7,946 matches
-
Se aude un zgomot înăbușit și un mic țipăt, și întreaga asistență se întoarce să vadă ce se întâmplă. — Ia-ți mâinile de pe mine, auzi? Sunt gravidă, OK? Dacă pățesc ceva, te dau în judecată! — Nu-mi vine să cred! țip încântată și sar jos de pe podium. Suze! — Bex! Suze apare în ușă, bronzată și tonică; are părul împletit codițe și prin rochie i se distinge o umflătură destul de pronunțată. Surpriză! — Gravidă? În spatele ei intră Tarquin, cu un sacou antic și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
doi ani cu nunta, copilul tău ar fi destul de mare... și ar putea să-mi țină el trena! — Vai! Suze își duce mâna la gură. Ce drăguț ar fi! Dar ce te faci dacă se împiedică? Sau dacă începe să țipe ca din gură de șarpe? — Nu m-ar deranja! Și i-am putea face un costumaș absolut superb... — V-aș ruga să revenim la subiect, dacă se poate... Cynthia ne zâmbește și aruncă o privire pe clipboard. Deci, căutăm ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să simt ceva! — Știam eu. Vezi? Când găsești rochia potrivită, pur și simplu ai o revelație. Degeaba îți faci planuri, degeaba te uiți pe hârtie. Important e să simți că asta e rochia ta. — Mi-am găsit rochia de mireasă! țip veselă spre Suze. Am găsit-o! — În sfârșit! În glasul Cynthiei se simte ușurarea. Haideți să bem un pahar de șampanie, să sărbătorim! Dispare, iar eu mă admir în oglindă. Asta nu face decât să confirme faptul că nu știi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
asta! Ești mult prea fermecat de ea! — Becky, e foarte ușor să o critici, zice Luke pătimaș. Tu ai o relație de invidiat cu mama ta. Eu am văzut-o doar din an în Paște când eram mic și... — Exact! țip, înainte de a mă putea opri. Asta am zis și eu! Nici atunci nu i-a păsat de tine nici cât negru sub unghie! Of, la naiba. N-ar fi trebuit să spun asta. Privirea lui Luke e traversată de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în jur ca să fie sigur că toată lumea e atentă la el. Nu vreau nimic altceva decât să-mi aduc ideile în fața celor care le vor îndrăgi. Și fiecare gram din seva mea creatoare mi-l pun în munca mea. Plâng, țip de durere, îmi storc la maxim fiecare strop de sânge creativ. Dar instituțiile de modă nu dau doi bani pe noile talente! Nu sunt interesate să-l sprijine pe nou-venitul care îndrăznește să fie un pic altfel! Însuflețirea îl face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
față de cel mai bun prieten al tău? Cum rămâne cu ea, Becky? Glasurile lor îmi sfredelesc creierul ca niște burghie și toți se uită la mine intens, așteptându-mi răspunsul... și, pur și simplu, nu mai rezist. Nu știu, OK? țip disperată. Pur și simplu... habar n-am ce-o să fac! Fără veste, aproape îmi dau lacrimile - ceea ce e complet ridicol. Pe bune, chiar nu se pune problema să rămân fără nici o rochie. — Becky, cred că avem ceva de discutat, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
după o pauză. Am fost foarte ocupată și... — Înțeleg, zice Robyn înțelegătoare. Ce-ar fi să-i trimit eu un pachet cu toate informațiile? Prin FedEx. Așa o să poată avea totul în fața ochilor! Dacă-mi dai adresa... Nu! mă trezesc țipând. Vreau să-ți spun... să nu-ți faci griji. O să-i spun eu totul. Pe bune. Nu-i nevoie să-i trimiți tu nimic. Absolut nimic. Nici măcar niște liste de meniuri? Sunt sigură că i-ar face plăcere să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că înseamnă că, până la urmă, Bex s-a hotărât să facă nunta la ea acasă... — Suze, te rog mult. Nu-ți face griji, zic repede. Stai calmă... și respiră adânc... — Cum să nu-mi fac griji, îmi spui și mie? țipă Suze. Cum să nu mă-ngrijorez? Bex, mi-ai promis c-o să rezolvi chestia asta de-acum câteva luni! Mi-ai promis! — Știu! Și o s-o fac. Doar că... a fost foarte greu. Să aleg între cele două variante. Amândouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Nu mă opresc până nu dai telefonul pe care trebuie să-l dai! N-am semnal! — Ești sigură? Da! Apăs disperată pe butoane, dar nu reușesc să captez nici un semnal. Uite! — Mai încearcă! Hai! — Încerc, ce fac? — O, Doamne! Suze țipă brusc și eu tresar