15,959 matches
-
că subiectul de adâncime este plasat în cazul oblic: instrumental în eschimosă, dativ în warlpiri. Cele două limbi sunt identice în relația structurii dominate de VP. În D-Structură, morfologia antipasivă proiectează un NP care ocupă poziția de complement al verbului. Argumentul oblic este, la origine, obiectul numelui antipasiv, iar numele antipasiv este un afix care satisface cerințele morfologice pentru a se încorpora în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în eschimosă și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de VP. În D-Structură, morfologia antipasivă proiectează un NP care ocupă poziția de complement al verbului. Argumentul oblic este, la origine, obiectul numelui antipasiv, iar numele antipasiv este un afix care satisface cerințele morfologice pentru a se încorpora în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în eschimosă și în dativ în warlpiri. Cele două limbi diferă în privința tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului în eschimosă, dar în complexul dominat de C (numit și auxiliar) în warlpiri. Marcarea morfologică și mecanismele sintactice pe care le implică antipasivul depind de limbile avute în vedere, precum și de concepția autorilor care s-au ocupat de această problemă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au ocupat de această problemă. Polinsky (2005) formulează observația că, în general, construcția antipasivă este marcată morfologic 69, dar anumite limbi prezintă sincretism între morfologia antipasivă și morfologia altor operații de detranzitivizare, cel mai frecvent, reflexivizarea (limbile pama-nyungan din Australia). Verbul antipasiv poate avea și alte caracteristici comune cu verbele intranzitive, de exemplu, în ciukotă, acordul. În limbile mayan, schimbarea de acord poate fi singura indicație a antipasivului. Polinsky (2005) observă că, în limbile care au mai multe mărci antipasive, acestea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că, în general, construcția antipasivă este marcată morfologic 69, dar anumite limbi prezintă sincretism între morfologia antipasivă și morfologia altor operații de detranzitivizare, cel mai frecvent, reflexivizarea (limbile pama-nyungan din Australia). Verbul antipasiv poate avea și alte caracteristici comune cu verbele intranzitive, de exemplu, în ciukotă, acordul. În limbile mayan, schimbarea de acord poate fi singura indicație a antipasivului. Polinsky (2005) observă că, în limbile care au mai multe mărci antipasive, acestea pot fi coocurente sau amalgamate (ciukotă, halkomelem). Spreng (2001
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
2005) observă că, în limbile care au mai multe mărci antipasive, acestea pot fi coocurente sau amalgamate (ciukotă, halkomelem). Spreng (2001) se ocupă de limba inuktitut (o formă a eschimosei), în care antipasivul presupune o schimbare în structura argumentală a verbului: argumentul-agent primește cazul absolutiv, iar obiectul, un alt caz decât absolutivul; verbul primește mărci morfologice specifice antipasivului. Palmer (2007 [1994]: 178) inventariază mecanismele antipasivului: marcarea verbului; promovarea agentului în ergativ în poziția de absolutiv; marginalizarea pacientului în absolutiv în poziția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pot fi coocurente sau amalgamate (ciukotă, halkomelem). Spreng (2001) se ocupă de limba inuktitut (o formă a eschimosei), în care antipasivul presupune o schimbare în structura argumentală a verbului: argumentul-agent primește cazul absolutiv, iar obiectul, un alt caz decât absolutivul; verbul primește mărci morfologice specifice antipasivului. Palmer (2007 [1994]: 178) inventariază mecanismele antipasivului: marcarea verbului; promovarea agentului în ergativ în poziția de absolutiv; marginalizarea pacientului în absolutiv în poziția de oblic (dativ, locativ, instrumental), precum și funcțiile acestuia: crearea de pivoți, detranzitivizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o formă a eschimosei), în care antipasivul presupune o schimbare în structura argumentală a verbului: argumentul-agent primește cazul absolutiv, iar obiectul, un alt caz decât absolutivul; verbul primește mărci morfologice specifice antipasivului. Palmer (2007 [1994]: 178) inventariază mecanismele antipasivului: marcarea verbului; promovarea agentului în ergativ în poziția de absolutiv; marginalizarea pacientului în absolutiv în poziția de oblic (dativ, locativ, instrumental), precum și funcțiile acestuia: crearea de pivoți, detranzitivizarea semantică și sintactică. Observații convergente formulează Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244), care arată că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
