să le spună tot ce avea pe suflet, dar și mai greu îi venea să nu le spună. Lupta din el se oglindi în cutele feței lui, în ochi, în buzele care tremurară ușor, în fălcile strânse. Agbongbotile văzu această luptă și se înduioșă. Spuse tărăgănat: - Cu tine sau fără tine, străinii roșii tot își vor lua robii de care au nevoie... Fă-ți datoria, alege pe cine vrei și lasă-ne pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nefiresc. Unul dintre robii cei noi, care fusese luat să care hrană pentru frații săi dinăuntrul țarcului, veni repede, lăsând hrana săracă pe pământ, și strigă din răsputeri: - Au adus-o pe Ntombi!... Ntombi e aici! Mai-Baka simți că îi tremură bărbia. Nu îndrăzni să se apropie de gard, ca să vadă dacă într-adevăr venise. Agbongbotile porni cu picioarele sale bătrâne spre marginea cealaltă a țarcului și, curios să afle care e Ntombi, se luă după el și Iahuben. Auta s-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mi-am ales. Dar nu e sclavă și nu e neagră. Iată de ce nu pot alege clipa cea mai fericită... - Atunci ești un nătărău! Sau iarăși uiți că ești rob? Alege-ți fericirile la care ai dreptul. Ochii lui Auta tremurară, ușor înroșiți. Zise cu glas sugrumat: - Drepturile, stăpâne, se măsoară altfel. Dragostea nu le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai zări cum tremură în depărtări alți doi munți, unul vânăt, altul albicios. Cel dintâi era un munte mai mare, bogat în flori, pe celălalt, pipernicit, mai mult o stâncă golașă, Auta își aducea aminte că a văzut foarte mulți corbi. De aceea i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iar de-aici o văd mai spre răsărit și mai jos. Și când băiatul de păstor s-a jucat cu piatra lui, mi-a năvălit în minte gândul că pământul ar putea să fie ca o sferă. În ochii bătrânului tremura o lumină. Nu-i răspunse sclavului. Se sculă din jilț și se duse încet spre o firidă. Se uită puțin spre rafturile firidei, cuprinzînd-o într-o privire. Se aflau acolo mai multe lucruri stranii care pentru ochii unui atlant obișnuit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se iviseră. Steaua lungă și stranie, steaua necunoscută care-l urmărise atâtea nopți, firește, nu era în cer. Își întoarse repede fața spre turnul din grâu. Nu pricepea nimic. Nu știa de ce se uitase la cer. Genunchii începură să-i tremure... Simți o năvalnică durere de cap. Lăsă fruntea în jos. Stătu un timp, sugrumat de tulburare. Apoi ridică ochii iarăși spre cer. Stelele sclipeau ca totdeauna, în apa neagră cerească. Încet, privirea lui Auta coborî spre straniul turn. Iar în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
picioare. Se întoarse. Lângă el stătea o ființă, mai scundă decât el, altfel decât el și decât toți oamenii pe care-i văzuse, dar foarte asemănătoare cu ființele omenești. Auta privi cu ochii măriți. Genunchii și buzele începură să-i tremure. Ființa aceea, îmbrăcată cu o haină argintie ca dintr-un fel ciudat de mătase, îi zâmbea. Auta se uită mai bine: da, era sau cel puțin părea zâmbet. Hainele erau cu totul închise, nelăsând să se vadă nici un crâmpei de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
portocalii, în câteva se loveau de pereții de sticlă scântei albastre. Alt străin părea că scrie, fără să se vadă pe ce; al treilea îi întrebă ceva pe ceilalți doi și privea într-o cutie cu o oglindă pe care tremurau niște frânghiuțe de lumină. Numai al patrulea nu făcea nimic, se uita la Auta. Erau cu toții cu chelii mari, afară de unul singur, care avea păr ceva mai bogat, galben albicios, cel care se uita la Auta. Ar fi putut să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
părea că înaintează ca melcii. Și, cu toată graba lor de a ajunge cât mai era soarele sus, nu ajunseră decât noaptea. Cei doi preoți, înconjurați de câțiva soldați dintre cei mai viteji, dar care acum își uitaseră vitejia și tremurau ca varga, înaintară prin grâu. Zăriră curând la lumina faclelor, ceva mai departe, turnul despre care scria Auta. Marele Preot privi vrăjit: pe măsură ce se apropiau, turnul uriaș strălucea orbitor la lumina celor treizeci de facle. Învelișul lui avea darul să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-o, fiule! Sunt mândru de tine. - Nu toată, stăpâne. Abia am început... Dar în clipa aceea se deschise ușa și cineva, întocmai cum se povestea prin țară, coborî încet și rămase lângă turn. Marele Preot, stăpînindu-se cu greu să nu tremure, însoțit de Tefnaht căruia îi clănțăneau dinții și urmat de liniștitul Auta, păși spre ușa deschisă, în vreme ce toți ceilalți rămași în urmă, robi, slujitori și soldați, căzură în genunchi cu frunțile la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]