îngrozită. — Încerc! Pe bune, Suze, încerc din răsputeri, crede-mă! — Nu! Uite! Mă opresc și mă întorc spre ea. O văd pe trotuar, la zece metri în fața mea, cu o mică băltoacă de apă la picioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în uniformă albă, care apare de nicăieri. Eu sunt moașă. Care e problema? — Prietena mea naște din clipă-n clipă! Are nevoie de ajutor imediat! Unde e? — Aici, zice Suze, chinuindu-se să intre cu trei sacoșe sub braț. — Suze! țip îngrozită. Nu te mișca! Trebuie să te întinzi imediat în pat! Are nevoie de medicamente, îi spun moașei. Are nevoie de o injecție epidurală și de anestezie generală, de niște gaz ilariant și, în mare, cam de tot ce mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
M-am referit la mămică, spune asistenta, aruncându-mi o uitătură piezișă. — A, zic fâstâcită. Da, sigur. Scuze. — Nu, nici o problemă, spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la cap întrebându-te întruna dacă te doare așa tare. — Nu, ai fost super. Pe bune, Bex. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine. — Ați primit niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
într-alta, în centrul căreia eram eu, Suze și bebelușul Ernest, care orăcăia nonstop. Să nu mă înțelegeți greșit, îl ador pe micuțul Ernie. Evident, doar o să-i fiu curând și nașă și toate astea. Dar... Dumnezeule. Când începea să țipe ... Habar n-am avut că asta înseamnă să ai un copil. Credeam că o să ne distrăm de mama focului. N-am știut că Suze o să trebuiască să-l hrănească din oră-n oră. Și că o să ne trezim că n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în care am ajuns acasă, eram roșie la față și gâfâiam, Suze începuse să plângă, iar Ernest se uita la mine ca la o criminală în serie sau așa ceva. Și apoi, chiar și după ce a fost hrănit, a continuat să țipe în neștire toată seara... — Iisuse! zice Danny, intrând în hol. Ce-ai pățit? Arunc o privire în oglindă și tresar, șocată. Sunt palidă, stoarsă de vlagă, am părul pleoștit și ochii goi de orice expresie. Evident, nu m-a ajutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
știe, poate dați nas în nas cu Becky Bloomwood! — Robyn, trebuie neapărat să vorbesc ceva cu tine. — Sigur, scumpo. Dacă-i vorba de vesela pentru desert, am vorbit deja cu cei de la Plaza... — Nu e vorba de vesela pentru desert! țip. Robyn, ascultă-mă! În timp ce eram în Anglia, am anulat nunta. Ți-am lăsat mesaj! Dar se pare că nu l-ai primit. În încăperea luxoasă se lasă tăcerea. Apoi, brusc, chipul lui Robyn se încrețește într-un surâs care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
celelalte. Nu contează cât îți ia, chiar dac-ar fi să-ți ia toată ziua, eu am timp. — Păi n-are rost să mai probez altele, spune Amy, întorcându-se spre mine, îmbrăcată într-o rochie roșie de ștras, care țipă pe ea. O iau pe asta. — Poftim? zic alb. — E super! Uite, îmi vine perfect. Face o piruetă, admirându-se în oglindă. — Dar nici măcar n-am început! — Și ce dacă? Gata, m-am hotărât. Pe-asta o iau. Se uită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cuprinsă brusc de speranță. — Luke? — Becky! Ce naiba se întâmplă? Glasul lui Suze îmi sfredelește urechea, și aproape scap telefonul de spaimă. Tocmai m-a sunat Michael Ellis! Zice că te măriți la New York! Bex, nu-mi vine să cred! Nu țipa la mine! Sunt la Tiffany! — Și ce naiba faci la Tiffany? Ar trebui să vezi ce faci ca să rezolvi situația asta! Bex, nu poți să te măriți în America. Pur și simplu nu poți. Decât dacă vrei s-o ai pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fac griji pentru el. Lucrurile nu sunt în regulă în ce-l privește. Și mai e ceva... Închid ochii, și nu-mi vine să cred că am să spun asta. Mi-am... schimbat un pic părerea despre Elinor... — Poftim? îmi țipă Suze în ureche. Bex, te rog eu, nu mai spune lucruri din astea! Era să-l scap pe Ernie pe jos! — Nu zic că-mi place de ea sau ceva de genul ăsta, zic repede. Însă am avut o discuție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a apropiat extrem de calm de ea și a luat-o pe umăr, ca pe un colet. Iar acum a pornit cu ea în spate, ca un părinte care-și pune la punct odrasla răsfățată, care face scandal. — Lasă-mă jos! țipă. Săriți, oameni buni! Ajutor! Însă invitații încep să râdă. Ea îl împunge disperată pe Luke cu cizmele ei ascuțite, și el ridică din sprânceană, dar nu se oprește. — E o făcătură ordinară! urlă în clipa în care ajung la ușă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