antipasivul nu elimină statutul de controlor al coreferinței pe care-l are obiectul, ci îi împuținează proprietățile de controlor, subiectul preluând unele dintre ele. Polinsky (2005) subliniază că un rol important al antipasivului este acela de face unicul argument al verbului detranzitivizat să devină accesibil pentru anumite procese gramaticale; marcarea specifică a antipasivului poate fi asociată diacronic cu alte funcții (medie, reflexivă), statutul sincronic fiind nonsintetic. Caracteristicile semantice și discursive ale antipasivului privesc, pe de o parte, întreaga structură antrenată în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
încorporat sunt nemarcate în privința individualizării; numele încorporat oferă condiții mai bune pentru a transfera o aserțiune asupra altui referent (Polinskaja și Nedjalkov 1987: 254). Polinsky (2005) subliniază că funcția semantică a antipasivului este legată de afectarea și de individualizarea pacientului: verbul tranzitiv denotă o schimbare de stare a pacientului, iar antipasivul anulează afectarea pacientului, acest lucru fiind corelat cu marcarea oblică. În comparație cu structura tranzitivă, pacientul din construcția antipasivă este mai puțin individualizat/identificabil și, deoarece un referent slab individualizat este puțin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
bască. Specificul "traseului" de tip antipasiv din bască este faptul că permite calificarea unei entități cu rol agentiv printr-un comportament care implică o altă entitate cu rol nonagentiv. Din punct de vedere sintactic, acest lucru se corelează cu detranzitivizarea verbului. Antipasivul are un rol discursiv neesențial și este pe cale de dispariție, vorbitorii (bilingvi − bască și franceză) preferând să folosească pasivul. 6.2. Relația dintre aplicativ și antipasiv Aplicativ este un termen recent introdus, care apare mai ales în descrierile limbilor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în descrierile limbilor care nu au o tradiție gramaticală foarte veche (Creissels 2004a). Creissels (2004a) arată că, în limbile în care există subiect, antipasivul și aplicativul sunt mecanisme de diateză care au în comun faptul că nu afectează relația dintre verb și subiect, ci numai relația dintre verb și obiect: antipasivul elimină obiectul din construcția tranzitivă fără a introduce în loc un nou termen nuclear, iar în cazul aplicativului, verbul se construiește cu un obiect care n-ar putea avea acest statut
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tradiție gramaticală foarte veche (Creissels 2004a). Creissels (2004a) arată că, în limbile în care există subiect, antipasivul și aplicativul sunt mecanisme de diateză care au în comun faptul că nu afectează relația dintre verb și subiect, ci numai relația dintre verb și obiect: antipasivul elimină obiectul din construcția tranzitivă fără a introduce în loc un nou termen nuclear, iar în cazul aplicativului, verbul se construiește cu un obiect care n-ar putea avea acest statut dacă verbul n-ar fi la forma
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de diateză care au în comun faptul că nu afectează relația dintre verb și subiect, ci numai relația dintre verb și obiect: antipasivul elimină obiectul din construcția tranzitivă fără a introduce în loc un nou termen nuclear, iar în cazul aplicativului, verbul se construiește cu un obiect care n-ar putea avea acest statut dacă verbul n-ar fi la forma aplicativă: Lorato o tlaa apaya motogo (tswana, apud Creissels 2004a) 'Lorato va fierbe terciul' Lorato o tlaa apeela bana motogo (tswana
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
subiect, ci numai relația dintre verb și obiect: antipasivul elimină obiectul din construcția tranzitivă fără a introduce în loc un nou termen nuclear, iar în cazul aplicativului, verbul se construiește cu un obiect care n-ar putea avea acest statut dacă verbul n-ar fi la forma aplicativă: Lorato o tlaa apaya motogo (tswana, apud Creissels 2004a) 'Lorato va fierbe terciul' Lorato o tlaa apeela bana motogo (tswana, apud Creissels 2004a) 'Lorato va fierbe terciul pentru copii'. Autorul citat observă că în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
va fierbe terciul' Lorato o tlaa apeela bana motogo (tswana, apud Creissels 2004a) 'Lorato va fierbe terciul pentru copii'. Autorul citat observă că în limbile în care folosirea noțiunii de subiect este problematică, antipasivul este un fenomen care permite unui verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile în care folosirea noțiunii de subiect este problematică, antipasivul este un fenomen care permite unui verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu același agentiv, dar cu pacientul care n-ar fi avut acest statut dacă verbul n-ar fi fost la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu același agentiv, dar cu pacientul care n-ar fi avut acest statut dacă verbul n-ar fi fost la forma aplicativă. Există construcții aplicative care pot fi definite ca permițând promovarea unui oblic la statutul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu același agentiv, dar cu pacientul care n-ar fi avut acest statut dacă verbul n-ar fi fost la forma aplicativă. Există construcții aplicative care pot fi definite ca permițând promovarea unui oblic la statutul de obiect; există construcții aplicative care permit menționarea unui participant care, altfel, n-ar fi putut figura în construcția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acest tip de construcție, vorbind despre diateza aplicativă, folosită în limbile africane din familia bantu și în limbi caucaziene. Diateza aplicativă reprezintă adăugarea unui complement, subiectul și celelalte complemente fiind păstrate. Complementul adăugat are statutul unui obiect (direct), iar dacă verbul avea deja un obiect, prin aplicativ, ajunge să aibă două obiecte. Dacă se cumulează diateza aplicativă și diateza pasivă, rezultă structuri care au drept subiect numele unei persoane în beneficiul sau în detrimentul căreia se desfășoară procesul. Din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unei persoane în beneficiul sau în detrimentul căreia se desfășoară procesul. Din punct de vedere semantico-discursiv, aplicativul semnalează prezența unui complement important, o persoană care constituie destinatarul sau beneficiarul acțiunii sau direcția deplasării (valori prototipice). În limbile bantu, forma aplicativă a verbului marchează și adăugarea complementelor cu valoare instrumentală. În ceea ce privește raportul dintre aplicativ și cauzativ, Creissels (2004a) subliniază că acestea au în comun validarea prezenței unui termen sintactic nuclear care nu poate figura ca termen nuclear al construcției de bază a verbului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbului marchează și adăugarea complementelor cu valoare instrumentală. În ceea ce privește raportul dintre aplicativ și cauzativ, Creissels (2004a) subliniază că acestea au în comun validarea prezenței unui termen sintactic nuclear care nu poate figura ca termen nuclear al construcției de bază a verbului, dar rolul semantic al complementului adăugat este diferit (destinatar, beneficiar, direcție, instrument vs cauză, agent) și că există scenarii istorice conform cărora aplicativul și cauzativul ar avea o sursă comună. 6.3. Există antipasiv în limbile acuzative? Răspunsul la această
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
afectat'. Creissels (1995: 284) nu acceptă existența antipasivului în limba franceză, deoarece obiectul direct poate fi omis (în același tip de construcții cum sunt cele din limba engleză, de tipul (a), discutate mai sus), dar fără vreo modificare a formei verbului: Michel chante (un air connu) ' Mihai cântă (o arie cunoscută)', dar arată (Creissels 1995: 286) că nu e adevărat că antipasivul caracterizează numai limbile ergative, aducând contraexemple din limbi neergative care au antipasiv: nahuatl, soninke. Și în limba română există
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergative sud-asiatice), în care ergativitatea se manifestă la un nivel mai superficial decât în cazul tipului A, nu pasivul a stat la originea construcției ergative (specifice perfectului), ci o combinație de proprietăți morfologice (marcarea cazuală nominală, comportamentul cliticelor pronominale, acordul verbului plin și al verbelor auxiliare). Mai mult, datele din sanscrita clasică și din indo-iraniană îl conduc pe Klaiman (1987: 64) la concluzia că, în aceste limbi, construcția ergativă a precedat și, poate, a și influențat dezvoltarea pasivului. Aldrige (2007a) analizează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativitatea se manifestă la un nivel mai superficial decât în cazul tipului A, nu pasivul a stat la originea construcției ergative (specifice perfectului), ci o combinație de proprietăți morfologice (marcarea cazuală nominală, comportamentul cliticelor pronominale, acordul verbului plin și al verbelor auxiliare). Mai mult, datele din sanscrita clasică și din indo-iraniană îl conduc pe Klaiman (1987: 64) la concluzia că, în aceste limbi, construcția ergativă a precedat și, poate, a și influențat dezvoltarea pasivului. Aldrige (2007a) analizează problema ergativității în limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]