suntem în Manhattan, zic, deschizând portiera. O să vezi. În clipa în care coborâm din mașină, ușa de la intrare se dă în lături și iese mami, în pantaloni cu pătrățele și o bluză de trening pe care scrie MAMA MIRESEI. — Becky! țipă și vine în fugă la mine și mă îmbrățișează. — Mami. Îi dau un pupic. Ce faci, e OK? Totul e sub control, cred! zice, ușor fâstâcită. Am avut o problemă cu buchețelele de flori de câmp de pus pe mese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
străini. Cu acest prilej, și el glosează pe marginea toleranței românilor, fără să-i nege caracterul „proverbial”, dar și fără să uite să pună acest adjectiv Între ghilimele : „Toleranța noastră «proverbială» este o tărie, nu o slăbiciune... Nu Înțeleg de ce țipăm : primejdie ! Unde e primejdia ? Că sunt minoritari prea mulți la posturile de comandă ? Îi vom scoate prin concurență, prin propriile noastre forțe, prin legi de administrație la nevoie - dar de aici pâna la primejdia «românismului» mai e cale lungă... Noi
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
lungă... Noi nu avem nevoie de intransigență și intoleranță, vicii streine structurii noastre”. Doi ani mai târziu Însă, În septembrie 1937, opiniile lui Mircea Eliade se radicalizează (mai sunt doar 2-3 luni până la alegeri !), chiar dacă este convins „că evreii vor țipa că sunt antisemit, iar democrații că sunt huligan sau fascist”. Întrebare retorică În 1935, „Unde e primejdia ?” capătă acum un răspuns precis. Națiunea română se „surpă lent” din cauza „elementelor alogene” ; În primul rând din cauza evreilor - care „au cotropit satele Maramureșului
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
În opusul ei. Astfel, un clișeu foarte puternic referitor la frica evreului este În stare să răstoarne un alt clișeu puternic, referitor la inteligența acestuia. Iată un mic exemplu, preluat dintr-o snoavă versificată de Speranția În 1888 : un evreu țipă Îngrozitor, plângându-se că un copil l-a lovit și i-a scos ochiul. Când i se atrage atenția că abia a fost atins la călcâi, nu la ochi, el răspunde : - Las’ călcâi să fie, ș-apoi ? Da-i frumos
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Acta Historiae Iudaeorum Romaniae, vol. III, Editura Hasefer, București, 1998. 360. Mentalitatea populară a ucrainenilor nu era cu mult diferită. Iată un pasaj din romanul lui N.V. Gogol despre cazacii zaporojeni de la sfârșitul secolului al XVII-lea : „Minți, iudă afurisită ! - țipă [la evreul Iankel] Taras Bulba, scos din fire. - Minți, câine ! Tot tu l-ai răstignit și pe Hristos, blestematule ! O să te ucid, Satană !” (Taras Bulba, 1835 ; cf. 660, p. 119). 361. Nu-l putem bănui pe Iuliu Barasch de subiectivism
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
măsuri de represalii în contra mea: mă numește, în complicitate cu unii din oamenii lui, să merg, în concediu, 21 de zile, la muncă patriotică cu studenții , deși eu am destule sarcini. Mă toarnă la rector, dă telefon la Cronica și țipă la Sturzu, iar I. Sîrbu se duce la tot felul de foruri și nota mea este scoasă din pagină printrun telefon venit mai de sus, unde decanul și alții m-au aranjat. Dar Sîrbu, ca un laș ordinar, s-a
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
căruia bătucim bine crengi și frunze ca să-l transformăm într un obstacol de netrecut. Depunem armadillo-ul în țărculeț și, după maximum zece minute îi vedem doar jumătate de corp și coada agitându-se dramatic, cu restul dispărut undeva sub pământ. Țipăm, Cristian sare în țarc și îl prinde de coadă, chinuindu-se să-l tragă înapoi, iar Alfonso ne strigă să avem noi grijă de armadillo cât timp el va pleca în căutarea unei bucăți mai mari de tablă (articol greu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]